Este prim-balerina a Operei Nationale din Bucuresti, dar o putem vedea si la Teatrul Odeon, interpretand rolul Isadorei Duncan in „Cand Isadora dansa” sau in spectacolele in care ii este partenera de scena lui Razvan Mazilu, „Un tango más” sau „Razvan Mazilu & Ladies”. Monica Petrica este o femeie de-o frumusete si de-o gratie nepamanteana, intru totul remarcabila nu doar pentru felul in care paseste, ci si pentru cel in care zambeste si, mai ales, gandeste.
Alice Nastase Buciuta: Ai stiut din frageda copilarie ca baletul este drumul tau?
Monica Petrica: Unchiul meu, Alexandru Ilie, fratele mamei mele, a fost solist la Opera din Iasi. Inca suntem foarte apropiati! Cand m-am nascut, a venit la spital si m-a vazut, s-a uitat la mainile si la picioarele mele si a zis: prim-balerina va fi! Mi-a insuflat lucrul acesta intr-o forma subliminala. El mi-a facut si primele baite si facea gimnastica cu mine. Apoi, datorita lui, de la trei-patru ani, am fost introdusa in lumea Operei. Ma ducea la toate baletele si spectacolele de la Opera. El, la vremea respectiva, era profesor de balet la un club de gimnastica sportiva si a antrenat si lotul national al gimnasticii. Vazand-o pe Nadia, pentru ca o intalneam foarte des la antrenamente, ii spuneam „vreau sa fiu ca Nadia”. Unchiul meu spunea: „Peste cadavrul meu! Nu vreau sa aud, este prea multa munca si, dupa cum bine stii, orice cariera se termina foarte rapid”, pentru ca la copii, la gimnastica, dureaza pana pe la 16-17 ani. Plus ca este o viata spartana, cu multe sacrificii.
Marea Dragoste – Tango: Nu e exact acelasi lucru si la balet? Se vorbeste mereu despre cat de greu este sa fii balerin, ce viata spartana, cata munca, cate sacrificii, cate renuntari…
MONICA PETRICA: Stii ce se intampla? In clipa in care iubesti ceva cu adevarat, nu ti se mai pare nimic un sacrificiu. Esti pur si simplu acolo. Traiesti, respiri, sub toate formele, balet. Nu mai ai sub nicio forma senzatia ca muncesti. Orice durere dispare in clipa in care esti pe scena si vezi cum vibrezi sub toate formele si primesti energia publicului. Este un schimb permanent. Cand esti la aplauze si ii vezi pe toti oamenii aceia cum stau in fata ta si te adora, iti dau dragostea lor fara sa le faci nicio promisiune, ce poate sa te unga pe suflet mai mult de atat? Dupa parerea mea, e cea mai frumoasa forma de dragoste.
Imi doresc ca publicul meu sa isi aduca aminte de mine cand eram senzationala. Sunt foarte multi artisti care spun „nu stiu cand sa ma desprind de scena”. Este un fir atat de fin intre exceptional si ridicol!
Marea Dragoste – Tango: Deci ai tanjit sa te apuci de gimnastica, nu de balet…
MONICA PETRICA: Eu cu mama mea m-am mutat pentru o perioada scurta la Brasov si am fost selectionata in scoala pentru gimnastica, dar acolo am ales gimnastica ritmica, nu cea sportiva. Faceam si patinaj de performanta la Brasov si gimnastica ritmica, dar, la un moment dat, profesorii mi-au spus sa aleg intre ele, pentru ca nu le pot face pe amandoua si trebuie sa ma hotarasc pe ce drum voi merge. Si atunci, la opt ani, cand a trebuit sa iau decizia asta pentru viitor, eu am spus: „Atunci, vreau la balet!”, spre deliciul tuturor si mai ales al unchiului meu. M-am pregatit un an de zile cu el si am intrat la liceul de coregrafie prima, din clasa a treia.
Marea Dragoste – Tango: Si a urmat o cariera stralucita… Cum a inceput drumul spre succes?
MONICA PETRICA: In clasa a unsprezecea, am fost selectionata de maestrul Oleg Danovski sa fac parte din compania dansului. El venea tot timpul si lua cele mai bune balerine din scoala. Tin minte si acum ca ii spusese maestrului meu de balet de la vremea respectiva, „te rog sa ai grija de fata asta, ca o sa fie o mare balerina”.
Marea Dragoste – Tango: Maestrul Oleg Danovski te-a luat in compania lui… Ce s-a schimbat?
MONICA PETRICA: Am terminat clasa a douasprezecea si, cand am ajuns in compania maestrului, imi povesteau colegii de acolo ca fusesem distribuita in turneul din Taiwan cu un an inainte, inca de cand eu eram in clasa a unsprezecea! Imi vedeau numele si intrebau tot timpul „cine este Monica Petrica”? Asa ca debutul meu ca balerina profesionista a fost in Taiwan, dupa Revolutie. Oleg Danovski intotdeauna a avut aceasta deschidere catre exterior. Isi crease aceasta companie de Dans Clasic si Contemporan „Oleg Danovski”, la Constanta, singura companie din Romania pe vremea lui Ceausescu care era desprinsa de Opera. In fiecare an se ducea la toate liceele de coregrafie si selectiona cei mai buni balerini. In perioada aceea am dansat in doi ani cat in zece ani! De pilda, aveam un turneu in Germania, care dura aproape trei luni si dansam in fiecare seara! A fost o experienta foarte intensa.
Marea Dragoste – Tango: Si dupa aceasta experienta?
MONICA PETRICA: Dupa aceasta perioada la Oleg Danovski, am plecat in America, tot datorita unchiului meu care, intre timp, ajunsese acolo. El era unul dintre cei mai performanti maestri. A antrenat gimnastele din Indonezia si, la vremea respectiva, au fost premiate, au luat medalii la sol pentru coregrafie. Toti il doreau foarte mult, pretutindeni in lume, iar atunci cand nu i s-a dat voie sa plece in strainatate, s-a revoltat si a fugit in America. Dupa Revolutie, deschizandu-se portile tarii, mi-a facut rost de aceasta bursa in America si am ajuns si eu la compania Atlanta Ballet, o alta experienta incredibila.
Marea Dragoste – Tango: Cand mergi intr-o alta scoala de balet inveti mai mult decat ai putea invata acasa?
MONICA PETRICA: Eu cred ca fiecare artist din zona dansului trebuie sa calatoreasca in mai multe companii. Dincolo de CV-ul pe care il completezi astfel, te intregesti ca artist. In fiecare companie intalnesti alti profesori de balet, alta metoda de predare. E cu totul si cu totul imperativ sa faci lucrul asta. In strainatate, din cate stiu, majoritatea balerinilor nu stau mai mult de doi-trei ani intr-o companie. Dar la noi, din cauza sistemului pe care l-am avut pe vremea lui Ceausescu, intr-o forma sau alta, eram cantonati aici, nu aveam voie sa plecam. Dar eu cred ca mai ales in clipa in care iti doresti sa fii si coregraf, nu poti sa stai in aceeasi companie pentru multa vreme.
Marea Dragoste – Tango: Acesta e mersul firesc al unui balerin, va fi si coregraf? Si tu vei fi coregraf?
MONICA PETRICA: Imi doresc enorm! Sper sa am indeajuns talent cat sa pot merge mai departe in directia asta.
Marea Dragoste – Tango: Dar te gandesti deja la retragere, la o noua etapa?
MONICA PETRICA: Da. Vreau sa ma retrag de pe scandura scenei.
Marea Dragoste – Tango: De ce?!
MONICA PETRICA: In primul rand, pentru ca imi doresc ca publicul meu sa isi aduca aminte de mine cand eram senzationala. Sunt foarte multi artisti care spun „nu stiu cand sa ma desprind de scena”. Este un fir atat de fin intre exceptional si ridicol! In zona dansului, din pacate, nu este viata atat de lunga ca la un actor. Un actor poate sa joace pana la 80 de ani. Sunt create tot felul de personaje care ii dau aceasta lejeritate de a aparea in diverse ipostaze. In dans, nu prea sunt. Am deja o varsta venerabila, am 43 de ani. La 43 de ani, multe dintre balerine nu mai danseaza. De aceea, vreau sa fac acest pas.
Marea Dragoste – Tango: Multe balerine in strainatate nu mai danseaza probabil pentru ca acolo oricum statutul lor este altfel asezat, pe cand aici, la noi in tara, nici nu ai dreptul legal sa te retragi!
MONICA PETRICA: Asa este, dar in acelasi timp, mi se pare firesc si decent sa las celor din urma loc sa vina. Pentru ca sunt copii atat de talentati la douazeci de ani, care au ce sa spuna! Eu nu am orgoliul de a fi cu orice pret in fata, am, cred eu, si foarte mult bun-simt si, in acelasi timp, simtul ridicolului. Sunt foarte atenta la toate detaliile, vreau sa fie totul impecabil si cred ca asa este elegant.
Marea Dragoste – Tango: Privind in urma, in acest moment de bilant, cand a venit marea ta confirmare, cand ai simtit ca esti recunoscuta, ca ai succesul dupa care ai tanjit?
MONICA PETRICA: Stii, dupa ce am fost rugata sa fac parte din juriul de la „Romania danseaza”, am vazut atatia copii amarati, atatia copii care n-aveau posibilitatile pe care le-am avut eu, incat am realizat cat de fericita sunt si am fost mereu, ce noroc am avut in viata sa intalnesc oameni frumosi si sa fiu inconjurata numai de oameni ai artei, fara sa fi avut parte de incercarile dure ale vietii. Era acolo un baietel care spunea ca n-avea nici macar oglinda in casa si ca isi corecta miscarile de breakdance noaptea, la lumina si la umbra becului. Numai cand afli despre astfel de situatii, vezi ca totusi viata ta este superba. Nu ne dam seama ca poti sa fii fericit si cu mult mai putin decat ai. Trebuie doar sa cauti in tine insuti aceasta fericire, nu in exterior. Eu am fost fericita, atat timp cat eram pe scena si cat sunt inca, simt ca plutesc…
Am fost iubita, insa singura greseala pe care cred ca pot sa mi-o atribui este ca am privit mult prea mult spre zona profesionala si n-am stiut sa daruiesc de ajuns.
Marea Dragoste – Tango: Au fost, insa, si sacrificii in plan personal. N-au fost si momente de singuratate?
MONICA PETRICA: Am descoperit intr-adevar, in ultima perioada, ca acel echilibru pe care credeam ca-l am nu era tocmai real. Tot ce-i mult strica, asa e si in lumea asta. Baletul iti fura foarte mult din timp, te epuizeaza, ajungi obosit acasa, nu mai ai timp de prieteni, de socializare, aproape nu mai ai timp sa faci nimic. In clipa in care maturizarea se face treptat si vezi cum, din zece in zece ani, schimbi prefixul, incepi sa descoperi ca lucrurile nu stau doar asa, ca nu exista numai balet. Fara sa vreau, m-am dus prea mult in zona aceasta si am neglijat o parte esentiala a vietii mele, toata latura asta sentimentala si emotionala, de care cred ca toata lumea are nevoie. Eu sunt o romantica intarziata, intotdeauna am crezut in povesti, iar lumea dansului e ca un basm, se bazeaza pe aceasta poveste feerica, cele mai frumoase momente le-am trait pe scena, ca intr-un halou… Totusi, de ceva vreme, incerc sa revin cu picioarele pe pamant, sa ma obisnuiesc cu tot ce tine de latura cotiadianului. Majoritatea lucrurilor sunt efemere…
Marea Dragoste – Tango: Dar frumoasa te-ai simtit mereu? Noi spunem „e frumoasa ca o balerina”, deci pentru voi frumusetea ar trebui sa fie o permanenta.
MONICA PETRICA: Niciodata nu mi s-a spus ca sunt frumoasa. Profesorii la scoala mergeau pe calitatile native si pe tot ce tine de tenacitate, nu am fost incurajate in directia asta, nu ni s-a spus ce frumoase suntem, nici mi enu mi s-a spu. Mult mai tarziu am auzit asta din partea iubitului meu, dar in niciun caz din partea profesorilor…
Marea Dragoste – Tango: Acum iubesti, esti iubita? Cum arata viata ta dincolo de lumina rampei?
MONICA PETRICA: Stii cum se spune, dupa ce pierzi ceva, atunci realizezi cu adevarat valoarea acelui lucru. Am fost iubita, insa singura greseala pe care cred ca pot sa mi-o atribui este ca am privit mult prea mult spre zona profesionala si n-am stiut sa daruiesc de ajuns. In scoala, noi am fost invatati ca, pentru a ajunge la miscarea respectiva, trebuie sa repeti zi de zi, an de an, ca sa ajungi la o performanta. Daca nu esti perseverent in ceea ce faci, daca nu esti serios, daca nu te dedici total, nu ajungi acolo. Iar eu, de cand ma stiu, am vrut sa fiu cat mai buna.
Marea Dragoste – Tango: Doamna Ileana Iliescu spune ca cel mai mare regret in viata este ca nu are un copil. Te intreb si pe tine acelasi lucru, ai acest regret?…
MONICA PETRICA: Am crescut intr-o familie monoparentala, iar mama a fost dedicata mie trup si suflet, nu si-a mai refacut viata dupa ce s-a despartit de tatal meu. S-a recasatorit doar in perioada in care am fost noi la Brasov, asa am ajuns acolo, dar a fost focusata numai pe mine. Daruindu-mi atata dragoste si fiind tot timpul aplecata asupra fiecarui lucru din viata mea, spunea „nu ma intereseaza nimic altceva, vreau doar atat, sa faci ceea ce iti place si eu voi fi in spatele tau”. Desigur, din dragoste. Dar cred acum ca, uneori, e bine sa iti lasi copilul sa faca si ceea ce doreste, dar sa-l lasi si sa infrunte singur anumite situatii in viata. Am fost tot timpul sprijinita, sub toate formele, de mama. Mi-a creat toate conditiile in acest sens si, fara sa vreau, am privit tot timpul prin prisma ei. Mi-a fost mereu teama: daca nu ma voi ridica la nivelul ei daca voi face un copil? Cand ai un copil trebuie sa-i daruiesti tot ce-i mai bun. Daca eu sunt toata ziua in sala de balet, cum voi face asta? Aici a fost balansul intre idei. Desigur, m-am gandit si la deformarea corpului, pentru ca, intr-o forma sau alta, se schimba corpul dupa nastere. Nu mai esti atat de elastica, oasele se modifica si, de teama asta, n-am indraznit sa merg mai departe.
Marea Dragoste – Tango: Tu nu esti in momentul in care sa poti sa spui ca Ileana Iliescu, „e regretul vietii mele ca nu am copil”. Tu inca poti schimba asta, nu?
MONICA PETRICA: Am facut acum, pe intai martie, 43 de ani. Mi se pare prea tarziu. Asa ca daca nu va fi sa fie, eu am zis ca oricand pot face altceva – si putini sunt cei care isi doresc s-o faca, desi mi se pare cel mai mare bine pe care poti sa-l realizezi: sa infiezi un copil. Sa daruiesti dragoste neconditionata unui sufletel care n-a fost dorit cred ca e cea mai mare binecuvantare, dupa parerea mea.
Nu ne dam seama ca poti sa fii fericit si cu mult mai putin decat ai. Trebuie doar sa cauti in tine insuti aceasta fericire, nu in exterior.
Marea Dragoste – Tango: Ti s-a intamplat vreodata sa nu ai incredere in tine?
MONICA PETRICA: Incredere am avut, dar fiecare tanjeste dupa confirmarea celor din breasla lui. Iar in breasla noastra sunt foarte putini care recunosc valoarea altuia. Eu sunt genul de om care cand vede ceva care ii place, se duce si spune: vai, ai fost foarte bun, mi-a placut foarte mult cum ai dansat. Simt nevoia sa daruiesc pentru ca, la fel cum daruiesti, automat primesti. Eu cred foarte mult in schimbul asta. Ca sa primesti iubire, trebuie sa daruiesti inainte. Asa si in meseria noastra. Eu n-am fost niciodata un om invidios si n-am invidiat pe nimeni.
Marea Dragoste – Tango: Da, dar nici nu ai avut nevoie de asta, pentru ca ai fost mereu, cea mai buna.
MONICA PETRICA: Am avut si eu momente cand pur si simplu mi-am dorit sa fac parte din anumite balete sau sa dansez anumite roluri care nu mi s-au dat. Dar am avut, zic eu, intelepciunea si maturitatea de a privi sub alta forma, de a spune ca inseamna ca nu sunt pentru mine, iar viitorul cu siguranta imi va aduce ceva mai bun. Nu am pus-o sub forma geloziei, de ce X poate si eu nu pot. N-am urat pe nimeni si, in acelasi timp, ma simt impacata cu mine insami ca tot ce am facut am facut pe meritele mele, fara sa fac compromisuri. Daca este ceva de care sunt foarte mandra in viata mea este ca niciodata nu am facut compromisuri. Asta este firea mea.
Marea Dragoste – Tango: Nici in relatii nu ti s-au propus compromisuri? Nu te-ai trezit, cateodata, ca esti considerata un trofeu?
MONICA PETRICA: Fara sa vreau, prin felul meu de a fi si de a gandi, am capatat niste repere foarte sanatoase. Sigur ca am avut mereu si teama de a nu fi privita ca pe un trofeu, mai ales dupa ce am castigat o anumita notorietate, mai ales ca fiecare dintre noi are o parte vulnerabila.
Marea Dragoste – Tango: In meseria voastra sunt multe cazuri, imi vine in minte acum Maria Callas… Si tu esti faci parte din aceeasi categorie de femei, artiste, sensibile, frumoase…
MONICA PETRICA: Cred ca tine si de ce ti-e scris. Daca ti-e scris sa cunosti omul care sa ramana langa tine, il vei intalni. Cred ca nimic nu este mai important in viata decat sa simti iubire, sa fii iubit si sa iubesti.
Marea Dragoste – Tango: Dar se simte asta in dansul tau? Ai dansat altfel atunci cand erai indragostita si erai iubita?
MONICA PETRICA: Da, da! Aveam sentimentul ca pasesc pe norisori. Orice exercitiu fizic devenea atat de usor de executat, ca nu mai aveam nicio problema. Imi place foarte mult starea aceea de indragostire. Dupa parerea mea, este cea mai frumoasa! Cand te curteaza cineva si ai emotii, cand nu stii daca vei primi un telefon sau o surpriza frumoasa din partea celuilalt si stai cu sufletul la gura, gandindu-te ca te suna, ca iti va da un semn… Sunt cele mai frumoase momente.
Marea Dragoste – Tango: Dar cum e sa dansezi cand te priveste din sala omul pe care-l iubesti?
MONICA PETRICA: Cred ca este tot ceea ce mi-as fi dorit si ce imi doresc. Ce poate sa fie mai frumos decat sa fii privita, in timp ce dansezi, de persoana care te iubeste si pe care o iubesti? Sunt mereu in sala oameni foarte multi care iubesc artistii, dar atunci cand printre ei este cel care este in sufletul tau…
Ce poate sa fie mai frumos decat sa fii privita, in timp ce dansezi, de persoana care te iubeste si pe care o iubesti?
Marea Dragoste – Tango: Te-ai gandit vreodata sa notezi, sa ai vreun jurnal, sa scrii o carte?
MONICA PETRICA: Nu, nu m-am gandit. Am avut foarte multe intamplari hazlii cu Razvan Mazilu la evenimentele noastre pe care le-am facut de-a lungul anilor. Am zis ca la un moment dat o sa scriem o carte a acestor evenimente pentru ca erau atat de haioase! Desigur, spre norocul nostru, totul se termina cu un happy-end si eram fericiti ca se rezolva totul. Cat despre partea sentimentala, sunt o persoana extrem de discreta. Nu stiu acum cat de mult ar interesa publicul sa povestesc ce am trait pana acum. Atat timp cat am fost admirata pe scena, asta a fost cea mai mare multumire a vietii mele.
Marea Dragoste – Tango: Poate ca totusi, marea dragoste, aceea pe care o meriti pe deplin, o vei impartasi cu admiratorii tai, cand va veni, curand…
MONICA PETRICA: Eu am convingerea si toata increderea ca, in viitorul apropiat, chiar anul acesta, voi avea impliniri pe plan sentimental. Asta imi doresc cel mai mult, sa iubesc si sa fiu iubita.
Fotografii de Paul Buciuta
Make-up artist: Mirela Vescan
Hair-Style: Monalisa Cristache, Salon Fason by Cristina Grama
Tinute: Deea Buzdugan, Maria Lucia Hohan
Locatie, Palatul Odeon
www.palatulodeon.ro
Splaiul Unirii, nr.162, sector 4 Bucuresti
