Este, asa cum o stie lumea, vedeta stirilor Realitatea TV, fosta sotie a lui Dan Teodorescu si fina presedintelui Traian Basescu… Pe 21 decembrie, Melania Medeleanu va fi amfitrioana Galei 10 pentru Romania, alaturi de Mihai Tatulici. Insa, dincolo de definitiile prea exacte, Melania Medeleanu este o femeie sensibila si foarte amabila, delicata si dulce, sofisticata si greu de inteles pentru cei care vad lumea in nuante obisnuite.
Vezi si fotografiile din pictorialul cu Melania
Singura traditie pe care o respect e aceea de a ma bucura
Tango: Sfarsitul de an este pentru tine un moment de bilant? Cum ies bilanturile lui 2009?
MELANIA MEDELEANU: Mi-e dor de Nasturica, dar ma bucur ca inainte de a pleca in raiul pisicilor mi i-a lasat pe Chirita si pe Tedi. Mi-e dor de bunica, dar ma bucur ca mama a fost langa ea si a putut s-o tina in brate. Imi pare rau ca am retezat din greseala un trandafir cand am tuns iarba, dar ma bucur ca cel mare si roz din poarta a crescut ca un nebun. Imi pare rau pentru fiecare minut in care am plans, dar compensez cu toate zambetele pe care le primesc.
Tango: Cum arata, de obicei, sarbatorile de iarna pentru tine? Pretuiesti organizarile festive, respecti traditiile?
MELANIA MEDELEANU: Singura traditie pe care o respect e aceea de a ma bucura. Si nu fac niciun efort pentru asta. Atat de des amanatele intalniri cu prietenii, sablonul din sms cu „te sun mai tarziu, sunt in sedinta“, expediat butonand tastele telefonului aproape fara sa te uiti la ele, sunt puse in stand by. „Stand by“ devine „stand by me“. Craciunul mi-e cea mai draga dintre sarbatori si nu mi-o strica nimic, niciodata.
Tango: Cum erau sarbatorile din copilarie?
MELANIA MEDELEANU: Sarbatorile din copilarie miros a portocale. Portocale ascunse din timp sus, pe dulap, sa prinda Craciunul. Desi mi-am pus serios mintea la contributie cum sa scot miezul fara sa stric coaja si sa fiu in consecinta prinsa cu… portocala-n sac, a trebuit de fiecare data sa astept ziua magica sa-i simt gustul. Nici fratele meu n-a indraznit sa strice vreuna, desi era expert in spartul oalelor in capul meu!
Tango: Decembrie incepe cu un mare eveniment, gala „10 pentru Romania“, in care esti foarte implicata. Ce aduce nou gala din acest an?
MELANIA MEDELEANU: Ne place sa credem ca „10 pentru Romania“ aduce in fiecare an ceva special. Si nu numai pentru oamenii pe care ii premiem si pentru momentele pe care le traim la Ateneul Roman; nu numai pentru faptul ca, intr-o societate care pare sa-si fi pierdut valorile, noi sustinem cu tarie adevaratele elite; dar si pentru ca gala „10 pentru Romania“ a devenit un punct de reper pentru fiecare sfarsit de an si a castigat, prin cele patru editii de pana acum, un loc pe agenda publica.
Anul acesta, evenimentul capata dubla semnificatie pentru ca vine intr-un moment de retrospectiva. Un moment in care tragem linie si vedem ce au reprezentat ultimele doua decenii pentru noi, pentru romani. Si il vom avea alaturi pe cel care avut un rol decisiv in schimbarea din ‘89, pe Mihail Gorbaciov.
Tango: Mai ai inca emotii, temeri de aparitiile in fata multor oameni, dupa atatia ani de existenta „vizibila“?
MELANIA MEDELEANU: Am emotii ori de cate ori imbrac o rochie in care risc sa ma impiedic. Am emotii si cand o probez in oglinda, va dati seama cum imi tremura sufletul la fiecare pas urmarit de sute de spectatori si de mii de telespectatori? Camera de luat vederi mi-e prietena buna.
Stiu cat si cum sa-i dau, ea stie cum sa capteze si sa raspandeasca. Reglajul e mult mai fin si mai complicat de realizat atunci cand atatia actori, scriitori, sportivi, oameni care au facut cu adevarat ceva in viata te privesc de la doi pasi si sunt asezati in fata ta cu un pas mai jos. E pentru mine coplesitor, as cobori oricand de pe scena sa-i las pe ei sa urce. Pe scena Ateneului fac tot ce pot sa nu atrag atentia asupra mea, sa las luminile sa se joace cu chipurile lor, ale celor in fata carora ma inclin.
Tango: Ce ti-a adus bun celebritatea si ce ti-a adus rau?
MELANIA MEDELEANU: Ieri, la scoala la care vorbesc unor copii frumosi despre ce inseamna sa fii jurnalist, am fost intampinata de un tanar care m-a rugat sa nu intru in clasa pana nu ne strangem toti cursantii! Recunosc, m-am amuzat teribil de fastaceala lui cand i-am explicat ca eu sunt profa. Nu sunt celebra. Am o meserie care ma aduce in fata publicului, dar celebritate inseamna mult mai mult de atat. Sunt cunoscuta de cei care se uita la stiri. Nu-s asa multi, incat asta sa-mi creeze probleme majore. Sunt suficient de multi insa, incat orgoliul meu sa doarma linistit.
Tango: Ce este greu in munca ta? Ce este foarte frumos in ceea ce faci?
MELANIA MEDELEANU: E frumos sa afli primul si sa spui mai departe. E frumos cand informatii culese de echipa din care faci parte corecteaza erori. Cand ce spui si cum spui face pe cineva sa zambeasca. Ce e greu trebuie sa ramana in bucataria stirilor. Sau in bucataria vietii tale personale adesea neglijate.
Mi-e mai drag cand mi se spune ca sunt un om frumos, decat o femeie frumoasa
Tango: Cum de reusesti sa iti traiesti cu discretie viata personala? La un moment dat se stiau amanunte despre viata ta, acum este totul invaluit in mister…
MELANIA MEDELEANU: Nu cred ca la un moment dat se stiau amanunte despre viata mea. Cred ca, tocmai pentru ca nu se stiau amanunte, ele erau brodate. Uneori mai frumos, alteori mai… nefericit.
Desi imi plac tainele, nu e niciun mister la mijloc. Nu ma ascund nicaieri, toti cei care trebuie sa stie despre mine, familie, prieteni, stiu. Mie mi-e de-ajuns. Daca totusi luam in calcul un mister, acela e ca au disparut raspandacii de zvonuri. Sau poate le-a fost rusine de ce-au facut si nu mai inventeaza lucruri despre altii contra unor articole pozitive despre ei insisi.
Tango: Cand ai constientizat pentru prima data ca esti frumoasa? Lucrul asta te-a stanjenit vreodata, sau frumusetea te-a ajutat in cariera ta?
MELANIA MEDELEANU: Mi-e mai drag cand mi se spune ca sunt un om frumos, decat o femeie frumoasa. Imi si convine. Economisesc si timp, si bani, pentru ca astfel trebuie sa ma gatesc mai putin.
Tango: Crezi ca traim o singura mare iubire, pentru care ne pregatim prin toate celelalte?
MELANIA MEDELEANU: Sunt oameni care stiu. Care privesc chipul celuilalt o secunda si stiu ca acolo e marea oprire. Si mai sunt oameni care nu iubesc niciodata. Sa ai parte de o iubire e un privilegiu.Sa dai de doua mi se pare loterie curata. Dar unii castiga.
Tango: Cum stii ca traiesti o mare iubire – si nu doar o clipa de indragostire?
MELANIA MEDELEANU: Farmecul acestei „stiinte“ e tocmai acela ca n-are nevoie de explicatii. Stii si gata. Asa cum recunosti curcubeul despre care stiai doar din povesti.
Tango: Crezi in schimbare, in evolutie, in progres? Ce s-a schimbat in bine in tine o data cu trecerea anilor?
MELANIA MEDELEANU: Ar fi trist sa nu fie asa. Sa ramai amortit intr-o lume in miscare. Pentru mine prima schimbare esentiala e ca am inceput sa vad. Nu sa privesc, ca pana mai ieri, ci sa vad. E momentul in care am inceput sa ma simt utila, sa inteleg ca lucrurile pe care le fac pot schimba vieti. Ca oriunde te-ai uita, foarte aproape de tine se afla cineva caruia poti sa-i dai ceva. Un copil, un pisoi, un arici, un alcoolic, un depresiv. Fiinte pentru care un gest pe care poti sa-l faci cu un minimum de efort inseamna mai mult decat au primit vreodata de la viata.
Tango: Ce te face sa razi?
MELANIA MEDELEANU: Miliarde de lucruri: Chirita si Tedi alergandu-se cu Tasha, un mugur de trandafir care-mi spune sa stau linistita c-o sa treaca peste iarna, soarele intr-o zi in care nu-l astept, un om care-mi zambeste pe strada, mailul unui telespectator, vecina mea scriitoare, Tom Baxter, Micul Print, verde la semafor cand ma grabesc, marea vazuta pe nepusa masa… n-ai spatiu pentru cat stiu eu sa rad.
Tango: Cand ai plans ultima data si de ce?
MELANIA MEDELEANU: La moartea lui Gheorghe Dinica. Visam sa fac un interviu cu omul asta. Si tot timpul mi-era teama. Imi spuneam: o fi satul de-atatea intrebari, sa-l bat la cap tocmai eu, care-i apreciez pe cei ce nu se expun? Si-apoi imi luam inima-n dinti si-mi ziceam: in fond, il provoc sa-mi spuna lucruri frumoase!
Eram convinsa ca are multe de povestit. E cinic ce va spun, dar cand era in spital, fara speranta, ma rugam sa nu fiu eu cea care-i anunta plecarea. Mi-era frica sa nu izbucnesc in plans. In ziua aia am avut totusi cateva ore sa ma adun… Si stii, desi sunt un om politicos, in tot jurnalul n-am fost in stare sa spun „Buna seara“. Nu i-am salutat pe telespectatori, nu mi-am salutat in direct colegii… pentru ca seara numai buna nu era.
Vezi si fotografiile din pictorialul cu Melania Medeleanu.
Articol preluat din Revista Tango nr. 52 din decembrie 2009 – ianuarie 2010
