Marina Constantinescu: Viata mea se invarteste dupa Luca, asa cum face, miraculos, floarea soarelui dupa Soarele ei

Marea Dragoste / Tango: Care sunt lucrurile care te fac sa fii mandra ca mama?
Marina Constantinescu: Acelea care m-au ajutat si ma ajuta sa-mi depasesc limitele. Sa inteleg cu adevarat miza si tainele vietii. Sa descifrez obstacole, sa ma socotesc cu propriile neputinte. Sa invat sa ma ridic de jos si sa merg mai departe, chiar daca, uneori, nici prin cap nu mi-ar mai trece sa o fac. Viata mea se invarteste dupa Luca, asa cum face, miraculos, floarea soarelui dupa Soarele ei. Sculatul devreme sau noaptea, pregatitul mesei, impachetatul pentru scoala, dus-adus, bolile si nesomnul, fricile mele, fricile lui, EL, mereu EL, mai intai de mine. Luca mi-a schimbat perspectiva asupra vietii pe pamant. Poate si datorita lui am priceput legatura unica si formidabila pe care am avut si o am cu Parintii mei.

Marea Dragoste / Tango: Care sunt momentele de mare emotie si frumusete pe care le traiesti alaturi de fiul tau?
MARINA CONSTANTINESCU: Seara, de fapt, bagatul in pat. Un moment pe care, daca il scap, ma usuc… avem un ritual intreg, de ani si ani. Spalatul, rugaciunea si, in pat, amandoi. Acolo, se deschid toate lumile noastre, cad barierele de toate felurile. Este regatul soaptelor in care se rostesc cele ce nu se spun ziua. Asta inseamna marea noastra prietenie, increderea unul in celalalt, sentimentul lui ca Mama poate sa faca orice, sa il ajute la propriu, sa schimbe cosmarul intr-un vis dulce. Acolo, seara, in pat, noi doi calatorim impreuna pe pamant si in vis.

Marea Dragoste / Tango: In ce te mosteneste pe tine, in ce – bun sau rau- simti ca iti seamana si ca te duce mai departe?
MARINA CONSTANTINESCU: Cred ca imi mosteneste zambetul si patetismul. Vorbeste, uneori, mai afectat cand povesteste ceva important. Seamana mult cu Mama mea, este sociabil si vesel, ca ea – sunt nascuti in aceeasi zi, de Sf.Gheorghe – extrem de trancanitor, foarte amator de sueta, de lume, de petreceri cu prietenii. Ii place sa vina la noi musafiri, stie sa-i primeasca, stie sa-i faca sa se simta minunat. Si este un partener formidabil! Asta am invatat de la ai mei si cred ca Luca va duce mai departe ideea de familie cu usa deschisa, familia crescuta in cultul prieteniei. Luca este un om funciarmente bun si generos, preocupat de oameni, de soarta lor, de nevoile si necazurile lor, de suferinta si de cum s-ar putea imblanzi toate astea.

Marea Dragoste / Tango: Care este povestea lui preferata- ce i-ai citit de-a lungul anilor si ce i-a placut cel mai mult?
MARINA CONSTANTINESCU: „Micul print”. De la inceput si de departe! Dincolo de orice moda! I-am citit mult, foarte mult… ii plac basmele, povestile, nuantele, detaliile subtile. O carte este, pentru el, o forma de spectacol. Cum el a mancat si mananca teatru pe paine, pot sa spun ca este sedus de formele fictiunii. Imediat dupa ce i-am citit „Aventurile lui Habarnam” – si azi aud hohotele noastre de ras sau tacerile, ma furnica emotiile unui suspans sau altul – la Teatrul Odeon a fost premiera lui Alexandru Dabija dupa acest roman pe care il iubim atatea generatii. Mi-ar lua mult sa spun ce am trait atunci, vazand spectacolul prin ochisorii lui Luca. A fugit pe scena si l-a intrebat pe regizor una si alta, de ce asa si nu pe dincolo, de ce nu se ridica balonul, era rosu ca racul si nu putea sa creada ca langa el se plimba personajele lui dragi… La fel a fost si cu „Alice in tara minunilor”. Dupa carte, a venit filmul absolut senzational. L-am vazut amandoi de vreo noua ori… fara sa respiram, ca si cand era mereu pentru prima data… Doamne, cate si mai cate am trait si am facut cu Luca!… le voi scrie, candva…

Marea Dragoste / Tango: Care este cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care ai primit-o de la el?
MARINA CONSTANTINESCU: OOOO, declaratii au fost cateva, nu gluma! in primul rand, cand mi-a spus ca sunt cea mai frumoasa fata din lumea lui si m-a cerut de nevasta. „Nu stiu de ce l-ai luat pe Tata si nu m-ai asteptat pe mine? Zau, Mama, chiar nu te inteleg. Nu vrei sa te insoresti cu mine? Facem nunta la Castelul Peles, te fardudezi frumos si, pe urma, ne invartim in cerc noi doi.” „Si cu ce ii vom trata pe nuntasi?”, am intrebat eu, inghitind in intrebarea mea si raspunsul afirmativ privind „insoreala” noastra. „Pai, cum cu ce? Facem niste sandvisuri cu cascaval si cu sunca…” Eu nu prea stiu sa gatesc, si asta era cea mai minunata „hrana” pe care i-o pregateam… E drept, cu mult fast mereu, cu mii de povesti pentru ca, daca n-ar fi, nu s-ar povesti…