Între fotografiile făcute la ultimele noastre întâlniri cu Nina Cassian, răsfoind, printre lacrimi, aducerile aminte, am găsit fotografii splendide, în care Nina era fericită că s-a întors acasă și că-și poate revedea prietenii, că poate primi, cu uimire, dragostea celor care și-au înnobilat viața descoperindu-i poezia.
Alături de preaiubitul ei Maurice Edwards, soțul de pe urmă și pentru totdeauna, Nina Cassian strălucea de iubire și speranță. Ea, care toată viața a fost așezată sub stigmatul urâțeniei, iubind și înconjurată de dragoste, de mare dragoste, devenea frumoasă.
Fotografii de Paul Buciuta
“…Și-mi pare rău și-mi pare bine că sunt cum sunt, mereu alta, mereu dornică și nesătulă, și-mi pare rău și-mi pare bine că trăiesc așa, dramatic, cu povârnișuri și piscuri, chiar dacă de aci mi s-ar trage moartea!” se descria Nina Cassian în splendida sa carte-jurnal, Memoria ca zestre.
