Tudor Chirila: Este foarte greu sa fii sincer

Tudor Chirila a povestit, in interviul acordat MEDIAFAX, cum a decis titlul cartii sale, cum s-a nascut blogul lui si de ce a ales sa isi prezinte postarile din online si in forma unei carti. De asemenea, artistul a oferit detalii despre scenariul de lungmetraj pe care l-a scris recent, despre relatia sa cu scrisul si despre cea cu cititorii sai.

Reporter: De ce ai ales sa publici un volum cu texte de blog si nu o carte de sine statatoare?
Tudor Chirila: Ca sa scrii o carte de sine statatoare ar insemna sa ai ceva foarte important de spus. Cartea mea nu este un roman. Nu m-am gandit atat de serios la scris. Blogul asta a inceput dintr-o joaca si, usor-usor, a capatat o dimensiune foarte mare, fiind o perioada in care am scris zi de zi, ca un fel de exercitiu de jurnalism. Ideea cu blogul a fost ca, la un moment dat, as putea sa scriu, sa ma lansez in proza serios si nu invers, adica nu am vrut sa scriu un roman si am scris un blog. Dar publicul a avut un mare rol, pentru ca am avut confirmari de la toti si feedback si nu am avut decat sa scriu in continuare. Cand am avut povestirea cu “Rolling Stones, Smaranda, Luca. Muzica capitalista”, au preluat-o cei de la Jurnalul National si a avut 6.000 de vizualizari la ei pe site si mi s-a parut extraordinar. Asa ca am continuat sa scriu, sa scriu si, dupa cinci ani, am adunat foarte mult material, este mult material care imi place si m-am gasit cu cei de la Polirom, care fac asta de ani de zile si iata-ne aici.
Rep.: Dar nu sunt toate textele de pe blog in volum…
T. C.: Nu, eu am eliminat, am eliminat si chiar si in textele pe care le-am trimis lor am marcat cu steluta textele de care ma puteam desparti si am facut o lista si a fost interesant ca editura selectase aceleasi texte ca mine. Ne-am consultat foarte mult.
Rep.: A trebuit sa rescrii unele dintre texte?
T. C.: Nu, nu, am rescris foarte putin. Am schimbat cuvinte, cateodata am schimbat o topica, am schimbat cate o propozitie, nu am vrut sa le rescriu, pentru ca mi s-a parut ca descriu perioada in care eram. Cam asa am vazut lucrurile.
Rep.: Si blogul de ce l-ai inceput?
T. C.: O prietena mi-a spus sa fiu mai prezent online. Eu eram in continuare foarte convins ca trebuie facuta diferenta intre lucrurile bune si lucrurile tampite de pe internet. A venit si din faptul ca am o pasiune pentru fotografie pe care o continuu. Este multa fotografie in el. Imi aduc aminte ca o prietena mi-a trimis la 12 noaptea un mail: “uite ca ti-am facut un cont de blogger, pui si tu pozele pe el”. Si am zis: “bine, hai, ma apuc”. Si o sa vedeti, la inceput, pe blog, este foarte rasfirat asa, am mai pus niste poze si, deodata, dupa 3-4 luni, cu povestea asta am debutat. Deci practic, pentru asta l-am avut, sa pun poze pe el. Nu m-am gandit niciodata ca ar putea deveni un blog influent, ca va fi un text cu scrisoarea catre liceeni care va deveni un viral. Ala a fost un text pe care l-am scris in 20 de minute. Mi s-a parut asa o suma de stari care s-a exprimat pe loc. Nu am avut un plan. M-am apucat pur si simplu sa pun poze acolo. Si a aparut intr-o perioada mai grea in care am avut si despartirea de Vama Veche, eram si cu Vama, cu primul disc. Am considerat ca era un moment in care sa pot sa comunic. Atunci au fost in presa multe speculatii si am avut astfel o tribuna in care jurnalistii… aia care voiau, ca aia care nu vor… Aia care voiau o informatie corecta si reala puteau sa vina acolo. Da, e si o tribuna a mea, personala. Nu pun texte cu aura asta de justitiar.
Rep.: Care este relatia cu cititorii tai de blog?
T. C.: Nu prea am interactionat… rar raspundeam la comentarii. Mi s-a parut intotdeauna cumva… Nu mi-a placut niciodata violenta pe net. Nu mi s-a parut ca trebuie sa iau in seama toate criticile corect. Si mi s-a parut intotdeauna ciudat sa scrie oameni care stau in spatele unor porecle. Nu mi se pare foarte corect sa te ascunzi in spatele unor porecle. Eu nu le-am raspuns foarte mult. Eu le-am raspuns prin texte. Pe blogul meu nu tineam neaparat sa nasc dezbateri. Eu imi spuneam un punct de vedere cat mai limpede, mai raspundeam unor comentarii ca sa clarific ceva, dupa care nu mai stateam in dezbaterea asta. Mi se mai spunea “baga-te in seama cu oamenii, raspunde la comentarii, sa faci trafic” si eu raspundeam: “Ce e aia sa faci trafic?”. Asta vine si din faptul ca am vrut sa fac un blog curat, in care sa imi arat bucuria de a scrie si nu a scrie despre celebritatile momentului, despre mondenitatile momentului, despre politicienii momentului sau de a vehicula niste nume care ar putea sa imi aduca trafic. Nu. Eu am scris povesti din capul meu, am scris mult legat de Vama, legat de teatru, legat de profesiile mele, de ceea ce m-a inspirat, de ceea ce am facut, am impartasit oamenilor un mesaj si s-a nascut un fel de literatura. Cam asta am facut.
Rep.: Intr-un fel, te-ai facut si putin vulnerabil, pentru ca au existat ziare care au preluat informatii de pe blogul tau.
T. C.: Da, au existat jurnalisti si publicatii online care preluau lucruri fara sa puna nici macar link-ul. Dar n-am avut ce sa fac. Totusi, nu cred ca a fost o problema atat de mare si nu s-a intamplat in mod repetat, pentru ca oamenii erau interesati doar de textele care sa fie interpretate la modul picant. Si nu am atat de multe. Am cateva, dar nu… Cel mai bun lucru care s-a desprins din el este faptul ca aprecierile sau criticile legate de texte m-au facut sa scriu cat mai bine si cat mai mult. Si sa astept reactia lor. E adevarat ca e amuzant sa astepti reactii din partea oamenilor. Si imi plac mult si reactiile negative, dar argumentate. Am avut chiar recent un caz… am patit o chestie la Hilton si oamenii mi-au spus ca nu sunt de acord cu mine. Au facut-o foarte ferm, dar cu argumente. Si mi s-a parut interesant.
Rep.: Crezi ca publicul cartii o sa fie in mare parte publicul blogului?
T. C.: Nu mi-as dori sa fie publicul blogului. Desi sunt convins ca o parte din cititori au fost si pe blogul acesta. Si eu, cand am vazut cartea, am avut surpriza apropo de altceva. Cartea nu are legatura cu un blog. E chiar o carte de povestiri, ai putea sa zici. Cei care au fost mai prezenti pe blogul meu vor avea o surpriza vazandu-le puse cap la cap asa. Dar eu cred ca va fi o mare surpriza pentru publicul care nu ma cunoaste, pentru publicul care nu sta pe internet, dar cumpara carte. Cred ca exista zona din asta de public care cumpara carte serios, care nu cumpara carte online, cumpara carte in formatul ei. Si eu acolo as vrea sa ajung, la oameni care nu ma cunosc sau la cei care nu ma cunosc de pe blog, ci din teatru sau din muzica. Cred ca, pentru cititorii blogului meu, cumpararea cartii e ca si cum si-ar cumpara o parte din viata, pentru ca ei au participat activ. La un moment dat a fost o discutie sa punem si comentariile, dar nu am mai facut asta, pentru ca am vrut ca aceasta carte sa devina o chestie diferita de blog si cu totul aparte.
Rep.: De ce se numeste “Exercitii de echilibru”?
T. C.: De ce nu?
Rep.: M-am gandit ca scrisul pe blog a fost pentru tine, intr-un fel, un mod de a te echilibra, un exercitiu de echilibru…
T. C.: Ai ghicit. Nu este foarte criptat. Eu pe blogul asta am intrat pentru ca am fost intr-o perioada grea. A fost o perioada grea… in 2007. Si a fost, intr-adevar, de multe ori, o metoda de a ma echilibra si de a preciza niste lucruri pentru mine prin scris. Si atunci s-a facut personal si un debuseu din preaplinul de energii grele pe care le aveam atunci. Am avut si confirmare din partea publicului si chiar m-a echilibrat. A fost o perioada foarte grea atunci si blogul a fost ca o parte frumoasa, minunata, in care m-am regasit mereu si unde oamenii veneau si intr-o vreme nu il vedeau pe Chirila de la Vama sau Chirila de la teatru, ci vedeau ce scriam. Adica erau si oameni carora le placea muzica mea, dar spuneau ca le place blogul. Comentau, le placea ce scriam si mi-au dat incredere. Dar… este si greu sa fii foarte sincer. Ma si gandeam cum ar fi sa fii dezarmant de sincer cu tine sa spui tot-tot-tot si sa nu-ti mai pese de nimic, cum spunea Jim Morrison, in momentul in care spui tot-tot si ii lasi sa muste din tine si te-ai deschis in cel mai crud mod si cand nu mai ai nimic de ascuns, ei bine, asta e foarte greu. Si pe blog e foarte greu. La un moment dat, m-am gandit la un titlu de carte care parea prea autobiografic si blogul meu nu era autobiografic. M-am gandit sa ii zic “Aproape sincer”. Pentru ca am incercat, dar nu am reusit sa dau chiar o asa mare dovada de sinceritate.
Rep.: Este pe blogul tau un post recent despre tatal tau. Ai invatat lucruri despre scris de la el?
T. C.: Tata (jurnalistul Ioan Chirila, n.r.) a scris absolut fabulos si imi pare rau ca a scris doar literatura sportiva sau a facut din sport un motiv de literatura. Ceea ce e absolut extraordinar in jurnalismul sportiv din Romania. Dar il vad pe tata scriindu-si sau apucand sa scrie romanul vietii pe care l-a inceput, dar nu a mai avut forta sa-l termine. Am invatat multe de la el citindu-l. Tata avea un stil foarte usor, cu niste comparatii extraordinare, totul curgea foarte usor. Am citit cateva pagini recent si m-am gandit ca imi aminteste de Marquez. Am citit dintr-o carte a lui, “Viata la plus 200”. Gaseste o poveste pentru fiecare eveniment. Este o colectie de povestiri, de fapt. Si am avut sentimentul acesta si cand l-am citit pe Marquez, dar si cand l-am citit pe tata. Am furat de la tata, cred ca am furat inconstient.
Rep.: Astepta critici de la voi?
T. C. Nu cred, nu prea cred. Tata era prea mare ca sa ne putem noi permite… Tata era un om generos. Scria foarte lejer asa. Se gandea foarte mult si, la un moment dat, pleca in camera lui si scria doua ore, apoi iar statea. Scria foarte usor, nu era trist, nu avea “writer’s block”.
Rep.: E diferita senzatia de pagina alba ca scriitor si ca blogger?
T. C.: Daca te referi la “writer’s block”. Cred ca este diferita senzatia in fata cartii fata de senzatia din fata blogului. Cred ca miza e mult mai mare la o carte. Tot ce e pe blog e efemer. Pe blog poti sa ai o zi mai proasta. E ca in jurnalism. In jurnalism nu ai voie sa ai “writer’s block”. Ca nu ti-a iesit un text bun… de scris ai scris. Chestia asta cu “writer’s block” am experimentat-o la scenariul meu de film, unde, pe la pagina 70, ma uitam la el si nu stiam ce sa mai fac. Apoi m-am apucat de documentare si m-am deblocat. Fiecare se deblocheaza diferit. Unii beau un pahar cu vin, altii uita de carte si pleaca doua saptamani. La blog nu a fost cazul, pentru ca la blog scrii sub impuls si sub impuls nu ai chestia asta. Cand ai de scris o povestire, stii foarte bine ce ai de facut. Cred ca asta intervine cand nu stii unde merge povestea.
Rep.: Spune-mi ceva despre scenariu…
T. C.: N-am prea vorbit despre el. Eu am scris un scenariu pentru ca … intr-o seara, am avut o idee si nu am mai putut sa scap de ea. Am citit sapte carti de scenaristica. Am stat in fund intr-o librarie din Singapore vreo patru ore, cautand carti.
Rep: Care au fost cartile?
T. C.:Una din ele a fost “Screenwriting for dummies”, cartea lui (Robert, n.r.) McKee “Story”, multe texte de pe net si inca cateva carti. Am avut o rezidenta la Paris, unde m-am documentat si a iesit un scenariu despre o zi si jumatate din viata unui director de creatie.
Rep.: Ai gasit echipa pentru proiect?
T. C.: Am terminat acest script, l-am dat in cateva locuri la citit, au fost pareri pro, pareri contra, pareri jumate pro, jumate contra. A fost un prim draft, dar a fost un draft foarte bine studiat. Adica mi-a zis un prieten ca i-a placut ca am conturat foarte bine personajele. Si pe dialoguri am stat foarte mult. As dori sa gasesc un regizor sau un producator interesat de proiectul asta. In special un regizor cu care sa colaborez, sa duc scenariul mai departe. Eu cred foarte mult in proiectul asta.
Rep.: De ce ai ales sa scrii un scenariu si nu o nuvela?
T. C.: Pentru ca mie imi place foarte mult filmul si cred ca filmul este o sinteza a altor arte si mi se pare ca lucrurile ajung mai repede prin film la oameni si eu asta fac. Nu am gasit niciun rol in scenariul asta pentru mine. Desi e foarte personal, eu n-as avea ce juca, dar sper sa se intample. E bine ca a trecut ceva timp de cand l-am scris. Povestea e foarte actuala. Cu cat se adanceste criza, cu atat e mai actuala. L-am inceput in 2008 si l-am terminat in 2010. Numai documentarea a durat sapte luni. Scenariul in sine are 300 de kB, documentarea are 90 de Gb. Am facut documentare in agentiile independente. Cu ocazia asta am cunoscut jumatate din publicitarii romani.

Tudor Chirila este actor, muzician, compozitor si producator. A jucat in 13 spectacole de teatru, in regia unora dintre cei mai valorosi regizori romani, printre care Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, Alexandru Dabija, Iarina Demian, Gelu Colceag, Horatiu Malaele, Victor Ioan Frunza. In 2004 a castigat un premiu UNITER pentru rolul Malvolio din “A douasprezecea noapte”, de William Shakespeare, in regia lui Gelu Colceag, fiind cel mai tanar actor care a obtinut aceasta distinctie pana in acel moment. Printre productiile de film in care a jucat se numara “Legaturi bolnavicioase”, in regia lui Tudor Giurgiu, “Milionari de weekend”, in regia lui Catalin Saizescu, si “Nordrand”, coproductia austro-germana regizata de Barbara Albert. In 1996 a fondat si a devenit solistul uneia dintre cele mai iubite formatii rock din Romania, Vama Veche. In prezent este solistul trupei Vama.