Este regizorul filmului abia intrat în cinematografe, „Octav”, fiul marelui compozitor și dirijor Sergiu Celibidache, soțul producătoarei Adela Vrînceanu. Serge Celebidachi și-a trăit viața în străinătate, dar România îi rămâne, pentru totdeauna, casă și liman.
Alice Năstase Buciuta: Care este principala diferență între școala de film din România și cea occidentală? Credeți că ați fi regizat “Octav” într-un mod diferit dacă ați fi studiat în România?
Serge Celebidachi: Știu foarte puține despre școala de film românească. Am descoperit noul val de realism prin ochii lui Mungiu, Netzer și alții ca Puiu sau Sitaru. Dar dacă aș fi trăit aici, nu cred că aș fi fost inspirat să scriu același gen de povești ca ei, în primul rând. Cel mai probabil, aș fi simțit nevoia să fac ce au făcut colegii mei români, subliniind defectele sistemului, însă cred că s-ar fi putut să-mi rănesc țara, indirect, în felul acesta.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce oportunități ați avut crescând, totuși, în stăinătate?
Serge Celebidachi: Sunt francez cu sânge românesc, așa m-am născut, deci situația n-a fost atât de clară. La un moment dat, chiar am părăsit Franța pentru SUA, în principal din cauza birocrației sale insuportabile și grele. Însă cred că sentimentul de libertate – libertatea de gândire și libertatea de a călători, dacă este cazul – este oportunitatea care-mi vine în minte în primul rând. Aceste avantaje mi-au oferit o viziune mult mai vastă asupra lucrurilor, oamenilor și comunităților și o anumită capacitate de a mă simți acasă oriunde am mers și am studiat.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ați avut o copilărie obișnuită sau a fost influențată de succesul tatălui dumneavoastră?
Serge Celebidachi: Am avut o copilărie absolut unică, plină de un amestec de libertate și de responsabilități timpurii. Tatăl meu a insistat asupra acestor două aspecte: libertatea deplină de acțiune, dar și responsabilitatea deplină asupra acțiunilor și consecințelor. Bineînțeles, tatăl meu m-a influențat enorm. Nu neapărat prin succesul său, ci prin bunătatea și generozitatea față de oameni. Indirect, și probabil fără să-și dea seama, a pus o mare presiune asupra mea. O presiune pe care am învățat de-a lungul anilor să o prețuiesc și să o asum. Dar a fost nevoie de ceva timp, într-adevăr.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum e să fii fiul unei personalități atât de importante a muzicii, Sergiu Celibidache?
Serge Celebidachi: Este un amestec de mândrie dobândită de timpuriu, senzația că ai fost binecuvântat să ai acces la o astfel de ființă umană și o autentică responsabilitate în fața lumii, atât din punct de vedere artistic, cât și uman.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce ați moștenit de la el? Aveți talent pentru muzică? Sunteți, poate, mai selectiv când e vorba de alegerea coloanei sonore pentru filmele dumneavoastră?
Serge Celebidachi: Din păcate, nu. Tatăl meu a fost cu adevărat unic și cred că trebuie să acceptăm și să respectăm faptul că geniile nu se întâlnesc foarte des. Un lucru pe care-l simt arzând în mine este nevoia de a fi corect față de lume și în acord cu mine însumi. Nimic nu mă înfurie mai tare ca nedreptatea. Ador muzica și compoziția, dar trebuie să ascund pasiunea asta, din motive evidente. Iar când vine vorba despre coloana sonoră a unui film, pur și simplu încerc să fiu fidel povestirii și să o ilustrez în cel mai bun mod posibil.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce a determinat schimbarea transcrierii numelui dumneavoastră, de la Celibidache la Celebidachi? Când a avut loc această schimbare?
Serge Celebidachi: Ha, ha, nimic de genul ăsta nu s-a întâmplat vreodată! Certificatul de naștere al tatălui meu poartă același nume pe care îl port și eu. A fost scris greșit în momentul în care a ajuns în Germania și a rămas așa până după război. Chiar nu i-a păsat de asta. Pentru anecdotă, pe mormântul mamei mele din Iași scrie “Celibidachi”, în timp ce vărul meu primar, Sergiu, are o a patra ortografie, “Celebidache”, așa că imaginați-vă ce s-a întâmplat între toate astea. Tot ce știu este că mama mea a insistat să am “numele corect” încă de la naștere, cel pe care l-a purtat și ea pe certificatul de căsătorie, dar, în mod normal, am patru modalități de a scrie același nume!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce limbă vorbiți cel mai mult acasă? Ce limbă folosiți atunci când dumneavoastră și soția dumneavoastră, româncă, vă contraziceți pe o temă profesională?
Serge Celebidachi: În zilele acestea, am tendința să vorbesc românește despre toate problemele cotidiene. Tindem să vorbim limba engleză atunci când vine vorba despre lucru și mă voi strădui să vorbesc în franceză cu fiica noastră nou-născută Scarlett.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum v-ați ales distribuția pentru “Octav”? Întâlniserăți deja acești mari actori români sau a fost prima dată când ați lucrat cu Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu…?
Serge Celebidachi: Acum i-am întâlnit prima dată. Un mare privilegiu, trebuie să mărturisesc. Soția mea a avut viziunea de a mi-l prezenta pe Marcel Iureș, având ideea lui Octav în spatele lui. A fost un declick imediat și am apreciat, printre altele, puterea pe care a dat-o cuvintelor. Desigur, și camera de filmare îl adoră, iar asta a făcut munca noastră mult mai ușoară! Cu Victor Rebengiuc a fost, la fel, o mare plăcere de a lucra împreună. E foarte deschis și îți găsește ritmul cu mare ușurință. Am fost cu adevărat încântat. Și are și un incredibil simț al umorului. În ceea ce îl pe privește Andi, a intrat imediat în rolul fiului lui Victor și i-a apărat reputația. E un tip grozav.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Care a fost reacția dvs. după ce ați văzut întregul film pentru prima dată? Ați lăcrimat, ați sărit în sus de emoție? Sau, poate, ca Mesterul Manole din Monastirea Argeșului, v-ați gândit deja la construirea unei noi mănăstiri?
Serge Celebidachi: Întotdeauna mă gândesc la o nouă mănăstire! Nu sunt sigur ce spațiu am în grădina din spatele casei, dar planurile sunt făcute. Întotdeauna. În film, însă, nu se poate sări peste nimic, pentru că a face un film este, evident, o experiență pe termen lung, în care fiecare pas este proiectat cu grijă, într-un mod foarte meticulos. Deci elementul surpriză aproape că a dispărut la vizionare. Dar am simțit momente de măreție în timpul filmărilor, iar acestea sunt semne puternice că faci ceea ce trebuie. Când o scenă curge, atunci când emoțiile sunt prezente, când toate se leagă, atunci știi că scena funcționează și știi că va ieși bine și forma finală. M-am simtit așa în multe scene. Și asta m-a inspirat să continui și să păstrez energia aceea, bună și unică, cât mai mult posibil.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Puteți să ne spuneți, ca un mic secret, ce sperați să vedeți în ochii spectatorilor la sfârșitul filmului?
Serge Celebidachi: O stare de pace și poate o anumită curiozitate în colțul ochiului, o dorință de a scotoci mai mult în viața lor și în propriul lor trecut. Poate că există ceva de redescoperit sau de înțeles în mod diferit, astfel încât procesul de vindecare să poată începe și pentru ei.
