Ne intoarcem din vacante cu forte proaspete si zambete renovate, pregatiti sa luam toate activitatile de la capat… Noul numar de septembrie al revistei Marea Dragoste – revistatango.ro vine sa mai tina putin vara si frumusetea in loc, propunand cititorilor sai o editie dedicata intoarcerii la normalitate si la simplitate…
O noua editie a singurei reviste pe care o citesti din scoarta-n scoarta si o iubesti pentru totdeauna se gaseste la centrele de difuzare a presei din intreaga tara, iar noi va propunem 10 citate-aperitiv, care sa va convinga ca nu veti putea lasa din mana revista dupa ce o veti deschide.
Alex. Stefanescu – Mi-a scris un cires
Mi-a scris un cires: „Draga Alex, datorita tie exist. Nu ti-am multumit niciodata. Iti multumesc acum. Imi amintesc perfect ziua in care m-ai cumparat, impreuna cu alti puieti, de la Statiunea Pomicola Baneasa…
Eram mai pipernicit decat altii si am observat chiar ca ai stat o clipa pe ganduri cand vanzatorul m-a adaugat manunchiului de pomisori pregatit pentru tine. Daca faceai atunci un gest de refuz, ramaneam in santul fara apa in care imi petrecusem mai bine de o luna in asteptarea unui cumparator si m-as fi uscat complet.
Eram putin stramb, ma durea si locul unde fusesem altoit si ma resemnasem sa ma transform intr-un bat fara viata, care sa fie aruncat pana la urma printre uscaturile destinate focului. Chiar as vrea sa-mi spui vreodata de ce anume, dupa un moment de ezitare, m-ai acceptat.
In gradina la tine, mi-ai ales un loc frumos, langa o salcie plangatoare mladioasa. Dar si mai mult m-a bucurat ca m-ai plantat fara amanare, imediat dupa ce-ai ajuns acasa, ca si pe ceilalti puieti. Daca uitai de noi, ceilalti poate mai rezistau, dar eu in mod sigur nu.
Era o primavara prietenoasa, dar eu ma dezmeticeam cu greu. N-aveam deloc putere, aratam ca o nuielusa. Pana si o vrabie daca incerca sa se aseze din zbor pe mine ma apleca pana la pamant. M-am speriat cand un arici m-a cercetat intr-o noapte, credeam ca vrea sa-mi reteze tulpina cu dintii lui marunti si ascutiti. Dar el voia altceva, sa rontaie un gandac muribund din preajma mea. Oricum, m-am simtit mai linistit cand ariciul s-a retras si s-a ascuns in jnepenisul in care il astepta intreaga lui familie.
Cristian Badilita – Intoarcerea
Aterizase aseara, tarziu. Locuia intr-un hotel de pe strada unde copilarise. Cladirea apartinuse candva unui avocat celebru. Dupa arestarea acestuia fusese nationalizata. Un hotel ciudat. Nimeni nu sosea, nimeni nu pleca, exista un singur receptioner semimut si o singura femeie de serviciu nepoliticoasa. Cand iesi, vazu trei tinere imbracate si machiate tipator, care traversara holul fara sa-i raspunda la salut. Era nerabdator sa-si revada orasul. Porni incet, dis-de-dimineata, spre Universitate, emotionat, cu simturile incordate. Cartierul se schimbase mult, se uratise, ii devenise nu doar strain, ci ostil. „Am sa ma obisnuiesc”, isi spuse in gand, „la fel mi s-a intamplat si cand am ajuns la Paris, la Madrid sau la New York. Frumusetea e o chestiune de obisnuinta. In plus, aici sunt acasa. Am asteptat treizeci de ani acest moment… Si, la urma urmei, daca nu ma obisnuiesc, am sa plec. Oricand pot pleca, nu?”
Tocmai atunci din autobuzul care oprise intr-o statie din apropiere cobori o maimuta. O maimuta adevarata, carand doua sacose pline cu cartofi. Savantul incremeni. Ceilalti insi care se aflau in statie nu dadeau nicio importanta intamplarii. Pentru ei parea firesc.
(Din volumul Îngerul de pe autostrada si alte romane-haiku, în curs de aparitie la Editura Vremea, Bucuresti)
Simona Catrina – Marele regret de dupa mica nunta
Mi-e rusine sa recunosc, dar unul dintre cele mai importante criterii dupa care imi alegeam un barbat era, pe vremuri, poleiala materiala. Eram ingrat de tanara, cascam ochiul la filme cu ducese a caror singura ingrijorare era ca, din cand in cand, sub patul lor cu baldachin chitaia cate-un soarece idiot. Dar cu un tipat ascutit si-o servitoare care venea in galop si-l apuca de coada, drama se sfarsea, harst. Mi s-a explicat ca nu bogatia iti aduce fericire, desi aceia care-mi bagau in cap asa ceva plesneau de lovele si, de la inaltimea stivei de parale, era simplu sa trancaneasca despre smerenie, modestie materiala si frustrari necesare.
O colega de-a mea s-a maritat in formula comprimata: ea, ginerica si doi martori procurati de aia de la Starea Civila – unul era ingrijitor la primarie (l-au intrerupt din tuns iarba) si altul era fiul ofiterului de stare civila, un carlan care trecuse pe-acolo sa-i lase un pachet de tigari lui tac-su. „Ca mereu il uita acasa, in baie!”, le-a explicat el mirilor, desi ei nu cerusera detalii, tocmai ca sa nu afle, cumva, ca domnul ofiter fumeaza in timp ce face caca.
Deci ideea de romantism simplu si matasos ca o aripa de fluture s-a facut fleasca. Peste un timp, tanara doamna ne-a povestit ca tot ceea ce trebuia sa fie ca-n filme a devenit o jalnica improvizatie cat de cat legala. Abia ajunsa acolo, in fata turuitorului inhamat la tricolor, care scanda drepturile conjugale, a realizat si ea ca nu va avea parte de rochie de mireasa, de buchete catapultate in capatana fetelor batrane, de tort cu brizbizuri, de kitsch-urile minunate ale nuntilor. Si atunci, a cuprins-o o tristete iremediabila, vorba lui nenea Georgica Toparceanu.
Silviu Iliuta – Fata cu gust de ciocolata
Mergeam, din cand in cand, la biserica. O faceam dus de val, de sateni, de vecini, de parinti… de cine se nimerea. Pentru mine biserica insemna: locul unde mirosea a ceara topita, incaperea cu cele mai multe batrane cu basmale negre pe cap, desene cu draci fierband in cazan chestii (eu presupuneam ca ii fierbeau pe Tom&Jerry, asa era intr-un desen), sfinti si ingeri fara sex.
Cand l-am intrebat pe preot ce sex au ingerii mi-a dat un raspuns atat de complicat, incat am decis sa nu mai intreb asta niciodata pe nimeni.
Sa imi fie iertat, nu imi amintesc ce sarbatoream in duminica aceea. Stiu doar ca toata lumea era adunata in micuta biserica si in curte. Erau chiar si betivii satului. Singura zi cand am vazut, in drum spre slujba, un lacat pe usa birtului… aceea a fost!
Unii stateau cocotati pe fantana, altii pe gard. Un mic difuzor agatat de grinda elibera, din cand in cand, printre pocnituri, franturi de sunet: “Cel fara de paaat”, “fiule”, “calea cea dre…a”,” Galileea”,” sfintilor”,” sa ne ru..am”.
Ma plictiseam. Ma plictiseam de moarte. Nu ma judecati, aveam 13 ani. Incercam sa fredonez altceva in minte, sa gasesc locuri nepictate pe pereti pentru a-i spune preotului a doua zi ca ar putea sa ii deseneze acolo pe cei din familia Flinstone… Ma omora linia melodica si mirosul din jur.
Dupa vreo jumatate de ora, care in perceptia mea a durat o zi, am inceput sa picur ceara pe botul pantofilor. Incercam sa desenez o buburuza. As fi facut orice altceva! Chiar si lectii la chimie!
PitchMe by Adina Banea – Sotia, amanta ta
Decat nefericita, traind cu speranta ca voi fi candva, sentimental, peste media normalului, mai bine singura, cu speranta ca voi intalni candva omul potrivit mie. Nu ma multumesc cu jumatati de masura. Niciodata nu voi putea minti ca sunt fericita, daca nu voi simti, in toti porii mei, fericirea.
Deci, m-am razgandit total… Daca voi afla ca ma trisezi, nu o sa incerc o schimbare de roluri, cum as fi crezut initial. Doar va muri o parte din mine si voi pleca in lume, sperand cu tot dinadinsul ca am sa ma regasesc. Dragostea ta nu inseamna toata dragostea pe care o puteam cunoaste eu, intr-o viata. Daca nu m-ai iubit tu suficient, nu inseamna ca am esuat eu, in a fi fericita candva, in a gasi fericirea.
Inseamna doar ca tu ai avut alte prioritati decat mine…
Raluca Kisescu – Less is more
Recent, o prietena ne-a invitat la o sesiune de „garage sale”. Motivul, dincolo de pragmatismul curateniei de toamna, implica si o atitudine noua, anti-consumerism. Fosta corporatista, adica angajata intr-o functie cu raspundere si aplomb intr-o companie multinationala, a decis sa revina la simplitate, de la stilul de alimentatie pana la cel vestimentar. Numarandu-si nevoile simple, a constatat ca nu are nevoie de mai mult de treizeci si cinci de piese in garderoba: sapte rochii, sapte perechi de pantaloni, sapte perechi de pantofi, etc. Pe restul ne-a invitat sa ni le adjudecam intr-o sesiune privata de cumparaturi. Primul gand care mi-a trecut prin minte a fost un documentar pe care l-am primit acum un an si jumatate despre o industrie uriasa care vinde copiilor si parintilor lor orice, de la mancare de tip fast-food, la jocuri video violente, de la produse educationale interactive la masini de familie. Copiii reprezinta cel mai puternic si profitabil segment demografic pentru orice industrie. Ultimele descoperiri in psihologie, antropologie si neurostiinte sunt puse la dispozitia oamenilor de marketing pentru a mari consumul acestui grup tinta. Este etic? Este sanatos? Sigur este profitabil. Dar unii dintre parinti incep sa se revolte. Fenomenul downshiftingului se propaga si la nivelul consumului si implicit stilului de viata. De ce sa ai maldare de haine pe care nu apuci sa le porti? De ce sa cumperi multe jucarii copilului care nu mai simte nicio bucurie cat timp are totul fara niciun efort? De ce sa consumi mult, cand fericirea vine din alta parte? Less is more. A, credeati ca este vorba doar de garderoba?
Alice Nastase Buciuta – Soarele si iubirile mele
Spre sfarsit de august, satul sa ne asculte lamentarile asudate si plictisit sa ne mai lumineze mazgalelile din jurnalele in care ne plangeam de canicula, soarele s-a ascuns pentru cateva zile.
S-a facut dintr-o data atat de frig, incat oamenii umblau zgribuliti pe strazi, imbracati in haine care, cu toate ca erau din colectia noua, devenisera, brusc, nepotrivite. Totusi, nimeni n-avea inima sa coboare de pe raftul de sus al sifonierului vesmintele groase. Desi boscorodiseram cu totii caldurile, dintr-o data, singura speranta de mai bine parea sa le chemam, cat mai repede, inapoi, aduse de soarele pe care abia dupa plecare ne-am amintit sa-l veneram.
Mirela Retegan – Sa stie ca ii iubim…
Copiilor le lipseste siguranta. Nu au certitudinea ca sunt iubiti. Ca parintii lor ii iubesc neconditionat. Au teama ca nu sunt suficient de buni de speciali, de interesanti. Cand vorbim despre dorinte si ii intreb care credeti ca a fost cea mai mare dorinta a parintilor vostri, majoritatea spun: sa fim cuminti. Si eu ii corectez: “NU, cea mai mare dorinta a parintilor vostri a fost sa aiba copii. Si si-au pus dorinta asta si fiecare dintre voi sunteti fix asa cum v-au visat parintii vostri, cum si-au imaginat ei ca o sa fiti.” Este momentul in care copiii se intorc spre parinti si ii intreaba: Asa e? Si parintii dau din cap afirmativ si de-acolo de pe scena se vede fericirea din ochii celor mici. Atat au nevoie. Sa stie ca ii iubim si ca nimic din ce-ar putea sa faca nu o sa ne indeparteze vreodata de ei.
Ioana Adina Oancea – Cum ne influenteaza natura organismul?
Stephen Hawking, fizicianul englez renumit in toata lumea pentru viziunea sa asupra Universului, are urmatoarea filosofie de viata: “Este limpede ca nu suntem decat o specie avansata de primate pe o planeta neinsemnata, ce orbiteaza in jurul unei stele medii din suburbia uneia dintre cele un milliard de galaxii. Insa, de la inceputul civilizatiei, oamenii au ravnit la intelegerea ordinii fundamentale a lumii. Trebuie sa existe ceva foarte special in conditia limitelor Universului. Si ce poate fi mai special decat ca nu exista limite. Nu ar trebuie sa existe limite nici in efortul oamenilor. Suntem cu totii diferiti. Oricat de grea ar parea viata, mereu exista ceva ce poti face si in care poti reusi. Atata timp cat exista viata, exista speranta.”
Plecand de la aceasta filosofie de viata, imi dau seama cat suntem de mici in comparatie cu mediul inconjurator, dar cat de importanti in acelasi timp. Nu stiu cat suntem de constienti, dar absolut tot ce exista in noi si in jurul nostru, oricat de mici si neinsemnate ni se par unele lucruri, toate conteaza. Intr-o oarecare masura, tot ceea ce exista in jurul nostru ne influenteaza mai mult sau mai putin. Totusi, cred ca depinde de fiecare om in parte cum intelege si cum se integreaza in mediul sau. De importanta majora este si modul in care integram natura in noi insine, cum o vizualizam si cum o acceptam ca fiind parte din noi.
Cristina Grama – Abstract
In personajele din Abstract, dar si in fiecare dintre noi, exista dorinta de a evada din lumea in care totul este calm, asezat si cunoscut, ispita de a porni, ca in Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, intr-o calatorie initiatica la capatul careia speram sa gasim alte eternitati, alte nimicuri, alte reguli, alte culori, alte forme mai frumoase sau doar mai noi, necunoscute inca, deci mai atragatoare. Dar, de cele mai multe ori, cu cat ne indepartam mai mult de punctul de plecare, cu atat mai bine intelegem ca rostul nostru e, totusi, in locul in care ne sunt radacinile – culorile, formele, trairile primordiale.
Evadarea din propria lume aduce cu sine descoperiri si experiente valoroase sau chiar fericirea: e minunat sa nu fii singur, dar numai daca izbutesti sa nu te risipesti in cautari. Bucuria e sa pleci si sa te intorci. Acasa si la tine insuti. Sa ramai tu, cel autentic. Pentru ca fericirea e inauntrul nostru.
