fbpx

Dr. Mihai Bucur: FemiScan este folosit cu succes in SUA si Europa de mai multi ani

de

Doctorul Mihai Bucur este medic primar urolog al Centrului Medical Columna, unul dintre primele centre din tara noastra care au preluat o tehnologie foarte utilizata in tarile occidentale: aparatul FemiScan, destinat combaterii incontinentei urinare la femei si refacerii peretelui muscular pelvin afectat, adesea, dupa sarcina si nastere. Exercitii Kegel efectuate cu un “personal trainer” constand dintr-un aparat care inregistreaza electronic intensitatea si durata exercitiilor urmand ca toate datele sa fie apoi descarcate si interpretate periodic in centrul medical…

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Marea Dragoste – Tango: Cat de dese sunt in continuare cazurile de incontinenta urinara la femei? Este o maladie in crestere sau in scadere?
Dr. Mihai Bucur: Din pacate, cazurile de incontinenta urinara la femeie sunt numeroase si, conform ultimelor statistici, in crestere. Varsta a treia este cea mai afectata, circa 50% dintre femeile de varsta inaintata suferind de aceasta afectiune. Dar femeile tinere sunt de asemenea vizate in proportie de 25-30% si mai ales pentru ca aceasta categorie face parte din populatia activa, situatia este greu de tolerat, calitatea vietii scazand simtitor intr-un asemenea caz. Daca femeile varstnice, multe din ele, accepta situatia ca pe un dat al varstei – desi in Occident nu exista aceasta resemnare, femeile merg la medic si se trateaza indiferent de varsta – cele tinere sunt cele mai afectate psihic de consecintele negative ale incontinentei de urina, fiind si cele care se adreseaza mai frecvent medicului.

Marea Dragoste – Tango:
Care sunt, deci, cele mai eficiente metode ale prezentului de a combate incontinenta urinara la femei?
Dr. Mihai Bucur: Combaterea incontinentei urinare incepe cu prevenirea ei. Ca urmare, un organism tonic, antrenat, care are o musculatura perineala dezvoltata, va ajunge mai greu la incontinenta. Greutatea corespunzatoare, de asemenea, este de preferat, stiind ca obezitatea poate favoriza incontinenta. Daca totusi o femeie se confrunta cu aceasta problema, trebuie sa se adreseze imediat medicului specialist pentru a se pune diagnosticul si a incepe tratamentul specific, in functie de tipul incontinentei: incontinenta de stres, OAB (overactive bladder, adica vezica hiperactiva) sau mixta. Situatiile incipiente pot fi tratate conservator si anume: gimnastica perineala, terapie locala trofica, terapie anticolinergica sau diverse combinatii.

Marea Dragoste – Tango: In ce situatii se ajunge, totusi, la operatie?
Dr. Mihai Bucur: Anumite entitati patologice care evolueaza cu incontinenta de urina pot necesita corectie chirurgicala: prolaps-ul urogenital, ruptura veche de perineu cu cistocel si rectocel secundaresau toate cazurile care, dupa terapie conservatoare, nu se amelioreaza.

Marea Dragoste – Tango: Cand si in ce situatii recomandati folosirea aparatului FemiScan si de cand ati introdus aceasta metoda in clinica?
Dr. Mihai Bucur: Tratamentul incontinentei urinare la femeie cu aparatul FemiScan a fost introdus in Centrul Medical Columna de circa 6 luni. Metoda este folosita cu succes in SUA si Europa de mai multi ani si are la baza efectuarea corecta si asistata a gimnasticii perineale, a exercitiilor Kegel. Metoda este recomandata in aproape orice situatie de incontinenta, cu predilectie in incontinenta de stres, de efort. Astfel, exercitiile perineale cu FemiScan pot fi, ele insele, suficiente pentru tratamentul incontinentei sau uneori in combinatie cu corectia chirurgicala, pe care pot s-o preceada sau s-o completeze ulterior.

Marea Dragoste – Tango: Care sunt avantajele antrenamentelor asistate de FemiScan fata de antrenamentele facute pe cont propriu?
Dr. Mihai Bucur: As remarca in primul rand avantajele metodei de training perineal, in general caracterizata prin simplitate si usurinta de efectuare. Noutatea FemiScan-ului consta in supravegherea si supervizarea permanenta a exercitiilor perineale prin intermediul aparatului ce monitorizeaza contractiile perineului, le analizeaza si le apreciaza dand un calificativ, deci este un fel de “personal trainer”. Metoda presupune efectuarea unui ciclu ce se intinde pe o perioada de 4 luni, compus din 8 programe de exercitii contractile, cu durata si intensitate diferita, gandite pentru eficentizarea gimnasticii perineale si obtinerea unui rezultat cat mai rapid.

Marea Dragoste – Tango: Rezultatele sunt rapide, dar sunt de durata? Sau antrenamentele trebuie reluate la anumite intervale?
Dr. Mihai Bucur: Bineinteles ca tonusul muscular, in general, se mentine atata timp cat exista antrenamentul dedicat. Si aceste exercitii trebuie efectuate in continuare, dupa terminarea ciclului initial, acasa, fara asistare. Metoda isi propune invatarea corecta si corectarea deficientelor contractive perineale, urmand ca pacienta sa continue individual, la domiciliu antrenamentul, uneori toata viata. Exista si posibilitatea monitorizarii “a la longue” prin programe de supervizare la 3 sau 6 luni, dar baza metodei este invatarea si efectuarea corecta a exercitiilor perineale, urmand ca pacienta sa le repete periodic, zilnic sau ceva mai rar, pentru a mentine rezultatele obtinute.

Marea Dragoste – Tango: Din acest punct de vedere, o femeie care a nascut un copil sau mai multi isi poate reveni complet si definitiv dupa nastere sau, de fapt, nu se mai poate ajunge nicicum la forma de dinaintea sarcinii?
Dr. Mihai Bucur: Categoric ca acest lucru este posibil si reprezinta chiar un deziderat al metodei. Subliniez ca initierea antrenamentului cat mai precoce, uneori chiar inaintea sarcinii sau imediat dupa nastere, reprezinta cheia succesului. Antrenarea preventiva a perineului reprezinta un mare castig pentru orice femeie. Mai precis, executarea acestor exercitii corect si periodic chiar de catre femeile sanatoase creeaza cadrul fiziologic optim pentru evitarea incontinentei urinare post-partum sau la menopauza.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.