fbpx

Simona Catrina – Sa renuntam la placeri pentru o pauza nobila

de

Cine o fi de vina atunci cand un cuplu incepe sa se scamoseze intr-un ritm mai rapid decat cearsafurile de sub el? Intotdeauna se gasesc reclamanti si parati, atata doar ca ei isi schimba rolurile de o mie de ori, intr-o interminabila convulsie erotica. Planeta are puzderie de enigme, dar – fiindca atat ne permite bugetul – le vom amana pe cele cazute-n fundul bombat al oceanului si ne vom limita la misterele mintii noastre capiate de vesti albe si vesti negre.

A se consuma de preferinta
mai tarziu

In viata noastra sexuala (poreclita « intima», desi – dintr-o confesiune-ntr-alta – a ajuns folclor) se impuiaza, cu timpul, naravuri incurabile. Ar fi culmea sa ne minunam acum in fata deteriorarii pasiunii, ca si cum ar fi vreun virus nou.

La inceputul unei tovarasii focoase, lucrurile merg spectaculos de bine. Priviti din afara, aratam ca niste disperati convinsi ca dragostea noastra va genera o indeletnicire sexuala pe masura. In tineretile macerate de visuri grandioase, se poate orice. Suntem zeii voluptatii, statuile virilitatii creative.

Peste noi se astern lunile, iar in spinarea lor subreda, se urca anii. Dragostea ajunge “relatie”, etapa care inca s-ar situa la limita bunului simt, daca n-ar fi pandita si urmata indeaproape de faza “parteneriatului” – suna ca si cum am fi nevoiti sa redistribuim, pe piata interna, pasiunea noastra refuzata la export.

Vorbeam, de curand, cu o prietena ceva mai relaxata decat mine, despre repartizarea culpei in casele unde se face sex mai rar decat se face cozonac. Ea era de parere ca barbatul este faptasul care strica bunul mers al despuierii conjugale. El, cu un egoism pe care numai un posesor de testicul il poate agrava asa rapid, se satura, se stramba, se dedica programelor proaste de la tv si amantelor imaginare, in asa fel, incat apetitul alocat consoartei seaca demn.

E drept, prietena mea recunostea, intr-un tarziu, ca nu se simte straina de evolutia sotului ei de la zburdalnicie la ciufutenie. Ca, dupa cateva luni initiale, in care s-au vazut mai des goi decat imbracati, ea a realizat ca nu mai are nicio cetatuie de cucerit si, deodata, viata ei devenise moale si fada, ca miezul de paine.

Cazuseram de acord ca momentul ciobirii acestor bune intentii lubrifiate trebuie amanat cu orice pret. Ca pofta nu trebuie stricata cu infulecari spontane, ca meniul sexual trebuie intesat de conservanti. Dar abia reuseam sa deslusim modalitatea prin care un libidou domestic sa se manifeste ca un libidou salbatic.

Asta pentru ca sfaturile vehiculate prin tarcurile de profil se refera la diversificarea si colorarea vietii sexuale. Impotriva plictisului, se cauta vesnic niste masuri acrobatice, niste stimulente bolnave la cap, niste prosteli. Peste tot, dau de cate-un indrumar pentru femeia care vrea sa pastreze barbatul intr-un ambient erect, aproape niciodata nu sunt trimisi barbatii la scoala preludiilor si (mai ales) a postludiilor.

 

Abstinenti nemotivati

Deodata, o pauza de conversatie ne-a dat ragaz sa ne tesalam neuronii si, ironia soartei, exact la ideea de pauza am ajuns.

Acolo unde DVD-ul porno, desuurile sclipicioase si erectia izbandita nu mai reusesc sa transmita un mesaj de calitate, se cuvine sa trecem la masura disperata. Adica la o vacanta erotica, la o intrerupere temporara (speram) a activitatii sexuale pe teritoriul caminului, in vederea reorganizarii hormonale si psihiatrice.

As fi vrut sa existe si alte remedii, insa am verificat, la viata mea, ca relatiile cat p-aci matrasite de diverse vicisitudini se pot redecora si vasazica pot arata ca noi doar cu oleaca de efort. Cu conditia sa se instaureze un embargou sexual, pe termen nelimitat, pana la noi ordine.

Abstinenta – autoimpusa ori dictata de zarva casnica – e frustranta la inceput, dar sa stiti ca devine stimulanta in faza a doua. Dupa doua saptamani de pauza erotica, partenerilor le revine instinctul adulmecarii binelui. Hormonul, de obicei ghiftuit, constata ca nu i se mai pun de mult bunatati in troaca si, prin urmare, devine vigilent. Lehamitea arida, lipsa de stimulente si, in ultima instanta, de chef din ultima vreme se preschimba, treptat, in papile usor de sedus. Ele simt dulcele si, dupa multa vreme de senzatii trupesti uscate, gandul tau saliveaza dupa tandrete. Te-ai vindecat de hachite.

Circula vorba aia fierbinte cum ca orice harta de peste zi se poate stinge noaptea, in pat. Ma rog. E drept, e o legenda care suna bine, de-aia a si capturat atatia adepti. Lumea crede ca secretul dorintei vulcanice e cicaleala diurna soldata cu razbunari ulterioare, in pat. Ca orice injuratura fermentata-n ritm de sprit se sterge si se arunca la Recycle Bin dupa un zbucium sexual nocturn. Mda, ar fi prea frumos daca ne-am putea carpi orice mitocanie printr-un asalt generos de sex oral, placat cu dezmierdari in premiera. Dar, din nefericire, de la o vreme incolo, patul refuza sa mai medieze conflicte.

Cand impacarile au loc mai des la orizontala decat in stadiu activ, procedura cade in dizgratie, devine un reflex banal, o atitudine kitsch . E ca si cum te-ar cere de nevasta in genunchi pe buza marii sau cu un inel ascuns in felia de tort Dobos. Gesturi tocite, caraghioase, zaharisite.

 

Intoarcerea fiorului risipitor

Pauzele lungi si cauzele nobile au facut casa buna, de cand se stiu. Ia-i omului placerea si se va trezi din orice tip de nesimtire. Cata vreme gaseste o crapelnita gustoasa oriunde intinde mana, domnul e blazat si sta cracit ca o sarla peste romantismul pierdut. Dar cand cauta in zadar strachina cu dulciuri si efortul de-a o gasi e din ce in ce mai hotarat, se schimba prioritatile.

Daca un barbat va obtine esantioane de sex la orice ora, zi sau ocazie ii va bubui lui cheful, in curand aceasta ocupatie va retrograda, spre triumful lenei, al egoismului, al meciurilor, berilor si somnului prelung.

Dar daca ratia de erotism de calitate se micsoreaza coercitiv, atunci atentia partenerului e smulsa de la prostiile curente si directionata catre serviciile erotice de regiune superioare.

Trec la traditionalul caz concret, cu care v-am obisnuit. De altfel, amintirile mele duduie de povesti memorabile. Intr-o zi, cand n-o sa mai am nimic de pierdut moral (dar am sa am un porcoi de castigat material), am sa scriu (ati ghicit) o carte despre tot ce mi-a fost dat sa vad si sa aud la viata mea, in materie de cupluri.

Sa revin: acum cativa ani, amica mea Oana, dintr-un oras de langa Toronto, mi-a povestit cum si-a remaiat ea viata sexuala facuta ferfenita cu diverse ocazii relativ tampite. Mi-a spus ca, intr-o vreme, sotul ei incetase, tiptil, sa mai faca sex cu ea, sperand ca nu se observa. Evident, asa cum vazuse ea in filme, fata a pornit de la premisa civilizata ca el are o amanta care suplineste discret aportul erotic al familiei. Socul a aparut, culmea, abia cand a constat ca el n-avea, de fapt, pe nimeni – avea doar o dambla contemporana, considera ca are o nevasta repulsiva si lipsita de dulceata specifica unui trup gol la asternut.

Oana a purces la discutii explicative – care, din cate avea sa constate cu trista holbare, s-au intors impotriva ei. El ii reprosa ca nu se mai ferchezuieste ca pe vremuri, ca e cam grasa in raport cu media pe economie, ca parul ii sta ca o pensula veche si ca se imbraca oribil. El, ce-i drept, incercase sa inlocuiasca termenii contondenti cu unii eufemistici, dar cum nu lexicul era punctul lui tare, pana la urma s-a ajuns la scandal si la acuzatii penibile. Atunci cand ea credea ca nu mai e nimic de facut, i-a picat un fulger drept in hipofiza si ceva i s-a aratat in zarea mintii: a sistat sexul timp de cateva luni, uite-asa.

La inceput, sotul parea usurat de calvarul scuzelor si fofilarilor. Dar treptat, vazand el ca pe ea n-o furnica nimic (Oana isi juca perfect rolul de bleaga), a devenit indignat, incitat si foarte curand excitat de atitudinea ei.

Dupa patru luni in care ea arata (ce-i drept) din ce in ce mai bine, iar el era din ce in ce mai congestionat de fantezii refulate, dansul a iscat discutia decisiva. El, care fugea de taclaua pe tema relatiei ca dracu de coliva, acum pocnea de retorica si fior. Si impacarea a survenit furibund, cald si dezlantuit, senzual si multiorgasmic, mai frumos ca pe vremea iubirii nebune.

Si-atunci, bine ca avem remedii. Eu nu mai explic, e inutil, raspundeti-va singure: din cauza cui s-a stricat relatia si din pauza cui s-a refacut?

Text de Simona Catrina/ Marea Dragoste
Foto: Guliver

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Comentarii

  • Cred ca cea mai sigura cale sa-ti trimiti sotul/iubitul in bratele altei femei e sa-l tii fara sex o vreme. Chiar daca te iubeste, nevoile lui primeaza… asa ca,aviz amatoarelor 🙂

    DianaM ianuarie 7, 2012 1:08 pm Răspunde
  • Pur si simplu am citit pe nerasuflate articolul tau, este bine de retinut!!!!

    Marceleta ianuarie 6, 2012 9:39 pm Răspunde
  • relatia se strica din vina amandorora….dar la mine dupa ce am hotarat ca si oana ca e mai bine o pauza sexuala el a gasit alinarea in bratele unei pustoaice , care l-a atras in mrejele ei si care a reusit sa ii schimbe si orientarea religioasa…tipa e martora lui iehova si de mai bine de un an merge si el acolo…suntem despartiti oficial de 2 ani si ei sunt impreuna …pe ascuns…de 3 ani…oricat a incercat fiul nostru de 13 ani sa-l faca sa revina la noi…nu a reusit , iar despre impacare nu cred ca isi dorea asta niciodata

    maya ianuarie 6, 2012 9:32 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.