RODICA LAZĂR: De obicei nu le faci pe toate în același timp. În esență, în meseria mea este același lucru, mă duc și mă pun într-o anumită situație și sunt diverse variabile. Eu mă raportez la fel la munca mea. La teatru trebuie să vorbesc mai tare și să am mișcări mai largi, ca să vadă și cel din ultimul rând, dar sunt tot eu, cu meseria mea.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar sunt și actori care nu pot să joace în toate aceste forme.
RODICA LAZĂR: Da, sunt actori cărora li se potrivește mai mult o formulă decât cealaltă.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Îți este undeva mai greu sau mai ușor?
RODICA LAZĂR: Mi-a fost greu aici, la serial. A fost cel mai greu. După ce am terminat proiectul și toată lumea mă întreba cum a fost, povestindu-le, mi-am dat seama că a fost cel mai greu proiect de până acum. A fost o cantitate de muncă foarte mare, într-un timp restrâns. S-a filmat așa, dau un exemplu, secvența 35 din episodul întâi, după care secvența 28 din episodul doi, în aceeași zi, una după alta. Este ceva foarte complicat pentru actorul român, care joacă în filme cadru-secvență, în general, ceea ce mi se pare mult mai simplu. Când ajungi într-o situație ca asta este foarte greu. Nu mă plâng, nu mă justific. Mi-a făcut mare plăcere. Cu cât este mai dificil, cu atât îți place mai mult. Nu știu de ce.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Îți place mai mult dacă îți iese, că dacă nu îți iese…
RODICA LAZĂR: Nu, îți place, pentru că tu nu știi cum o să îți iasă. Eu nu știu cum a ieșit. Mi-a plăcut foarte tare la filmări. Nu mi-a plăcut mai tare decât la film sau mai tare decât la teatru. Mie îmi place când muncesc. Sincer. Îmi place de mor. Nu mă deranjează orele de stat pe platou, nu simt oboseala…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Contează ce personaj interpretezi? Are și personajul influența lui?
RODICA LAZĂR: Mare influență! Una este să îți placă personajul, să ai timp să îl dezvolți, să te bucuri de el, și una este să te duci să faci un personaj în două zile. Se întâmplă. Ai un personaj secundar, dar pe care tu, din rațiuni economice, îl filmezi în două zile. Este frustrant, dar trebuie să o faci. Una este să faci un personaj pe care îți permiți să îl desfășori pe douăzeci de zile.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci te identifici și cu un personaj ca acesta din „Valea Mută”, cu o doamnă procuror rigidă, sau preferi să fii o regină dintr-o piesă de teatru?
RODICA LAZĂR: Nu mă gândesc niciodată așa, le iau pe rând. Dacă îți place meseria, atunci găsești rațiunile de a îți plăcea acel personaj, găsești un motiv să îți placă ceea ce faci. Nu mă identific așa, „eu sunt mai curând regină decât doamna procuror”. Eu cred că toate sunt în noi.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: În tine ce ai găsit ca să te ajute să faci rolul de procuror? Cum ai construit personajul?
RODICA LAZĂR: Iei câte ceva din tine, câte ceva din exterior, din ce ți-a plăcut altundeva… Avem aceeași pasiune pentru meserie. Și ea este pasionată de ceea ce face. Și ea încearcă să împace și familia, și jobul. Dar diferă de mine, se mișcă altfel, vorbește altfel, stă mai dreaptă, nu se agită atât… Oricum, aș vrea foarte mult să nu mă joc pe mine în fiecare proiect pe care îl fac, de aceea vorbesc cu regizorul cu care mă întâlnesc în momentul acela, în funcție de cât permite proiectul, și încerc să fac ceva diferit de ce am făcut înainte. Mi se pare că procuroarea Elena Zamfir este foarte diferită de Andra din „Orizont”, film pe care l-am făcut tot cu Marian Crișan. Și amândouă personajele mi se pare că sunt foarte diferite de cel pe care îl fac în „Carmen”, al lui Doru Nițescu. Și tot așa… Nu cred că este nimeni interesat să o vadă pe Rodica Lazăr în diverse povești. Ești interesat să vezi niște povești. Dacă Rodica Lazăr are șansa și poate să îți aducă diverse personaje, poate să fie interesant. Altfel de ce aș fi eu mai interesantă decât tu însuți?
Marea Dragoste/ revistatango.ro: După unii actori ne uităm, de aceea sunt aceiași actori distribuiți în tot mai multe proiecte.
RODICA LAZĂR: Actorii aceia au ajuns undeva. Te uiți după ei pentru că ei au făcut ceva până acum. Te duci la o piesă, dar nu te interesează ce este, te duci că este cu Mariana Mihuț. Te duci la filmul acela că este cu Victor Rebengiuc, dar ei au făcut ceva până acolo.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Există vreun moment în care spui „sunt pe drumul cel bun, știu ce fac”? Sau în meseria asta de fapt vei tatona până la sfârșit?
RODICA LAZĂR: Sper din tot sufletul să tatonez până la sfârșit, să nu ajung să am certitudini în meseria asta. Dacă ai certitudini, dacă nu mai ai emoții, dacă nu mai ai nicio întrebare, nicio îndoială, poți să pleci acasă. Noi nu suntem într-un sistem în care faci ceea ce faci pentru bani, în care poți spune „este atât de bine să fiu celebru și să câștig bani din această meserie, încât o fac oricum”. La noi nu este cazul. Se întâmplă din când în când să îmi dau seama că am mai învățat lucruri.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: De unde înveți?
RODICA LAZĂR: Din păcate, doar din experiență.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nu și din școli?
RODICA LAZĂR: Nu cred că meseria asta se învață altfel decât făcând-o. Ai noroc și o faci, că la noi ține foarte mult și de noroc, și o înveți mai bine ca alții care nu o fac. Realmente. Vezi actori care sunt buni, dar cărora le este foarte greu pe platou, fiindcă nu au destulă experiență. Nu putem să spunem clar „aceia joacă mai mult pentru că sunt mai norocoși” sau „aceia joacă mai mult pentru că sunt mai talentați”. Există o îmbinare de talent, noroc, conjunctură, contează cum te raportezi tu la lucrul acela.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: De la cine înveți?
RODICA LAZĂR: De la toată lumea. Înveți uitându-te la un film, uitându-te la repetițiile altora, la cum filmează alții. De multe ori, dacă între două secvențe nu trebuie să mă duc să mă schimb, eu stau și mă uit la colegi liniștită. Nu mă plictisesc niciodată, chiar dacă ei fac douăsprezece duble. Din orice poți să înveți, și dintr-un proiect foarte prost, și dintr-un proiect pe care îți este rușine apoi că l-ai făcut, deși nu cred că există așa ceva. Îmi dau seama cât de pompos sună, dar chiar cred că este așa. Pasiunea crește și sunt sigură că la un moment dat trebuie să ajungi cu ea într-un raport de echilibru, să nu te tragă într-un soi de disperare sau într-un soi de misticism. Nu cred în povestea cu actorul care a intrat pe sfânta scenă, a pășit în lumina reflectorului și a uitat de sine. Am zis-o și am să o mai zic: dacă ar uita de sine, ar cădea de pe scenă. Nu are sens să păcălim că noi suntem niște zei. Nicio divinitate nu se răsfrânge asupra omenirii prin mine. Nu îmi plac discursurile actorilor care se simt traversați de energii care ajung la pământeni doar prin prezența lor pe scenă. Nu cred asta. Pot să am o energie și să îți transmit ceva, dar nu sunt cu nimic deasupra ta. Sunt un om care este mai dispus ca tine să se arate în fața ta curvă, bețivă, criminală, proastă. Poate că sunt mai dispusă ca alții să mă las văzută în actorie în toate situațiile mai puțin plăcute, în care în viață nu am vrea să fim văzuți. Suntem actori, nu pășim deasupra aerului. Mă bucur foarte mult că oamenii au această senzație, dar mă crispez când citesc anumite lucruri de la alți actori.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai pregătit rochia pentru covorul roșu?
RODICA LAZĂR: Nu m-am gândit deloc la asta. Nu m-am gândit nici dacă va fi covor roșu, nici ce rochie îmi iau.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar acestea fac parte din viața ta de actriță…
RODICA LAZĂR: Eu nu mă preocup cu o lună înainte. În mod obișnuit nu sunt atât de preocupată cum mă îmbrac. De cele mai multe ori mă îmbrac cu blugi, cu teniși. Iar când mă duc la o premieră mă aranjez, nu mă duc oricum. Eu până acum m-am dus la Pelger și m-am înțeles cu el, întotdeauna mi-am găsit ceva care m-a pus în valoare sau mi-a convenit mie în momentul acela. Zona de glamour este o altă bucată din această meserie. Trebuie să existe o preocupare continuă pentru fizic, nu neapărat să arăți nu știu cum, ci să ai rezistență fizică, pentru că un actor poate să stea și douăsprezece ore aproape încontinuu la filmare sau să alerge în pădure în ghete cu toc ori să se cațăre. Din acest punct de vedere cred că orice actor ar trebui să fie pregătit. Nu o să arătăm toate ca niște manechine, nici nu cred că este indicat. De aceea există manechine și actrițe.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar fizicul, faptul că ești frumoasă te-a ajutat vreodată în viață?
RODICA LAZĂR: Nu sunt genul acela de frumusețe care să deschidă uși. Nu am simțit niciodată asta. Dacă am câștigat vreodată ceva a fost prin felul în care sunt eu ca om, prin personalitatea mea, prin ce mă mână pe mine.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai făcut un an de jurnalism la facultate.
RODICA LAZĂR: Am făcut un an la Filosofie și Jurnalism. Am făcut liceul în Onești. M-am pregătit pentru jurnalism, am venit la București și am început să mă duc la teatru. Mă duceam la teatru cu legitimația de student, de cinci ori pe săptămână, de marți până duminică. După aceea am făcut practică la Curierul Național. Mă duceam la conferințele de presă de la partidele politice. Era îngrozitor. După aceea m-am mutat la cultură. Încetul cu încetul m-am gândit că parcă mi-ar plăcea mai mult în partea cealaltă decât să aștept să întreb pe cineva ceva. Mă duceam la nu știu ce spectacol, ceva de-al Cătălinei Buzoianu. Oamenii stăteau pe gradenă și eu mă gândeam cum ar fi să pun piciorul pe scenă, să mă duc puțin acolo. Încetul cu încetul am avut senzația clară că vreau să fiu acolo. Nu este ca și cum nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap să fiu actriță, doar că mi-am zis că hai să fac ziaristică și mai vedem. Venind în București, s-au inversat raporturile și am dat la teatru. Nu am intrat, am căzut prima sub linie, la opt sutimi.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai făcut apoi meditații pentru teatru?
