“Dacă mă întorc, o, Lot, eşti sarea/ de care setea mea se sparge în bucăţi” – Julio Cortázar
Închide ochii, Doamnă, şi spune “Iunie”! Spune-l aşa cum ţi-l scriu, cu majusculă. Ce gust îţi vine pe limbă? Ce vers în gând? Ce amintire în sarafan?
Iunie e luna perfectă, o lună-sâmbure pentru cele şase luni viitoare, o lună-coajă pentru primele şase. Totul încape în ea. E ca un magazin de cartier, deschis non-stop, unde vânzătoarea picoteşte pe scaunul de plastic, căptuşit cu perne, cu ochii la un televizor abulic. Intri, spui frumos “Bună seara” (ceva trebuie să spui, chiar dacă e trecut de miezul nopţii), ea ridică privirea (genele fac un veac până se ridică) şi zâmbeşte. Şi-atunci începe minunea. Nu e Mary Poppins, e Tanti Maria.
Teiul îşi face loc să intre pe fereastră şi scutură flori pe congelatorul de îngheţată, trei steluţe se fugăresc printre pungile bomboanelor-fantome, pisici îndrăgostite mângâie zidul, raze de lună şerpuiesc printre sacii cu sentimente “la vrac”. E la un colţ de stradă, neapărat la un colţ, are obloane de scândură verde brăzdată de riduri adânci, urci două trepte de piatră şi treci pragul celor mai frumoase arome de pe pământ. Miroase a cafea proaspăt râşnită (pungile de hârtie maron aşteaptă cuminţi lopăţica), a esenţă de rom şi-a lămâi. A batoane cu mac şi-a covrigi. A pereţi de casă veche, naţionalizată, cu neîmpăcate melancolii în zugrăveala coşcovită. Dintr-odată suntem toate trei înăuntru: şi Mama, şi Fetiţa, şi eu. Cumpărăm cafea, praline şi o coroniţă de plastic. Primim rest trei dropsuri. Iar timpul îngheaţă în gestul ce-aşază coroniţa pe căpşorul tuns, cu ochi de Lizucă. Şi totul se întâmplă pentru că e iunie şi mama vine triumfătoare, de la Maternitate, cu bebeluşul ei în braţe, pe sub teii înfloriţi.
În iunie repetiţiile capătă sens mitic. Ne vin numai veşti bune dinspre vară. Se întind nisipurile la soare. Marea a iertat şi-a uitat. “Intinsul litoral” e numai bun de luat la pas: e linişte, e curat, e loc. Oraşul e un greier uriaş, neîngrijorat (încă) de exemplul furnicii. Dimineţile împart numai semne bune, vacanţa nu-i timp, ci eternitate, examenele se înghit mai uşor cu nectarul primei iubiri. Ferice de cei ce se ţin de mână, în ultima zi de liceu!
Spune “Iunie”, Doamnă, şi vei vedea cum, în toate fotografiile, ţie şi celor dragi vă cresc cercei de cireşe, la urechi! (Acum, că tot te pregăteşti să împleteşti coroniţe, uite o sugestie: coroniţele de sfârşit de an ar trebui să fie făcute din cireşe, cu ornamente parfumate, din căpşuni, intercalate, din loc în loc. E nerealistă ideea, recunosc, în schimb e plină de antioxidanţi şi de vitamine. Şi extrem de reciclabilă.)
P.S. La mijloc, Doamnă, între noi, stă luna iunie, tânără încă. Cireaşa de pe tortul din care numai lumânările-s reale.
