Iubirea ar trebui sa fie principala materie in scoala si in viata, iar toate celelalte, de la lingvistica la matematici si de la chimie la educatie fizica, materii suport pentru ca lectia de iubire sa dea natiei cupluri cu drepturi egale la fericire si trainicie. Pana la o noua reforma a invatamantului, ne multumim cu absenta ei si prezenta indatoririlor post-abruptio, cand unii raman cu noptile si altii cu zilele bune. Iar cei alesi raman sa citeasca alineatul in doi, cu respect, obligatii, dar mai ales satisfactii.
Iubirea ar trebui să fie principala materie în școală și în viață, iar toate celelalte, de la lingvistică la matematici și de la chimie la educație fizică materii suport pentru ca lecția de iubire să dea nației cupluri cu drepturi egale la fericire și trăinicie. Până la o nouă reformă a învățământului ne mulțumim cu absența ei și prezența îndatoririlor post-abruptio când unii rămân cu nopțile și alții cu zilele bune. Iar cei aleși rămân să citească alineatul în doi, cu respect, obligații, dar mai ales satisfacții.
Lecția de iubire, capitolul întâi
De curând am fost la nunta unor prieteni dragi. Slujba religioasă a fost în aer liber într-un cadru feeric, te ducea cu gândul în timp, la domnițe bălaie și cavaleri fără cusur. Recunosc sincer că niciodată n-am cuviința să ascult de la cap la coadă ceremonia, ochiul mi se pierde admirativ pe cute de rochii, zâmbete emoționate, perechi fericite și imaginație. Poate din cauză că prea s-a banalizat sacralitatea gestului de când cu industria asta de evenimente. Sau poate sunt eu o necuvincioasă rară. știu însă că mereu mi-a atras atenția partea în care femeii i se spune că trebuie să fie supusă bărbatului ei. La nunta de față m-a surprins un amănunt suplimentar: cică, dacă ar fi să respectăm tradiția românească, mireasa ar trebuie să fie sclava mirelui său. Păi cum să mai împărțim apoi statul la cratiță cu statul la canapea dacă de la început ni se induce gândul că unul e mai îndreptățit ca altul? Noroc că mirele în cauză ține la siluetă și preferă mancarea lejeră și statul la sală de sportJ Altfel, regulile în iubire le face fiecare după cum simte și se armonizează fiecare cu fiecare. La începuturi nici măcar nu e nevoie de reguli, e un storming și brainstorming despre timp liber și sex, încât restul inconveniențelor sunt insesizabile. Pe parcursul timpului, odată cu discuțiile, încep negocierile, se fac și se desfac roluri și echipa începe cu noroc să performeze. Cine iubește mai mult și cine muncește mai mult pentru iubire e la fel de discutabil ca subiectul cu ”pe care din copii îi iubești mai mult”…o, vai, ce întrebare, îi iubesc în mod egal. Câtă vreme de la școală se învață că nici măcar propriul corp nu este simetric și că degeaba au zbierat francezii liberte-fraternite-egalite, că iată unii stau pe Aleea Alexandru și alții pe alee, de ce am fi naivi să credem că în iubire lucrurile stau altfel? Dacă s-ar preda în școală iubirea ca principala materie a vieții, poate am ști să gestionam mai bine ecuația, parabola, limba, mișcarea, chimia și obligațiile ce le implică.
Dă-mi noaptea și ia numai zi
Când mă gandesc la drepturile și îndatoririle într-un cuplu de foști iubiți, actuali războinici, gândul mă duce la niște versuri pe care nu le-aș fi auzit dacă n-aș fi fost la rândul meu în postura asta ingrată. Dacă poetul îi țipă disperat iubitei să ia munții și să-i lase lui prăpastiile, nu țipă degeaba, ci adevăr grăiește, căci de obicei în desfacerea iubirilor nu prea e loc de echitate. De cele mai multe ori relațiile sfârșesc abrupt, ca în curba logaritmică. Când te-ai trezit, poți să te culci la loc, oricum zarurile deja s-au rostogolit. într-o astfel de situație cu greu se mai poate sta la taifas pentru o împărțire dreaptă a amintirilor și a obligațiilor. Lucrurile nu sunt atât de complicate când la mijloc stau doar bunuri materiale, prieteni comuni și vreun animal de casă. Unul rămâne cu un imobil, altul cu mobilul discordiei, unul ia pet-ul, altul e ales de prietenii comuni, care nu prea știu cum să împartă la rândul lor timpul echitabil între cele două tabere. Nu la fel de simplă e ecuația când din fructul iubirii s-au copt copii mici si mulți pe care trebuie să-i împarți chipurile frățește în îngrijre și educație. Pe unii tați pătrați nu-i interesează egalitatea în drepturi cu mamele, și atunci n-au decât să-și împartă mamele obligațiile pe zile și ore, căci pe ei deja îi împart altele. Pe alții îi preocupă în mod egal cu mamele, dar realitatea bate filmele și ne arată că există practic o imposibilitate firească de a împărți egal, la doi, ca în promoțiile din magazine griji, nevoi, spaime, lecții, urări de noapte bună și trezit de dimineață, temperaturi de treizeci și nouă și sentimente, drept pentru care cel care rămâne e cu certitudine mai îndatorat de viață, dar mai satisfăcut. în multe din viețile post-abruptio intervin bunicii cu un rol mai activ în obligațiile față de nepoți pentru a compensa celula de bază a societății aflată și ea în criză ca toate celelalte. Partaj echitabil să fie, amin!
Alineatul doi, cu respect
Așa cum ne minunăm ca proștii de ce unii fac bani cinstiți din piatră seacă și alții ajung președinți de companie la vârsta când ceilalți termină școala, de ce unele sunt slabe și sexy și mănîncă ale naibii de nu mai pot și altele sunt adulate de soți deși sunt departe de a fi afrodite sau atene, tot așa contemplăm muți și cu invidie plângăcioasă iubirile drepte, cu drepturi aproape egale de la începuturi până la adânci bătrâneți ale protagoniștilor. Se poate și nu pentru că există vreun curs de formare personală la fel de la modă precum divorțurile, ci pentru că unele cupluri trudesc mai mult și constant, riscă pentru ei, nu individual și nu renunță ușor. Ei par să gandească mai degrabă în obligații decât în drepturi, se suțin și nu se împart decât unul cu altul. Un citat de pe facebook cules – halal cultură, halal civilizație – îmi spunea, drept de altfel, că cel care te iubește cu adevărat te iubește atunci cînd toți ceilalți au încetat să te mai iubească. Cine le-a predat lor lecția iubirii și nouă celorlați nu? Toți suntem aleșii Domnului, așa că pentru unii mai târziu, pentru alții prea târziu vine clipa ce va potopi toate inechitățile în iubire și ne va învăța pe rând lecția în care alineatul în doi e cu mult respect și multe obligații, dar cu satisfacții pe măsură. Așa să ne ajute Dumnezeu!
