De cand e lumea asta, cantitatea poarta pantaloni si calitatea fusta. Barbatii vor sex mult si cum-o-fi, femeile vor sex putin si bun. Barbatul prefera sa aiba o franzela pe zi, femeia prefera o felie de tort la sase zile. Partenerii nostri nu sunt foarte incordati de perspectiva unui act sexual, fiindca la ei orgasmul e garantat din fabricatie. Asa ca, in cele din urma, sexul tot bun e. Pentru femei, deliciul e o loterie obositoare. Asa ca, in timp, ele au deprins arta fofilarii. Nu au chef de sex cu frecvente periculoase, fiindca apetitul lor dospeste mai greu. Si, daca sexul de ieri a avut un deznodamint exceptional, nu e nici o sansa ca performanta sa se repete mai devreme de zece zile. Partenerul insa nu va accepta aceasta sclavie a abstinentei, el vrea sex cel putin o data la doua zile.
Cum sa atingi punctul G al filmului de la televizor
O data la 7-10 zile, o femeie face sex cu -sa zicem- placere. Tot ce survine intre aceste termene e doar o figuratie cu rol strategic. Exceptiile sa ma scuze, acum debitez doar realitati tipice, din statistici.
O data pe zi, barbatul face sex cu placere. Tot ce survine intre aceste termene, e cu atat mai bun. Va dati seama, in aceste conditii cainoase, ca trebuie sa se sacrifice careva. Ca sa pastreze relatia in balamale, femeia mimeaza bunul mers al erotismului conjugal. Asta, in prima etapa. Dupa cativa ani, cand a testat deja terenul si domnul nu pare ca adultereste pe undeva, femeia trece la faza a doua: cauta pretexte sa scape.
Dar cum o nevasta desteapta stie ca motivatii gen „ma doare capul“ sau „mi-a venit ciclul“ sau „sunt obosita“ au ajuns deja in mistourile publice, e clar ca arsenalul trebuie ajustat corespunzator.
Iti trebuie minte de colonel obsedat de tactica si coduri secrete. Ca sa nu jignesti mamiferul cu care te-ai maritat (si care asteapta macar un sex la doua zile), va trebui sa folosesti viclenia eleganta.
Prima aparare siciliana a femeii e mersul la culcare pe sest. Barbatul tau sparge seminte la televizor, vede un film cu impuscaturi, tu rabzi puscoacele vreo jumatate de ora, din solidaritate casnica, apoi profiti de un pipi de rutina, aluneci lin spre baie, mai treci o data fulguind vag catre bucatarie, chipurile dupa vreo stacana cu apa, apoi pandesti un moment incordat al filmului (criminalul a ajuns in lift cu ala bun si se bat cu cutitele si liftul se rupe). Cand asasinul si Bruce Willis atarna amandoi de cablurile liftului, in gol, cu suta de metri sub ei, iar muzica filmului i-a congelat spinarea barbatului tau, te prelingi usor spre dormitor, de unde nu mai iesi.
Tarziu, cand The End-ul porcariei ii va reda luciditatea consortului si el se va intinde satisfacut, va observa ca nu mai esti in cadru. Se repede la dormitor, dar e prea tarziu. Cu plapuma peste urechi, cu fata la perete, tu dormi de aburesti geamurile. Sau cel putin asa crede el. Ai scapat si-n seara asta.
Rivala, cel mai puternic afrodisiac
Daca-ti da mana si te tin pleoapele, poti sa faci si manevra inversa. Daca barbatul da semne de blegeala, e indicat sa tragi de timp cat mai departe de dormitor. Il vezi ca motaie imediat cum se asaza pe ceva, asa ca-l incurajezi mamoasa, blajina, sa mearga la culcare. El a ras un sprit, insa – si parca nu si-ar fereca ochii inainte de o mica acrobatie extazianta. Desi anesteziat de somn, te ciupeste de fund de cate ori treci pe langa el, iar asta e un semn clar ca te asteapta un dus inainte de, apoi dezbracarea, reprezentatia anorgasmica, dar neaparat convingatoare, alt dus dupa, apoi imbracarea – etape de care nu ai chef acum nici daca-si imbraca penisul in aur. (Ceea ce nici n-ar fi o idee rea, avand in vedere ca, atunci cand bea ceva, fermitatea mandriei lui falice sufera oarece prejudicii).
Acestea fiind datele problemei, pe care le anticipezi cu precizie micronica, faci orice ca sa ajungi tarziu in pat. Paradoxal, cand o femeie n-are chef de sex, prefera sa spele perdele, sa calce o rufa complicata, sa coasa 22 de nasturi mici, orice corvoada e mai placuta decit o tavalire superficiala in iatacul imbibat de rutina. O sa vedeti femei care fac clatite la doispe noaptea, iar intre doua smuceli de tigaie trag cu urechea la sforaitul izbavitor.
N-ai ce sa faci, trebuie sa cauti evadari pline de tact, pentru ca refuzul frontal ii va oferi barbatului, intr-o zi, motive robuste sa-si achizitioneze amante. Ceea ce-ti va ciufuli imediat universul tau plin de smecherii gingase.
O solutie ca apetitul sexual al femeii sa se accelereze instantaneu e amenintarea amantei. Cand simte pericolul, nevasta cotrobaie dezlantuit prin sertare prin care n-a mai umblat de cand a facut al doilea copil. Scoate chiloti de dantela, asorteuri, parfumuri, rujuri, papuci cu fulg. Ar vrea sex in fiecare seara, ca sa aiba confirmarea ca sotul nu se culca cu alta. Daca intr-o noapte el e „obosit“, somnul tau s-a dus naibii. El sforaie cu voluptate, in timp ce tu sezi in capul noadei, cu ochii cat ceapa, si te gandesti in ce masura amanta are fundul mai mic si tita mai dreapta ca tine. Concluzia n-are cum sa te linisteasca, asa ca de a doua zi maninci numai varza, fugi zburlita la coafor, ba chiar te epilezi, suprema jertfa la templul casniciei.
Trec luni, poate ani pina cind te linistesti ca el nu (mai) are amanta. Bagi de seama, cu aceasta feroce ocazie, ca desele campionate de fofilari artistice, cu care asa de dulce te naravisesi, au creat gaurele prin care o alta femeie s-a strecurat in schema. Iar asta te capiaza. |ti juri ca nu mai fugi de sex, orice-ar fi. Ca, poate, ai sa faci si un fel de sex oral, in ciuda teoriilor tale, orice, numai sa-ti aduni partenerul de pe ulita pierzaniei.
Ghidul imperecherii fara dureri
Extremele iti invinetesc nervii cel mai rau. Realizezi, dupa enervant de multi ani, ca solutia e pe la mijloc. Nu e o afacere sa accepti sex conjugal la orice ora, in orice pozitie, poate si pentru ca oleaca de abstinenta, in doze homeopatice, ajuta la coacerea apetitului. Dar nici sa refuzi doua saptamini la rind nu constituie o gaselnita geniala, ca daca era asa simplu, v-am spus, faceam sex de doua ori pe luna, cu sete, si gata. |n rest, mincam ciocolata si viata era un paradis.
Numai ca, din pacate, in afara de noi mai sint inca doua miliarde de femei apte de sex, pe planeta. Si e cam greu sa stai linistita, cind stii ca sotul tau n-a mai avut un orgasm de 24 de zile (dai Delete, mental, la ce-o fi facind el dimineata prin baie), iar afara colcaie milioane de funduri rotunde, dispuse oricind sa primeasca un aprig compliment al imperecherii.
La urma urmei, sa nu dramatizam. Chiar daca femeia n-are chef de sex, ea trebuie sa retina ca e vorba de un calvar limitat ca timp. Ca rezistenta in pat a barbatilor nostri e departe de idealurile utopice. Ca patru minute de gemete talentate, raportate la o zi de lalaiala de colo-colo, nu sint o crampa asa de lunga. Nu doare rau, e ca injectia, vine albinuta, bzzz, gata, s-a dus. A durut? Nu. Dupa ce accepti, cum-necum, sa faci sex chiar si atunci cind mai degraba ti-ai baga un cui in ureche decit sa te dezbraci, ai intotdeauna un sentiment ca miezul de piine. Ai facut o fapta frumoasa pentru cuplul in care te gasesti.
Exista pe lume si cazuri reglate pe sistem de termostat, de la bun inceput, adica nu trebuie sa faci nimic, ci doar sa te bucuri de circumstante. De exemplu, stiu o femeie care s-a maritat cu un yoghin. Din tot clubul de yoga, ea l-a ales p-ala care optase pentru tantra prin abstinenta, nu prin continenta. El a anuntat-o, politicos, ca nu va ejacula pina la a treia luna plina din 2011. Iar pin-atunci, sexul va consta doar in tandreturi romantice si pupaturi fara repercusiuni. Dintre toate maritatele din cercul ei, ea arata cel mai bine, e odihnita, asteapta cu gigantic extaz anticipat sexul de la anul, iar pina atunci le arata celorlalte ce inseamna sa fii liber: nu ia contraceptive, nu s-a mai ras pe picioare de trei luni, ba chiar – suprem beneficiu! – seara merge la culcare odata cu sotul ei.
Interesanta parere despre psihologia masculina. Cam pe linga subiect ce-i drept.
Doamne, Simona, parcă eşti eu!! Sincer, nu ştiam că e un lucru universal-valabil. Acum îmi fac mult mai puţine probleme :). Eşti mitică, Simo..tonică şi terapeutică. Faza cu clătitele de la miezul nopţii mi-a stârnit hohote de râs
Felicitari pentru articol, Simona! Inca unul scris in dulcele tau stil clasic, cu umor si ironie subtila…Din pacate, realitatea e asa cum o descrii tu: anorgasmia e starea de drept si de fapt a femeii in timp ce, din generozitatea naturii, sexul si orgasmul sunt sinonime in cazul barbatilor (adesea sinonime identice intrucat limita de demarcatie intre cele doua e atat de fina… nejijabila chiar….). Si mi-am adus aminte de bancul acela care, ma rog, e impropriu numit banc: \"Cand are femeia orgasm? Cui ii pasa?\"