fbpx

Tragedia shakespeareană „Otello” de Giuseppe Verdi, transmisă în cadrul Seri de Operă Online

de

Opera Națională București prezintă iubitorilor genului liric spectacolul „Otello” de Giuseppe Verdi, în regia lui Giancarlo del Monaco, în cadrul programului Seri de Operă Online. Evenimentul va avea loc astăzi, 13 aprilie 2020, începând cu ora 18:30 pe pagina de Facebook a Operei Naționale București și în link-ul www.operanb.ro/operaonline.

https://youtu.be/xboDKk2Krg4

(Trailer Otello – Opera Națională București)

Creația verdiană a reprezentat prin excelență o împletire perfectă a artei dramatice cu muzica. De-a lungul secolelor, „Otello” s-a dovedit a fi o capodoperă care s-a evidențiat nu doar prin simbolurile filosofice, ci și prin trăirile tulburătoare și puternice ale personajelor, din punct de vedere teatral.

Verdi demonstrează cu „Otello” că numai pe un libret bun se poate realiza o muzică bună, ajungând să declare că „Dacă nu mi-ar fi teamă că devin utopic, aș fi tentat să afirm că pentru a obține perfecțiunea posibilă a unei opere muzicale, ar trebui ca același om să fie autorul și al versurilor și al muzicii.” Concluzia unanimă era că niciodată Shakespeare nu a avut vreun comentator mai demn decât Verdi.

Regizorul Giancarlo del Monaco, despre montarea de pe scena Operei Naționale București: „Eu fac o cercetare minimalistă scenografică, în sensul că spaţiile nu mai sunt definite de un realism primitiv care reprezintă Ciprul, care poate reprezenta Veneţia şi tot ceea ce este ; e o cercetare care vrea să se sublimeze şi să se înalţe în inima personajelor, lucru mult mai important decât faptul de a nara o poveste. Este necesar să povestim situaţii umane, situaţii foarte dificile, complicate, ca gelozia, rasismul, răul, binele… Spre exemplu, răul şi binele se confruntăîn această operă între Desdemona şi Iago, de acord ? Otello este o victimă, o victimă a răului ; chiar şi Desdemona este o victimă a răului,dar confruntarea dintre bineşi rău este reprezentată de Iago-Desdemona. În această confruntare, eu vreau să centrez atenţia publicului pe acţiunea scenică şi pe dramă, mai mult, pe psiho-drama acestei poveşti.”

Sponsor oficial: Enel România

Partener de mobilitate: Kia

Sponsori: Banca Comercială Română, Aqua Carpatica, Zarea

Parteneri: Artmark, Sansha

Parteneri media: TVR, Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Ziare.com, Business24, Ziarul Metropolis,   Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Opera și balet

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.