fbpx

Ratoiul necrofil sau bunica Nuti?!

de

La capitolul „aranjamente de viata“ sunt nula! Numai ca, de cand viata a aranjat pentru mine sa traiesc pe alte meridiane decat dulcele spatiu mioritic, am fost in stare sa invat ca e mult mai bine sa spui „aici mai am de invatat”, decat sa recunosti ca esti bata. Ca atare, lecturez cu nesat presa de pretutindeni, dar si cea romaneasca, inventariez modelele „de succes“ si incerc sa imi insusesc elemente din fiecare.

Premiul Nobel pentru studiul necrofiliei
De la grupuri care vietuiesc aparte de comunitati „normale“ doar pentru ca impartasesc „amorul liber“ (a se citi fiecare se imperecheaza cu cine vrea) pana la industria mireselor prin corespondenta, care furnizeaza sotii din Rusia sau Ucraina unor domni respectabili din Occident, de la dive de carton care isi screm putintelul creieras sa gaseasca maniere indoielnice de mentinere a notorietatii, la mosuleti „trendy“ care isi ataseaza la palmares copilite abia trecute de majorat, dar detinand caziere groase – pretutindeni sunt exemple care ne arata ca drumul pe care mergem nu e unica posibilitate. Mereu avem in fata o groaza de optiuni – depinde doar de noi sa formulam a 11-a porunca: „Sa faci tot ce poti pentru a fi fericit!“ Niciodata nu e prea tarziu!

Ratoiul salbatic este, in felul lui, o celebritate. Nu pentru ca realizeaza pictoriale cu toale de milioane printre copiii hamesiti din Africa si nici pentru ca isi povesteste cu amanunte prin ziare urcusurile si coborasurile vietii intime. Nu e celebru precum Flavio Briatore, pentru ca organizeaza curse de Formula 1 si schimba junele ca pe farfuriile de unica folosinta si nici precum Irinel Columbeanu, cunoscutul autor roman.
Frumos nevoie-mare, cu un cap verde-smarald si penaj stralucitor, cu cravata alba asortata mai totdeauna cu penele dinspre tartita, ratoiul salbatic este stramosul a peste 80% dintre ratustele domestice din pricina apetitului sau sexual iesit din comun. In ultima vreme, notorietatea i-a crescut simtitor din pricina apucaturilor sexuale neortodoxe si mai ales a faptului ca ele au fost descrise stiintific cu lux de amanunte.

Pana in 2003, Kees Moeliker era un cercetator de duzina la Muzeul de stiinte Naturale din Rotterdam. Ardea gazul la maniera la care, intr-o buna zi, cand un ratoi salbatic i s-a izbit de geamul biroului si a cazut lat, fara suflare, pe gazon, Moeliker n-a avut ceva mai bun de facut decat sa se zgaiasca la el ore in sir. Cand – ce sa vezi?! Mai apare un ratoi – identic. Dupa ce da tarcoale cadavrului un pic, fara sa stea prea mult pe ganduri, isi scoate tepelusa in forma de burghiu si, in vazul cercetatorului siderat, penetreaza congenerul decedat. De cateva ori. O ora intreaga! Iar ca timpul sa fie alocat, corespunzator, studiului naturii, Moeliker publica o lucrare care ii aduce nu numai premiul Nobel pentru biologie, ci si o seama intreaga de invitatii la conferinte – pe sume importante – in intreaga lume.

Mai mult, colegi cercetatori din SUA ii trimit scrisorele referitoare la acelasi tip de comportament reprobabil in randul veveritelor, iar psihiatri renumiti se concentreaza pe studiul necrofiliei la om, ajungand la concluzia ca acest tip de comportament nu e, in sine, legat de cat esti de ticnit sau de atractia nesanatoasa pentru cadavre, ci, mai degraba, de cat esti de comod, dat fiind ca partenerul e mai mult decat docil si cooperant: nu pretinde niciun fel de efort de curtenie si nu opune rezistenta!

Sa stam stramb si sa judecam drept: e mai bine sa risti niste randuri de pui a caror responsabilitate o porti pana cand se hranesc singuri, sa ii lasi ei cartea de credit, pe care o foloseste fara limita, doar pentru ca are pui, sau… sa intri in combinatii linistite si fara pretentii?!

Dennis Nilsen a gandit intocmai ca ratoiul numai ca, in timp ce acesta a falfait fericit din pene vazandu-si de zborul lui, bietul scotian ispaseste si azi pentru mica scapare de a fi scurtat de zile 15 persoane. Fiul unui tata alcoolic si al unei mame habotnice, crescut de bunici dupa ce a fost aruncat afara din casa, la 4 ani, de tatal vitreg, Dennis a fost un adolescent retras (fara relatii cu fete sau baieti, chiar daca ulterior a pretins ca stia ca e gay) si linistit, care iubea animalele si aducea acasa pasarile ranite (chiar daca, dupa arestare, a declarat ca in tinerete a sugrumat o pisica doar pentru a vedea „procesul si realitatea mortii“). Dennis intalnea baieti care ii placeau si ii aducea acasa. Adesea, dupa un paharel sau doua, fie si o mica smotoceala, tovaraseii isi doreau sa plece. Iar Dennis avea subit in fata perspectiva de a ramane singur – iar singuratatea i se parea insuportabila! Asa ca a gasit repede o modalitate de a-i face sa ramana: ii sugruma cu o cravata, apoi ii primenea si ii stoca sub dusumea. Seara, cand venea de la birou, ii scotea de la pastrare, ii punea frumusel in fata televizorului, bea un paharel si dormea linistit. Intre 1978 si 1983 a casapit 15 tineri – 3 au scapat, iar unul dintre ei, care, se pare, a fost „favoritul“ pe termen lung, a marturisit de curand ca se simte la fel de vinovat ca ucigasul, pentru ca acesta i-ar fi propus sa locuiasca impreuna, ca si cuplu, iar el ar fi refuzat. Chiar l-a intrebat pe Dennis ce s-ar fi intamplat daca i-ar fi acceptat cererea, iar el a raspuns: „Am fi trait fericiti pana la adanci batraneti!“

Pentru ca fericirea i-a tot fugit din cale, Dennis si-a vazut de treaba, iar astazi, asa cum spune chiar el, nu isi ispaseste pedeapsa, ci ii supravietuieste, militand activ pentru „drepturile lui de om”. Compune suite simfonice, joaca teatru, corespondeaza activ cu un jurnalist de la Sunday Times, face apel pentru scurtarea sentintei la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului si, desigur, isi scrie autobiografia: „Memoriile unui baiat care s-a inecat”. Nu stim sigur, dar titlul e, pasamite, inspirat de felul in care a fost arestat: vecinii de bloc au chemat instalatorul pentru ca li se infundasera conductele si incepusera sa emane un miros pestilential, in preajma caruia nu se mai putea locui. Instalatorul a descoperit in conductele exterioare ramasite umane – erau baietii carora li se reda libertatea, prin fierbere si aruncare in closet, dupa ce nu se mai putea trai cu ei sub scanduri, in dulapuri sau in frigider. Politia a sosit rapid si l-a scapat pe Dennis de „calvarul“ de a suporta in singuratate prodigioasa cariera a unui biet om care nu a vrut decat companie!
Nu ne ramane decat sa speram ca exista pe lumea asta o instanta care sa recunoasca adevarul: Dennis este, de fapt, victima unei monogamii seriale esuate din pricina apetentei partenerilor lui pentru aventura.

Orgii si sperma risipita
„Apetitul sexual si aberatiile legate de acesta sunt, in mare masura, parte din intreaga societate“ ne spune, in autobiografia lui, Nilsen, iar noi nu avem incotro decat sa-l credem.
Sigur, exista maniere evoluate de a trata chestiunea reproducerii. De pilda, poti sa umbli mereu cu prezervativul „la picior”, in ideea de a contribui la economia de sperma – donata bancilor care se ocupa de astfel de colectari, se pot scoate si din asta bani buni! Dar, ma rog, asta face parte din comportamentul nostru, ca primate ajunse, prin surprindere, la limbajul articulat.

Orhideele sunt mult mai perverse! Isi formeaza pistilul astfel incat masculii tineri ai unei biete specii de gandacei ajung sa creada ca au in fata o splendida femela si… ejaculeaza… Deh! Beneficiul e al orhideei, dar, se poate comenta, si al speciei de gandacei: femelele „tradate“ cu floarea se auto-insamanteaza si produc numai masculi, pe cand femelele care au avut parte de un partener produc numai… femele! Mai bine tradare decat multiplicarea nefericirii!

Si, fiindca veni vorba de nefericire: s-a inventat un leac fara gres pentru suferinta din dragoste – dragostea multipla! Sau, cu o expresie mai spalatica, poliamorismul.
Doamne pazeste sa confundati asta cu apucaturile care isi au originea intr-o practica veche, inventata de cuplurile americane in timpul celui de-al doilea razboi mondial si denumita „swinging”. Asta aduce mult a promiscuitate. Se spune ca bietii piloti, insurati, dar si cu o limpede perspectiva a mortii, au ajuns la concluzia ca e ok macar sa isi schimbe nevestele intre ei daca nu au alta sursa de „prospatura”. Zis si facut! Ca sa nu mai imparta averi, sa nu-si mai piarda vremea prin tribunale si sa nu mai traumatizeze progeniturile, cuplurile raman socialmente monogame, dar sexual „deschise”. Adica, urmeaza legea a circa 97% dintre speciile de mamifere care aleg sa ramana un mascul + o femela de dragul puilor, fara ca asta sa insemne ca el nu mai insamanteaza pe nicaieri, iar ea nu mai capata nimic – fereasca Dumnezeu!

Cum ziceam, poliamorismul e cu totul altceva! (N-am sa va port pica daca imi veti spune ca asta tot „patinaj“ se cheama; e, totusi, bine sa ne mai imbogatim un pic vocabularul)
Poliamorismul e o filozofie de viata. (Sic!) Acest curent de gandire recunoaste diferenta dintre oameni: unii sunt creati cu o singura valenta – e perfect sa curteze un partener unic, sa faca impreuna tot baletul reproductiv si sa traiasca astfel pana la adanci batraneti, cand, oricum, nu mai poate fi vorba despre fericire. Altii, dimpotriva, dupa ce fluturii din stomac au trecut, au nevoie de alti fluturi sau, de ce nu, de un stol de pasarele. Ei, aici intervine punctul tare al poliamorismului: daca esti intr-un cuplu in care exista incredere si afectiune neconditionata, nu ai de ce sa minti si nici sa inseli – pur si simplu ii impartasesti partenerului tau „primar“ (care asa a fost si asa ramane, cum altfel?!) ca te-ai indragostit de un altul, iar el accepta deschis prezenta celuilalt, apoi a celorlalti. Nu „tolereaza”! Asta se intampla de cand lumea! Ci „accepta”, isi asuma chiar si sa asiste la faptul ca tu faci sex cu celalalt, fara gelozie, care e semn clar ca nu e evoluat si fara traume emotionale, care sunt apanajul domnitelor de moda veche. Beneficiile sunt enorme! In timp ce partenerii se multiplica, sarcinile din gospodarie se impart, inclusiv crescutul copiilor.

De ce sa nu invatam mai mult din biologie?! Si flamingii adora sa fie exhibitionisti, iar viperele sunt vestite pentru orgiile pe care le trag! Ca sa nu mai vorbim de minunatele maimutici bonobo, micro-cimpanzeii pentru care sexul e liant social, cum e la noi cafeaua. Si nu e nicio rusine!

La un pas de Berlin, exista o astfel de comunitate, umana de aceasta data, Zegg, care doreste eliberarea noastra si a sexualitatii noastre de „vina, rusine si teama“ si desfasoara o seama intreaga de activitati, care mai de care mai culturale, in acest scop nobil. Una dintre ele implica intinderea pe podea a unor suprafete de plastic, dezbracarea tuturor si ungerea cu ulei caldut de masline, apoi atingeri tandre intre toti cei prezenti. Ritualul se termina aici, dar… „spiritualizarea“ continua, in cabanute special alocate, in care se si termina. Copiii nu spun la scoala ca parintii lor fac parte din comunitatea respectiva, dar toata lumea stie.

Vino la cina, manca-te-as!
Armin Meiwes, un neamt specialist in IT, in varsta de 42 de ani, pe care vecinii il descriu ca pe un om „la locul lui”, care stia sa tunda pajistile si sa le repare masinile, a dat un anunt pe Internet, in 2001: „caut barbat tanar, bine facut, care doreste sa fie mancat”. Bernd Brandes, un inginer din Berlin, de 43 de ani i-a raspuns imediat: „Abia astept sa ma savureze cineva!“ Cei doi s-au intalnit in apartamentul lui Meiwes. Brandes a inghitit un pumn de somnifere si, dupa ce Meiwes i-a taiat penisul si l-a preparat pentru o cina in doi, a facut o baie. Apoi, conform idealului de viata, a fost transat si mancat.

Aiuritor in povestea asta este ca Meiwes a filmat intalnirea, iar Brandes pare intr-adevar fericit sa isi satisfaca fantezia, impreuna cu partenerul de ocazie, care, surpriza mare! – n-a mai devorat pe nimeni, cu toate ca raspunsurile la anuntul lui de pe Internet au curs in continuare. De ce n-a continuat?! A declarat ca, pe masura ce il consuma pe Brandes, natur sau bucatile congelate, legatura dintre ei i se parea ca e din ce in ce mai profunda! Si vrea sa o pastreze unica!

Dulceata bunicii
Vedeti ca n-am vorbit aici – decat in treacat – de homosexualitate; n-am facut-o pentru ca e un dat si nu o practica. Putem numi „destepte“ pe cele doua femele de pescarus care au clocit alternativ un ou si l-au hranit ca si cuplu, asa cum au facut si pinguinii dintr-o gradina zoologica, masculi de asta data, care erau nefericiti doar cu relatia sexuala dintre ei si au avut un pui, numit „Tango”, incredintat de ingrijitori, pe care l-au crescut cu drag.

N-am vorbit nici despre demodatul auto-erotism – nu mai are rost! O glumita spune ca 99% dintre oameni se masturbeaza, iar restul mint… in privinta animalelor, daca aruncati o privire pe YouTube puteti vedea felurite specii angajate intr-o astfel de activitate, de la maimute la canguri, cai sau catei.
Si ca sa vedeti cat sunt de demodata, voi vorbi, in final, tot despre monogamie, fie ea si seriala, ca la bunica Nuti. Daca, in cele din urma, va trece prin minte sa cautati fericirea in felul dulce al bunicii, impartasiti-va din descoperirile stiintei moderne a iubirii si invatati sa va alegeti partenerii.

Ce conteaza dupa ce chimia sexuala trece, adica dupa trei luni (maxim), asa cum ne invata prima doamna (curenta) a Frantei? Si ce mai ramane dupa 3 ani, cand, potrivit cercetatorilor, orice elan initial e complet cioflegit? Sa fii, realmente, interesat de partenerul tau, sa il cunosti, sa ai, pas cu pas, disponibilitatea de a-l cunoaste si a-l intelege.

Si ce sa faci daca partenerul tau in loc sa te inteleaga se retrage emotional in spatele unui zid de tacere, sau, mai rau, te critica sistematic, cu aroganta, impovarandu-te cu tot ce nu va reuseste, ca pereche?!
Sa faci exact ca bunica Nuti! Incearca de nenumarate ori, de dragul vietii, de dragul de a fi om si a respecta a 11-a porunca, subinteleasa de Dumnezeu cand ne-a creat si s-a concentrat sa le formuleze pe celelalte 10: sa fii fericit!

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.