fbpx

Mari artiști în izolare – Roberto Alagna, Carolyn Choa, Sara Erde, Paula Suozzi

de

Marii artiști ai lumii, aflați, ca noi toți, în izolare, continuă să lucreze, să ofere altora exemplul lor de curaj și frumusețe și să găsească ei înșiși părțile bune ale perioadei pe care o traversăm, pentru a-și menține optimismul la cote cât mai înalte. Într-o întâlnire organizată de divizia de educație a Metropolitan Opera pentru tinerii care studiază muzică în întreaga lume, un eveniment moderat de profesorul Dan Marshall, care i-a avut ca invitați pe tenorul Roberto Alagna, regizoarea și coregrafa Carolyn Choa, regizoarea și coregrafa Sara Erde și regizoarea de scenă Paula Suozzi, am avut șansa să îi întreb pe cei patru artiști care sunt, totuși, părțile bune ale timpului pe care îl trăim acum, izolați unii de alții. Dacă ar fi să găsim un bine în tot acest rău, care ar fi acela?

Iată ce răspunsuri am primit:

Roberto Alagna: Sigur că această situaţie pandemică a fost cumplită, dar, în acelaşi timp, eu am învăţat o lecţie: am învăţat cum să fiu, pur şi simplu, acasă, cum să stau cu familia mea. Am aflat ce contează cu adevărat în viaţă. Abia acum mi-am dat seama cât de important e să putem să petrecem momente frumoase cu prietenii și cu oamenii dragi, cât de mult contează să poţi îmbrăţişa pe cineva, să săruţi pe cineva, să strângi mâna cuiva. Şi am mai învăţat ceva în acest timp: cum să mă odihnesc, cum să-mi odihnesc vocea, pentru că, până acum, niciodată nu-mi găseam timp pentru mine. Am petrecut mai mult de 36 de ani cântând în jurul lumii, iar înainte de asta am cântat în cabaret de foarte-foarte tânăr… Niciodată n-am avut suficient timp pentru mine sau pentru familia mea, dar acum am învăţat asta mulțumită chiar acestei situaţii extrem de dificile, datorită căreia cred că astăzi sunt un om nou – un om a cărui pasiune este și mai puternică. Astăzi îmi doresc să dăruiesc mai mult, îmi doresc și mai mult să fiu pe scenă, îmi doresc să împart trăirile cu alţi oameni, să împărţim bucuria muzicii… Vreau și mai mult să mă bucur de viaţă.

Carolyn Choa: În primul rând un Bravo! pentru ce a zis Roberto Alagna. Rezonez cu tot ce a spus el. Eu sunt aici, singură cu motanul meu, Christian, şi am avut parte de multe situaţii bune nemaitrăite până acum, cum ar fi cititul de plăcere, un lucru pe care nu l-am mai făcut de ani de zile, dormitul pe săturate, fără să pun alarma să sune, ceea ce pare a fi un lux din punct de vedere social. Am început și să învăţat limba franceză, căci nu ştiam multe limbi europene şi mereu mi-am dorit să fac asta. Am început de la zero, cu ajutorul unei aplicaţii, și îmi place foarte mult.

În plus, am revăzut toate filmele cu Bette Davis. E drept, uneori, am resimțit cât de straniu este, pentru că îmi este foarte dor să fiu în aceeaşi cameră cu prietenii şi cu rudele şi abia aştept să putem face asta din nou. Dar, într-un fel, am comunicat cu ei chiar mai mult decât de obicei, pentru că acum vorbim des pe aplicaţii ca Skype, iar înainte nu făceam asta deloc, pentru că eram ocupați. Cred că e o perioadă care ne-a oferit posibilitatea de a reflecta la priorităţile noastre şi la lucrurile care ne fac cu adevărat plăcere, astfel încât să le putem face mai des.

Sara Erde: Eu sunt acasă cu părinţii mei, cu soţul, fiica şi câinele nostru, Ruby. Este minunat că suntem toţi acasă împreună zi de zi, pentru că, de obicei, fiecare suntem plecaţi în direcţii diferite. Mi-am îmbunătăţit abilităţile de bucătar, am trimis fotografii prietenilor cu ce găteam, iar ei îmi cereau reţetele (râde). A fost foarte bine. Mă bucur să văd acum pe toată lumea, simt că ţin un jurnal comun cu întreaga lume, pentru că toţi trecem prin asta, împreună. Este o perioadă grea pentru toţi. Este greu în special pentru copii, pentru că, din senin, lumea lor s-a întors cu susul în jos. Nu mai merg la şcoală, nu mai ies la joacă, nu-şi mai văd prietenii. Este cu adevărat greu pentru toată lumea, vieţile noastre arată altfel decât înainte, dar ştim că suntem împreună în această situaţie, cu toţii. Chiar şi străinii, oameni pe care nu i-ai văzut niciodată, îţi urează toate cele bune, iar această solidaritate îți dă un sentiment minunat.

Paula Suozzi: Sunt complet de acord cu tot ce au spus cei de dinaintea mea. Acum avem timp să ne odihnim, să stăm cu familiile noastre… Eu locuiesc cu cele două fiice, cu soţul şi cu câinele nostru, iar măcar o dată pe săptămână vorbesc cu sora mea pe Zoom. La început a fost mai greu, şi eu, şi copiii mei, am avut o perioadă de doliu, în care am jelit ceea ce pierduserăm: întâlnirile cu prietenii, ieşirile la piscină și toate lucrurile care urmau să se întâmple – de exemplu, eu trebuia să regizez din nou Turandot… Aşa am convenit, că trebuie să ne alocăm timp de doliu pentru toate aceste pierderi, căci aceste lucruri nu se vor mai întoarce. Fiica mea nu va mai absolvi clasa a VIII-a niciodată. Sau așa sper… (râde). Deci, trebuie să permitem acestor sentimente să se manifeste. Apoi, putem să visăm. Noi, ca artişti, cred că avem această răspundere, să ne detașăm și să observăm tot ce se întâmplă, să ne și folosim imaginația, să ne bucurăm, cum zicea Carolyn, de filmele cu Bette Davis, să învăţăm partituri noi… Roberto ne-a spus cum cântă în fiecare zi, iar eu, ca regizor, am citit multe piese noi de teatru, ale multor oameni, căci soțul meu este într-un grup de lectură a pieselor de teatru, aşa că ne-am alocat seri pentru a face acest lucru împreună – le-am citit amândoi, apoi am oferit feedback și indicații regizorale. Mi-am alocat și timp pentru visare… Și, sincer, pentru mine, aceste întâlniri educaţionale cu artiştii au fost fantastice! Sunt atât de bucuroasă să fiu în aceeaşi “cameră virtuală” cu oameni ca Roberto, Carolyn, Sara, Dan şi toţi studenţii şi părinţii care şi-au făcut timp pentru asta, toţi fani ai operei, printre care se numără și sora mea care este alături de noi în cadrul acestei întâlniri. Este un lucru pentru care nu aveam timp, de obicei. Deci, e plăcut să avem ocazia să mai și respirăm puţin, să vorbim și să împărtăşim cu ceilalţi, altfel decât până acum…

 

Fotografii cu Roberto Alagna realizate de Paul Buciuta la Opera Națională București în decembrie 2016

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.