fbpx

Floarea de martipan pentru tortul de nunta

de

Exista iubiri primitoare si iubiri capcana. Exista iubiri otravite, splendide ca ciupercile cu palarie rosie, dar care ucid cu aceeasi neiertatoare iuteala. Exista si iubiri iluzii, pe care le cauti si le inventezi cu tot dinadinsul atunci cand ti-e cumplit de foame sa te-ndragostesti.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cand am plecat acum cativa ani la Budapesta, intr-o excursie cu specific culinar, in care s-ar fi cuvenit sa aflu toate dedesubturile delicioase ale bucatariei unguresti, eram convinsa ca nu iubesc pe nimeni. Cand m-am intors, eram indragostita leoarca. Un barbat pe care il cunoscusem cu ceva vreme in urma, dar care nu mi se facuse remarcat decat prin felul usor cabotin in care-si adula logodnica, (desi era aproape evident ca in afara farmecelor exterioare expuse in decolteuri cracanate fata nu contribuise cu multe ingrediente la reteta amorului lor picant), imi trimisese intr-o noapte, tarziu, un sms din care, initial, nu intelesesem mai nimic. Un amestec de vorbe duioase si semne de intrebare, un amalgam de ezitari dulci si indrazneli fragile, urari de somn frumos, chemari la vise impreuna. Greu decojita din lenea de noapte, am fost tentata mai intai sa cred ca mi l-a trimis din greseala. Si nu mi-am facut timp sa-i raspund decat peste vreo cateva zile, cand asteptam, cu ochi carpiti de somn, sa-mi decoleze avionul spre Budapesta. Mi-am inchis mobilul, am izbutit sa trag si-un pui de vis in minuscula ora de zbor si, o data ajunsa, am fost luata pe sus intr-un grup efervescent, condus de o doamna ghid cam repezita si dornica sa ne faca sa invatam pe de rost toate cotloanele orasului splendid.

Ma extaziasem deja in fata orasului, cand telefonul a piuit sfios, ca un diapazon lipit de cercelul de aur. Apoi aparatul a inceput sa-mi toarne explicatii. Si declaratii. Si combinatii. Si alegatii. Pe fundal, de-o parte si de alta a Dunarii albastre, Buda si Pesta isi clipoceau luminile, ametitor, irezistibil. Serile aveau parfum de violine si vorbele lui imi curgeau prin vene ca vinul dulce de Tokay. Gustam pateul de gasca si ascultam ceardasul noptii fara sa ma pot satura sa-l aud spunandu-mi cuvinte de dor.

In muzeul dulciurilor de la Szentendre ne-am ales, vorbind la telefon, nume pentru copiii nostri: Ilona si Viktor. In timp ce decupam petale pentru trandafirul pe care era musai sa-nvat sa-l construiesc chiar eu, am plans de emotie gandindu-ma ca voi putea sa decorez cu propriile-mi maini tortul nuntii noastre iminente. In fata cladirii Parlamentului ne-am jurat, in scris, dragoste vesnica. Pe podul cu lanturi ne-am sufocat de dor, de nerabdare, de emotie, gandindu-ne ca doar in cateva zile ne vom revedea. Doi oameni care nu s-au stiut niciodata cu adevarat, dar pe care i-a unit o minune, peste timp si peste distante.

Imi amintesc si acum de Budapesta ca de un oras al unei mari iubiri. Inchid ochii si vad Dunarea curgand la stanga pe sub geamul meu, revarsandu-mi-se toata in inima ce nu-si daduse seama ce sete cumplita i-a fost. Amestec gustul intepator, indraznet, navalnic al mancarilor lor, cu savoarea iute, dureroasa, a felului in care el a aparut in viata mea. Si uneori, cand mi se pare ca n-a fost aievea, scot pe furis din camara inimioara de martipan pe care am adus-o pentru el si-o privesc.

As fi putut sa jur ca ma va astepta la aeroport. O vreme, dupa ce-am aterizat, am privit nauca multimea de oameni. Parca toti cei care calatorisera cu mine in avion erau absorbiti de brate calde. Doar pe mine nu m-a asteptat nimeni. M-am asezat pe-un scaun, am rasfoit presa proaspata, fara sa inteleg o iota. Apoi l-am sunat. Avea telefonul inchis. I-am lasat un mesaj pe robot, cu o voce frageda care incerca sa zambeasca. Cu un glas care, in mod veritabil, aburea de dor. Nu m-a sunat inapoi nici atunci, nici in noaptea, nici in saptamana aceea. Am sunat din nou in zilele urmatoare, dar nu mi-a raspuns niciodata.

Ne-am intalnit intamplator peste aproape un an de la intamplarea aceea buimaca. Mi-a sarutat mana. M-a intrebat de serviciu, de vreme, de business. Si-a dat sa plece. Dar inainte sa se intoarca mi-a spus: “Stii, Diana era insarcinata atunci. A trebuit sa ramanem impreuna.” Si mi-a aratat pe ecranul telefonului de pe care-mi scrisese cuvinte de dragoste, mutrita dulce a unei fetite de cateva luni. “O cheama Ilona”, mi-a zis. Si doar pentru o fractiune de secunda mi-a zambit ca si cum m-ar fi iubit in continuare pe mine. Pentru toata viata si pentru toata moartea.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Scrisoare

Comentarii

  • Si eu sunt foarte, foarte mandra! Ma laud desantat cu noua noastra isprava. Te pup si iti multumesc din nou.

    AliceNastase februarie 21, 2011 5:32 pm Răspunde
  • Ma bucur ca in sfarsit ai scris o carte impreuna cu Simona,stiu cat de mult si cat de demult va doreati sa faceti acest lucru.Sunt convinsa ca si Andiamo am s-o citesc pe nerasuflate ca si celelalte!Numai ganduri bune.

    armina februarie 21, 2011 8:00 am Răspunde
  • Ma emotioneaza faptul ca iti amintesti, armina! Asa e, e un text scris acum 5 ani, l-am publicat in Good Food.
    Si eu iti multumesc. Nu stiu daca ti-am indulcit viata, cateodata cred ca ti-am si amarat-o:)
    Sper sa iti placa si Andiamo, noua mea carte si a Simonei Catrina. Te imbratisez.

    AliceNastase februarie 18, 2011 6:21 pm Răspunde
  • Cu drag imi aduc aminte de textul asta!Sa fie vreo 5-6 ani cand intr-o revista,daca nu ma insel culinara,am citit editorialul asta si m-am indragostit de felul de a scrie al lui Alice Nastase.Multumesc pentru toate cartile,toate editorialele si toate articolele care mi-au indulcit viata in toti acesti ani.

    armina februarie 18, 2011 9:17 am Răspunde

Dă-i un răspuns lui armina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.