“40 de saptamani sunt necesare pentru a a duce pe lume un pui de om. Atunci de ce n-ar fi suficiente 40 de articole pentru a aduce pe lume o carte?”, s-a intrebat Marina Almasan inainte de a se hotari sa isi publice cele 40 de texte scrise cu dragoste pentru rubrica sa din Mehedinteanul si a dus intrebarea mai departe, catre publicul adunat cu bucurie, cu emotie, pentru a fi alaturi la evenimentul de lansare a cartii.
Cartea a aparut la Editura Leda, iar aparitia ei pe piata a adunat in Terra Cafe, intr-un eveniment elegant si plin de suflet, multi dintre prietenii dragi pe care Marina i-a intalnit de-a lungul anilor. Au luat cuvantul Octavian Andronic – Ando, ilustratorul iscusit al cartii, poetul Lucian Avramescu, actorul Eugen Cristea, psihologul Georgeta Nenciu, din partea fundatiei Pretuieste clipa si, cum altfel?, subsemnata Alice Nastase Buciuta, mai ales ca sunt, cu mandrie, una dintre semnatarele cuvintelor introductive ale cartii.
La lansarea cartii au fost de fata si fiul Marinei, Victoras Socaciu, si parintii autoarei, emotionati si mandri de clipa insemnata traita de fiica lor.
Marina, insa, s-a prezentat publicului in cuvinte pline de modestie, nepotrivite parca cu frumusetea de necontestat a textelor cuprinse intr-o carte dedicata, la ceas de cumpana a vietii, dar si de izbanda a cuvantului peste vremi, celor care au dezamagit-o pe talentata autoare.
Si pentru a nu dezvalui decat ceea ce trebuie dezvaluit, inainte de a va lansa invitatia de a merge la librarie pentru a cumpara o carte frumoasa, demna de asezat pe noptiera oricarui romantic, imi ingadui sa va destainui ce am scris in prefata semnata de mine:
“Eu cred in fericirea Marinei, asa cum cred in puterea sa de a se ridica deasupra oricaror obstacole prin cuvant. Eu cred in dreptul ei la dragoste, la mare si eterna dragoste, asa cum cred ca povestioarele sale vor deschide usile multor suflete, precum emisiunile sale au deschis inimi, si brate, si orizonturi, de-a lungul si de-a latul timpurilor.
De ce vorbesc despre fericire si despre dragoste acum, aici, in deschiderea cartii sale cu texte insomniace? Pentru ca despre fericire si despre dragoste e vorba, inainte de toate, in cartea Marinei Almasan.
Cum? Nu e despre vecini, si despre politica, si despre lene, si despre reuniuni dansante? – veti intreba voi, cei care doar ati rasfoit volumul, atrasi de coperta lui eleganta. Iar eu v-as sopti, cu emotie, cu senzatia ca va ofer o taina ca un dar: cartea asta e chiar despre inima unei femei. Cartea asta e o incursiune printr-o poveste de dragoste spulberata, prin rana vie a unei despartiri venite mai tarziu decat pot indura razvratirile mocnite ale unui spirit liber, prin taramul imbatat de miresme al unei noi si fragede indragostiri. E consemnarea, cu lacrimi, tandrete si umor de cea mai fina calitate, a bataliei cu prejudecatile si barfele lumii pe care a purtat-o o femeie pe care toti credeam ca o cunoastem, dar, de fapt, abia azi, la intalnirea cu cea dintai carte-marturisire a ei, o descoperim, o redescoperim.
Cititi randurile Marinei Almasan si bucurati-va de cuvintele ei sprintene, de gandurile asezate in forme ispititoare! Dar daca vreti ca desfatarea lecturii sa fie intreaga, cititi si printre randurile Marinei… Pentru ca acolo, in spatiile albe ale paginii, autoarea a asezat, discret, cele mai trainice lectii de viata si curaj.” Alice Nastase Buciuta
