Stela Popescu: Cand pune un barbat mana pe talia mea, vreau sa ma trateze ca pe o femeie, nu ca pe un sac de cartofi!

Stela Popescu: Ha, ha, e o chestie foarte simpla! Pe vremuri, exista un mare ziarist care se chema Stelian Popescu, nu mai tin minte unde scria. Era inainte de razboi, demult, prin anii ’32. Tata era intelectual din Basarabia, ei tineau foarte mult la relatiile cu Bucurestiul, citea tot ce se putea… Si-l iubea pe Stelian Popescu. Asa ca a hotarat: Daca o sa am un baiat, o sa-l cheme Stelian Popescu! Numai ca a iesit o fata… Iar tata n-a avut incotro, s-a resemnat si-a zis: Las’ ca-i zic Stela! Si asa a iesit Stela.

Marea Dragoste / Tango: Va face placere sa acordati interviuri?

Stela Popescu: Nu intotdeauna imi face placere, pentru ca uneori sunt obosita, plictisita, dar eu, dincolo de teatru, am facut si televiziune si am fost si moderator, stiu ce inseamna pentru un copil care vrea sa-si faca meseria si sa ia o paine, stiu cat de important este sa raspunzi. Si atunci imi e mai usor sa depasesc momentul de oboseala sau de neinteres si sa pot raspunde. Am o simpatie pentru generatia aceasta si pentru tinerii care muncesc.

Marea Dragoste / Tango: Dar va mai amintiti care a fost primul interviu pe care l-ati acordat vreodata?

Stela Popescu: Ei, nu-mi mai aduc aminte… Pe vremea lui Ceausescu nu se prea dadeau interviuri. Se mai statea de vorba, dar nu ni se acorda atata importanta, nu se prea agrea ideea sa iesi tu in fata, numai ei doi ieseau. Asa ca nu era un moment special un interviu cu un actor. Doar la revista Teatrul, acolo da. Dar, in general, in ziarele mari, nu se dadeau interviuri. Mai scriau ziaristii despre noi: Uite, a facut aia, a facut ailalta, dar cam atat.

Stela Popescu: Noi faceam foarte multa televiziune, extrem de mult lucram in zona asta. Apaream de trei ori pe saptamana la televizor. Atunci erau difuzati doar cei extrem de buni, nu era ce-i acum, marmelada asta generala! Nu se miza pe ideea ca inviti un om pentru ca e haios si simpatic. Degeaba e haios, daca spune numai prostii cand vorbeste! Erau numai oameni buni in profesie, exista un control in toate povestea asta. In primul rand, un control moral. De exemplu, daca aveai o relatie cu cineva din televiziune, ori nu mai lucrai tu acolo, ori nu mai ramanea el acolo! Si, in plus, trebuia sa demonstrezi ca poti sa faci ceva, sa oferi ceva, altfel ridicai in jur tot felul de semne de intrebare: De ce-au luat-o pe-asta? Ca e frumoasa? Trebuie sa fie si buna! Nu era avalansa de tineri care nu spun mare lucru, ci erau luati in seama cei care chiar faceau treaba.
Eu aparusem de mai multe ori la televiziune, si-ntr-o noapte, am facut o emisiune de varietati ceva mai lunga. Eram studenta in anul doi, iar pe vremea aceea, era presedinte la Televiziunea Romana un domn pe care il chema Topor. El era ceea ce se cheama “cap limpede” acolo. Dar eu eram in direct, deci nu aveau cum sa ma supravegheze, puteam sa spun orice prostie acolo, nu ma puteau corecta… Insa, la sfarsitul emisiunii, a dat telefon in redactie si-a intrebat: Cine-i asta, ma? Cine-i asta? Iti dai seama ca toti s-au speriat, de ce intreba Topor de mine? Domnule, e o tanara studenta la Institutul de Teatru. Mai, e foarte buna!, a spus Topor, si din clipa aia, am avut verde! Si-au dat seama ca nu vor avea probleme cu mine. Sunt niste notiuni ale meseriei pe care daca le respecti, lucrurile merg perfect. Conta enorm punctualitatea, trebuia sa fii perfect de punctual! Trebuia sa-ti cunosti bine textul, nu aveai voie sa te incurci acolo, sa spui ca nu mai stii. Ne mai scriam noi cartoane, dar doar din cand in cand, in rest stiam la perfectie toate textele si n-am avut probleme niciodata.

Stela Popescu: M-am uitat de curand la o emisiune, pe TVR Cultural, despre femei, despre imaginea femeii in societatea noastra. Majoritatea imaginilor care rulau erau cu mine, deci poate ca am insemnat ceva. In tineretea mea, am constituit un soi de exemplu de femeie. O femeie care nu-i nici urata, nici frumoasa, care reprezinta femeia obisnuita. O femeie pe care lumea n-o critica, n-o detesta, dimpotriva, o simpatizeaza. Genul de femeie despre care alte femei spun: Si eu as putea sa fiu asa!

Marea Dragoste / Tango: Este acel concept pe care americanii l-au numit “girl next door”…

Stela Popescu: Exact. Asta e un secret mare in aceasta profesie: sa nu fii chiar asa frumoasa sau, in orice caz, sa nu faci pe frumoasa, sa nu fii prea ostentativa, pentru ca ajungi sa creezi, asa, o reactie de respingere.

Marea Dragoste / Tango: Mai ales din partea femeilor, nu?

Stela Popescu: Da, mai ales din partea lor, pentru ca incep sa se uite stramb, ca barbatii lor privesc la tine, devin invidioase… Daca erai ostentativa, nu mai erai simpatica. Si eu cred ca nici acum nu sunt simpatice femeile acestea. Cu cat e mai aroganta o fata, cu cat face mai mult pe frumoasa, cu atat pierde mai mult din simpatia publicului. Si e ideal sa te iubeasca in mod egal si barbatii, si femeile, sa te iubeasca din postura lor de spectatori, atunci ai adunat toate sufragiile. Eu am avut noroc cu asta. Aratam fizic bine, ca orice femeie care se ingrijeste, dar nu eram prea frumoasa.

Marea Dragoste / Tango: Dar erati foarte frumoasa! Mi-amintesc bine cat de frumoasa erati in “Nea Marin Miliardar”…

Stela Popescu: Ei, nu eram chiar asa cum spui tu! Dar eu, acum, cand ma uit la materialele vechi cu mine, imi dau seama ca aveam ceva din vedetele pozitive de la Hollywood. Stii ca au fost artiste-vampe si artiste-fete cuminti. Cred ca am facut parte din a doua categorie, si asta m-a ajutat sa castig simpatia publicului. Era mai multa discretie, nu-ti dadeai, asa, poalele peste cap pe vremea noastra. Nu exista asa ceva nici la televiziune si nici in ziare, nici nu se accepta, era periculos. Viata privata nu era asa de comentata si nici nu-ti permiteai sa faci mare lucru… Nu-ti permiteai sa sari calul, pentru ca riscai, chiar riscai sa fii indepartat, sa fii izolat! Conta enorm atitudinea morala in societate, chiar daca erai foarte ipocrit, stii cum e… Trebuia sa ai grija de reputatie. Si atunci mai divorta lumea, dar fara tam-tam si fara ce se intampla acum. Pe vremea aceea, o fata nu-si permitea sa spuna ca a avut amanti! Si sa spuna cati?! Bun, a avut un amor cu cineva si a ramas trista si nefericita, dar sa iasa si sa spuna ca a avut amanti? Nu exista asa ceva! Pastrandu-ti decenta, castigai si respectul publicului. Noi, totusi, suntem un popor destul de pudic. Apar multe prostii, dar oamenii tin la discretie, la finete, la cinste. E cumva ca si cum… nu mai sunt fete mari, dar ar vrea sa fie! E de apreciat chestia asta! (rade) E drept ca traim alte vremuri, ca nu mai poti sa tii copiii asa, stransi cu usa, dar vezi, in ochii oamenilor conteaza.

Stela Popescu: Da, nu aveai voie, de exemplu, sa apari tu, singur, pe coperta unei reviste, nici in revista Cinema sau in Teatrul! Eu am aparut o data cu sotii Lunca, mai apaream cu alti actori, dar niciodata singura. Singuri apareau doar ei doi.

Marea Dragoste / Tango: Ati avut prilejul sa-i cunoasteti?

Stela Popescu: Pe Ceausescu l-am cunoscut cand s-a lansat filmul “Alo? Ati gresit numarul”. El era seful sectiei de Cultura a UTC-ului. Filmul s-a lansat la Patria si-mi aduc aminte ca am stat sus, in loja, cu el si cu Rodica Tapalaga. Era un tip foarte frumusel, mic de statura, dar frumusel.

Marea Dragoste / Tango: Serios?

Stela Popescu: Da, da! Avea parul ondulat, mai demodat, asa, dar era frumusel! I-a placut filmul, am vorbit, n-am avut nici o problema, nu mi s-a parut nimic in neregula in privinta lui. El pe urma s-a schimbat. Nu era un om prost, avea o inteligenta primara. Cred ca mai apoi i s-a urcat puterea la cap. Si timpurile au fost cum au fost, sistemul comunist politienesc iti dadea o putere fara de margini, si asta putea sa te zapaceasca la cap. Nu mai erai om! Daca arhitectilor le era frica sa stea de vorba cu el! Ajunsesera, la un moment dat, la niste tampenii… Faceau camere fara closete, iti poti inchipui? La Otopeni, au daramant casele oamenilor de acolo si au facut niste case fara toalete, coborau toti la toaleta in curte, la bloc! Niste aberatii ingrozitoare, pentru ca oamenilor le era frica sa discute cu el. Devenise atat de autoritar si de convins ca el stia tot, incat starnea frica celor din jur. Nici macar copiii lui nu cred ca au incercat sa faca ceva. Si, totusi, copiii lui puteau sa-i spuna, ei trageau spre modernism, erau oameni de viata, le placea sa bea, sa manance, erau niste copii descuiati la minte. Daca nici copiii lui n-au reusit sa-i spuna adevarul…

Marea Dragoste / Tango: Apoi, cand a devenit presedinte, l-ati mai revazut?

Stela Popescu: Nu, apoi nu. Gheorghiu-Dej chema artisti si facea spectacole, la Snagov, de obicei. Dar Ceausescu n-a mai facut asa ceva. Lui ii placeau romantele si mai organiza, uneori, seri de romante, dar eu n-am fost niciodata la vreun eveniment din asta. Pentru comici nu avea mare simpatie.

Marea Dragoste / Tango: Si pe ea n-ati cunoscut-o?

Stela Popescu: Nu, pe ea nu, dar nu am avut niciodata vreun semnal de antipatie, nu am suferit din cauza lor. Eu, oricum, nu reprezentam un pericol cochet si amenintator de femeie fatala. Imi amintesc cand trebuia sa plec prima oara la Paris. Eram maritata, dar eram tanara, aveam 25 de ani. Si, la Ministerul de Interne – era pe atunci ministru unul Draghici – a venit o reclamatie din partea unei colege de-ale mele care nu fusese si ea cooptata in echipa care pleca. A ajuns la Draghici reclamatia, in care i se spunea sa fie atent, sa nu ma lase sa plec, ca o sa fug, ca n-o sa ma mai intorc. Si Draghici a spus: Las-o, ca e fata cumsecade, nu pleaca! Si asa a fost. Dar putea sa ma opreasca, sa nu mai duc! Si iti dai seama ce insemna atunci, era primul meu turneu in strainatate, apaream mare pe afis, era o chestie extraordinara in anii aia, in ’65!

Marea Dragoste / Tango: Dar n-ati fost niciodata tentata sa fugiti?

Stela Popescu: Niciodata n-am vrut, in viata mea. In primul rand, o aveam pe mama, iar eu tineam foarte tare la mama, eram venite amandoua din Basarabia… N-as fi lasat-o pe mama pentru nimic in lume, si nu uita ca, daca lasai pe cineva aici, avea mari probleme! Il hartuiau pana il scoteau din minti. Dar eu am avut noroc, am fost vedeta de la 23 de ani. Am inceput sa fiu foarte cunoscuta, pentru ca apaream la televiziune, iar cine aparea acolo era un nume! Toata tara se uita la televizor, iar noi eram toata ziua la televizor! Asa ca am devenit foarte repede cunoscuti. Eu, Stefan si Rodica Tapalaga, Banica, apoi a venit seria Mirabela, Corina, Angela, Florin… Si sa stii ca romanii isi iubesc artistii. Toate filmele romanesti se bucurau de audienta. Mi se intampla si acum sa intru in taxi si sa-mi spuna copii tineri: Doamna, am vazut ce faceati pe vremuri! Mi-au spus ca au in biblioteca toate BD-urile si toate filmele de comedie romanesti de pe vremuri. Acum, filmele arata din viata noastra ce-i mai urat… Si e pacat, ca e un popor frumos. Au spus ca nu i-a lasat Ceausesscu sa scrie, ca sertarele sunt pline de proiecte. Au mai scris, in ultmii ani, filme bune, dar atunci, dupa Revolutie, nu misca nimic, deci unde erau, domnule, lucrarile alea din sertare? Vorbe-n vant, avem obiceiul asta de a ne plange mereu si de a nu face mai nimic…

Stela Popescu: Da, da, mi-aduc aminte! Era un baiat pe care il chema Stefan, eu aveam 15 ani, iar el avea 17. A fost un moment romantic, dar n-a fost o relatie de mare complexitate, pentru ca eu eram mai baietoasa, am ramas fata mare pana la 21 de ani, daca iti vine sa crezi! A fost prostie in capul meu, dar nu pentru ca eram cumintenia intruchipata, ci pur si simplu, pentru ca eram un baietoi. Nu ma dezbracam la strand, ma jenam, pe atunci nu se purtau sanii asa de mari, or, eu aveam sanii mari… Dar baiatul asta avea ochii albastri si am ramas cu slabiciunea asta pentru toata viata, mi-au placut barbatii cu ochi albastri! (zambeste) Era mititel, nu era prea inalt, era dragut. Ne-am plimbat, ne-am asezat pe o bancuta sub Tampa si ne-am sarutat, iar eu eram gata-gata sa lesin! Exact asta a fost senzatia, ca aveam sa lesin, atat de tensionat a fost momentul!

Marea Dragoste / Tango: Si-apoi, nu ati ramas impreuna un timp?

Stela Popescu: Ba da, dar relatia nu a mers prea departe, pentru ca eu aveam numai 15 ani si nici nu ma gandeam la legatura trupeasca, nici nu-mi trecea prin minte. In schimb, scriam scrisorile de dragoste ale tuturor colegelor mele! Nu faceam dragoste, dar scriam scrisori de dragoste. Apoi, odata ce am ajuns in Bucuresti, am mai evoluat, pentru ca am intrat la Teatru, am vazut publicul de teatru, marii actori, era alta atmosfera… La primul examen de actorie am cazut cu brio. Ma imbracam prost, ma pieptanam prost, eram grasuta, venita din provincie, ma rog… Am dat insa un alt examen, la un ansamblu mare si frumos al MAI, era un fel de ansamblu al armatei. Si era un grup acolo care functiona pe granita cu spectacole pentru graniceri. Puneam in scena piese ca Ecaterina Teodoriu, Furtuni de primavara, spectacole de varietati. In acest grup erau multi actori profesionisti care nu voiau sa plece in provincie. Si atunci, jucau in spectacolele astea. Am jucat si eu acolo, alaturi de ei, iar asta mi-a prins foarte bine, am invatat ce inseamna teatrul, m-am dezvoltat din toate punctele de vedere. Atunci am devenit femeie la 21, aproape 22 de ani!

Stela Popescu: M-am indragostit de cineva si n-am mai tinut cont de nimic! Am ramas insarcinata… Bineinteles ca n-am facut copilul, pentru ca eram inca nemaritata, a fost o intamplare, asa… Dar a fost cu iubire, da. Sa-ti spun ceva: eu am trecut printr-o incercare nenorocita in viata, demult, m-a muscat un paianjen otravitor, iar in crestetul capului, am o cicatrice de vreo 12-14 centimetri. Eram la tara, la bunica, si rana mi s-a inflamat foarte tare. M-am dus la doctor si m-a operat pe viu, nu m-a anesteziat! Era un spital de razboi, la noi, acolo, pe malul Nistrului si m-au operat asa, m-au curatat, mi-au curentat capul… Am avut asa niste dureri si a fost o experienta atat de groaznica! Nu erau pansamente, a fost ceva ingrozitor, nu-ti poti imagina! Si, de atunci, am ramas cu o mare spaima de durere, m-a marcat pentru totdeauna. Eu cred ca de aia am si ramas fata mare atata timp, de frica!

Marea Dragoste / Tango: Credeti ca de asta?

Stela Popescu: Da, asa cred. Si n-am iubit in masura atat de mare, incat sa nu-mi mai pese, pentru ca si asta pentru mine insemna o operatie si ma temeam! Pana m-am indragostit de mi-au sarit ochii!

Marea Dragoste / Tango: Dar cand v-ati hotarat sa nu tineti copilul, nu v-ati temut de durere?

Stela Popescu: Ba da, dar nici nu puteam sa fac copilul, eram la scoala, la facultate. Chiar nu se putea asa ceva atunci, si-am reusit sa gasesc un medic care m-a scapat de asta… N-as putea spune ca-mi pare bine, dar nici rau. Viata era alta, nu erau lucrurile ca acum, era total diferit. Mama era foarte deschisa la minte, imi spunea: Daca faci un copil, sa nu te sperii, sa nu-ti fie frica, mi-l aduci mie si ti-l cresc eu! Nu avea inhibitii care sa te faca sa te ascunzi, a fost foarte deschisa din capul locului. Deci nu mi-era frica de asta, dar nu puteam sa fac un copil pentru ca eram la facultate, trebuia sa termin scoala. Lumea era morala si nu inghitea orice, nu era asa usor sa cresti singura un copil, fara barbat.

Marea Dragoste / Tango: Mai apoi, ati mai ramas insarcinata, ati vrut sa faceti copii?

Stela Popescu: Da, dar sotul meu, Mihai Maximilian, nu a vrut sa facem copii. A avut experiente grele in viata, a trait fara mama, iar tatal lui a murit foarte tanar. Unii oameni, tocmai din cauza unor astfel de experiente vor sa aiba copii, dar el nu si-a dorit niciodata. Era un pic mai inchis, pe el un copil l-ar fi complicat. Mi-a spus: Daca vrei sa facem copii, facem, dar eu nu vreau, nu-mi doresc. Si, cum eu tineam foarte mult la el, si cum mi-era frica tare de o nastere, mi-a fost mai bine ca nu voia. In schimb, am fost apropiati de copii, am fost si mama, si tata pentru copii apropiati ai familiei noastre.

Marea Dragoste / Tango: Stiu ca aveti o nepoata pe care ati infiat-o…

Stela Popescu: Da, am infiat o nepoata de-a lui care azi are 56 de ani, am de la ea si o nepotica de 27 de ani, care e regizoare de film, are trei premii mari, e o fata extraordinara!

Stela Popescu: Niciodata! Eu am fost un om optimist intotdeauna, mama m-a crescut asa. Noi am plecat singure din Basarabia, tata era in Siberia. Singure, cu o ladita mica, in care aveam doua linguri, doua furculite, doua farfurii si doua fete de perna. Si atunci, ca sa ma creasca bine si sa nu-mi dea voie sa ma gandesc la rau, mama imi spunea: Totul se rezolva! Lasa, ca facem noi! Facem si pom de Craciun, taiem si porc, vedem noi cum facem! Mama era fantastica, avea o putere de munca si un optimism fara de margini! Si cand plangea, radea si plangea in acelasi timp, daca poti sa-ti inchipui! Radea in hohote si plangea… Si ea, si tata, care a stat atatia ani in Siberia, nu si-au pierdut rasul, stii? Si tata era dragut, era amabil, cocheta cu femeile, dupa atatia ani de suferinta… A stat in Siberia, si pe urma a mai stat inca 20 de ani in Basarabia, ca n-a avut voie sa vina incoace. Si, dupa 38 de ani, l-am adus aici si s-a recasatorit cu mama!

Marea Dragoste / Tango: Stiu povestea, am senzatia ca e un film!

Stela Popescu: Da, chiar ar fi un bun scenariu de film! Dar el nu povestea mare lucru niciodata. L-am rugat : Scrie, tata, scrie ce-ai patit tu! Nu putea, scria istorie, scria tot felul de povesti adevarate, dar nu scria ce i s-a intamplat lui. Ori nu voia sa-si aduca aminte, ori nu stiu…

Marea Dragoste / Tango: Cata vreme ati stat in Brasov?

Stela Popescu: Am stat cativa ani, nu mai stiu cati… Mama a avut o casatorie de convenienta, pentru ca ii adunau pe basarabeni si ii trimiteau inapoi. Plecaciunile in fata Rusiei: noi eram mai destepti decat toti si trimiteam basarabenii inapoi. Dar nu-i duceau inapoi acasa, ci la Vladivostok! Si-atunci, mama a reusit sa gaseasca un muncitor, gandindu-se ca un om simplu o va accepta si cu copilul. A mers o vreme, dar omul era alcoolic, ma rog, s-a incheiat cu asta dupa o vreme. Dupa ce am terminat liceul, am plecat la Bucuresti, dar m-am intors la Brasov dupa aceea si am mai stat acolo trei ani, mi-am facut stagiatura. Aveam note mari si am putut sa-mi aleg, asa ca am ales Brasovul. O aveam pe mama acolo, asa ca din prima am vrut sa ma intorc. Mama gatea, facea de toate, facea tot ce poate sa faca o femeie. Si ce face un barbat! A trebuit sa invete sa le faca pe toate. Ea fusese profesoara de lucru manual, deci cosea, broda, stia de toate. Venea de la scoala si imi spunea: Stai asa, ca-n cinci minute mancam! Lua din canistra cateva linguri de untura si jumari, facea doua oua si mancam. Inmuia paine in apa, ca nu era paine si facea pesmet, sa avem in casa mereu. Cum prindea o bucatica de paine, o taia felii si o usca. Sigur, mancam modest… De exemplu, mancam mamaliga cu marmelada, ai mancat vreodata asa ceva?

Marea Dragoste / Tango: Nu, in viata mea!

Stela Popescu: Aaa, sa vezi cum era: erau in niste ladite calupuri de marmelada din prune, de o taiai cu cutitul. Mama o incalzea pe foc si o inmuia cu apa, pana se facea ca o pasta. Facea mamaliga, o taia felii si mancam mamaliga cu marmelada! Nu existau alte solutii.. Era o foamete cumplita, eram in ’47-’48! Si inca in Ardeal era bine, ca de aia s-a mutat mama in Ardeal, stia ca acolo sunt oameni gospodari, dar chiar si in Ardeal se murea de foame. Acum, cand aud un copil ca spune: Mama, te urasc!, imi vine sa-l scuip, iarta-ma ca-ti spun chestia asta! Ce-i aia “Mama, te urasc”? De ce? Ca te trimite la scoala, ca te pune sa inveti, sa te piepteni, sa te speli pe dinti, pentru aia zici “mama, te urasc”? Eu am adorat-o pe mama, chiar daca era destul de aspra, nu ma prea lasa nici s-o pup. “Sie vrei, ma, sie vrei?”, asa zicea! (rade) Facea asta ca sa nu creeze o emotie prea puternica, stii? Am inteles mai tarziu de ce era asa… Spre batranete, se mai inmuiase, dar oricum, a ramas o femeie aspra. Crescuse in timpuri grele, probabil ca de acolo se trag toate.

Stela Popescu: Atunci n-aveam si mancam orice, si mama spunea: Ii foarti bun, ii foarti bun! Am adus-o odata la Bucuresti, la mine, si eu mancam la o cantina a cinematografiei, langa Eva, pe Magheru. Am dus-o si pe ea, iar dupa vreo trei luni, cand m-am dus la Brasov, mi-a spus: Vai, mama, ce porcarii mananci tu acolo! N-am vrut sa-ti spun, ti-am spus ca-i bun ca sa nu te superi, dar mi s-a parut o mizerie! Acum nu mai pot sa mananc orice, ca ma ingras. Pot sa-mi permit orice, dar nu mai mananc orice…

Marea Dragoste / Tango: Aveti grija cu asta, tineti dieta?

Stela Popescu: Daca nu as avea grija, Draga Olteanu e copil. Ma ingras repede, deci trebuie sa fiu atenta la mancare. Si chiar si asa, am patru-cinci kilograme in plus!

Marea Dragoste / Tango: Nu cred, v-am vazut si aratati foarte bine!

Stela Popescu: Ei, cum, daca-ti spun! Am patru kilograme pe talie. Imi mai spun prietenii: Dar de ce vrei, draga, neaparat sa slabesti, la varsta ta! Si eu le spun mereu ca, atunci cand pune un barbat mana pe talia mea, vreau sa simt ca ma trateaza ca pe o femeie, nu ca pe un sac de cartofi! (rade). Dar mananc in fiecare zi, nu ma las nemancata. E drept ca la chefuri imi cam dau drumul, iar acasa mamanc foarte putin.

Stela Popescu: Imi place mult cinematograful, sunt in stare sa stau la film ore intregi, pot sa vad si trei filme la rand! Ingrozitoare sunt din punctul asta de vedere! Ma gandesc, cateodata, daca intr-o zi n-o sa mai vad, ce dracu ma fac? Daca eu n-am sa mai pot vedea filme, cred c-am sa mor! Sunt innebunita dupa ele. Si-mi place sa ma uit la filme bune, bineinteles, nu nebunii din astea cu Chuck Norris si batai. Daca la 12 noaptea nimeresc la televizor vreun film in care joaca Jack Nicholson sau Meryl Streep, nu ma las pana nu-l vad pe tot! Asta e cea mai mare bucurie a mea. Fiica mea mi-a spus ca, daca isi face casa, o sa-mi faca si mie o camera speciala de “cinema”, de vazut filme.

Marea Dragoste / Tango: Dar mergeti si la cinema, la mall-uri sau la cele de sine statatoare?

Stela Popescu: In mall-uri nu ma duc, dar ma duc chiar la cinema-ul de pe Mosilor, Miorita sau cum se chema inainte? Dar acum, de cand cu DVD-urile, nu prea mai am nevoie sa ma duc la cinema. Sigur ca e alta senzatie, dar uneori, vin acasa atat de obosita, incat nu mai pot sa ma duc pana la cinematograf. Mi-am pus Dolce, am vreo zece canale de film, si-atunci e imposibil sa nu gasesc macar doua filme bune pe seara. La mall am mai fost in strainatate, dar aici, mai putin.

Marea Dragoste / Tango: Mi-ati spus ca ati termint de curand filmarile pentru “Mamaia”.

Stela Popescu: Asa este, le-am incheiat cu bine. Scenariul este unul foarte interesant, se potriveste foarte bine timpurilor noastre, si cred ca se va bucura de succes. Am lucrat cu un regizor senzational, Jesus del Cerro, a fost de un umor nebun! El stie engleza, spaniola si romana, asa ca indicatiile regizorale au fost in trei limbi deodata! Si vorbea cu un accent teribil, asa ca radeam de ma prapadeam, nu intelegeam niciodata ce voia de la mine! Cu toate astea, a fost asa de expresiv si de dragut, incat ne-am inteles, pana la urma, si totul a iesit bine.

Marea Dragoste / Tango: Cand ar trebui sa apara filmul?

Stela Popescu: Pai, abia se face montajul, deci cred ca prin septembrie. Am filmat in jur de 24 de zile, si pana la 3-4 dimineata, a fost greu, a fost mult efort condensat. Insa echipa a fost exceptionala, asa ca am tras toti in aceeasi directie si ne-am concentrat sa ne facem treaba cat mai bine.

Marea Dragoste / Tango: Cu Opera Comica pentru Copii ati pastrat colaborarea?

Stela Popescu: Da, sigur, cu ei plec in curand in Kuweit. Joc si la Teatrul “Constantin Tanase” in mod curent, cam de doua ori pe saptamana, mai scriu si eu doua-trei vorbe in revista Taifasuri… Asa ca nu stau, inca nu stau degeaba.

Marea Dragoste / Tango: Dar n-ati obosit, nu v-ati dori, uneori, sa stati degeaba?

Stela Popescu: Pe mine nu ma oboseste aceasta profesie! Ma imbrac frumos, imi pun gene false, ma duc la Satu Mare, joc acolo seara, ma urc in tren, dorm in tren – mai bine, mai prost, n-are importanta – dar sunt fericita!