Cautarea sensului existentei, mirarea in fata structurii atat de perfecte a lumilor vazute si nevazute, aventura cunoasterii, toate construiesc pana la urma acel sentiment pe care il pretuim atat de mult – fericirea. Sedusi de sclipirea inselatoare a materiei, ne-am lasat purtati pe curente de ape tulburi, incercand sa pescuim diferiti pestisori, evident, toti de aur. Am crezut ca fericirea inseamna bogatie, lux, putere, faima, respect si am pornit la vanatoare de himere.
Un shaman batran, din selva amazoniana, Juan Flores spune ca se simte fericit atunci cand este util si mai ales atunci cand nu uita ca „plasa lumii este tesuta din iubire“. M-am gandit, pentru acest numar, sa caut cateva idei despre fericire, asa cum le-au simtit parintii crestinismului, energie in care ne scaldam si noi pe aici, pe unde binecuvanta marea si pietrele Sfantul Apostol Andrei. Si daca am privi aceste fericiri crestine ca pe un indreptar al vietii, poate ca am dobandi, in cele din urma starea de gratie a celui impacat cu el, cu lumea si cu universul. Ajungand in acel punct al evolutiei constiintei am putea, apoi, ridica ochii catre cer, rostind: „Multumesc, Doamne, pentru tot. Creatia Ta este minunata!“
Lectiile de viata vesnica ale mantuitorului Iisus Hristos incep cam asa:
„Fericiti cei saraci cu Duhul, caci a lor este imparatia cerurilor“, care s-ar talcui cam asa: fericirea este in interiorul fiecaruia dintre noi, suntem unici si irepetabili ca persoana, in timpul vietii, dar ceva ne uneste si ne anima pe toti, Duhul, spiritul sau scanteia lui Dumnezeu. Nu ne mai trebuie nicio bogatie daca ne constientizam esenta divina. Adevarata fericire este a celui care isi intalneste esenta nemuririi.
„Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul!“ Si aici, mai ales acum, dupa ce am putut intelege cum functioneaza legile universale: atractia, raportul cauza-efect, putem intelege ca esenta fericirii comune rezida in caldura si bunavointa noastra. Arhimandritul Teofil Paraian scrie: „Cel bland este fericit, caci ramane neschimbat, in imprejurari foarte diferite. El nu poate fi scos din linistea pe care o are in suflet de vreun chip al maniei.“ Si, dupa atatea experiente, cred ca am inteles ca mania, ura, invidia, neuitarea raului ne macina si ne usuca, indiferent de cat de bogati, potenti sau remarcabili suntem in societate.
„Fericiti cei ce flamanzesc si se insetoseaza de dreptate, ca aceia se vor satura!“ Viata ne demonstreaza clar ca exista un raport de subordonare intre dreptate si fericire. Justetea faptelor, gandurilor si vorbelor noastre ne garanteaza implinirea sufleteasca. Dreptatea nu este un concept filosofic sau intelectual, ci este o energie divina. Pentru hindusi, dreptatea este „faurarul karmei“, iar noi avem proverbe ca „dupa fapta si rasplata“ care ne amintesc ca, in fata Atotputerniciei Ceresti, nu ne putem ascunde nedreptatile. Nu exista hazard sau fatalitate, si, desigur, nu-l putem invinui pe Creator ca poate fi nedrept. Daca viata noastra nu este fericita, inseamna ca pe undeva, pe parcursul evolutiei noastre, am nedreptatit pe cineva si acum traim aceeasi experienta, tocmai pentru a o intelege si alchimiza.
„Fericiti cei milostivi, caci ei se vor milui!“ sau atat de frumosul „dar din dar se face rai“. De la buddhism pana la crestinism si islamism, circula principiul caritatii, compasiunii si al iubirii fata de semeni. Cand ajutam pe cineva, de fapt imprumutam saracii Domnului, caci doar un pahar gol se mai poate umple odata. Avaritia si lacomia, egoismul si trufia nu au generat decat nefericire si razboi, rascoale, revolutii… Binele individual nu poate fi deconectat de la binele colectiv. Un proverb arab spune: „Daca vecinul meu este sarac si eu sunt sarac, dar daca eu sunt bogat si el este sanatos!“ Cand impartim, ne umplem de un sentiment cu adevarat inalt. Incepem sa semanam cu Cel dupa al carui Chip suntem zamisliti!
„Fericiti cei curati cu inima, caci aceia vor vedea pe Dumnezeu“. Cat de simplu ne indruma Hristos sa-l cautam pe Tatal in noi insine si nu sa ratacim orbeste pe carari prafuite, inchinandu-ne la idoli. Fiecare dintre noi, indiferent de religie, rasa, cultura, sex sau apartenenta sociala, il avem pe Dumnezeu in sufletul nostru. Un cuget curat elimina toate impuritatile care obtureaza lumina nemuririi din propria constiinta. Eliphas Levi credea ca : „atunci cand adormim cu inima impacata, ne inaltam sufletul in cele mai inalte sfere, iar dimineata ne gaseste zambind, dar cand somnul ne fura avand cugetul greu si sufletul intunecat, duhul nostru coboara in tenebre, prada cosmarurilor, trezindu-ne livizi, incercanati si fara niciun chef de viata“.
„Fericiti facatorii de pace, caci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!“ Stim ca Dumnezeu este iubire, iar pacea este expresia ei fundamentala. Evreii si arabii se saluta si astazi cu „Pace tie!“ Doua motoare modeleaza si modifica structurile subtile ale acestei lumi. Iubirea si Ura, prima construieste si uneste, a doua distruge si separa. „Pacea este nectarul zeilor“ rosteau sacerdotii antichitatii, iar „razboiul reprezinta frustrarea intunericului care si-a atins limita de competenta“ cum credea si propovaduia marele Ghandi!
Asadar, trecand in revista, foarte scurt si expediat, suma pildelor din Noul Testament, putem intrezari marea taina a Fericirii. Dar pentru a demonstra veridicitatea si infailibilitatea acestor invataturi, nu este suficient exercitiul intelectual. Aici devine puternica experienta personala, trairea, alchimizarea. Taoistii spun ca pentru a deveni fericit si a nu-ti mai pierde niciodata aceasta stare de gratie trebuie sa transformi instinctele in sentimente, sentimentele in ratiune, iar ratiunea s-o transformi in pace! Sa nu-l uitam pe batranul shaman care vorbeste despre utilitate. Scriitorul Jan Van Helsing cunoaste fericirea in deplinatatea ei cand realizeaza ca fiecare dintre noi a primit la nastere un talent pe care trebuie sa-l desavarsim pana cand „Omul Negru“ ne va invita la o lunga plimbare prin univers.
