Rusanda Cojocaru: Inima mea nu a dat greș niciodată

RUSANDA COJOCARU: Pentru mine, cel mai frumos lucru care rămâne este poezia sau textul respectiv. Câteodată pe oameni îi uităm sau uităm lucrurile care ne-au făcut să ne îndrăgostim de ei, dar în poezie rămâi ancorat în momentul acela. Când citesc poeziile trecute, îmi amintesc ce m-a făcut să le scriu și de omul pe care l-am iubit. M-am schimbat foarte mult în fiecare iubire. S-au schimbat și ei și cred că spre bine. Cred că actuala iubire este cea mai frumoasă pentru că m-a învățat să am răbdare, ceea ce nu am avut niciodată.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Răbdare pentru ce trebuie să avem în iubirile noastre?

RUSANDA COJOCARU: Dacă într-adevăr noi, femeile, venim de pe Venus, iar ei, bărbații, vin de pe Marte, în mod clar avem nevoie de ceva timp să înțelegem “apucăturile” celuilalt și ale planetei sale. Eu sunt un om destul de intens, guvernat de foc, care se aprinde repede și se stinge repede. Bărbatul care îmi este alături acum este un om care simte altfel lucrurile. Câteodată, se aprinde el. Alte dăți, încerc eu să nu mai “ard tot ce ating” și, treptat, învăț că răbdarea e tot o formă de a iubi, de a avea încredere în “Noi”.

Cred că anii în care ești îndrăgostit cuprind momentele cele mai frumoase din viață. Toți anii dintre iubiri trec foarte repede și foarte neimportant.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: De ce nu reușim să păstrăm iubirile? Ce se strică în momentul în care decizi că nu mai poți merge alături de partenerul tău?

RUSANDA COJOCARU: Dacă îndepărtăm straturile superficiale ale orgoliului, ale ideii de “ce crede lumea” și ale ancorării exagerate în mentalul care nu ne face fericiți, ajungem la asta: nu poți despărți doi oameni care sunt meniți să fie împreună. Ei pot fugi unul de altul până la capătul lumii și, chiar și acolo, va apărea la un moment dat, scris pe un afiș, numele celuilalt. Nu cred că ceva din ale sufletului poate fi forțat, nici dragostea și nici lipsa ei. Unele lucruri, pur și simplu se întâmplă. Mi-a luat 28 ani să înțeleg lecția aceasta, a destinului.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Tu vezi totul ca pe o poveste a destinului. Dar inclusiv în poveștile destinului nu putem să stricăm câte ceva?

RUSANDA COJOCARU: Bineînțeles, e cel mai ușor să strici ceva, e cel mai greu să construiești, să lupți, să rămâi acolo. Asta e provocarea noastră, a specimenului uman din secolul 21: să ne folosim mintea pe partea profesională și să ne folosim inima și intuiția pe partea emoțională. Dacă sunt anumite greșeli pe care le-am făcut, au fost greșelile unei minți orgolioase sau arogante; inima mea încă nu a dat greș niciodată.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Putem să învățăm din cărți pentru iubirile noastre? Ne ajută cărțile în iubire?

RUSANDA COJOCARU: Da, și uite, aici să îți spun o poveste interesantă. Numele meu este dintr-o carte. Rusanda este un personaj dintr-o carte. Se numește „Frunze de dor”, de Ion Druță. Este cea mai frumoasă carte pe care a scris-o el. Personajele principale sunt Rusanda și Gheorghe. Gheorghe este tatăl meu și când m-am născut eu mi-a dat numele Rusanda. Este de fapt o poveste de dragoste între Rusanda și Gheorghe, foarte frumoasă. Rusanda este o învățătoare la școala din sat, Gheorghe locuiește în același sat. Se îndrăgostesc nebunește unul de celălalt. Rusanda e ambițioasă, deschisă și visatoare, știe exact ce simte și ce vrea, îi spune deschis lui Gheorghe că inima ei e a lui și că îl așteaptă. Gheorghe este mai rece, introvertit și nehotărât. Ezită, din diverse motive, iar când în sfârșit se hotărăște și pleacă spre ea, ea e deja cu altcineva. Atunci cartea se termină trist, dureros, cu Gheorghe care lasă tot și pleacă la război, cu regretele în raniță. E o poveste banală, pentru unii, dar pentru mine aceasta ar putea fi într-o zi povestea vieții mele. Mă regăsesc foarte mult în personajul după care am fost plămădită.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum ți se pare literatura din Moldova?

RUSANDA COJOCARU: Aș spune că sunt foarte mulți scriitori talentați în Republica Moldova. Eu am un poet preferat. Onoarea mea a fost să îl am ca profesor de limbă română și el m-a încurajat să scriu poezii de mică, este vorba de poetul Iurie Bojoncă. Acum locuiește în Italia. Are o poezie care mă fascinează. Avem foarte mulți poeți, foarte mulți scriitori buni. Suntem foarte buni pe partea asta de creativitate în scris, în cântat, în pictat. Noi, basarabenii, suntem foarte buni în anumite domenii. Nu suntem buni la fotbal, la hochei, dar suntem foarte buni la dansat, la cântat, la pictat și la scris. “Codreanca” sunt ansambluri de dans modern, pe locul întâi mondial foarte mulți ani la rând. Eu cred că aici ar trebui să se afle mai mult despre scriitorii de acolo. Din păcate nu s-a aflat, am fost ermetizați foarte mulți ani. Dar cred că acum este timpul să se afle. În liceu am citit în special literatură din România, puțină literatură din Republica Moldovă. Ce am citit din Republica Moldova era prin propriile mele dorințe sau resurse.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Există vreo explicație pentru explozia asta de artă din Republica Moldova? În general nu se vorbește limbă română frumoasă, curată, la nivel de public și totuși sunt aceste vârfuri.

RUSANDA COJOCARU: Există talent și talentul trebuie cizelat, lucrat, școlit, asta lipsește. Există talentul acela pur, care se găsește foarte rar. Mi-aș dori mult să se afle mai mulți, să fie promovați mai mult în România. Eu încerc să promovez aici cât mai mult scriitorii, cel puțin pe aceștia pe care-i cunosc, tineri, din Moldova, pe Tatiana Țîbuleac, pe Zina Zen, pe Igor Guzun. Încerc să îi promovez cât de mult pot și prin Bookletta. O să îi vezi tot timpul expuși în poze. Este nevoie de o mână întinsă și de aici care să prindă mâna de acolo.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Poezia este un tărâm foarte delicat, un tărâm minat. Este o linie foarte fină între poezia absolut valoroasă și cea care este practic text de romanță, tot un fel de poezie, dar care nu va schimba poezia lumii. Nu te temi de această linie în ceea ce scrii și în ceea ce citești?

RUSANDA COJOCARU: Nu, este o chestie foarte simplă. Cum frumusețea este în ochii celui care o privește, și poezie este în sufletul celui care o citește. Câteodată îmi scriau unii pe blog că au citit poezia mea și au plâns. Bineînțeles că era ceva în ei care a rezonat cu poezia mea, nu am vrut eu să îi fac să plângă. „Nu înțeleg poezia ta” este fraza pe care o spun toți bărbații pe care i-am iubit. Nici măcar cele care erau despre ei nu le înțelegeau. Poate că este destul de ermetizată. Pentru mine este o formă de terapie. Când mă simt rău, scriu poezia și mă simt mai bine. Foarte rar scriu cu scopuri comerciale, pentru că meseria mea este ruptă de partea asta.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Când spui „meseria mea” la ce te gândești acum?

RUSANDA COJOCARU: Antreprenor. La optsprezece ani am publicat o carte în Moldova. Mi-am dorit foarte mult să o public. De fapt era scrisă de un adolescent la cincisprezece, șaisprezece ani. A fost publicată gratuit pentru că am câștigat un concurs de manuscrise și am luat debutul anului pentru poezie în acel an. Dar după asta nu am mai publicat timp de zece ani. Acum am 28 de ani, dar am acumulat între timp două, trei sute de poezii. Nu găsesc încă momentul în care să le scot la lumină. Toate au fost și sunt terapie pentru mine. Este cel mai autentic eu acolo. Sigur o să urmeze ceva. Simt nevoia de o carte a mea pe care să o pun în vitrina Booklettei, care să mă reprezinte.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Scrii și altceva în afară de poezie?

RUSANDA COJOCARU: Da, scriu și proză, scriu și pe blog, dar foarte rar în ultimul timp. Am publicat acum în „Contrafort”, o revistă din Moldova, care îmi place foarte mult. Am publicat două luni la rând și o să mai public. E ceva care fac din plăcere, cu plăcere, când simt. Trebuie neapărat să am inspirație, nu pot să scriu pentru că trebuie. De exemplu, primul articol din „Contrafort” a fost o paralelă dintre istoriile mele din taxi și am făcut un fel de compilație între poveștile din taxi din România și Moldova, care sunt ca o radiografie a societății de aici și de acolo, ce povești aud acolo și ce povești aud aici la taximeștri. Al doilea articol a fost despre călătoria mea în Africa de Sud, care a fost puțin șocantă la nivel de atitudine negativă a colonizatorilor față de oamenii de culoare localnici. Nu mă așteptam să fie așa ceva. La cât citim despre Nelson Mandela și cum a picat apartheidul de acolo, te duci acolo și îți dai seama că nu s-au schimbat chiar atât de mult lucrurile.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cam ce se întâmplă la noi cu oameni care spun „ești murdar ca un țigan” sau, și mai grav, „ești o țigancă împuțită”… Cum ți se par aceste lucruri?

RUSANDA COJOCARU: La fel de grav. Și eu am fost înjurată de moldoveancă recent, în taxi. „Moldoveni proști”, a zis… Am coborât din taxi și am plecat. I-am zis “cum vă permiteți să vorbiți așa, eu sunt moldoveancă, vă rog frumos trageți pe dreapta”. Am coborât și am plecat. Poate data viitoare o să gândească de două ori înainte să facă asta.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cu ce îl supăraseși? Cum ajung oamenii să spună ceva de rău?

RUSANDA COJOCARU: Am deschis geamul și el mi-a zis să nu-l deschid că e stricat. “Nu știam, îmi cer scuze”, am zis. „Eee, moldoveni proști.” A zis încet, ca să nu aud. Eu l-am auzit. Am zis „poftim?”. Și eu sunt moldoveancă și cobor. Nu era vorba că eram basarabeancă. Nu își dau seama oamenii că sunt basarabeancă. A crezut că sunt moldoveancă din România. Asta este una dintre chestiile pe care nu le-am publicat pe Facebook pentru că nu vreau să pornesc un val de ură gratuit, că nu are rost. Se întâmplă peste tot. Mai sunt și jumătatea cealaltă, plină, a paharului, care când aud că sunt basarabeancă sunt încântați, îmi pun întrebări și mă întreabă când facem Unirea. Mai este și jumătatea asta, pe care o întâlnesc mai des.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum privești asta, te emoționează?

RUSANDA COJOCARU: Da, pentru că eu cred în Unire și lupt pentru asta.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce înseamnă că lupți pentru asta?

RUSANDA COJOCARU: Viziunea mea este simplă. Am crescut într-o familie de români, din moși-strămoși suntem români, în jurul meu sunt doar români. În Republica Moldova vorbim tot limba română. Suntem același popor. Greșeala istorică se va îndrepta. Acum nu pot să zic sub ce formă, dar sunt foarte mulți tineri basarabeni care luptă în direcția asta. Asta o să facem. Este misiunea generației noastre. N-o să reușească generația noastră, o să reușească generația următoare. Mai departe de atât nu văd. O să se întâmple foarte curând. Indiferent câte feluri de dezinformare există, câte zvonuri aud aici, mi se zice atât de des că “sunt mulți ruși la voi, cum să facem unirea?”. Oamenii le iau ca pe adevăruri, nu studiază mai departe, să verifice în trei surse. Dar dacă mă întreabă pe mine, le zic eu. Asta am făcut în facultate, colegii mei știu. M-am enervat la un moment dat că nu știa nimeni cine este președintele Republicii Moldova, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării! Le-am zis “să folosim o oră ca să vă povestesc despre Republica Moldova”. Timp de o oră le-am povestit cine e președinte în Republica Moldova, ce limbă vorbim, câți sunt etnici ruși, câți sunt etnici ucraineni, care sunt celelalte minorități, ce s-a întâmplat istoric, cine sunt cele mai importante personalități, vedete, scriitori, cine cântă și am văzut că s-a schimbat după asta atitudinea lor față de Moldova.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Pe de altă parte nici nu învață tinerii nicăieri aceste lucruri, nu doar că nu și-au făcut lecția…

RUSANDA COJOCARU: Nu este vina lor, dar acum pot să afle. Acum este deschisă comunicarea între Republica Moldova și România. Acum poți să găsești orice pe internet și acum, într-adevăr, știu mai multe. Mă bucur foarte mult să văd tineri de vârsta mea care merg în Moldova în weekend. Este foarte aproape. Este foarte frumos. Pentru o distracție de weekend mai bine te duci în Chișinău decât în Cluj, care este și mai departe.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce este frumos în Republica Moldova?

RUSANDA COJOCARU: Cea mai frumoasă din Moldova este Soroca, unde am și rude. Acolo este Cetatea lui Ștefan cel Mare, chiar pe malul Nistrului. Foarte frumos. De asemenea, îmi place foarte mult Orheiul Vechi, unde este o biserică în peșteră, foarte veche, care are o energie specială și cu o vedere extraordinară în jur. Beciurile neapărat, Cricova, Purcari, pentru experiență, nu pentru vinuri. Vinurile știm toți că sunt foarte bune, dar experiența este deosebită, sunt cele mai mari și mai vechi beciuri din Europa de Est. Parcurile, pădurile. Chișinău este un oraș verde, foarte frumos. Și oamenii sunt foarte calzi în mod normal. Au altă deschidere, sunt familiști, încă iubesc și pun accent pe valorile tradiționale, familie, casă, mâncare, liniște, natură. Îmi place că Moldova este puțin în urmă din acest punct de vedere, dar este și înaintea lumii, în același timp, păstrându-și valorile tradiționale.

Dacă sunt anumite greșeli pe care le-am făcut, au fost greșelile unei minți orgolioase sau arogante; inima mea încă nu a dat greș niciodată.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: De ce nu găsești booklette acolo?

RUSANDA COJOCARU: La noi este foarte dificil. Le livrez la bucată, dar nu pot să duc cantități mari. Este mai ușor să livrez în Suedia decât în Chișinău.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum este poziționată femeia în raport cu bărbatul în Republica Moldova? Păstrând toate aceste tradiții, cât de emancipată sau de liberă are dreptul să fie în ceea ce face?

RUSANDA COJOCARU: Fiind încă o societate puțin arhaică, bineînțeles că avem și minusuri din acest punct de vedere. Într-adevăr, femeia nu este suficient de liberă sau suficient de puternică. Dar acesta este viitorul. Mi-ar plăcea ca femeile să vorbească mai răspicat, cu mai mult curaj, să iasă în față, să își asume un anumit punct de vedere fără să le fie frică de a fi discriminate. Dar asta o să se întâmple foarte curând. Deja se întâmplă. Mi-ar plăcea să aibă mai multe oportunități în Moldova. Fiind o țară foarte mică, ce țară, o bucată de pământ, nu au foarte multe oportunități de creștere și de învățare.

Am crescut într-o familie de români, din moși-strămoși suntem români. În Republica Moldova vorbim tot limba română. Suntem același popor. Greșeala istorică se va îndrepta. Este misiunea generației noastre.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Pleacă în străinătate sau ce fac tinerii din zilele noastre? Sau măcar în București?

RUSANDA COJOCARU: Pleacă în afară. Sunt deștepți, vor să învețe, să crească, sunt foarte ambițioși basarabenii. Suntem foarte ambițioși. Dacă ne punem ceva în gând ajungem acolo. Puțini se întorc. Cei care se întorc lucrează deja în structuri oficiale, cel puțin prietenii mei lucrează în ministere, au posturi foarte bune. Dar trebuie să reziste, după ce au avut o viață mai bună în afară, să se întoarcă la o viață mai proastă în Moldova și asta este foarte greu. Trebuie să ai o putere mare de sacrificiu ca să poți face asta. Primul an în care am venit în București chiar eram sigură că mă întorc. Al doilea an ziceam doar “sigur mă întorc”. Al treilea, “da, mă întorc”. Al patrulea, “poate o să mă întorc, poate nu”. În al cincilea eram deja sigură că nu mă întorc. Acum nu mai știu dacă o să pot să mă mai întorc vreodată. Mi-e dor de familie, de prieteni, mi-e foarte dor de bunicii mei, abia aștept să-i văd, dar nu aș putea să mai locuiesc acolo.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Pe cine mai ai din familie acolo? Mama ai spus că este în Africa?

RUSANDA COJOCARU: Locuiește în Senegal. Tatăl meu este în Chișinău, dar vine foarte des la București.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Frați nu ai…

RUSANDA COJOCARU: Am o pisică. (râde)

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și bunicii…

RUSANDA COJOCARU: Mi-au rămas doi bunici, verișoare. Suntem o familie foarte mare, am doisprezece sau treisprezece verișori, o grămadă de nepoți. Și prietenele mele din copilărie sunt acolo. Am noroc de prietena mea din liceu, care s-a mutat și ea la București. Noi am crescut împreună aici. Suntem prietene de la șapte ani. Deci o bucățică din casă o am cu mine aici. Sunt aproape zece ani.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Este totuși ceva foarte diferit aici de ce este acolo? Ce este lucrul acela care te-a făcut să rămâi aici?

RUSANDA COJOCARU: Viața culturală foarte intensă a Bucureștiului. Îmi place foarte mult ideea că nu am cum să mă plictisesc aici, este imposibil. De la lansări de carte, concerte, spectacole de teatru, filme, tot timpul există un festival nou alternativ, care să mă cucerească, o librărie nouă, o ceainărie nouă. Mă ține tot timpul în priză. Probabil că dacă mă voi plictisi voi pleca. Nu mă mai ține nimic nicăieri, chiar pot să plec oriunde, oricând.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Unde ai pleca?

RUSANDA COJOCARU: Dacă e să aleg o țară din Europa, sigur aș pleca în Italia. Din afara Europei, sigur m-aș muta în Africa, în Senegal cel mai probabil, pentru că acolo m-am simțit cel mai bine până acum. Dacă voi face asta mâine, poimâine sau niciodată, nu pot să spun. În astea m-am regăsit eu, dar sunt destine total diferite. Eu sunt foarte atașată de tot ce înseamnă românesc și mi-ar plăcea să îmi cresc copiii, cât este posibil, cu tradiții românești, într-un mediu oarecum curat, tradițional, nu neapărat într-o societate de tip american, într-un oraș aglomerat. Mi-ar plăcea să aibă contactul cu natura și cu rădăcinile noastre. S-ar putea să nu plec niciodată din România, până la urmă.