fbpx

Cărți pentru bucurie și bogăție

de

M-am întrebat adesea dacă oamenii cu bani se apucă de scris cărți ca să împartă, generos, cu ceilalți, știința lor și dorința autentică de a fi toată lumea la fel de bogată ca ei sau e tot un soi de ambiție precum a vedetelor care, de îndată ce simt că notorietatea lor a trecut de genunchiul broaștei, se hotărăsc să devină autori și să lanseze cărți care au, musai, poza lor pe prima copertă. M-am întrebat, dar nu am găsit niciun răspuns limpede… Așa că m-am apucat să scotocesc în raftul cu cărți al bibliotecii de specialitate și să văd cine ce-a mai scris și ce se poate învăța din manualele despre bani.

Mai întâi am cercetat lista de cărți bune pentru ce ce vor să trăiască în siguranță financiară (http://www.sigurantafinanciara.ro/resurse/20-de-carti-pentru-noptiera) și prima dată mi-au picat ochii, dată fiind situația internațională năbădăioasă, pe cărțile lui Donald Trump, care au înregistrat, desigur, un boom în vânzări după alegerea lui ca președinte, dar care, să recunoaștem, s-au vândut binișor și înainte, căci Trump a avut grijă să spună întregii lumi, în fel și chip, prin discursuri, emisiuni și clădiri înalte până la cer, că el e bogat de-adevăratelea. Cărțile lui, „Cum să faci avere. Primele 90 de zile pe drumul spre prosperitate”,  „Cum să ajungi în top”, „De ce vrem să fii bogat. Doi oameni. Același mesaj” sau „Atingerea lui Midas. De ce unii antreprenori ajung bogați, iar cei mai mulți nu…”, ultimele două scrise în colaborare cu Robert Kiyosaki vorbesc despre curaj, despre alegerea căilor nebătătorite și despre un adevăr pe care îl știm cu toții: că nu poate nimeni să facă bani în locul tău, deciziile, acțiunile, conexiunile și sacrificiile nu pot fi decât ale tale, iar tu trebuie să te dovedești a fi un munte de calități, așa cum sunt și autorii.

Mi-am aruncat un ochi și peste cărțile celebre ale lui Robin Sharma, „Ghidul împlinirii” sau „Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul”, care pare mai prietenos și mai amuzant în discursul lui, dar care merg în aceeași direcție, în care ți se spune verde-n pagină că tu singur poți să faci bani, dacă abordezi viața altfel, te scoli la cinci dimineața și gestionezi corect timpul, energia, relațiile și creațiile. Dar cel mai mult mi-a plăcut o carte nou-nouță scrisă de o tânără fată, Stefanie O’Connel, care a trecut prin sărăcie cruntă, a făcut foamea și era cât p’aci să-și ia câmpii, dar, până la urmă, făcând alegerile potrivite și, mai ales, învățând să își gestioneze cu mare atenție bugetul, oricât de mic ar fi fost acesta, a reușit să se descurce într-un oraș mare și costisitor. Cartea se numește „The broke and beautiful life: Small town budget, big city dreams” și poate fi cu adevărat un manual de reînvățare a viselor pentru noi, cei care renunțăm în fiecare zi la ele sau de descoperire a reinventării de fiecare zi pentru cei mândri că sunt „millennials”, dar știu și pot mai mult decât toți cei care nici nu-și puteau imagina cum va arăta mileniul al treilea, cel pe care am început deja să-l străbatem, cu buzunarele adesea goale, dar cu sufletul plin. Sau viceversa? Sau… de fapt, le putem avea pe amândouă?

La întrebarea aceasta putem găsi…

… CITEȘTE MAI DEPARTE PE SigurantaFinanciara.ro

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
MoneyChat

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.