RODICA LAZĂR: Paloma, care lucra cu mine la ziar, m-a trimis la Adriana Popovici și ne-am întâlnit de câteva ori. Dar am căzut la admitere, așa că m-am dus la Adriana Popovici, la o facultate particulară. Am făcut acolo un an și am plecat. Mi-a plăcut, dar, la un moment dat, nu am mai rezistat. A treia oară am intrat la stat, când am zis că este ultima oară când dau.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și cum a fost experiența facultății, ți-a plăcut?
RODICA LAZĂR: Da, mi-a plăcut foarte tare facultatea. Am fost foarte preocupați de meserie. Erau perioade în care stăteam douăzeci și patru de ore la școală. Ziua făceam cursuri și noaptea repetam. Era perioada în care puteam face asta. Ne duceam acasă, dormeam câte două, trei ore, veneam iar. Am stat în facultate enorm atunci. Ne duceam la teatru ca la practică. Vedeam spectacole de câte nouă, zece ori.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Stăteai la cămin?
RODICA LAZĂR: Da, stăteam la cămin. Au fost perioade foarte grele, nici nu știu cum am trăit noi atunci. Am mâncat pâine cu miere de albine o grămadă! Dar ne luam țigări. A fost o studenție de roman, dar nu îmi pare rău de nimic, nu regret nicio secundă că eram atât de necăjiți. Asta ne-a pus într-o anumită disponibilitate. Am avut mai puține șanse decât au cei de acum, pentru că noi nu aveam voie să lucrăm în timpul facultății. Era interzisă colaborarea cu teatre, cu filme. Prin anul trei, patru, s-au mai relaxat lucrurile. Nu puteam exersa decât în facultate și atunci exersam ca nebunii în Regie. Am învățat foarte multe. La sfârșitul anului doi am dat audiție la Teatrul Bulandra cu Ducu Darie, pe care am și luat-o. Spectacolul acela nu s-a mai făcut niciodată, dar Ducu Darie, ținându-mă minte de acolo, m-a chemat la „Titus Andronicus” după ce am terminat facultatea și așa am ajuns la Bulandra și am sfârșit prin a fi angajată acolo. Lucrurile importante acestea au fost: întâlnirea cu Ducu Darie, întâlnirea cu Yuri Kordonsky, după aceea întâlnirea cu Andrei Șerban și întâlnirea cu Cristi Puiu în film.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci contează întâlnirea cu anumiți regizori care te pot pune în valoare.
RODICA LAZĂR: Cu anumiți regizori, cu anumiți oameni. Aici, mulțumesc lui Dumnezeu, am avut mare noroc, m-am întâlnit cu oameni extraordinari. Am prieteni care mi se par minunați. Am avut norocul acesta tot timpul. Diriginta mea a fost senzațională. Mi-a fost dirigintă din clasa a cincea până în clasa a douăsprezecea și era singura care a știut că eu mă duc și dau admitere la facultate la actorie, singura dintre adulți. Părinții nu știau. Diriginta mi-a dat bani.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: De ce nu știau părinții?
RODICA LAZĂR: Mi-a fost frică să le spun, săracii făceau oricum eforturi foarte mari. Eu am făcut o nebunie. Am făcut un an de jurnalism, după aceea, în anul doi, ai mei știau că sunt la jurnalism, dar eu eram la teatru, la clasa Adrianei Popovici. La sfârșitul primului semestru m-am dus acasă și i-am spus mamei. A plâns o zi întreagă, Dumnezeu să o ierte! Îmi spunea că nu o să am niciodată bani, că este o meserie grea. Dar i-a trecut și s-a obișnuit cu asta, s-a bucurat.
Nu cred în povestea cu actorul care a intrat pe sfânta scenă, a pășit în lumina reflectorului și a uitat de sine. Am zis-o și am să o mai zic: dacă ar uita de sine, ar cădea de pe scenă. Nu are sens să păcălim că noi suntem niște zei.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Toată lumea știe că este o meserie în care nu ai niciodată bani, cel puțin în țara noastră.
RODICA LAZĂR: Unul dintre profesorii noștri de clasă, Radu Gabriel, ne zicea tot timpul că este greu, și nu în sensul de a ne descuraja, ci pur și simplu ne prezenta o realitate. Mi-au zis-o mai mulți. Nu este simplu. Dar mie mi se pare că dacă ai o casă, te duci în vacanțe și îți permiți să dai copilul la școală, este în regulă.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nu este în orice actor setea de a fi celebru?
RODICA LAZĂR: Ba da. Dar eu aș vrea să fiu cunoscută doar dacă brusca mea celebritate mi-ar aduce roluri. O să mă ia un regizor la care eu vreau să muncesc pentru că m-a văzut în reviste, în reclame? Poate mă ia, poate nu mă ia. Eu vreau să îmi fac meseria. Dacă meseria mea îmi aduce public, sunt foarte recunoscătoare și da, vreau să mi se întâmple asta. Dar să fac lucruri pe lângă meseria mea care să aducă lumea este foarte obositor. Nu spun că este greșit sau că nu trebuie să o faci. Este ceva ce nici nu știu să fac și aș vrea să mă învețe cineva cum să o fac.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ți s-a întâmplat vreodată să îți dai seama dacă oamenii te recunosc pe stradă? Când, după ce fel de proiecte?
RODICA LAZĂR: S-a întâmplat atunci când am făcut televiziune. Am apărut într-un serial la Acasă Tv, iar oamenii în parc mă întrebau dacă se împacă Adela cu Isaiu. Nu mai puteam să ieșim eu și copilul în parc pentru că toate bunicile și mamele mă întrebau de serialul acela. Tristul adevăr este că la noi actorul este mai cunoscut din reclamele pe care le face decât din filmele pe care le-a făcut. Un actor la început de drum…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: La ce fel de castinguri te duci? La castinguri pentru câte o reclamă, cum se întâmplă, primești invitație?
RODICA LAZĂR: Da, mă sună lumea și mă duc la casting. În continuare mă duc la castinguri. Am prieteni regizori care mă cheamă la casting și mă duc.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și când nu le iei cum reacționezi?
RODICA LAZĂR: Când nu le iei, nu le iei. Pot să trec peste. Cu cât înțelegi mai repede că asta este meseria ta, de a da probe, cu atât îți faci mai repede mai mult bine ție însuți. Dacă te dărâmă fiecare casting pe care nu îl iei, riști să devii un om frustrat. Au fost castinguri pe care nu le-am luat și de care mi-a părut rău, după aceea, dacă am văzut filmul, am înțeles de ce nu l-am luat.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Au fost și situații în care ai zis „eu aș fi făcut mult mai bine decât ăla”?
RODICA LAZĂR: Nu. Sunt convinsă că fiecare este acolo unde trebuie să fie, sunt convinsă că nimeni nu îți ia locul. Eu am dat la Mungiu două sau trei probe. Nu m-a luat pentru că nu m-am potrivit. A doua oară am dat o probă proastă, nu m-aș fi luat nici eu. Cu experiență și cu puțin efort ajungi să știi aceste lucruri despre tine. Sunt tot felul de situații la care contează cum te raportezi, și nu pentru ceilalți, ci pentru psihicul tău.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și acest lucru este important, să fii echilibrat psihic, să fii puternic.
RODICA LAZĂR: Nu știu dacă sunt un om echilibrat. Sunt așa dintotdeauna.
Dacă ai certitudini, dacă nu mai ai nicio întrebare, nicio îndoială, poți să pleci acasă. Noi nu suntem într-un sistem în care faci ceea ce faci pentru bani, în care poți spune „este atât de bine să fiu celebru și să câștig bani din această meserie, încât o fac oricum”.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Se spune că actorii sunt dificili, că se supără repede.
RODICA LAZĂR: Sunt actori dificili, este adevărat. Unii se supără repede. Așa și eu. Uneori mă rănește o tâmpenie foarte tare și după aceea, când trece timpul, mă întreb de ce m-a afectat lucrul respectiv. Jignesc mulți oameni fără să vreau. Și eu, și ceilalți uităm că suntem niște oameni care lucrăm cu noi, cu sufletele. Mi-a spus odată cineva că atunci când se enervează foarte tare se pune în locul celeilalte persoane. Actorul face asta tot timpul, se pune în locul altcuiva. Uneori încerc să fac asta și în viața de zi cu zi, dar este foarte dificil.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dincolo de profesie, dincolo de faptul că ești mamă, cum arată viața ta? Întreb mai precis: ai pe cineva?
RODICA LAZĂR: Sunt sigură că ar putea fi lucruri mai bune în viața mea personală, dar sunt mulțumită în acest moment.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Faci proiecții pentru viitor? Unde te vezi peste cinci ani, peste zece ani?
RODICA LAZĂR: Nu fac proiecții pentru viitor, nu-mi fac planuri pe perioade atat de întinse; nici vacanțele nu mi le programez cu două luni înainte. Sunt mai degrabă un om al imaginației; rigoarea o prefer mai mult la lucru. Sper ca peste cinci sau zece ani sa fiu mai înțeleaptă cu cinci sau zece ani și să arăt ca și cum ei nu ar fi trecut peste mine.
Sinopsis:
Valea Mută e locul în care se declanșează evenimentele marcante ale acestei miniserii axate pe relația complexă dintre doi adolescenți, Filip Zamfir și Horia Diaconu, în contextul unui caz grav de crimă. Cei doi sunt martori ai unei crime multiple, însă ascund acest lucru pentru a-și proteja secretul: o aventură clandestină pe care nu vor să o dezvăluie, date fiind prejudecățile lumii în care trăiesc, dar și cele ale propriilor părinți. Elena Zamfir, mătușa și mama adoptivă a lui Filip, procuror criminalist, preia cazul crimei din Valea Mută. Se lovește curând de lipsa de cooperare dintre instituțiile implicate în rezolvarea cazului, în condițiile în care una dintre victime era un informator al DIICOT infiltrat în clanul Jartea. DIICOT, odată cu venirea lui Robert Dima la conducere, își urmează agenda proprie utilizând metode violent-intruzive, în timp ce Elena încearcă să pătrundă în lumea ermetică a comunității rrome de lângă Brașov, folosindu-se de o abordare lipsită de prejudecăți și discriminare. În același timp, Filip trece printr-o criză pe planuri multiple: dilema alegerii între a mărturisi sau nu ce au văzut în noaptea crimei; relația dificilă cu Horia, care îl respinge, temându-se de consecințele relației lor; teama de întoarcerea criminalului; raportul tensionat cu părinții săi adoptivi, cărora le impută opacitatea în fața problemelor sale reale. Lucrurile scapă de sub control atunci când criminalul începe să se apropie de cei doi, iar fiecare personaj va fi pus în fața unor alegeri dificile.
