IRINA MARGARETA NISTOR: Ar trebui să fim influenţaţi, aşa ar fi frumos, numai că, după aceea aşteptările ar fi cam mari, iar în realitate iubirile sunt mai ales de scurtă durată. Se poate întâmpla să găseşti pe cineva care să fie realmente ca în filme în primele două, trei luni. Vorba lui Frederic Beigbeder „Dragostea durează trei ani” e deja o exagerare. În România dragostea durează doar trei luni, noi suntem cu program redus. Dar e înălțător când cineva îşi imaginează că poate să fie aşa şi dacă, pe parcurs, cineva are şi norocul acesta, cred că ar trebui să se gândească în fiecare dimineaţă, când se trezeşte ce șansă extraordinară a avut, că măcar o dată în viaţă i s-a întâmplat să fie iubit/iubită ca în filme. În filmele moderne, în afară de telenovele unde lucrurile deraiază, sunt prea siropoase şi prea dramatice în egală măsură, iubirile sunt majoritar cu scandaluri non-stop, care se petrec şi în viaţa reală, căci lumea copiază modelele astea. Ai impresia că aşa se iubeşte mai bine, dacă te cerţi şi îl ironizezi pe celălalt. Dar modelul ăsta de iubire e enervant şi pentru unul, şi pentru celălalt şi până la urmă nu duce nicăieri. Iubirea ar trebui tratată cu mult mai multă delicateţe şi cu mult mai multă gingăşie şi trandReţe. Noi am uitat, cred că nici nu mai ştim bine înțelesul acestor cuvinte, deși mă gândesc cât de des le folosim, totuşi. Mă uitam acum la „The Revenant”, care e un film extrem de dur, dar care are şi o poveste de dragoste. Există acolo o scenă pe care o face Iñárritu – un tip extrem de sever – , o scenă de despărţire între personajul principal și soția lui. Când ea pleacă spre Lumea Cealaltă, în primul rând că îţi induce ideea că există o lume cealaltă, din pieptul ei porneşte o pasăre, ca şi cum îşi ia zborul spre văzduh. E atât de impecabil și de duios făcut momentul că nu poţi să zici că e dulceagă, e pur și simplu formidabilă, mai ales că e imaginată de cineva ironic și fără menajamente, altfel. Dacă nu v-a mișcat, sunteți pierduți sentimental!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce părere ai despre sintagma pe care o foloseşte toată lumea, viaţa bate filmul? E valabil şi în materie de iubire?
IRINA MARGARETA NISTOR: Mi se pare că sună nasol din start asta cu bătaia, mi se pare politic incorect chestia cu caftitul (râde). Cred că e mai mult valabilă la tot ceea ce înseamnă crime, situaţii şocante, abia acolo pot să spun că realitatea e cu mult mai dură decât ce vedem noi pe ecrane. Dacă cineva ar vrea să redea într-un scenariu lucruri care s-au întâmplat cu adevărat toată lumea ar spune „nu,domnule, e invenţie, imaginație pură!”. Întotdeauna mă gândesc la Alan J. Pakula, care a fost un imens regizor, a făcut, printre altele şi „Toţi oamenii preşedintelui”, „Alegerea Sofiei”, deci filme foarte diferite şi care a murit într-un mod absolut stupid şi nedrept, mergând pe o autostradă, fiind la volan, din faţă a căzut o bară de metal care a străbătut parbrizul şi i-a intrat direct în piept şi l-a ucis pe loc. Dacă el ar fi făcut scena asta într-un film, toată lumea ar fi zic „du-te domnule de aici, cum să se întâmple aşa ceva?!” Dar în situaţiile de iubire, aş spune că filmul e mai îngăduitor cu iubirea şi mai optimist decât realitatea.
SERIALE CU SPITALE
Marea Dragoste/ revistatango.ro: La seriale te uiţi vreodată?
IRINA MARGARETA NISTOR: Mă uit şi la seriale, mai ales la seriale englezeşti. Îmi plac foarte tare. Sunt dependentă de Downtown Abbey și Poirot. Urmăresc serialele cu spitalele, „Anatomia lui Grey” şi „Doctor House”. La „Anatomia lui Grey” chiar m-am uitat mult, mai ales atunci când a apărut, iar la „Doctor House” sunt mare admiratoare a personajului principal. O prietenă din copilărie mi-a luat un bilet la concertul lui de la Sala Palatului, care, după Aznavour, cred că a fost momentul cel mai frumos din viaţa mea.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: A fost frumos concertul?
IRINA MARGARETA NISTOR: A fost spectaculos. Hugh Laurie nu are o voce nemaipomenită, dar are o prezenţă şi un şarm formidabil şi s-a înconjurat de voci solide. A fost suficient de generos, încât să nu spună cum fac mulți „nu-mi iau oameni prea grozavi, ca să nu mă eclipseze”. E o dovadă în plus că este extrem de inteligent.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: În general ce îţi place la serialele cu spitale? Ce te atrage la acest gen de seriale?
IRINA MARGARETA NISTOR: Mi-ar fi plăcut să fiu doctor, nu cred că mi-ar fi plăcut să fiu pacientă. (râde) Mă uit la tot, de la un cap la altul, dar inclusiv la partea strict medicală. Îmi plăcea foarte tare Derek din Anatomia lui Grey, după care l-am văzut într-un film – basm, „Enchanted”. Deja m-a dezamăgit, l-am găsit uşor ridicol. Dar oricum astea sunt personaje imaginare. În principiu nici doctorii, nici avocaţii, nimeni nu arată ca în filme, pentru că treaba lor e cu totul alta.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci crezi că nu sunt chiar aşa de frumoşi?
IRINA MARGARETA NISTOR: Cred că nu. Cred că i-ar şi încurca să fie foarte frumoşi, pentru că atunci când eşti într-un spital, se presupune că eşti într-un moment dificil al existenţei tale, fie că eşti tu bolnav, fie că îţi este cineva apropiat bolnav şi atunci sigur că, în momentul respectiv, relaţia cu doctorul devine una în care te îndrăgosteşti fără să vrei şi după aceea sigur suferi, deci nu e bine, că dai în depresii și intri pe mâna altora, care îți pot suci mințile…
