fbpx

Horia-Roman Patapievici: Fericirea este binele pe care îl faci

de

Între operele de artă splendide adunate la București de cea de-a șasea ediție a extraordinarului proiect de cultură vizuală Art Safari 2019, am stat de vorbă cu scriitorul, fizicianul, filozoful și eseistul Horia-Roman Patapievici, despre frumusețe și despre fericire, despre artă și despre iubire.

Fotografii de Paul Buciuta realizate la Art Safari 2019, Palatul Oscar Maugsch

Marea Dragoste – revistatango.ro: Vorbim mult și îndreptățit despre nevoia noastră de frumusețe, despre împrietenirea cu frumusețea, dar, de fapt, am senzația că avem nevoie de ceva mai mult decât de împrietenire, avem nevoie de salvare, de vindecare… Ne oferă arta șansa însănătoșirii, a vindecării, a evadării din mizeria și suferința în care trăim?

Horia-Roman Patapievici: O vorba faimoasă spune că frumusețea va salva lumea… Eu nu cred asta. Bunătatea va salva lumea, dar frumusețea este, și ea, o formă de bunătate. Oricum, nimeni nu-și poate propune să salveze lumea decât dacă este bolnav de orgoliu, de mândrie luciferică. Nimeni nu poate salva lumea, dar poate să facă să mai scadă din zgomotul, din zâzania și din ura în care trăim. Iar Art Safari face un lucru extraordinar: este un Pavilion de artă al Bucureștiului ce adună frumosul răspândit în muzeele din țară – un frumos care nu poate fi văzut decât punctual, pentru care trebuie să te duci la Târgu Mureș, să te duci la Constanța, să te duci la Tulcea, să te duci la Craiova… – și îl aduce pentru o lună la București. Anul acesta, avem parte de un Tonitza extraordinar, anul trecut a fost un Luchian extraordinar. Niciodată nu ai ocazia să vezi atât de multe opere ale aceluiași pictor aduse laolaltă… Dar, ca să revin la întrebarea ta, Alice, nimeni, dintre oameni, nu poate salva lumea…

Marea Dragoste – revistatango.ro: Dar salvarea personală unde o găsim? Unde ne găsim echilibrul?

Horia-Roman Patapievici: Îl găsim în noi și îl găsim în cei de lângă noi, în oameni… Oamenii ne salvează, fără ca ei să fie salvatorii noștri, ci noi ne salvăm prin bunătatea față de ei. Dacă nu suntem buni, totul este pierdut…

Marea Dragoste – revistatango.ro: Trăim într-o realitate mult diferită, aici, în România, față de ce este în exterior. Suntem văduviți de anumite șanse, dar și privilegiați, din anumite puncte de vedere, că suntem aici?

Horia-Roman Patapievici: Cândva, la începutul anilor ´90, am ținut o conferință care a stârnit destulă indignare, vorbeam despre avantajele înapoierii, căci înapoierea are anumite avantaje. Un prieten din America, ce locuiește în California, îmi spunea ”măi, nu vă grăbiți cu turismul! Când vine turismul peste voi, ca o invazie a lăcustelor, o să vă devasteze…”. În anii ´90, credeam că trebuie să devenim moderni în modul cel mai trepidant cu putință și că trebuie să ne integrăm. Sloganul ulterior a fost ”Vrem o țară ca afară!”.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Și nu o vrem?

Horia-Roman Patapievici: O vrem, da, sub raportul civilității, sub raportul stabilității legilor, sub raportul predictibilității sistemului legal. Ceea ce mă deranjează cel mai mult este că sistemul legal este imprevizibil la noi. Care cum ajunge la putere vrea să zguduie totul ca să-și promoveze clienții, afacerile și așa mai departe. Asta este complet greșit. Cred că, în privința asta, vrem o țară ca afară. Dar nu știu dacă vrem o țară ca afară și din alte puncte de vedere. Să știi, Alice, că suntem foarte globalizați, deja. Când am scris ”Omul recent” și toată lumea mi-a spus că asta se referă la ceea ce este în America și nu la ce este la noi, se înșelau. Se referă la ce este la noi. România are fenomene de avangardă în raport cu ansamblul european. S-a văzut la alegerile din 2000, când am avut de ales între Ion Iliescu și Vadim Tudor. Cine își imagina că, în Franța, peste un an erau alegeri în care Chirac să fie opus lui Jean-Marie Le Pen, o situație absolut asemănătoare? România este în avangardă, ceea ce înseamnă că e deja globalizată.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Mai mult cu cele rele este în avangardă…

Horia-Roman Patapievici: Am avut un președinte actor și foarte mobil, neconvențional, cum a fost Traian Băsescu, iată, Sarkozy a fost la fel, Donald Trump în State, este la fel, deci, România este perfect globalizată. Dar, ca să închid, există lucruri care la noi nu au intrat încă în fluxul acesta de modificări dramatice, de revoluționări intempestive care caracterizează lumea de astăzi și este bine că sunt așa. Ar trebui și să ne bucurăm de ceea ce suntem, nu numai să deplângem ceea ce încă nu am devenit…

Marea Dragoste – revistatango.ro: Tinerii care sunt aici se gândesc tot mai des, tot mai mult să plece din țară… Care sunt argumentele pentru cei care își iau repere în oamenii de cultură, ca tine, care nu au plecat din țară, să rămână aici?

Horia-Roman Patapievici: Dacă pleci, de ce pleci? Pleci pentru că ești persecutat? Este o posibilitate, dar aș spune că se referă la puțini oameni. Pleci pentru că vrei să câștigi bani, într-un timp mai scurt, ceea ce aici ai putea să câștigi mai greu, într-un timp mai lung. Pleci pentru că ești exasperat de relația cu autoritățile. Asta chiar te poate exaspera! Sunt sectoare în zona autorităților locale sau în zona autorității de stat care sunt scandaloase și exasperante, nici nu știi cât de oribile sunt până nu ai interacționat cu ele și, da, asta te poate determina la un moment dat să spui: ”Vă las naibii, nu mai vreau să știu de așa ceva! Îmi stric viața, mi-o consum ca să obțin o hârtie…” În plus, există un lucru pe care l-am constatat, când am funcționat în dispozitivul instituțional mai larg al instituțiilor românești, când am fost președinte ICR: cantitatea de energie pe care o consumam eu ca să obțin un efect de un anumit nivel era mult mai mare decât cantitatea pe care o consuma cineva în Occident ca să obțină același efect, la același nivel. Deci, este clar că noi, românii, consumăm mai multă energie pentru a obține un efect dat, decât ar consuma cineva din Occident, asta pentru că occidentalii au instituții stabile și pentru că acolo este predictibil. Părerea mea este că ceea ce ne lipsește cel mai mult este o predictibilitate care decurge din stabilitatea legilor. Din acest motiv cred că e foarte multă nevoie de energia oamenilor buni în România. Eu nu le spun așa, patriotic, ”Nu plecați!”. Nu e vorba de patriotism, ci e vorba de viitorul unei limbi care depinde de numărul vorbitorilor ei, este vorba de destinul unei țări care depinde de cei care sunt solidari cu ce se întâmplă aici. Eu nu am plecat din acest motiv.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Și nu ai regretat niciodată? Un om ca tine ar fi putut fi oriunde în lume, în cele mai alese instituții și medii…

Horia-Roman Patapievici: Nu sunt sigur că aș fi putut ajunge oriunde sau orice, dar sunt multe lucruri de prețuit la oamenii de aici pe care nu le găsești la oamenii din altă parte. În momentul în care te duci și te stabilești acolo, de fapt, optezi pentru un sistem prosper al singurătății. Pentru că este singurătatea limbii și este singurătatea tipului de raportare sufletească, îmi vine să spun, care este impropriu situației oamenilor de aici. Noi suntem într-un anumit fel, suntem mai deschiși, suntem mai calzi, mai sentimentali, avem o capacitate de relaționare mai mare decât cei de acolo, fie mediul francez, fie mediul german. Mediul german este cel mai apropiat de noi, cred. Și ei sunt foarte sentimentali, contrar a ceea ce se crede, pentru că noi credem despre germani ceea ce ne-au spus filmele americane și englezești despre ei, cu grila nazistă… Dar ei sunt, de fapt, sentimentali și calzi. Din punctul meu de vedere, cel mai bine m-aș adapta în Germania, dacă ar fi să plec, deși cel mai mult mi-ar plăcea să trăiesc în Italia. Dar francezii sunt reci, englezii sunt aproape intolerabili, iar americanii sunt foarte diverși. Însă, oriunde ai pleca, porți cu tine o nostalgie după tipul de relaționare sufletească care există aici, pentru că așa arată comunitățile românești, ele sunt diverse. Nu am trăit la țară decât în copilărie, deci cunosc mai mult viața urbană, dar, chiar și când cunoști un om acum, poți interacționa cu el într-un fel pe care nu-l mai regăsești în altă parte. Sunt lucruri pe care noi le avem și alții nu le au, ca să nu mai vorbesc de gustul roșiilor sau de al altor mâncăruri…

Ideea celor cu bani că, dacă i-ai dat bani copilului, i-ai dat tot ce trebuie, este o idee mult mai nătângă decât ideea celor care nu au bani că, dacă îi asigură mâncare, îi asigură tot ce trebuie.

 

Marea Dragoste – revistatango.ro: Este o șansă în plus la fericire această alegere profesională pe care ai făcut-o, de a trăi într-o lume a frumuseții, a intelectualității, a culturii, a artei la cel mai înalt nivel?

Horia-Roman Patapievici: Nu știu, dar fiecare este confruntat cu fragilitatea lui, cu vulnerabilitatea lui și, în fapt, cu mortalitatea lui, cu faptul că murim… Nu e nicio deosebire între oamenii de la țară și cei de la oraș, între oamenii cultivați și necultivați în privința fondului uman ireductibil. De aceea ne și înțelegem… Cultura nu este o piedică, este o îmbrățișare.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Și fericirea unde o căutăm?

Horia-Roman Patapievici: O căutăm nu unde putem, ci unde o găsim (râde)…

Marea Dragoste – revistatango.ro: Găsim fericirea și în iubire?

Horia-Roman Patapievici: Păi când ești tânăr, îți imaginezi că…

Marea Dragoste – revistatango.ro: Că da!

Horia-Roman Patapievici: Ba dimpotrivă! Cât ești tânăr, iubirea joacă un rol foarte scăzut, căci ceea ce cauți, în fond, este senzualitatea, relația fizică, extrazul, este dionisiacul. Este viața inimitabilă. Pe măsură ce îmbătrânești, ești confruntat cu moartea. Cum spunea Tolstoi, la un moment dat, când, privindu-și picioarele și își dă seama că e bătrân, că va muri, că este ca ultimul mojic. În fața morții ești în pielea goală. Din prima clipă suntem în pielea goală în fața morții, numai că, atâta timp cât ești tânăr este panașul, este dionisiacul, este viața inimitabilă. Asta nu durează. Nu în sensul că nu ai putea să o duci până la sfârșit, dar ești confruntat cu moartea, cu boala, cu suferința, cu precaritatea, nu te apără de asta nimic, nici banii, nici poziția socială, nici locul unde stai, nici cel spre care aspiri, toate acestea sunt doar schele… suntem în pielea goală! Și asta te face să înțelegi că, totuși, conținutul iubirii nu este senzualitatea, conținutul iubirii este bunătatea. Și asta te determină să nu mai faci răul cu indiferență, așa cum îl faci când ești tânăr, când nici nu-ți dai seama că lovești oamenii din jur pentru că afirmarea ta ocupă totul. Și începi să înțelegi că fericirea ta constă în capacitatea ta de a face binele, pur și simplu. E banal. S-a spus dintotdeauna. E conținutul religiei creștine, dar acesta este purul adevăr. Fericirea este binele pe care îl faci.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Și greșelile pe care l-am făcut le mai reparăm vreodată? Acestea din tinerețe, răutățile…

Horia-Roman Patapievici: Eu cred că nu se mai repară nimic niciodată. Și nimic nu se mai poate răscumpăra, din cauza asta trebuie să fim foarte atenți ce facem, pentru că nimic nu se poate răscumpăra. Cum poți să răscumperi răul pe care l-ai făcut? În niciun fel. Doar să nu-l mai faci.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Putem să-i învățăm asta pe copiii noștri? Nu învățăm despre asta nimic, nicăieri în școală…

Horia-Roman Patapievici: Eu mi-am învățat copilul despre asta. În școală? Școala este pentru cunoștințe. Dar părintele se așteaptă ca la școală să-l învețe cineva cum să-și spună rugăciunea sau cum să se uite la un tablou? Nu, acestea sunt lucruri pe care le spui copilului acasă. Ideea celor cu bani că, dacă i-ai dat bani copilului, i-ai dat tot ce trebuie, este o idee mult mai nătângă decât ideea celor care nu au bani că, dacă îi asigură mâncare, îi asigură tot ce trebuie.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Ce l-ai învățat pe fiul tău ca să îi dai, poate, o șansă în plus la fericire sau la o viață cu noimă?

Horia-Roman Patapievici: Să fie bun, să nu fie nesimțit, să nu îmbrâncească, să nu dea din coate, dacă se zguduie casa să nu se repeadă el să iasă primul. Să se afirme pe sine, astfel încât nu despre el să fie vorba întotdeauna. Cred că sursa răului constă în faptul că oamenii cred că a se afirma înseamnă a se pune pe ei pe prim plan. Nimeni nu se afirmă așa. Când te afirmi, ești afirmat, accentul cade pe ceilalți întotdeauna.

 

Conținutul iubirii nu este senzualitatea, conținutul iubirii este bunătatea. Și asta te determină să nu mai faci răul cu indiferență, așa cum îl faci când ești tânăr, când nici nu-ți dai seama că lovești oamenii din jur pentru că afirmarea ta ocupă totul.

 

Marea Dragoste – revistatango.ro: Te găsim de ceva vreme la Artmark. Ce înseamnă să lucrezi la Artmark? Ce face Artmark pentru noi?

Horia-Roman Patapievici: Artmark are un rol cu totul admirabil. Ce înseamnă să lucrezi la Artmark? Înseamnă să vezi, în fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună, artă românească, încontinuu. Asta mi-a schimbat, pur și simplu, viața. Din 2015 lucrez acolo și contactul cu atâta cantitate de artă românească de bună calitate, și când e vorba de oameni de rangul doi-trei, nu numai de vârfuri, mi-a schimbat pur și simplu percepția vizuală asupra propriei mele culturi. Din punctul de vedere al societății românești, Artmark este o instituție crucială, cred, pentru însănătoşirea noastră, ca să folosesc termenul tău de la începutul discuției noastre. Pentru că… știi ce a fost alterat profund de comunismul din România? Ceea ce se numește țesutul social asociat structurii de proprietate, care întotdeauna este legată de un circuit al libertății. Proprietatea nu este lucrul pe care îl ascunzi în cămară, ci este lucrul de care se leagă libertatea ta economică, este ceva ce are valoare numai dacă este pus în comun. Din acest motiv, în momentul în care au fost confiscate proprietățile imobiliare, casele, ceea ce s-a distrus a fost țesutul social asociat lor. Deci, întotdeauna, când distrugi o proprietate, distrugi relațiile dintre oameni. Asta au distrus comuniștii. Or, ceea ce noi numim artă și o percepem, de regulă, pentru că suntem contaminați de comunism, ca fiind ceea ce vedem doar în muzee, adică arta națională, arta oficializată de instituțiile statului, e mai mult decât atât. Arta este, de fapt, ceva foarte privat. Ceva ce este făcut de artiști, de oameni individuali, oameni pe care nu-i ajută statul, căci nu statul îi învață cum să fie imaginativi și creatori și nici nu le dă bani pentru asta – fiecare se descurcă cum poate, orice artist este exact ca un antreprenor, ca un capitalist. El pune pe piață capitalul creației lui. Or, există un circuit natural al artei în societate, care este legat de instituția iubitorului de artă și de instituția artistului. Comunismul a distrus asta, a lăsat numai artistul, care era naționalizat, şi a lăsat produsul, naţionalizat deopotrivă, care era expus în muzee. Între acestea, adică în societate, nu mai era nimic. Artmark este o instituţie care recreează acest mediu. Între artist şi muzeu, până să ajungă arta în muzeu, ea trece prin circuitul natural în societate. Dar există colecţionarii, iubitorii de artă, cei, în fond, prin care artistul trăieşte. Şi până să ajungă să devină obiect de patrimoniu, izolat în muzee şi asigurat prin garanţii guvernamentale şi aşa mai departe, până să ajungă Rembrandt, Mantegna, Van Gogh, există puzderia de artişti extraordinari, care nu trebuie omologaţi şi care trăiesc prin instituţia circuitului natural al artei în societate. Artmark face parte din acest circuit.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Ai avut multe de învăţat…

Horia-Roman Patapievici: Foarte multe!

Marea Dragoste – revistatango.ro: Este un curaj sau e ceva firesc? Oameni care știu atât de multe, ca tine, erudiți, ar putea spune „nu mă mai interesează, stăpânesc atâtea domenii deja…”

Horia-Roman Patapievici: Dimpotrivă, ştiu atât de puţine! Într-unul dintre ultimele sale desene pe care le-a făcut Goya, apare un bătrân care stă sprijinit în baston. Desenul se intitulează “Aún aprendo”. “Încă învăţ”. Încă învăț și eu. Tot timpul…

Marea Dragoste – revistatango.ro: Cum de nu oboseşti?…

Horia-Roman Patapievici: Cum, când sunt atâtea lucruri minunate în jurul nostru?! Începând cu oamenii…

 

 

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.