Miron Mitrea: Imi place sa gatesc, dar asta nu inseamna ca nu sunt misogin

de

In Romania abia trecuta la democratie, Miron Mitrea s-a remarcat ca sindicalist, aflat la conducerea CNSRL- Fratia. Apoi a trecut in politica, unde cariera sa si-a continuat ascensiunea. A fost ministru al transporturilor, iar in prezent ocupa functia de vicepresedinte al PSD. Insa, dincolo de ispravile politice, este un barbat din a carui istorie personala fac parte trei sotii, patru copii, un nepot, romantism fara limite in situatiile potrivite, opinii indraznete, farmec personal, responsabilitate, abilitati de sot casnic si razvratiri misogine marturisite, deci pe jumatate iertate.

Libertatea inseamna sa nu ai nimic de pierdut

Marea Dragoste / Tango: Care era modelul in familia in care ati crescut? Care era raportul de autoritate intre mama si tata, intre bunicul si bunica?
Miron Mitrea: In familia mea, intre mama si tata raporturile erau foarte clare: toate lucrurile le decidea mama, mai putin cele importante. Tata intotdeauna zicea ca ea, dar când era vorba de lucruri cu adevarat insemnate,
facea ca el. Mama era la comanda
totdeauna, mai ales ca era nemtoaica. Mi-aduc aminte ca mama voia sa vindem casa, aveam o casa si costa foarte mult intretinerea, si ea voia sa ne mutam la bloc. Tata a zis ca nu. Mama a zis ca trebuie. Si tata, fiind un intelept, nu s-a certat cu ea, dar, de fiecare data când venea un client, incepea sa spuna tot felul de lucruri ciudate, se certa cu vecinii, zicea ca-s nebuni si ca de abia asteapta sa scape de ei… Si fugeau toti clientii. Si n-am mai vandut casa.

Marea Dragoste / Tango: Cum au ajuns parintii
dumneavoastra la Sighisoara, acolo unde v-ati nascut?
MIRON MITREA: Tatal meu era din Pitesti, a facut scoala militara inainte de razboi. Si s-a hotarât sa faca artilerie grea, se gandea ca daca vine vreun razboi, o sa stea in spate. Dar el a terminat ca sef de promotie, si a fost facut observator, si statea in fata. Atunci a inteles, si mereu imi spunea ca in viata nu trebuie sa faci mai mult decât e nevoie. Cu artileria grea stai la 2 kilometri in spatele frontului si tragi cu tunurile. Asta daca nu esti cel mai bun si ajungi observator. El spunea mereu: „Cei curajosi sunt in cimitir; aia mai lasi ii lauda la sfârsitul razboiului pe curajosi. Eu nu am fost un curajos, am vrut sa stau in spate, sa nu ma laude ceilalti.“ E si o vorba pe care am auzit-o de curând: „Mai bine sa spuna lumea mereu ca esti las, decât o singura data «Dumnezeu sa-l ierte».“ El a ajuns sa stea in linia intai. Dupa care a facut medicina veterinara. Iar ca medic veterinar in anii comunismului a avut o cariera mai zbuciumata, pentru ca avea gura mai putin cenzurata. Mi-a spus, la un moment dat, o chestie foarte interesanta, pe care am regasit-o dupa ce am mai crescut cu „Bobby McGee“, al lui Janis Joplin. E acolo un vers care spune ca libertatea inseamna sa nu ai nimic de pierdut. Si el a zis acelasi lucru. Mi-a zis ca era foarte liber pâna ne-a avut pe noi. Dupa ce ne-a avut pe noi, nu si-a mai permis sa spuna ce gândea. A fost la Sighisoara, s-a indragostit de
maica-mea, l-au mutat la Balta Brailei. Acolo nu si-a tinut gura, a ajuns spre Suceava, si de acolo tot asa.

Marea Dragoste /
Tango: Si mama cu ce s-a ocupat?
MIRON MITREA: Mama a fost fata unui român nascut lânga Sighisoara, preot raspopit – bunicul meu, Miron Neagu – si a unei austriaco-nemtoaico-unguroaice din Fagaras, bunica mea. Bunicul meu a fost o figura aparte. A fost preot, s-a raspopit, a facut avere, s-a apucat de politica in partidul national de atunci. L-au bagat unii pe jos ca sa se mai racoreasca cu nationalismul lui…

Marea Dragoste / Tango: Adica la inchisoare?
MIRON MITREA: Pai, cum se facea pe atunci, asa, usor, dar nu mult, o data, câte doua-trei saptamâni, câte o saptamâna, ca sa se mai potoleasca cu politica. Dar nu s-a potolit. Având bani, si placându-i foarte mult muzica si cultura, a deschis o editura. Nu stiu daca a fost chiar primul, dar a fost in mod sigur primul editor serios, care a rezistat multa vreme in Ardeal. I-a editat pe Blaga si pe Beniuc. De fapt, lui Beniuc i-a editat primul volum de poezii – „Cantece de pierzanie“ – la el la editura. Dupa ce au venit comunistii, i-au multumit pentru activitatea lui si i-au luat tot, i-au luat casa, i-au luat mobila… A stat in puscarie câteva luni, si dupa aia i-au dat voie sa sparga piatra. Inainte asa se faceau drumurile, din piatra care se spargea cu niste maie de fier. A lucrat vreo câteva luni la piatra, pâna când ultima lui sotie a reusit sa lucreze si il tinea si pe el.

Marea Dragoste / Tango: A avut mai multe sotii?
MIRON MITREA: El a fost insurat de 5 ori. A fost insurat cu o nemtoaica din Germania, care traieste, are 95 de ani, cu bunica mea despre care v-am spus ca era jumatate vieneza, iar strabunica mea era jumatate nemtoaica si jumatate sasoaica. Bunica mea n-a avut niciun gram de sânge românesc, dar era mai românca decât multi români. Si, desi a murit in Germania, ea venea in
România, pentru ca aici, in Fagaras, se simtea acasa.

Marea Dragoste / Tango: Cum va explicati ca a avut 5 sotii?
MIRON MITREA: Nu stiu, n-am intrebat niciodata, poate ca era si cam muieratic. Nu stiu, dar probabil ca ma pleznea daca intrebam. La noi in casa era o atmosfera ardeleneasca foarte stricta. Ne asezam la masa si nimeni nu incepea sa manânce pâna nu baga bunicul lingura in zama. Nimeni n-avea voie sa se plânga de mâncare. Cand isi stergea mustatile, aia era, ai mâncat, n-ai mâncat, puneai cutitul si furculita jos. Traditionalismul din familiile ardelenesti era foarte dur.
El considera ca la el in casa numai el vorbeste. Nu era democratie, era o dictatura tipic ardeleneasca pentru perioada respectiva, si probabil ca femeile nu rezistau toate la genul asta de viata. Bunicul si cu mine am mai incurcat familiile, el a fost casatorit de 5 ori, eu de 3 ori.

Suntem foarte preocupati sa avem un copil

Marea Dragoste / Tango: Si dumneavoastra aveti 4 copii?
MIRON MITREA: Da. Am 2 copii facuti cu prima sotie, am un copil facut cu a doua sotie, si un baiat pe care l-am adoptat si care e cel mai mare dintre toti, si mai am un baiat pe care il cresc si il consider copilul meu, copilul sotiei mele, are numele tatalui lui, dar eu il cresc. A dat bac-ul si sunt foarte mândru ca s-a descurcat foarte bine. Intre ei este o singura fata, care mi-a facut un nepot, un baiat.

Marea Dragoste / Tango: Deci sunteti bunic.
MIRON MITREA: Sunt bunic, dar eu si sotia mea suntem foarte preocupati sa avem un copil, imi doresc sa mai fac un copil. Incercam.

Marea Dragoste / Tango: Nu ati stiut sa-mi spuneti de ce bunicul a avut 5 casatorii. Dar la dumneavoastra cum s-a intamplat sa fiti insurat de 3 ori?
MIRON MITREA: Am fost idiot. Prima oara când m-am insurat eram foarte tânar si am descoperit dupa aceea ca, in afara de copii, nu aveam aproape nimic in comun. Aveam 22 de ani. Nu l-am ascultat pe tata, care mi-a zis: „Ma, puiule, barbatii se casatoresc când nu mai pot sa isi spele singuri hainele“. El s-a insurat la 40 de ani. Poate a exagerat. Dupa aceea, m-am mai casatorit inca o data, nu ne-am inteles, si acum sunt foarte fericit. Am tras de mai multe ori pâna sa nimeresc.

Marea Dragoste / Tango: Parintii mai traiesc?
MIRON MITREA: Nu. Tata a murit in ’86. Dupa aceea, in ’88, mama a plecat din tara.

Marea Dragoste / Tango: Legal? Sau a fugit?
MIRON MITREA: A plecat cum se pleca atunci, in excursie, si nu s-a mai intors. A fugit…  Fratii ei erau acolo deja, deci când i-au dat drumul sa plece, probabil ca nu se asteptau sa se mai intoarca. Si eu am vrut sa plec sa lucrez in Irak, erau santiere, dar nu puteam sa plec ca vecinul meu spunea intotdeauna ca cine pleaca nu se mai intoarce. E adevarat, nu m-as mai fi intors.

Marea Dragoste / Tango: Cum a inceput relatia cu actuala sotie?
MIRON MITREA: Cum se face… M-am indragostit de ea, i-am facut capul mare, am zapacit-o si am luat-o. Pe o femeie, daca o placi, o vrajesti. Daca poti sa o vrajesti, e a ta.

Marea Dragoste /
Tango: Erati divortat deja?
MIRON MITREA: Nu chiar… Ea era divortata.

Marea Dragoste / Tango: Cum ati cerut-o de sotie?
MIRON MITREA: Foarte ceremonios si destul de emotionat. Am cumparat un inel cu multa vreme inainte si am invitat-o la un prieten al meu de la Craiova, are el o casa, pe marginea unui lac. Am invitat-o acolo, iar dimineata, când s-a trezit, eram lânga pat, in genunchi. Si am cerut-o de nevasta.

Marea Dragoste / Tango: Deci sunteti si romantic, desi pareti dur…
MIRON MITREA: Sunt si dur, dar sunt si romantic. Depinde de momentul in care sunt. De exemplu, cu sotia meu sunt foarte romantic, nu sunt dur deloc. Nici cu ea, nici cu copiii. Pot sa fiu intransigent cu ei si sunt, dar fara duritate, nu ma simt bine. Dar nici la mine in familie copiii nu ies din vorba mea, asta e. La momentele importante din viata lor, ei vin si se sfatuiesc cu mine. Mai intâi cu sotia mea si, dupa ce ajung ei la o concluzie, vin la mine si imi spun la ce s-au gândit.

Marea Dragoste / Tango: Si copiii cei mari cu ce se ocupa? Ce cariere au imbratisat?
MIRON MITREA: Cel mai mare e diplomat si e la ambasada in Bruxelles, e secretar de ambasada. Fata e avocat. Dan este economist si lucreaza la o firma de dezvoltare imobiliara, si sunt foarte multumit de el. Celalalt baiat, despre care v-am zis ca a dat bacalaureatul astazi, mi-a facut o surpriza foarte placuta anul asta, pentru ca a invatat foarte serios. Sunt copii buni.

Mi se pare penibil sa vezi barbati plângându-se

Marea Dragoste / Tango: Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ati facut ca sindicalist?
MIRON MITREA: Am invatat repede ce inseamna sindicatul, care e rolul lui, si am facut un lucru care a fost extraordinar de important: am scos 6480 de lideri de sindicat in lume, in programul de scolarizare, in toata lumea: Canada, Statele Unite, Anglia, Irlanda, Israel, Franta, Italia, Spania. 6480 de oameni, asta a fost in primii 3 ani, mai departe nu mai stiu. Ii vedeai cum se schimba. O saptamâna, doua, veneau in tara, invatau sistemul, care e rolul unui sindicalist, economia de piata, ce inseamna societate libera. Eu cred ca ala a fost cel mai important lucru pe care l-am facut. Am mai facut un lucru destept, in timpul razboiului din Moldova, când am adus aproape 10 000 de copii moldoveni sa vada România. Din pacate, asta s-a pierdut dupa aceea. Eu nu cred in altceva decât in actiunile de masa cu oameni simpli. Sa ii ajuti pe copiii aia sa vada si altceva decât tara in care traiau, a fost o actiune extraordinara. Basarabia ’94. Au fost multe lucruri. Dupa aceea, am trecut in politica.

Marea Dragoste / Tango: Ce v-a determinat? Ce s-a intâmplat ca sa va hotarâti?
MIRON MITREA: O criza mai complexa. Cel mai mult m-a atras venind din directia asta fostul secretar general al sindicatului, care spunea tot timpul ca sindicalistii nu pot sa ramâna toti numai in sindicate, trebuie sa intre si in politica.
Si era tot timpul disputa asta, erau foarte multe greve, foarte multe
mitinguri. Daca te uiti in urma,
sunt foarte multe lucruri care dumneavoastra vi se par normale, dar pe care noi le-am obtinut foarte greu. Daca astazi va spun ca dumneavoastra aveti un sistem de negociere a salariului care e rau sau bun, vi se pare normal. Dreptul la contract de munca, la negociere sunt chestii normale acum, traim cu ele, dar sunt oameni care au si murit in perioada respectiva, ca sa ajungem aici.

Marea Dragoste / Tango: Cum ati ales linia politica pe care sa mergeti?
MIRON MITREA: Noi am fost sindicat de stânga, am fost sindicat social-democrat de la inceput. Faceam parte dintr-o confederatie a sindicatelor libere, despre faptul ca sunt socialist nu am avut niciun fel de dubiu.

Marea Dragoste / Tango: Ce s-a schimbat in rau in viata dumneavoastra odata cu intrarea in politica?
MIRON MITREA: Mi-a adus si bine, mi-a adus si rau. Una peste alta, e bine. In viata
publica, in lumea sindicatelor, in politica, ai dezavantajul ca aproape tot ce faci e descoperit, esti descoperit, toti te judeca. Cum esti imbracat, ce faci, cum te porti, ce masina ai, ce casa ai. Daca scrii in declaratia de avere câte tablouri ai, zic ca de ce ai scris, daca nu scrii, e rau ca nu ai vrut sa scrii. Trebuie sa accepti faptul ca exista o presa libera si ca unii sunt de stânga, altii sunt de dreapta, chiar daca nu vor sa recunoasca. Cei din partea cealalta se uita la tine intr-un mod negativ, nu-ti place. N-as putea spune ca e o bucurie mare sa fii toata ziua criticat, nimanui nu-i place, tot ce faci e descoperit. Eu sunt usor uimit dupa 18 ani de viata publica sa vad oameni care de-abia asteapta sa se vada pe sticla. Avantajele sunt doar aparente. Mi-ar placea foarte mult sa merg pe strada si sa nu trebuiasca sa imi cenzurez fiecare gest. Unii te simpatizeaza si e placut, altii nu te simpatizeaza si e neplacut. E frustrant, pentru ca esti judecat, in general, doar ca imagine.

Marea Dragoste / Tango: Sunt si niste neplaceri mai mari de atât, nu? Ati fost dat in judecata, aveti un proces de coruptie, nu?
MIRON MITREA: Astea sunt – o sa va dezamagesc – neplacerile mai mici. E tot o chestie de imagine, iar actiunea si ancheta in sine, dupa 3 ani de zile, aproape ca ma simt cu ele ca acasa, o sa-mi lipseasca. Exagerez acum, n-o sa-mi lipseasca. Sunt oameni care nu stiu despre ce e vorba. Iese câte un smecher si spune „Mitrea are un dosar de coruptie.“ Ce pot sa-i spun? „Te bag, ma, in… cu coruptia ta“? Spune ca mi-am facut o casa, doua camere si-o baie si o sa crezi ca am dat mai putini bani decât trebuia sa dau? Ce coruptie e aici?

Marea Dragoste / Tango: Sunt jocuri politice menite sa va strice imaginea?
MIRON MITREA: Fac parte din viata. Am acceptat sa intru in politica fara sa stiu, dar si daca stiam de la inceput toate lucrurile astea, tot asa faceam. Sunt momente in politica in care iti place ce se intâmpla, si momente când nu iti place. Ce sa faci? Sa stai toata ziua sa te plângi? Mi se pare cel mai penibil lucru sa vezi barbati plângându-se. „E nedrept ce mi se intâmpla!“. Dar când erai pe cai mari si hotarai totul si taiai in stânga si in dreapta, ca asa considerai tu când erai sef,  atunci iti placea, nu te plângeai, nu? Il mai aud pe câte unul: „Vai ce greu e sa fii ministru!“ Dar pleaca, tata, cine te tine? Te-ai batut ca un câine sa ajungi ministru, te zbati ca un nebun sa ramâi in functie si dupa aia zici ce greu e. Nu! Ne place! Ne place sa decidem pentru altii. Se tot spune ca vor sa fie ministri ca sa fure. Nu e adevarat! Nu toata lumea fura. Sunt si care fac prostii, dar mai putin decât se spune. Dar ne place sa decidem pentru altii, asta inseamna politica. Suntem barbati si femei, mai mult barbati, carora le place sa decida pentru altii, credem ca stim noi mai bine. Eu am vrut sa fac autostrazi, ca asa am vrut eu, sa fac case, asta am vrut eu. Asta as fi vrut, mi-ar fi placut sa fiu ministru si la transporturi, si la locuinte, sa construiesc. Imi place sa vad ce am facut. Si când ma duc la Constanta, merg pe autostrada pe care am facut-o eu! E o satisfactie. 3200 kilometri de drum national. Sali de sport. Ma injurau aia cu salile de sport, dar zugraviti voi cât am construit eu si injurati-ma dupa aia! Sigur, câteodata te doare, si zici da-o in Doamne, iarta-ma! Tot ce am facut in CFR-ul asta… Si ei zic ca a furat Nicolae Ciuca. Pai, hai sa dovedim ca a furat. In 4 ani de zile, am adus cel mai mare program de modernizare a cailor ferate. Am adus trenurile moderne, nu numai sagetile albastre. Metrourile din Bucuresti care s-au facut… tot in timpul mandatului meu. E o satisfactie. Te mai si superi când vezi ca toata lumea te injura.

Traiesc cu responsabilitatea in mine de când ma stiu

Marea Dragoste / Tango: Cum vi se par femeile din politica, dorinta asta de putere si de control e mai mult a barbatilor?
MIRON MITREA: Nu, nu, nu e mai mult a barbatilor. Insa in România barbatii sunt mult mai capabili sa o puna in practica. Suntem o tara de misogini. Dorinta e aceeasi. Unele sunt foarte serioase, foarte bune, isi vad de treaba lor, muncesc mult. Altele sunt profitoare.

Marea Dragoste / Tango: Si cum va explicati ca procentul e atât de diferit, ca sunt atat de putine femei in politica?
MIRON MITREA: Pentru ca suntem un popor de misogini. Suntem. Se vede in viata de zi cu zi a fiecarei familii. Sunt foarte putine familii in România in care barbatul se ocupa si el de gatit, de curatenie si de alte lucruri in casa. Femeia face toate astea. El sta la televizor, bea si se vede cu prietenii. asta e misoginism. In momentul in care nu sunt sarcini egale in familie si femeia se ocupa si de copii, matura, spala, curata toate hainele boierului care are treaba, ca se uita la televizor, este misoginism. Familia traditionala româneasca asta este, din pacate. Sigur, nu mai suntem in momentul ala, l-am depasit, dar când eram eu copil, femeile stateau acasa si se ocupau de gospodarie. Asta nu trece intr-o generatie sau jumatate de generatie. Suntem un popor de misogini, asta este. O sa treaca, incetul cu incetul, ne facem bine pâna la urma.

Marea Dragoste / Tango: La dumneavoastra acasa cum stau lucrurile? Cu ce o ajutati pe sotie? Cum v-ati impartit treburile?
MIRON MITREA: Aici ati inteles gresit, pentru ca mie imi place sa gatesc, imi place sa ma ocup de casa, dar asta nu inseamna ca nu sunt misogin. Nu dau vina numai pe ceilalti.

Marea Dragoste / Tango:: Ce relatie aveti cu banii? Cât de insemnati credeti ca sunt pentru un barbat sau pentru o femeie, ca sa se simta in siguranta?
MIRON MITREA: Sunt doua tipuri de abordare privind banii ca element de nesiguranta: prea putini sau prea multi. Daca ai bani prea putini esti nesigur, oamenii saraci nu au cum sa fie siguri pe ei, sunt preocupati, au foarte multe conflicte familiale care vin din aceasta lipsa. In ultimii ani am vazut si foarte multi oameni bogati si am vazut ca sufera de aceeasi boala, sunt chiar mai nefericiti. Am senzatia – nici asta n-am incercat-o pe propria piele – ca prea multi bani te duc in acelasi punct de nesiguranta. Probabil ca atunci când doar intinzi mâna si poti sa ai tot ce iti doresti, nu mai ai niciun fel de motivatie sa traiesti, doar incerci sa iti pastrezi banii aia in loc sa iti vezi de viata ta. In general, eu am avut tot ce am avut nevoie, si acum sunt la fel, traiesc la fel. Nu mi-ar placea sa fiu sarac. Avea taica-miu o vorba: „Decât bolnav si sarac, mai bine bogat si sanatos.“ Dar nici nu am dorinte din astea sa am palate, avioane, vapoare, Rolls-Royce-uri si alte chestii. Nu o am nici pe asta. Nu mi-ar placea sa devin sclavul unor posesiuni materiale. Sa fii obligat sa te gândesti cum sa-ti pazesti casa, cum sa iti ascunzi masinile, nu! E complicat. Eu cred ca viata e cu atât mai linistita cu cât nu ai griji de niciun fel, nici ca n-ai destui bani, nici ca ai prea multi bani. Eu acum ma preocup de altceva, vreau sa am un copil, sa vad cum e la 50 de ani, cum privesc lucrurile. Sigur, am multi copii si trebuie sa am grija de toti. Si am, si imi place.

Marea Dragoste / Tango: Dar asta nu induce o stare de teama pentru viitorul lor?
MIRON MITREA: Nu. Este o responsabilitate. Eu traiesc cu responsabilitatea in mine de când ma stiu. Fac parte dintre oamenii care inteleg ca nu e nimeni vinovat in afara de mine.

Marea Dragoste / Tango: Dar când ati inteles lucrul asta?
MIRON MITREA: Habar n-am, dar stiu ca de pe vremea lui Ceausescu eram foarte nemultumit de felul in care traiam. Si mi-am dat seama ca tot dadeam vina pe sistem si nu faceam nimic ca sa-l schimb. Incetul cu incetul, iti dai seama ca responsabilitatea e la tine.

Marea Dragoste / Tango: Foarte putini oameni sunt constienti de asta…
MIRON MITREA: Daca portarul nostru de la fotbal primea gol, era vinovata mingea ca e prea usoara, vântul a batut invers, soarele i-a intrat in ochi… Daca portarul neamt o sa ia gol, el o sa zica „mai bine ma mai antrenez, ca nu am sarit bine“. Nu e mare lucru. Totdeauna e altcineva de vina pentru ce ni se intâmpla noua. Imi aduc aminte ca aveam o discutie cu fratele meu care, la un moment dat, era foarte suparat. Eram la guvernare, pe vremea lui Vacaroiu. Si mergea prost, a avut si el, ca si mine, si momente mai bune, si momente mai proaste. Si era foarte suparat si injura si eu i-am zis: „Mai, Nelu, pentru tot ce esti tu mai nefericit, eu sunt vinovat“. Si i-am zis vreo juma de ora, si apoi i-am zis „OK, traiesti mai bine acuma? Ai gasit vinovatul, dar traiesti mai bine? Ia pune tu mâna, lasa afacerile, ia serviciul pe care l-ai avut inapoi, incepi sa lucrezi. Sa vezi, traiesti mai bine daca faci toate astea?“ Si a facut asa. Si mi-a zis ca am avut dreptate. Totul e la noi. Stai si te plângi. V-am spus, asta este chestia pe care o urasc cel mai mult, si bocitul. „Vai ce mi s-a intâmplat!“ Asta e, ti s-a intâmplat!

Marea Dragoste / Tango: Spuneti ca nu va plac barbatii care se plâng, dar vi se pare firesc ca barbatii sa nu plânga si femeile sa plânga?
MIRON MITREA: Tot misogin sunt, probabil, dar e asa cum spuneti dumneavoastra. E ca si cu lesbienele si homosexualii. Când e vorba de lesbiene, toti le acceptam, când e vorba de homosexuali, toti ne oripilam. Tot un fel de parsivenie a noastra e chestia asta. Asa si asta cu femeile pe care accepti sa le vezi cum plâng. E adevarat. Da. Femeile care se plâng mi se par mai acceptabile. In general, nu imi plac cei care se plâng. Imi plac oamenii care spun „s-a intâmplat, s-a intâmplat.“ Viata te invata. Am fost pus in fata cu faptul ca mai am doua luni de trait, asa am trait 30 de zile.

Marea Dragoste / Tango: Ati fost diagnosticat cu cancer la un moment dat, nu?
MIRON MITREA: Da. Dar a fost un diagnostic gresit. Si nici macar nu m-am suparat pe medicii respectivi. Când mi-a venit diagnosticul ca nu sunt bolnav, eram atât de fericit, incât i-am iertat pentru cele 30 de zile in care m-au chinuit. Asta este viata, ce sa faci? Am avut prieteni care au plecat si nu am mai vorbit cu ei si au murit. Bunicul meu a facut cancer la stomac la 82 de ani si a cerut un singur lucru, sa aiba lânga pat ligheanul si briciul, si a spus ca daca isi taie venele, sa il lase in pace, ca inseamna ca nu a mai suportat durerea. N-a fost cazul, pentru ca medicamentatia l-a tinut bine. Dar mama mea a plâns cand l-a auzit. Si el i-a zis: „Viorica, tu nu-ti dai seama ca e normal sa vada copiii parintii morti? E normal! Iti dai seama ce tragedie e invers? Eu am avut norocul fantastic sa traiesc 82 de ani, sa am atâtia copii, si sa nu vad niciunul murind. Mor fericit.“ Viata e simpla, daca intelegi lucrurile de baza. Si eu cred ca unele le-am inteles.

Interviu de Alice Nastase l Fotografii: Paul Buciuta/artista si arhiva personala, publicat in Revista Tango nr. 38, august 2008.

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *