fbpx

O gena care decide activarea sistemului imunitar, descoperita de cercetatori

de

O gena care decide momentul in care sistemul imunitar trebuie sa se activeze, pentru ca organismul sa inceapa sa lupte contra infectiilor, si care ar putea controla virusul HIV, hepatita si tuberculoza, a fost descoperita de oamenii de stiinta australieni.

Aceasta gena, denumita Arih2, este esentiala pentru supravietuirea embrionului. Cercetatorii au descoperit faptul ca ea controleaza functionarea sistemului imunitar, luand decizii de o importanta critica, precum stabilirea momentului cel mai oportun pentru activarea sistemului imunitar, ca acesta sa reactioneze la o infectie din organism.

 

Descoperirea ar putea fi folosita pentru punerea la punct a noi tratamente contra infectiilor care “coplesesc” sistemul imunitar, precum cele cu HIV, sau a altor maladii care cauzeaza inflamatii cronice, precum artrita reumatoida.

 

Gena a fost descoperita in celule dendritice de o echipa de cercetatori de la Walter and Eliza Hall Institute din Australia. Aceste celule actioneaza ca un sistem de atentionare timpurie, care da “alarma” daca detecteaza organisme straine in corp.

 

“Gena Arih2 este responsabila cu cea mai importanta si fundamentala decizie pe care sistemul imunitar trebuie sa o ia – daca o reactie imunitara trebuie initiata si avansata sau daca sistemul imunitar trebuie oprit, pentru a evita dezvoltarea unei inflamatii cronice sau autoimunitare”, a explicat medicul Marc Pellegrini, coordonatorul acestui studiu.

 

“Daca este luata decizia gresita, organismul va sucomba fie din cauza infectiei, fie din cauza autoimunitatii”, a adaugat el.

 

Desi sistemul imunitar functioneaza bine impotriva multor infectii, anumite organisme si-au dezvoltat mecanisme speciale pentru a scapa sau pentru a contraataca sistemul imunitar, gratie carora reusesc sa ramana in corp.

 

“Pe parcursul evolutiei, anumite organisme si-au creat mecanisme prin care obosesc pana la epuizare sistemul nostru imunitar, pana cand acesta se opreste singur. Asa se intampla in cazul infectiei cu HIV, cu virusul hepatic si cu cel al tuberculozei”, a spus profesorul australian.

 

“Aceste organisme contreaza reactia imunitara – obosind celulele T care sunt stimulate din nou si din nou de catre infectie pana cand devin epuizate sau pana paralizeaza. Gratie acestei descoperiri noi, vom putea sa blocam acele mecanisme si sa revigoram reactia imunitara temporar pentru a stimula sistemul imunitar si pentru a distruge acele infectii”, a adaugat medicul Marc Pellegrini.

 

Potrivit cercetatorilor australieni, Arih2 are o structura unica, care ii permite sa devina un excelent purtator al unor medicamente si substante terapeutice, care sa vizeze in mod direct bacteriile sau virusurile, fara sa afecteze celelalte proteine din corp si fara sa cauzeze efecte secundare.

 

Studiul a fost realizat cu sprijinul National Health and Medical Research Council of Australia si al guvernului statului australian Victoria.

 

MEDIAFAX

 

 

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.