fbpx

Marina Valmy de Haydu: Mama mea era cu adevărat unică!

de

Este unica fiică a celebrei și iubitei Christine Valmy și duce mai departe toate realizările importante ale mamei sale făcute în industria frumuseții. Marina Valmy de Haydu a venit în noiembrie 2016 în România pentru a redeschide la București școala de cosmetică Christine Valmy și pentru a invita femeile din țara noastră ca, învățând o meserie, să-și ia destinul în propriile mâini și să-și revendice dreptul la fericire, la independență, la împlinire. Dincolo de planurile sale profesionale, am descoperit în Marina Valmy o femeie la fel de blândă, de înțeleaptă, de autentică precum mama ei, o mamă și o soție care își trăiește asumat iubirile și căutările.

Alice Năstase Buciuta: Sunteți româncă, dar locuiți în America și călătoriți mereu între două lumi…

Marina Valmy de Haydu: De fapt, între trei lumi. Călătoresc mereu în Europa, în Orient și în America. Clienții noștri sunt în multe țări, căci vindem produse pentru private label, ceea ce înseamnă că o companie vrea produse și le cumpără de la noi, iar pe urmă pune eticheta sa pe ele. De aceea, trebuie să mergem des în Indonezia, în Japonia, în Coreea. Mergem chiar noi, pentru că avem la birou mai mulți colegi americani, iar ei nu știu să negocieze cu orientalii atât de bine ca noi…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ca noi, românii? Unde v-ați născut de fapt și cum au fost primii ani de copilărie?

MARINA VALMY: Aici, în București, la spitalul Colțea. Am trăit în România până la vârsta de nouă ani. Cu o zi înainte să fac zece ani am plecat în Grecia. Unde nu mi-a plăcut deloc, chiar am suferit…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Vă amintiți dacă v-au consultat părinții înainte de plecarea în Grecia?

MARINA VALMY: Nu, eram prea mică să îmi dau seama ce și cum. Știam că plecăm, eram entuziasmată, dar când am ajuns în Grecia eram imigranți și imigranții în zilele acelea aveau un statut foarte dificil. Am stat în cabane lăsate de soldații americani în al doilea Război Mondial. Erau fără căldură, cu toaleta și cu apa pentru bucătărie afară. Primeam pachete de la organizații nonguvernamentale. Ne revenea câte un pachet pe lună cu paste, cu brânză, cu ceva să mâncăm. Copiii de imigranți erau trimiși la o școală de catolici pentru care plătea o instituție de caritate din Anglia. Erau multe rele, dar lucrul care mă supăra cel mai tare era faptul că îmi era foame tot timpul. Am suferit foarte mult de foame în școala aceea și nu doar de foame am suferit… Ne băteau cu linia la palmă, mergeam la latrine care nu erau curate, nu aveau hârtie… De abia o așteptam pe bunică-mea, duminicile, fiindcă îmi aducea mâncare. Era chiar teribil. Aveau o grădină de legume, iar noi, copii fiind, furam usturoi crud și ce mai creștea pe acolo, că ne era foame tot timpul. În plus, era foarte urât că surorile și profesorii aveau platouri de mâncare pline cu bunătăți, treceau pe lângă noi cu ele și mergeau și mâncau, iar nouă ne dădeau mai puțin de o mână de orez și cu un ou pe deasupra. Asta era masa noastră de seară.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cât a durat chinul acesta?

MARINA VALMY: Doi ani.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Vă amintiți cum vă încuraja mama, cum treceați peste aceste greutăți?

MARINA VALMY: Nu aveam încotro. Trebuia să merg, pentru că nu aveam unde altundeva să merg la școală. Mama nu putea să mă țină cu bunicii, pentru că acolo nu erau școli. Asta era singura variantă, nu aveam alternativă. Dar am învățat ceva din asta. De fapt și de drept nu are importanță ce este pe lângă tine, contează numai cum ești tu înăuntru. Perioada aceea m-a făcut mai puternică și mi-a dat o forță de spirit pe care nu am mai pierdut-o.

De fapt și de drept nu are importanță ce este pe lângă tine, contează numai cum ești tu înăuntru. Perioada aceea m-a făcut mai puternică și mi-a dat o forță de spirit pe care nu am mai pierdut-o.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci nu a fost, până la urmă, o traumă. Acum suntem foarte atenți cu copiii noștri, temându-ne ca lucrurile grele să nu îi traumatizeze pe viață.

MARINA VALMY: Cred că am devenit prea politically correct în viață, nu numai în România, ci și în Franța, în America, în toate țările la fel. Am devenit excesiv de corecți, într-un fel greșit. Trebuie să fie o balanță în lume. Copiii au nevoie de multe reguli și de lucruri pe care să le facă. Cu cât au mai multe lucruri de făcut și știu ce trebuie să facă, cu atât sunt mai stabili, mai bine organizați și pot să fie mai bine ca oameni. Cu cât lași pe cineva să facă ce vrea, fără niciun fel de bariere, cu atât are probleme mai mari. Cu toate că școala mea era oribilă și am suferit foarte mult acolo, asta mi-a dat o tărie de caracter care mi-a ajutat în viață. Când am probleme, îmi zic, ca și atunci: asta este o problemă, fac ce trebuie să fac și o depășesc.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum au decurs lucrurile în continuare? Erați cu mama și cu ambii bunici?

MARINA VALMY: Bunicul era de origine grec, dar a fost născut în România. Avea nume grecesc, Xantopol, mama și tatăl lui au fost greci. Așa am plecat din România, ca și cum ne-ar fi invitat familia lui, dar, de fapt, noi nu aveam familie în Grecia.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci numele a fost întâi Xantopol… Cum s-a ajuns la Valmy?

MARINA VALMY: Valmy este un nume luat de mama mea. Când a ajuns în America, mama mea a început să lucreze cu Elizabeth Arden, după aceea și-a făcut un salon mic și o școală foarte mică, în care mama mea făcea de toate, era și profesoară, curăța și băile și era și recepționistă. De atunci trebuia să aibă un nume care să fie recunoscut. În momentul acela era măritată cu cineva care se numea Valahu și au găsit numele Valmy care îi plăcea mamei pentru că avea legătură cu Napoleon, iar ei i-a plăcut pentru că este o poveste în familia noastră, avem și niște rădăcini franceze… Iar Valmy merge bine cu Christine și atunci și-a schimbat numele.

Marea Dragoste / revistatango.ro: A schimbat și numele dumneavoastră tot atunci sau vi l-ați schimbat mai târziu?

MARINA VALMY: Mi-am schimbat numele mai târziu, l-am făcut tot Valmy și acum este al doilea nume al meu. Marina Valmy de Haydu. De Haydu este numele soțului meu. Toată lumea își schimbă numele când intră într-un business, mai ales într-o afacere de beauty…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum vă amintiți de momentul în care ați ajuns în America? Mama dumneavoastră povestea cu multă emoție de momentul sosirii în America.

MARINA VALMY: Pentru mine era foarte entuziasmant, pentru că dura mult călătoria cu avionul. Erau avioanele cu elice. Ne-am oprit în Irlanda ca să alimenteze avionul, iar acolo, deși avea foarte puțini bani, mama a cheltuit jumate din ei pe un parfum! Mama mea era cu adevărat unică! Plecase din Grecia cu cincizeci de dolari. Ne-am oprit în Irlanda la aeroportul Shannon. Mama iubea un parfum care se numea Jolie Madame. Cred că îi plăcea și pentru acest nume. Dar și pentru că era pasionată de parfumuri, mi-aduc aminte și acum cum mirosea mama mea când eram eu mică, și chiar mirosea foarte frumos… A văzut parfumul la aeroport, costa 25 de dolari și… l-a cumpărat. Deci am ajuns în America cu un flacon mare de parfum și cu 25 de dolari.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Mama dumneavoastră povestea cu lacrimi în ochi despre momentul acela, al sosirii în America… Dumneavoastră ce vă amintiți?

Am ajuns noaptea la aeroport. Nu ne-a dat de mâncare în avion decât o singură dată. Când am ajuns la New York era târziu, îmi era foame și nu aveam ce să mâncăm. Nu aveam nici bani, nu știam unde să mergem. Ne-a primit World Council of Churches (Consiliul Mondial al Bisericilor), o organizație de caritate. Ne-a primit la aeroport și ne-a dus într-un hotel, dar nu ne-a dat nimeni de mâncare. A doua zi dimineața a venit un preot de la Biserica Românească și a zis că trebuie să lucrăm, fiindcă nu avem bani și ne-a găsit un apartament unde ne-a sponsorizat el, dar trebuie să plătim noi și ne-a dat hârtiile ca mama să își găsească serviciu. Bunicii mei nu puteau să își găsească serviciu pentru că nu vorbeau engleză. Mama avea o recomandare de la Elizabeth Arden, de când lucrase acolo în Grecia. Și-a găsit de muncă tot la Elizabeth Arden, unde salariul ei atunci era de vreo patruzeci sau cincizeci de dolari pe săptămână. Așa erau salariile în 1961. Bunica mea a încercat să ia un serviciu și a lucrat ca babysitter. Bunicul meu a încercat, dar nu putea să lucreze. Nu vorbea limba și, pentru un bărbat la vârsta lui, era mai greu. Eu m-am dus la școală în America. Mama a văzut că erau probleme, că nu era o școală așa de bună. Profesorii nici nu știau unde este România. După puțin timp a aranjat cu cineva să îmi plătească școala în Elveția. Atunci era foarte puternic dolarul, iar școlile din Elveția nu erau scumpe. Așa că eu m-am dus în Elveția la școală. Pe urmă, mama și-a făcut un salon la Waldorf Astoria și apoi, prin relațiile pe care și le-a făcut acolo, a găsit lume alături de care să facă o companie, să facă școala. A început cu cincizeci de mii de dolari toată compania. De acolo, lucrând foarte greu și foarte mult, a făcut compania așa cum este astăzi. Iar eu am intrat în companie foarte natural, ușor…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce ați studiat?

MARINA VALMY: Am făcut întâi universitatea în Europa, apoi am venit în America la universitate, unde am făcut Științe Politice, dar după aceea m-am specializat în chimie, căci îmi plăcea foarte mult. Substanțele care ies din plante au fost mereu pasiunea mea, o pasiune pe care cred că am preluat-o de la mama. Când veneau copiii ceilalți de la școală găseau acasă la ei mirosuri de pâine sau de prăjituri, noi aveam lucruri care miroseau urât în bucătărie, extrase de plante din care își făcea mama cremele. Avea plante uscate peste tot, iar când venea lume în vizită, lua toate plantele uscate și le arunca într-o altă cameră ca să nu le vadă musafirii. Aș m-am obișnuit cu planetele și mi-au plăcut plantele de la început și am aflat ce face una, ce face cealaltă.

Marea Dragoste / revistatango.ro: De la mama ați luat și preocuparea pentru îngrijire, pentru frumusețe?

MARINA VALMY: Mama mea mă certa mereu că nu sunt așa de cochetă și așa de aranjată cum era ea. Tot timpul mă certa! (râde)

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar asta nu v-a împiedicat să faceți echipă bună împreună…

MARINA VALMY: Între o fată și o mamă întotdeauna apare un conflict când crește. Când aveam vreo șaisprezece ani, am început să am o acnee foarte rea. Ca toți copiii de șaisprezece ani, am încercat tot felul de lucruri din magazine, din jurnale, am fost și la doctor, fără să îi spun mamei. Eram în Elveția. Mi se făcuse pielea foarte urâtă. Aveam un păr lung, pe față, ca să nu mă văd deloc. Semănam cu Cousin Itt din Familia Adams. De Paști, a venit mama să mă ia de la școală și mi-a zis să îmi dau la o parte părul de pe față, că nu mă vedea. Când a văzut ce am pe față a avut un atac cardiac! M-a dus în America și vreo lună jumătate nu m-am dus înapoi la școală. Într-o lună jumătate, două, m-a curățat de acnee cu produse și tratamente zilnice. Pentru mine a fost foarte greu să admit că mama mea știe ceva. Dar a trebuit să recunosc… Mai târziu, râdeam și-i spuneam că probabil ea mi-a cobit ca să fac acnee, ca să-mi poată demonstra ce poate…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce joburi ați avut mai întâi?

MARINA VALMY: Când am venit înapoi în America am avut mai întâi două sau trei locuri de muncă, dar apoi m-am dus la universitate. În timpul universității aveam nevoie de bani și mama mi-a oferit un job la salon, întrebându-mă dacă vreau să vin să lucrez acolo. Cum plătea bine, am luat jobul. Am făcut măști de față, apoi am lucrat la recepție și eram un fel de manager, dacă nu era nimeni altcineva acolo, eu făceam tot ce trebuia să fie făcut. Și așa am căpătat pasiunea să lucrez cu oamenii. Când am terminat universitatea, am făcut chimia și mama mi-a propus să facem laboratorul din New Jersey. Eu nu făcusem niciodată chimie de cosmetice, făcusem chimie obișnuită, dar am zis da, sigur, mai ales că știam că mama își dorește neapărat acest laborator, pentru că era foarte supărată pe ce i se întâmplase. Mama făcuse de la început un sistem propriu, în care să fermenteze și să prepare ingredientele active chiar ea, într-un anumit fel, înainte să fie încorporate. Ea le făcea și le dădea deja preparate, iar cei de la laboratorul cu care lucra trebuiau să le pună înăuntru așa cum le dădea ea. Însă cei de acolo, nu le puneau cum trebuie, le era dificil să le încorporeze la temperatura la care trebuia, ori nu puneau destul, ori le diluau… Iar mama era foarte supărată pe cei care schimbau formula, așa că atunci, în 1973 sau în 1974, a spus trebuie să aranjăm noi laboratorul nostru. Așa am început. De acolo am făcut aproape toate lucrurile. Am lucrat în fabrică, în laborator, la saloane, în școală, în toate părțile. Am devenit parte din fibra companiei și știu cum merge toată compania.

Marea Dragoste / revistatango.ro: V-ați înțeles bine cu mama?

MARINA VALMY: Ne-am înțeles bine. Câteodată apar conflicte când este cineva care știe lucrurile în maniera lui, ca fondator, și tu vii din afară cu alte idei sau poate nu știi atât de multe, dar crezi că știi. Însă ea a fost foarte inteligentă și m-a lăsat în pace să îmi găsesc propria cale. Dacă m-a pus într-o poziție, m-a lăsat să îmi fac treaba pe acea poziție. Noi făceam lucruri separate, din această pricină relația noastră a mers foarte bine. La început a trebuit să o las să facă așa cum a vrut ea și până la urmă am făcut cum am vrut eu.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Puteți să îmi dați un exemplu?

MARINA VALMY: Când noi am început business-ul de private label, ea nu a fost de acord. Ea voia să vândă produsele Christine Valmy și atât. Formulele noastre erau foarte bune și foarte bine primite. Am știut că este o piață mai mare decât produsele noastre și că putem vinde private label. A fost puțin dificil pentru mama să accepte că vrem să vindem produsele și să își pună altcineva marca pe ele, dar a fost o decizie foarte bună pentru companie.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Nu suferiți, văzând că alții se laudă cu produsele dumneavoastră?

MARINA VALMY: Nu, pentru că mie îmi place să fac produsele și mă bucur să ajungă la lume. De exemplu Korean Skincare este o compabnie foarte mare în lume și multora le place că are produse foarte bune. De fapt, noi vindem produse în Coreea, ei le pun în pachete și scriu „Made in Korea”. Apoi, produsul împachetat vine înapoi în America și apoi se vinde în Japonia, în Malaysia și în China, dar eu le fac în laboratorul nostru din New Jersey. Îmi place și până la urmă i-a plăcut și mamei că facem așa, dar i-au trebuit mulți ani ca să accepte acest proces…

Nu o să uit niciodată în viața mea cum i s-au umplut ochii lui albaștri de lacrimi. A început să plângă, mi-a aruncat banii și a zis: „Mamă, nu vreau bani de la tine, nu vreau bani!” Ce, m-aș fi putut pune eu cu Trump?!

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dincolo de profesie, cum au mers lucrurile în familie?

MARINA VALMY: Eram o familie foarte mică, eu, mama și bunicii, iar când au murit bunicii, am rămas numai eu cu mama. Eram foarte unite. Vorbeam la telefon în fiecare zi dacă nu eram împreună. Lucruri personale vorbeam mai puțin, dar vorbeam foarte mult despre companie, despre ce facem. Eram și parteneri de afaceri. De sărbători eram împreună ca familie, fără nici o excepție. Mama mea i-a iubit pe băieții mei foarte mult. Și ei au iubit-o mult.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum v-ați făcut propria familie? Cum v-ați cunoscut soțul?

MARINA VALMY: Ne-am cunoscut la New York. Eu eram prietenă foarte bună cu mama lui, care era clientă la salon. Când ne-am cunoscut, mie nu mi-a plăcut de el și nici lui de mine. Pe urmă ne-am cunoscut mai bine, am ieșit împreună și într-o săptămână m-a întrebat câți copii vreau. Dar eu nu i-am răspuns niciodată (râde). Ne-am căsătorit după nouă luni. Eu eram mai în vârstă și am avut copiii foarte repede, ne-am mutat o vreme în Venezuela, căci Peter lucra acolo, dar apoi părinții lui Peter s-au îmbolnăvit și am luat decizia să ne întoarcem la New York pentru că părinții lui aveau nevoie de cineva să îi îngrijească. Așa că am venit înapoi la New York și atunci, pentru că mama mea se gândea să se retragă, a spus să preluăm noi compania. Și așa am făcut, am luat compania, am fost doi ani de zile împreună și cu mama, dar pe urmă s-a schimbat situația în România și mama s-a întors în țară.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dumneavoastră când ați venit prima dată în România?

MARINA VALMY: Am venit prima oară în 1991. Nu mai fusesem niciodată până atunci. Când am venit, mama deschisese școala și eu am venit să fac training cu profesorii de aici. După aceea nu am mai venit des, pentru că venea mama la New York. Venea la New York două trei luni, o lună se întorcea în România. Abia în ultimii ani am început să vin mai des, pentru că mama nu se simțea bine.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Mama unde a stat în ultima perioadă, aici, în România?

MARINA VALMY: În ultimul an, un an și jumătate, a stat mai mult în România.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum ați îndurat pierderea mamei?

MARINA VALMY: A fost foarte greu. Era cu noi la Paris de Crăciun și nu era bine. I-am luat și un tub de oxigen, că nu mai putea să respire. A avut însă două zile în care s-a simțit foarte bine, apoi noi am plecat în America și de cum am ajuns acolo am dat telefon în România și mi s-a spus că mama nu s-a mai sculat din pat. Am venit cu primul avion. La un moment dat și-a revenit și foarte puțin timp m-a recunoscut la spital.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Băiatul cel mare a studiat medicina la New York? Acum ce face?

MARINA VALMY: Când mama a început să nu se simtă bine, băiatul meu cel mare a intrat la medicină. Eu speram ca ea să trăiască măcar până când el termină medicina. A trăit mult mai mult. Acum Christopher este doctor, lucrează într-un program nou de oncologie la Miami. Este foarte fericit cu ce face, îi plac chirurgiile foarte complicate și asta o să facă.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Iar cel mic?

MARINA VALMY: Gregory este în finanțe, în domeniul care îi place lui Peter. Iar cel mare este în medicină, în domeniul care ne place nouă, mie și mamei… Au crescut cu aceiași părinți și totuși sunt așa de diferiți unul de altul! Au 34 și 33 de ani…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Regretați faptul că nu ați stat cu ei poate atât cât v-ați dorit, călătorind atât de mult?

MARINA VALMY: Lucrul pentru care îmi pare cel mai rău că au crescut este că nu pot să îi mai țin în brațe cum îi țineam când erau mici… Sigur că nu le plăcea când plecam mult timp. Aveam niște eșarfe, puneam parfumul meu pe ele, le dădeam câte una și dormeau cu câte o eșarfă până veneam înapoi din călătorii. Altfel nu puteam. Plecam în Japonia, stăteam câte o săptămână, asta a fost mai greu pentru mine și pentru copii.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce a schimbat în dumneavoastră apariția copiilor? Cum v-ați schimbat ca om, ca femeie?

MARINA VALMY: A trebuit să devin mai concentrată și mai organizată. Când ai copii, trebuie să faci lucruri și să ai grijă și de copii. Organizarea a fost foarte importantă. Mai mult timp nu am dormit. Când erau mici, trebuia să mă scol să le dau lapte. Pe urmă m-am obișnuit să nu mai dorm, de treizeci și patru de ani, nu mai dorm complet nici o noapte, mă scol o dată la două, trei ore. Copiii te pun într-o poziție în care tu nu mai contezi. Copiii sunt foarte egoiști. Tu trebuie să le dai totul și nu mai poți să te gândești la tine deloc. Ei schimbă complet ce faci și cum faci. Atenția este pe copii, nu mai este pe tine.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar relația cu soțul cum ați reușit să o păstrați?

MARINA VALMY: Pentru mine a fost foarte important atunci când am făcut un lucru să fac numai acel lucru și să nu dau atenție și celorlalte lucruri. Dacă eram cu copiii, eram dedicată lor. Dacă eram cu bărbatul meu, eram dedicată lui. Fiecare știa că am un timp pentru fiecare dintre ei. Nu am încercat să fac toate lucrurile în același timp. Trebuie să pui regulile de la început, să spui ce responsabilități o să ai, să vorbești cu soțul tău, cu copiii. Să nu credeți că dacă sunt mici, copiii nu înțeleg. Eu le-am spus copiilor: am doi genunchi, fiecare are un genunchi. Dacă nu sunt împreună cu voi, trebuie să mă lăsați în pace, am altceva de făcut, alte responsabilități. Acum sunteți cu mine, sunt numai a voastră. După aceea, nu mă mai aveți o perioadă. Când vin înapoi, sunt iar cu voi.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Pentru ei a fost bine că au crescut într-o familie cu posibilități financiare? Au știu să aprecieze?

MARINA VALMY: Nu au avut tot ce au vrut. Băiatul meu mare a mers la aceeași școală cu copilul lui Trump. Într-o zi a venit băiatul meu de la școală, avea vreo șapte, opt ani, și mi-a zis că nu îl iubesc, că Eric Trump a primit o sută de dolari de la tatăl lui și că eu nu îi dau bani. Eu nu am niciodată bani în geantă. Nu am avut nevoie să țin bani la mine. În ziua aceea, însă, s-a întâmplat să am o sută de dolari în geantă. I-am dat suta de dolari și i-am spus că îi mulțumesc foarte mult. Se uită la mine, ia banii și mă întreabă de ce. Zic: „pentru că acum sunt fericită, nu mai am grijă de tine, îți dau bani și tu mă lași în pace. Nu mă mai scol dimineața să îți dau de mâncare, nu mai vreau să văd ce faci, nu îmi mai pasă, eu te plătesc și tu mă lași în pace”. Nu o să uit niciodată în viața mea cum i s-au umplut ochii lui albaștri de lacrimi. A început să plângă, mi-a aruncat banii și a zis: „Mamă, nu vreau bani de la tine, nu vreau bani!” Niciodată de atunci nu mi-a mai cerut bani. Ce, eu m-aș fi putut pune cu Trump?! El aducea copiii cu niște limuzine la școală, l-au invitat pe Cristopher să meargă cu elicopterul. Eu nu mă băgam în asta. Asta a fost cea mai bună lecție. Cel mic a văzut și niciodată nu a făcut așa. Nu le-am cumpărat ce au vrut. Dacă au vrut ceva, am pus pe listă și am negociat. Nu am vrut să îi răsfăț. Pentru mine, o relația nu este bazată pe bani. Am vorbit cu mama cu mulți ani înainte despre fondul pe care-l lasă băieților mei. Am preferat ca ei să aibă ceva pentru mai târziu. Dar acel fond este făcut foarte special, trebuie să își termine educația, sunt multe lucruri de făcut, iar când o să își primească banii, ei trebuie să doneze o parte din ei. Pentru noi, relațiile au fost mai importante decât banii.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Acum ați revenit în România. Este ca o redeschidere a școlii Christine Valmy?

MARINA VALMY: Este o redeschidere. Eu nu m-am ocupat deloc de școală până acum, iar în ultimii ani nici mama nu s-a mai ocupat așa de mult de școală. Dar acum facem o revigorare, este ceva ce mama m-a rugat să fac, iar eu i-am promis că voi realiza.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Era importantă pentru dumneaei întoarcerea în România?

MARINA VALMY: Ce a fost important pentru ea și este important și pentru mine este că școala dă opțiuni pentru femei. Ea a fost o foarte mare feministă. Pentru noi, școlile au fost o cale să ajutăm femeile să aibă independență. Cu estetica, cu beauty-care, o femeie are foarte mare independență. Poate să facă o ședință de epilare acasă la cineva, poate să facă un machiaj, o manichiură. Nu depinde de cineva. Poate să aducă pâine pe masă cu ce știe să facă cu mâinile ei. Pentru noi a fost ceva important, mai ales în America unde, dacă nu vorbești engleza perfect și ești imigrant, nu ai așa de multe opțiuni. Alegând un astfel de domeniu, capeți foarte multe opțiuni. Pentru mama, educația a fost pe primul loc, să ajute femeile să fie diferite, să își ia destinele în mâinile lor. Când a venit mama în România, nu cred că avea ideea să facă școala, dar a văzut că este nevoie și aici ca femeile să fie mai independente și să aibă opțiuni. Poate că un director dintr-o companie în care lucrezi poate să vrea să profite de tine, ba chiar acum, mai mult decât înainte, este o tendință în România ca fetele să nu aibă carieră și să umble cu silicoane să găsească pe cineva bogat să le țină. Dar siliconul nu mai contează la patruzeci de ani, iar ele se trezesc că nu mai au opțiuni atunci. Mama a știut că și femeile in România au nevoie de opțiuni. Este o profesie foarte frumoasă și foarte bună pentru o femeie, pentru că îmbină atât activitatea în sine, cât și partea de business. Poți să fii creativă și să faci și bani.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum de știți română așa de bine? Vorbeați cu mama?

MARINA VALMY: Numai cu mama. Cu toate că mama mea era foarte americană în inima ei, pentru că America ne-a primit și a putut să-și facă o viață acolo, ea nu a vrut să uit că suntem din România și a insistat să vorbesc românește de când eram mică, să fie sigură că nu uit.

Marea Dragoste / revistatango.ro: I-ați învățat vreun pic și pe băieți?

MARINA VALMY: Christopher a venit puțin în România și a lucrat la Spitalul de Urgență. El este foarte talentat pentru limbi străine. De exemplu a stat un an în Haiti și a învățat creola, apoi a venit aici doar câteva luni și a învățat puțină română. Nu vorbește curent, dar înțelege. Cel mic nu are ureche așa de bună pentru limbi străine.

Lucrul pentru care îmi pare cel mai rău că au crescut este că nu pot să îi mai țin în brațe cum îi țineam când erau mici… Sigur că nu le plăcea când plecam mult timp. Aveam niște eșarfe, puneam parfumul meu pe ele și dormeau cu câte o eșarfă până veneam înapoi.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Tatăl dumneavoastră era român? Nu prea face parte din istoria familiei…

MARINA VALMY: A murit… Și nu am avut relații bune cu el. Nu l-am iertat niciodată că a lăsat-o pe mama mea pentru o femeie care avea acnee (râde). Mama mea era foarte frumoasă și femeia asta avea acnee și era urâtă. Eu nu am înțeles niciodată cum a putut să o lase pe mama mea, care era atât de frumoasă, pentru o femeie urâtă. Mult mai târziu am înțeles. Aceea îi spunea că el este frumos, că este mare și tare, iar mama mea nu era așa. Însă, de când eram mică, nu l-am iertat pentru asta.

Marea Dragoste / revistatango.ro: V-a fost greu să creșteți fără tată?

MARINA VALMY: Nu am simțit lipsa tatălui. I-am avut pe bunicii mei, care au fost foarte importanți în viața mea și nu am simțit lipsa tatălui. Am avut o familie frumoasă, unită.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce ați moștenit cu adevărat important de la mama?

MARINA VALMY: Multe lucruri importante, inclusiv dorința de a da femeii opțiuni de a învăța, de a se educa, de a avea o meserie, feminismul… În plus, mama era foarte creativă, făcea tot felul de lucruri noi, a făcut niște bijuterii de fantezie la un moment dat, i-a venit să facă și niște rochii, făcea lucruri foarte fanteziste, cu care nu a făcut bani, dar mie îmi plăcea și toate m-au influențat în felul meu de a vedea lumea și frumusețea ei. Băieții mei îmi zic că vorbesc ca mama câteodată, că am aceleași expresii, iar eu știu atunci că asta e adevărata moștenire pe care o primim sau o lăsăm în urmă, felul nostru de a fi și de a vedea lumea.

 

CITIȚI ȘI INTERVIUL cu Christine Valmy: Eu sunt mama cosmeticii in America!

 

 

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *