Titlurile unora dintre revistele glossy de pe piata au o emfaza ridicola, daca e s-o raportez la aspectul mazarat din interior. Luciosenii faimoase stau late pe tarabe, camuflind provizoriu icterul frazelor. Mai devreme sau mai tirziu, foind si rasfoind, ajungi la vierme. Placerea lecturii devine instantaneu un reflex de a monitoriza ineptii. Noul an editorial n-are semne prea bune – nici de ortografie, nici de punctuatie.
Falling in hate with you…
Elle. O revista cu trena, cu renume suficient de snob ca sa para delicat, colporteaza observatii stupide de genul „Rusia e o tara a contradictiilor, care te face s-o iubesti dar si s-o urasti profund“. Am respectat punctuatia, „dar“-ul ala biziie si-acum dupa o virgula-n antreu, dar e problema lui. Cert este ca, in cazul de fata, nu Rusia e o tara plina de contradictii, ci redactorul – care a ajuns la performanta metafizica inspaimintatoare (si facil optzecista) de a iubi si-a uri in acelasi timp. O posibila teza de masterat in psihiatrie si-un posibil extemporal spontan la psihologie, intr-a doispea seral. Tot in Elle, citesc un frazoi care aduce prejudicii tuturor celor implicati: cititorului nevinovat (majoritatea), cititorului vinovat (eu), autorului (lumea il priveste cu mila condescendenta) si lui Spielberg (obisnuit cu bobirnacele): „«Razboiul lumilor» se va spala de pacate cu «Munich», viitorul sau film, incercind sa dezvaluie nu doar un mecanism de produs frica si de alimentat oportunist isteria unei amenintari grele (sa nu uitam ca tot el ne-a speculat – genial, ce-i drept – oroarea de rechini), ci insasi fundatia fanatismului“.
Dupa principiul murphian „Daca nu poti sa-i convingi, zapaceste-i“, redactorul framinta niste cuvinte ale caror intelesuri ii scapa printre taste. Nu stiu, dar pentru orice eventualitate, ii soptesc nervosului autor al acestor tricotaje ca a „specula“ e altceva decit „a stimula“ si ca „oportunist“ e altceva decit „oportun“. Si dati, fratilor, lexicometrele astea mai incet, ciuciurul vorbariei e deja ruginit.
Si, in plus, tin sa aduc la cunostinta revistei Elle si a intregului trust Edipresse ca acest „viitor“ film al lui Spielberg, la care, in opinia dumnealor regizorul se gindeste inca, se lafaie deja nu doar pe ecranele Americii, dar si pe cele din România. Ba chiar e nominalizat la Oscar la o droaie de categorii. Doar ca, ocupati cu traducerea unor articole din Elle-uri internationale vechi, jurnalistii n-au vreme sa iasa nici la mall-ul din Vitan, nici la cel din Militari.
Un alt articol din Elle incepe cu pipota plina de glorie: „Tilda Swinton nu e tinara (are acum 44 de ani)“. I-auzi, Nadia Comaneci, care la 44 de primavarute te pornisi sa faci un bebe, Elle spune ca scleroza mintii si zbircitura fruntii sint deja in faza acuta. Nu trebuie musai sa fiu adevarata urmasa a mamei Omida ca sa stiu ca redactorul n-are mai mult de 25 de ani. Din pozitia lui de fiinta posibil bipeda, ale carei oase (si sa speram ca numai atit) inca mai cresc, desigur ca la 44 de ani lumea asteapta pensia pe-ntai si moartea pe doi.
Calcutta Film prezinta: Socrate si Raj Kapoor se intoarce
Revista FHM, organ de reproducere al misoginismelor a caror marime (sau micime) nu conteaza, scuipa si de data asta o secretie dubioasa: „Poti sa scapi de chestia aia enervanta pe care o vor toate femeile si care se numeste preludiu. Pentru ca daca o dai o tura cu motorul, frecarea e facuta si ea coboara deja uda“. Mda. Pai, hai sa-ti spun cum biriie motorul acestei teorii, stimabile: „chestia aia enervanta pe are o vor toate femeile“ sint barbatii, nu preludiul. Si ca sa scapi de chestia aia, adica de barbati, merge si-a doua tura cu motorul, unde „frecarea“, cum spui matale, e facuta pina la capat si, in consecinta, nu mai avem nevoie deloc nici de preludiu si nici de corvoada de dupa.
Revista Joy sleieste o poveste de-o gingasie agresiva: „S-a nascut dintr-un pariu cu substrat artistic al parintilor ei, artisti si dinsii“. Deci pina una, alta, dumneata, domnule redactor, nu mai zice „parintilor ei“, ca nu va trageti de sireturi, ci „parintilor dinsei“, care si dinsii sint artisti, cum bine ai spus in cronica dumitale.
Mai jos, in acelasi articol, topaie cinismul: „Si nici nu mai are importanta ca era sa se innece (sic!) in timpul filmarilor“. Poate n-are importanta ca era sa crape, treaba ei, dar pentru ficatii gramaticii, are importanta sa scrii „inece“, nu „innece“, ca ma si innnnecai acus cu-atitia nnn.
La fel de mic si vesel, precum titlul revistei Joy, un margaritar cade pleasca-n articol: „El se intoarce la intelepciunea indiana, la tezele lui Socrate si
Buddha“. Daca s-ar fi intors si la teza la istorie, l-ar fi iertat pe Socrate si i-ar fi dat inapoi pasaportul confiscat abuziv, l-ar fi lasat sa plece la el, in Grecia, macar fiindca e mai ieftina decit Eforie si in plus acolo ai voie ca, atunci cind
te-apuca dracii citind timpenii, sa spargi la strachini pina-ti trece.
Un exercitiu de meditatie periculoasa, in aceeasi revista: „Rizi, o pasare tocmai a aparut in mintea ta, trebuie sa o simti“. Am facut imediat o fotocopie dupa aceasta declaratie publica si i-am trimis-o prin fax avocatului meu, ca s-o tagirteze dupa el, drept proba a apararii, la procesul pe rol in care unul ma acuza de insulta, pentru ca am insinuat ca are anumite pasarele la cap.
Tot in Joy ni se spune ceva respectuos despre „punctul culminant al masajului: turnarea uleiului in cap“. Aici are dreptate, cred cu tarie ca asta e punctul culminant al masajului, cind ii torni clientului uleiul in cap, el sare ca un arc si te musca de cot si te pocneste-n zgirciul nasului, tu chemi ajutoare, vine politia, iar deznodamintul se duce-n epiglota Andreei Esca, la stirile de la
ora 7 si ceva.
Statul ocroteste institutia laptariei
Joy (not very joyful though), ne aminteste ca „intr-o relatie nu poate fi numai lapte si miere tot timpul“. Evident ca nu, fiindca laptele – fie si pasteurizat religios si civil in juraminte legate fedeles – se smintineste intr-o zi, asa cum mierea (eminamente sintetica) se zahariseste blajin. In afara de asta, cosmelia ramine totusi in registru lacto-apicol: termini cu laptele si mierea, dar se impune sa fii numai miere si unt, macar cu socrii.
Din Tabu aflu despre „impactul care l-a avut“ (sic!) „Vrajitorul din Oz“ asupra lumii. Despre impactul (pe) care il au exprimarile debile asupra generatiei in formare, o sa citim (aberatii) peste vreo zece ani.
In pridvorul pictorialului cu Jojo din Tabu, cineva smotruieste o explicatie pentru noi, cretinii, ca sa pricepem cum a ajuns Jojo inger, care desi e alb, e intunecat, si desi nu e din acelasi material cu oamenii, ea e om, si desi e om, trece peste toate obiectele – si desi am citit, n-am avut nici o revelatie mistica, ci o simpla, mica, prozaica gilma de osteneala-n ceafa, de marimea unui ou de prepelita.
Tabu ma mai intarita si cu un indemn la „buze voluptoase, cu straluciri de plastic“. Eu stiam ca, daca nu e chiar din plastic, orice obiect despre care spui ca arata a plastic se considera insultat. Ieftin prin definitie, plasticul nu poate figura in lista de virtuti estetice, decit daca pastrezi literele si schimbi total sensul: arta plastica, bunaoara.
Unii redactori sint intr-atit de terorizati de teama limbajului de lemn, incit au ajuns victimele limbajului conglomerat si incleiat. Citesc in Unica despre iubirea care s-a „fastfood-izat“. Apoi vad: „Dar pot sa spun ca viata amoroasa a omenirii (atit cit am eu acces la povestile de viata ale omenirii) e din ce in ce mai fugara“. Intre noi fie vorba, „omenire“ are si sinonime, nu era nevoie sa-l repete la infinit. Iar faptul ca viata amoroasa a omenirii e fugara ma nelinisteste, fiindca, daca n-o dau in consemn la frontiera, ramin fata batrina.
Venea o cioara pe Siret
Unica mai mestereste la nervii mei si cu alte unelte: „ca o pereche de pantofi pe care o cumperi si-ti vine ca turnata, asa i-a «venit» Amaliei cariera de televiziune.“. Nu stiu ce i-a venit si mai ales ce nu i-a venit Amaliei, dar mie mi-a venit rau. In continuare, cizmarul sentimentelor noastre insista: „Dar nu ti s-a intimplat sa mergi la cumparaturi de sandale si sa te intorci acasa cu pantofi?“ Ba da, sincer, mie de exemplu mi s-a intimplat sa merg la cumparaturi de reviste bune si sa ma intorc acasa cu reviste proaste.
„Inca din copilarie, o urmarise nebunia cu jurnalismul“, mai spune acelasi redactor. Pe unii doar i-a urmarit nebunia, pe altii constat ca i-a si ajuns, din pacate.
In Unica, Lucian Viziru scapa hatul cavitatii bucale si slobozeste o marturisire: „Sint mindru de prietena mea. Orice cioara isi lauda puiul, nu?“. Daca spuneam eu asta, ma dadea in judecata. (Din fericire, oricum, Canada nu ma va extrada niciodata, asa ca lasati orice speranta).
Din aceeasi revista trebuie sa aflam (nu stiu de ce) cum nu se agata o femeie: „Nu se duce sa-i spuna: sper ca ti-ai dat seama ce inteligent sint, cum pasesc eu asa, cu virful picioarelor inainte“. Nu stiu, in acest caz, cam pe la ce IQ ma invirtesc eu, care (va spun sincer) merg cu virful picioarelor – asemeni altor 5.999.999.999 de oameni – usor in exterior.
„Cristinei ii merge bine si in poezie, si in afaceri“, mai spune Unica. In poezie presupun ca ii merge in rima (strins) imbratisata, ritm iambic si masura mare, iar in afaceri – in consecinta.
Pentru ca, bazindu-se pe panseurile abstracte, nu si-a dospit tirajul prea mult, Unica a trecut la teatru erotic. Citesc rosu: „Clitorisul afrodiziac“. Un superb pleonasm, o fiziologie a carei redundanta ucide pasiunea ca pe-un gindac de bucatarie parcat sub tirlic. Mai vad un titlu: „Priveste sexual“. Privesc, privesc, ba chiar as mai avea niste sugestii pentru lista de verbe sexualizate intensiv: matura sexual, coroboreaza sexual, concediaza sexual, da Delete pe text, tot sexual.
Viva, in schimb, româniteaza niste englezeli de nu se vad: „diva de odinioara arata destul de ne-glamour“. Dupa cum intreg articolul arata destul de ras-peculiar si stra-nonsense.
Aceeasi revista necheaza sentinta: „Meryl Streep a fost toata viata o actrita ale carei roluri au lasat fara replica“.
Pe redactorul responsabil cu laureatele Oscar pesemne ca l-or fi lasat mut, dar astora din Academia Americana de Film nu le-a inchis gura. Ajustind ideea si aducind-o la zi, redactorii care scriu despre Meryl Streep au avut toata viata lor panseuri care au lasat fara replica.
Doamne, cat o sa-mi lipsesti!