fbpx

Jennifer Lopez concerteaza la complexul Romexpo din Bucuresti, pe 14 noiembrie

de

Starul muzicii latino Jennifer Lopez a confimat oficial includerea Bucurestiului pe harta turneului sau mondial “Dance Again”, urmand sa concerteze pe 14 noiembrie la complexul Romexpo, informeaza organizatorii.

J Lo, asa cum este cel mai bine cunoscuta vedeta americana, si-a inceput cariera muzicala in 1999, iar in prezent are la activ sapte albume de studio, vandute in peste 55 de milioane de exemplare in intreaga lume.

 

Cele mai recente succese ale artistei sunt single-urile “On The Floor” si “Dance Again”, realizate in colaborare cu rapper-ul Pitbull, care au ocupat locul intai in topurile din intreaga lume, inclusiv in cele romanesti.

 

Turneul “Dance Again” a debutat pe 14 iunie, in Panama City, pentru a continua pe continentul sud-american. Acolo, artista a cantat in Venezuela, Chile, Argentina si Brazilia si apoi s-a indreptat catre America de Nord.

 

In primele zile ale lunii octombrie, J Lo va ajunge in Europa, unde va canta mai intai in tari precum Portugalia, Spania, Elvetia, Italia, Germania, Belgia si Franta, pentru ca apoi sa se indrepte catre tarile scandinave. Dupa un periplu in Rusia si alte state din estul Europei, J Lo va ajunge in Romania, pe 14 noiembrie.

 

J Lo a anuntat recent ca, prin intermediul site-ului sau, intentioneaza sa interactioneze cat mai mult cu fanii, care au sansa de a castiga bilete la concerte, premii surpriza si chiar invitatii in backstage.

 

Evenimentul este organizat de Marcel Avram si East European Events, in colaborare cu D&D East Entertainment.

 

Biletele pentru concertul de la Bucuresti al cantaretei Jennifer Lopez sunt puse in vanzare prin reteaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas, Carturesti si online, pe www.eventim.ro. Biletele au preturi care difera in functie de amplasarea in spatiul de spectacol – 958,50 de lei (VIP Exclusive), 745,50 de lei (VIP), 298,20 de lei (Golden Circle), 191,70 de lei (Normal Circle), 106,50 de lei (Standing Level 2).

 

MEDIAFAX

 

 

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *