fbpx

Nina Cassian: Nu ma plang. Am iubit si am fost iubita

de

In poezia Ninei Cassian se afla tumultul intreg al unei vieti de femeie care traieste si iubeste pana la sange. In jurnalul sau fabulos, „Memoria ca zestre“, descoperi o lume profunda, eliberata de conventii. Un destin trait curajos, cu intelegere, cu suferinta, cu nebunie.
„Am avut doua mari iubiri, Ioji si Ali. Am avut doua iubiri importante, Marin si Slavomir, am avut si doua mici iubiri, Ad si Bruno. N-ajunge pentru o viata? Ce mai pot astepta acum, batrana, urata, singura, saraca, dezradacinata? Nimic. Un mare NIMIC”, scria Nina Cassian in „Memoria ca zestre“. Si totusi, dragostea s-a incapatanat sa mai vina. Nina Cassian, poeta-miracol a literaturii romane, traieste astazi la New York si este casatorita, pentru a treia oara, cu Maurice Edwards, cel care a fost, timp de 40 de ani, director artistic al Filarmonicii din Brooklyn.

Se daduse drumul la dragoste…

Marea Dragoste / Tango: Cand si unde v-ati nascut, doamna Nina Cassian?
Nina Cassian: M-am nascut in 1924 la Galati dar, la doi ani, ne-am mutat la Brasov, pe care-l consider, si azi, orasul fermecat al copilariei mele fericite.

Marea Dragoste / Tango: Ce erau parintii dumneavoastra?
Nina Cassian: Parintii mei n-aveau multa scoala, dar se bucurau de o inzestrare naturala. Tata scria versuri, ulterior a devenit un reputat traducator – proza si versuri – mai ales din limba germana. Mama canta cu o voce mica, dar exacta, lieduri de Schubert, tata acompaniind-o la pian. Casa noastra rasuna de poezie si muzica si, bineinteles, le sunt recunoscatoare pentru atmosfera artistica in care m-am format.

Marea Dragoste / Tango: Cand ati debutat ca poeta?
Nina Cassian: Cartea mea de debut s-a numit „La scara 1/1“, poezii moderniste, fanteziste, drept care „Scanteia“, ziarul Partidului, m-a „gratificat“ in trei editii, calificandu-ma decadenta, burgheza, dusman al poporului, laolalta cu Ovid S. Crohmalniceanu, care comentase cartea. Aceasta a fost retrasa si arsa. Era inceputul anului 1948, cand „cortina de fier“ a cazut nu numai pe structura politica a tarii, ci si pe cultura. Au urmat ani de zile in care am fost considerata „formalista“, in ciuda eforturilor mele de buna credinta de a ma plia la restrangerea vocabularului, la obligativitatea tematica, pana am amutit. M-am refugiat in literatura pentru copii (am scris „Nica fara frica“) in cadrul careia mai erau permise metaforele – si in compozitia muzicala, mai greu de descifrat de cenzori. Pana in 1957, cand Poezia s-a intors la mine…

Marea Dragoste / Tango: Ce s-a intamplat atunci?
Nina Cassian: Eram la 2 Mai, satul care a devenit legendar la mare. Pentru prima oara am scris: „Norii cenusii de culoarea penelor de gasca“… Dupa perioada de seceta, a urmat un val de revenire, poezii de natura, poezii de dragoste. Asa cum am scris in jurnalul meu – „Memoria ca zestre“ – „se daduse drumul la dragoste.“

Marea Dragoste / Tango: Cat durase aceasta perioada de seceta?
Nina Cassian: Din ‘55 pana in ‘57. Dar, cum am spus, m-am refugiat in literatura pentru copii si in compozitii muzicale, pentru ca nu puteam sta cu bratele incrucisate. Totdeauna am facut ceva, totdeauna am emis. Ce am emis, ramane de vazut. „Lasati cuvintele sa vina la mine“… Si au venit inapoi, acolo, la 2 Mai…

Marea Dragoste / Tango: A coincis aceasta revenire cu vreo intamplare fericita pe plan personal?
Nina Cassian: Nu, nu, atunci eram fericita cu Ali al meu. A fost pur si simplu un miracol.

M-am maritat cu el din dragoste, din idealuri comune, eram amandoi comunisti convinsi

Marea Dragoste / Tango: Povestiti-ne despre primul dumneavoastra sot, cine a fost?
Nina Cassian: Este vorba despre Vladimir Colin, care a scris si el basme pentru copii. Intoarsa in Romania in ‘91, s-a tinut o comunicare la Sinaia despre literatura pentru copii, in care eu nu eram mentionata. Dar nici Vladimir nu era. Si am intrebat-o pe Grete Tartler „De ce aceasta omisiune?“. „Pai, nu erai in tara.“ Dar Vladimir Colin era. Si el de asemenea a fost eliminat complet. Eu m-am bucurat de multa adversitate, dar si de multa simpatie. Am avut parte si de unele si de altele. Dar, in fine, m-am maritat cu el din dragoste, din idealuri comune, eram amandoi comunisti convinsi. Eu aveam 17-18 ani si el, 21. Eram doi tineri, doi copii, amandoi comunisti ilegalisti. Nu aveam bani, bineinteles. El vopsea nasturi ca sa castige cate ceva. Cand eram deja casatoriti, faceam martisoare din plexiglas pictat ca sa le vindem. Ne-au tinut mai mult parintii.

Marea Dragoste / Tango: Cat a durat casnicia dumneavoastra dintai?
Nina Cassian: 5 ani.

Tango
: Ce s-a intamplat, de ce v-ati despartit?
Nina Cassian: Au fost doua drame. Una numita Sandu Pitaru. Eu acum scriu o noua carte, daca ma ajuta Dumnezeu sa am puterea. Se numeste „Vesnica Pomenire“, o carte cu mortii mei, vreo 40, mortii mei cei mai apropiati. Unul dintre ei a fost Sandu Pitaru, o splendoare de barbat. Am avut de-a face si cu foarte frumosi, si cu foarte ghebosi. Nu ma interesa aspectul fizic. El se uita la verigheta mea, eram maritata cu Colin. „O sa-i facem vant asteia“, imi spunea. N-a fost nici macar un sarut intre noi, dar era un amor incipient. Pana am primit o scrisoare de la el, el care era, tot asa, comunist ilegalist, ca „n-o sa ne vedem un timp, draga, draga, draga.“ Am scris despre asta un poem care a facut valva – „Balada femeii care si-a pierdut iubitul in razboi“. Ce se intamplase? Era filat si din cauza asta nu ne puteam vedea. „Draga, draga, draga“, asa se termina scrisorica pe care mi-a dat-o un prieten comun. Ca dupa cateva zile sa fie bombardamentul din iulie ‘44 si el, care era un viteaz (mergea pe strada si isi aprindea tigara de la un neamt care statea in fata unei case, spunandu-i: „Un foc?“), a intrat in adapost si a cazut o bomba. El a fost singurul care a mai respirat, acoperit de pamant.
S-au sufocat toti, doar el a mai respirat. A fost dus la spital, nu aveau adrenalina sau nu stiu ce nu aveau, si a murit. M-am dat cu capul de dulap, nu de perete, de dulap. A fost o mare pierdere, dar si o fisura in casnicia mea cu Colin. El si-a dat seama ca eram dusa in alta parte. A doua fisura, care a fost si mai grava, a fost Ioji Craioveanu, care era tuberculos, mult mai in varsta, pe care l-am revazut cand eram maritata cu Colin. Nu a fost o relatie fizica. Asta e marea confuzie care se face cu mine. Totdeauna iubirea… Dovada ca am avut o obsesie pentru Ioji fara sa fi petrecut o singura noapte impreuna. Fara conotatia asta atat de triviala… Eu nu sunt o amanta, o culcareata, eu sunt o iubeata… ceea ce e cu totul altceva. M-am intors completamente confuza dupa intalnirea cu Ioji si i-am spus lui Colin: „Trebuie sa ne despartim“. Si el a spus: „Stai, nu te pripi…“ Si am mai stat. Trei ani. Dar dupa cinci ani, l-am intalnit pe Ali – Al.I. Stefanescu, cu care am stat 36 de ani. Sunt destul de constanta… dupa cum vedeti.

Marea Dragoste / Tango: Vorbiti-mi, va rog, despre Ali, despre cea mai durabila poveste de dragoste pe care ati trait-o…
Nina Cassian: Ali, Al.I. Stefanescu a fost marea mea dragoste, cea mai mare, confirmata si prin casnicia noastra, care a durat 36 de ani. Pana la moartea lui. Plin de farmec si de autoritate masculina, m-a dominat si m-a rasfatat ca nimeni altul, facandu-ma sa cunosc cu adevarat gustul fericirii. Pacat ca unele din cartile lui reusite, „Sa nu fugi singur prin ploaie“, „Baiat de Bucuresti“, „Zece femei“, sunt total ignorate astazi. Ca si cartile mele de poezie, trecute, de altfel, sub tacere… Uneori mai e pomenit ca excelentul director de editura care a fost.

Marea Dragoste / Tango: Dar ati trait si o poveste de dragoste cu Marin Preda. Cum ati ajuns la dragostea lui?
Nina Cassian: Cate nu am scris despre Marin Preda… L-am cunoscut la Sinaia, la Casa de Creatie, la „Creatorium“, cum ii spuneam noi in batjocura. Era foarte tanar. Si eu la fel. Eu aveam 24, si el avea 26. Am fost fascinata de prezenta lui, si se pare ca a fost reciproc. Fara sex, m-a iubit, am fost atrasa. Dar eu eram fericita cu Ali. Mult mai tarziu, l-am reintalnit la Casa Scriitorilor. El era cu Mircea Dinescu si i-a spus: „Eu ii spuneam ca vreau sa o iau de nevasta si ea ii tot dadea ca il iubeste pe Ali.“ In 1953, am devenit iubiti. Tot la Sinaia. Am scris despre asta in „Un Love Story“ din volumul meu, „Confidente fictive“. Intr-o seara mi-a spus, referindu-se la prima noastra etapa sinaiota, ca el e ars pe dinauntru, ca nu ma mai poate iubi. Si eu m-am dus la el la usa si l-am sarutat, si el a fost surprins. „Mi-a placut“, mi-a spus. Si relatia s-a reluat, adancindu-se.

Marea Dragoste / Tango: Se spune si ca ati fost muza lui Ion Barbu. V-a influentat in vreun fel creatia?
Nina Cassian: L-am cunoscut pe Ion Barbu la cenaclul lui Miron Radu Paraschivescu.
I-am lasat manuscrisul meu, „La Scara 1/1“ si, in curand, mi-a telefonat si m-a invitat la Capsa. Facuse adnotari la volum ultralaudative (mare poezie etc.), dar imi refuza poeziile in limba „sparga“. Nu m-a modificat nici ca poet, nici ca intelectual, nici ca femeie, decat ca m-a speriat punandu-ma intr-o lumina orbitoare.

Marea Dragoste / Tango: Ati mentionat ca scrieti o noua carte, „Vesnica Pomenire“. Despre ce este vorba?
Nina Cassian: Da, daca ma ajuta Dumnezeu. Am inceput  cu A – de la Agapia, babusca mea de la 2 Mai, lipoveanca. Probabil ca se va numi „Vesnica Pomenire“ si se va incheia cam asa: „Si sa nu uitati uitatilor vostri cum nici noi nu uitam uitatilor nostri“. Si bineinteles, vor fi acolo si Ion Barbu, si Marin Preda, multe notorietati, dar si oameni obisnuiti, importanti in viata mea.

Eram perfect resemnata (si sinucigasa) sa raman anonima pentru restul vietii

Marea Dragoste / Tango: Ati declarat intr-un interviu ca, in opinia dumneavoastra, comunismul nu s-a intamplat niciodata…
Nina Cassian: Absolut. Nicaieri. Pentru ca, hamesiti de putere, cei care au preluat puterea au facut din asta o afacere personala, au invocat idealurile comuniste ca pretext, au aplicat cate ceva, demagogic. Ca la noi, de exemplu, dupa razboi. Cand asa-zisii comunisti nu au dat doi bani pe credintele lor, desi unii au stat in inchisoare, au suferit, dar le-a trecut amintirea acestor suferinti si au ramas apucatori. Dupa 23 august, cand au pus comunistii mana pe putere, painea, chiria erau aproape gratis, invatamantul gratuit, inclusiv facultatea, ingrijirea medicala gratuita, inclusiv spitalul. Au dat ceva poporului, dupa aia s-au degradat treptat. Si-au dat arama pe fata, dar la inceput ne-au momit prin diferite reforme care aminteau de idealul comunist. Care nu s-a aplicat decat pretextual si un timp scurt, de fapt. Asta fiind insotit de mii de arestari, de executii, de minciuni, de teroarea cenzurii in arta si literatura.
Cel mai mare rau a fost uciderea unui ideal, plus ura antiintelectuala pe care a promovat-o, in special, Ceausescu. Ceausescu a stat la carma 25 de ani, un sfert de secol. Un prost nu sta atata timp. El nu era prost. Cum mi-a spus odata, cand l-am intalnit intamplator, Silviu Brucan: „El nu e prost, el e inteligent.“ Si-am spus „da, cred ca e mai degraba smecher“, cum se spune in engleza „shrewd“ – viclean, dar prost nu era. Ca era analfabet e adevarat. Asta e problema mea personala cu el. Eu nu as fi vrut ca el sa fie executat. Eu as fi vrut ca el sa aiba proces, iar eu i-as fi reprosat batjocorirea limbii romane. Astea sunt obsesiile mele. Spunea „muncipiu“, in loc de „municipiu“, „realimente“, in loc de „realmente“. El trebuia umilit, nu executat. Eu am ce am cu limba romana, lucrurile sunt mai complicate acolo pe esichier, nu am eu competenta necesara… Dar as fi vrut sa fie umilit ca era atat de orgolios, el a promovat cultul personalitatii mai rau ca Stalin, mai rau ca Mao-Tse Dung. Probabil cel mai grotesc cult al personalitatii din toata lumea asta. Inclusiv Elena Ceausescu. Eu am scris niste poezii care sunt in jurnalul lui Babu (prietenul meu ucis in inchisoare) si care au cauzat ramanerea mea in America. Pentru ea era asa: „Stimata si iubita/ Chimista si savanta/Noi iti dorim otita/ Si eczema galopanta.“ Eram la o petrecere acasa la mine, erau 20 de insi de fata, cel putin cinci turnatori. Dar nu ma interesa… eram ca pasarea, libera in prostie.
Si le-am recitat asa… ha-ha-ha. Babu Ursu le-a pus in jurnalul lui, dar nu ca turnator. Inconstient si el. Inconstienta si eu….

Marea Dragoste / Tango: Si ajungem la plecarea in America…
Nina Cassian: Fiind invitata in America, la New York University, pentru a preda un curs de „creative writing“, in septembrie 1985, m-am trezit in plina drama (de care stiam), ulterior in tragedia prietenului meu Gheorghe (Babu) Ursu, aflat in ancheta de mult timp (ma tinea la curent si aflam ca eram implicata), apoi arestat si ucis in inchisoare. Dupa un an si jumatate de ezitari, nemaiavand putinta de a-mi prelungi nici viza romana, nici cea americana, m-am vazut silita sa cer azil politic.

Marea Dragoste / Tango: Ati publicat cu succes in America. Cum ati reusit, dumneavoastra, o poeta de limba romana, sa va adaptati rigorilor unei alte limbi?
Nina Cassian: Coborata cu hargobul din cer cu „micile mele randulete“ – la ce puteam sa ma astept? La nimic. Dar eram perfect resemnata (si sinucigasa) sa raman anonima pentru restul vietii. N-a fost sa fie. Datorita unor prieteni – oh, Doamne, totdeauna prietenii au vegheat asupra mea! – am gasit traducatori englezi si americani, care mi-au tradus poeziile. Ceva or fi gasit in ele, de vreme ce am fost acceptata si publicata intai in revista de prestigiu „The New Yorker“, si apoi in editura, tot de prestigiu, Norton. Dar si in Anglia. Au trecut 10 ani pana am putut sa ma traduc singura sau sa scriu direct in englezeste. Asa a aparut „Take my word for it“ („Credeti-ma pe cuvant“). Asa va aparea, probabil, ultima mea carte: „Continuum“.
Ceea ce nu inseamna ca nu „continui“ sa scriu in romaneste. Cat voi mai respira.

Marea Dragoste / Tango: Care a fost cea mai dureroasa dezamagire?
Nina Cassian: Cea politica, in primul rand, vazand cum idealul, utopia in care am sperat, s-a transformat in contrariul ei, intr-o minciuna gigantica si o atroce dictatura personala. Pe plan intim, as mentiona una singura, descrisa in proza „Totdeauna corect si limpede“ din volumul „Confidente fictive“. Ce sa-i faci – ma exprim mai adecvat in literatura (pentru cei care au dorinta si ragazul sa ma citeasca.)

Marea Dragoste / Tango: De ce insala barbatii?
Nina Cassian: Din alt regn, se poate pomeni de cocosul care colinda mai multe gaini – dar, tot asa, de lebadoiul care e monogam. Totusi, noi suntem oameni la care intervine dimensiunea dragoste, un alt tip, superior, de comunicare, decat cel fizic. Deci, in afara de nevoia fireasca de varietate, mai intervine si optiunea, dorinta de a salva o prioritate.

Marea Dragoste / Tango: Ati inselat vreodata?
Nina Cassian: Nu am fost infidela, ci am adaugat afluenti raului mare, iubirii celei mari. Nemintind si, de altfel, avand prea mult de daruit, coplesitor pentru un singur recipient.

Marea Dragoste / Tango: Regretatul Octavian Paler declara intr-un interviu acordat revistei noastre ca „poporul roman e un popor de misogini“, ca nu exista la romani un exemplu de mare poveste de iubire“. Dumneavoastra ce parere aveti?
Nina Cassian: Nici vorba! Dar nu polemizam cu mortii. Dincolo de experienta personala, voi pomeni doar trei mari povesti de dragoste (dar cunosc mai multe): Petru Dumitru si Henriette Yvonne Stahl, St. Augustin Doinas si Irinel Liciu, Vladimir Colin si Marcela Cordescu. Chiar daca n-au durat o viata, n-au fost mai putin profunde.

Marea Dragoste / Tango: V-am intalnit  la un eveniment dedicat poeziei romanesti, organizat de Institutul Cultural Roman din New York. Tineri poeti romani din generatia actuala au avut onoarea sa va cunoasca.
Nina Cassian: Tinerii poeti, pe care i-am intalnit la invitatia Institului Cultural Roman din New York, mi-au adus bucuria unor prezente talentate si a unor personalitati in formare sau implinite. Pot spune – spre cinstea mea – ca am salutat, de cate ori am putut, adevarata daruire. Nu m-am simtit niciodata concurata, sau dislocata – ceea ce le doresc si lor…

Marea Dragoste / Tango: Aveti acum, la aproape 84 de ani, ca partener de viata, pe domnul Maurice Edwards…
Nina Cassian: Sotul meu actual, Maurice, american, are toate (nesperatele) calitati ale unui companion tarziu: cultura, tandrete, protectie si intelegere pentru straina cam rebarbativa care sunt. Expert in multe domenii, casatorit pentru a treia oara (ca si mine), imi dovedeste ca se poate incepe „o viata noua“, chiar si la varste crepusculare (el are 85, eu am 83).

Marea Dragoste / Tango: Privind in urma, aveti regrete, pareri de rau?
Nina Cassian: Nu ma plang. Am iubit si am fost iubita. Am creat non-stop. M-am bucurat de recunoastere, uneori, si am avut parte de marginalizari, frecvent, chiar si in zilele noastre. Dar toate astea apartin echilibrului vietii!
Dar gata – am obosit sa tot cotrobai prin mine insami…

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *