Imi place sa calatoresc, nimic senzational in asta. Cui nu ii place? Ideea ma entuziasmeaza, dar facutul bagajelor ma rapune. La prima vedere, impachetatul pare simplu, in realitate insa este complicat deoarece la bagaje am o gramada de restrictii, unele corecte, altele din stolul de pasarele ale sotului meu. Mai mult, copila noastra a crescut si vrea geamantanul ei. Vestea buna e ca insista sa isi faca singura bagajul, vestea proasta e ca arunca in el tot sifonierul si eu nu mai am loc sa strecor la ea cutia cu medicamente si prosoapele.
Dupa zece ani de facut bagaje pentru trei, am o procedura de lucru foarte bine pusa la punct. Incep cu o saptamana inainte sa insir propunerile mele pe patul din camera de oaspeti, adica baza – prosoape, pijamale, bla, bla… – apoi, in fiecare zi, mai car din sifonier sau de pe masa de calcat una-alta – camasi, tricouri, rochite – depinde ce idee ma loveste pe moment. Pana aici, totul simplu si organizat. Nebunia incepe cand trebuie sa le asez in geamantan. Cum, numai un geamantan? Unde sa indes tot ce am adunat pe pat? Iubitul, dragutul si amabilul care m-a pus pe numele lui la primarie striga din sufragerie ca intotdeauna, la fiecare plecare, indiferent unde mergem, doua zile la Calarasi sau o luna in Babilonia de Vest: Mie sa-mi pui totul intr-o punga de Metro! Nu imi trebuie mai mult! Ce naiba cari atatea dupa tine? La inceput, chiar ma straduiam sa ii iau un minim, dar m-am prins ca sunt intr-o grava eroare daca ma chinui cu punga de Metro pentru ca dumnealui vrea si pantaloni lungi si scurti, camasi si tricouri, pantofi si sandale si doua kilograme de cosmetice pentru barbierit si alte minuni… Cata punga sa faca oamenii aia ca sa ii implinesc eu lui dorinta?
Daca mergem cu masina, e parfum de viorele. Situatia mi se limpezeste repede, nu ma stresez, iau tot ce mi-am propus. Se lupta amabilul sa le incarce si sa le descarce si cu asta, basta! Treaba lui, doar nu sunt eu barbatul in casa. Femeia propune, adica lumineaza locul, barbatul aplica, deci executa, bombane, incarca si descarca.
Daca mergem cu avionul, atunci nu mi se mai limpezeste nimic si ma apuca un car de nervi pe care nu stiu pe cine sa ii vars. Ca sa nu isi franga spatele hamalii de la aeroporturi, pe bilet scrie numarul de kilograme admise pe bagaj si niciodata acelasi numar. Lor nu poti sa le pui oricat, ca pe ei nu i-ai luat cu acte… Deci stres! Ce sa pun eu in geamantan?
Intr-un final, selectez de la mine, nu de la dumnealui, ca lesina daca ii lipseste vreun puloveras. Nu pot sa raresc nimic nici de la copila noastra pentru ca stie exact ce a pus acolo si ii trebuie tot. Ca sa fac o paranteza, recunosc faptul ca nu am stresat-o niciodata legat de felul in care se imbraca. Important este sa respecte starea vremii si conjunctura in care se afla, in rest se imbraca asa cum vrea ea. O duduie mi-a atras atentia la un moment dat: Draga, dar nu e prea colorata? Nu cred ca i-am raspuns. Ce rost avea?
Deci las acasa rochia de dantela cu decolteu spart pe care mai bine o dau cadou ca e nou-nouta si stiu sigur ca amabilul nu e de acord sa o scot in lume (Nici nu stiu de ce am cumparat-o. De frumoasa, de ce?). Las si margelele si poseta care se asortau cu rochia sexy si iau la mine doar o pereche de sandale cu toc inalt ca de doua nu mai e loc… Si uite asa si tot asa… las de la mine si ma jur ca data viitoare las de la ei.
Cand decid ca mi-a ajuns, trantesc capacul, incui si imi zic: asta este, nu ma mai intereseaza nimic, nici de ciorapi, nici de palarie… nimic…
Si uite asa, plecam in vacanta. Totul e organizat. Soare, munte, mare… iarna sau vara. Eu sunt linistita si sigura ca am situatia sub control, nu ne lipseste nimic… Sau ne lipseste? Sigur am luat tot? Lasa ca nu e capatul lumii. Sigur gasesc acolo o bluza care sa se asorteze cu pantalonii de pijama ai sotului meu, niste sosete si o spuma de ras. Faptul ca am uitat sa imi pun costumul de baie nu mi se mai pare grav, mai ales cand vad fata cazuta a jumatatii feminine a cuplului cu care suntem in vacanta care si-a pus in bagaje o singura sanda, cealalta fiind acasa, in holul de la intrare, asteptand sa plece si ea cu geamantanul care a fost la usa acum cateva ore…
E clar, nu sunt eu ciudata si nici singura pe lume stresata de bagaje. Toate femeile sunt!
