fbpx

Zece citate care te vor convinge sa citesti pe nerasuflate editia de sarbatori a revistei Marea Dragoste / revistatango.ro

de
Coperte revistatango-MareaDragoste, nr. 115, dr. Viorica Chiurciu, Andra si Catalin Maruta, decembrie 2015-ianuarie 2015

O editie dedicata sarbatorilor de iarna a revistei Marea Dragoste – revistatango.ro iese pe piata, avand ca eroi de coperta pe cercetatoarea Viorica Chiurciu si pe de alta pe iubitii Andra si Catalin Maruta, propunand cititorilor sai intalniri de exceptie cu vedete iubite si personalitati marcante ale vietii romanesti, alaturi de texte si interviuri superbe. O noua editie a singurei reviste pe care o citesti din scoarta-n scoarta si o iubesti pentru totdeauna se gaseste la centrele de difuzare a presei din intreaga tara, iar noi va propunem zece citate-aperitiv, care sa va convinga ca nu veti putea lasa din mana revista dupa ce o veti deschide.

Alex. Stefanescu – Ceea ce n-am facut si nu mai am timp sa fac

Nu am reusit sa invat toate cuvintele limbii romane, desi deschid in fiecare zi dictionarul, iar uneori chiar citesc ore intregi pagina dupa pagina din el, ca si cum as citi dintr-un roman. Inca mai intalnesc, in carti vechi sau in reviste de azi, cuvinte pe care nu le inteleg si, chiar in timp ce fac investigatii ca sa aflu toate sensurile lor, descopar alte cuvinte care-mi sunt necunoscute. Am sa mor fara sa fi fost la inaltimea propriei mele limbi materne, limba de o mare frumusete, care, foarte probabil, este limba oficiala in Rai.
*
Nu am sarit cu parasuta. Mi-am dorit foarte mult sa sar, am visat ca sar, dar n-am trecut niciodata la actiune. In copilarie, in emulatie cu cei doi frati ai mei mai mici, ma suiam pe dulapul de haine al parintilor si, cu doua umbrele deschise in maini, saream in gol de la o inaltime de doi metri, aterizand cu o bufnitura pe podea. Ce caricaturala saritura cu parasuta! Doamne, poate ca e un simbol! Poate ca si in spatiul nemarginit al literaturii m-am aruncat cu doua umbrele deschise in maini.
*
Nu am murit niciodata din dragoste. Mi-ar fi placut sa iubesc o femeie maritata si cu copii. Noaptea, ascuns de intuneric, as fi stat la fereastra casei ei si as privit scene ale fericirii casnice. As fi vazut cum se asaza cu totii – mama, tata si copii – la masa, cum vorbesc (fara ca eu sa aud ce isi spun) si cum rad, cum se pregatesc de culcare. Cand ea si-ar fi urmat sotul in dormitor, eu as fi simtit ca mi se frange inima si as fi murit nestiut de nimeni, in intuneric.

Simona Catrina – Speranta unora zace la perfuzii? Traiasca speranta!

Mergem pe sarma. Deci e doar o chestiune de timp pana cand ne aluneca talpa si facem baldabac in iazul complicatiilor. In aceasta acrobatica situatie, urgenta e sa inotam pana la mal, nu sa ne recitam testamentul, horcaind intr-o bulboaca. Multi dintre cei tabaciti de soarta asteapta noaptea Anului Nou ca pe momentul zero al unei vieti nou-noute. Gata, s-a terminat cu orice pacoste, a venit momentul sa sfidam singuratatea, dezamagirea, invidia, lacrima sau migrena pe fond nervos. Destinul e ca o cioara, ne urmareste fiindca am presarat firimituri in urma noastra, de fiecare data cand am scapat din infern.
A fost un an captusit cu intamplari de tot felul. Un ochi pe fata, unul pe dos. Planeta s-a scuturat ca un catel plin de purici. Barbatii, unul mai destept ca altul, au mai purces la cateva razboaie. Pentru ca asa isi valideaza unii vitejia: rapaie cu mitralierele. Frontul li se pare mult mai usor de suportat decat freza dentara. Anul care se incheie a mai carat in boccele si ceva atentate, si catastrofe mai mult sau mai putin stupide, si incendii absurde, dar si un bogat sortiment de drame personale. Duca-se. E drept, amintirile au o incapatanare de catar.
Daca, din zece visuri, noua s-au predat neconditionat fatalitatii, ramane macar unul pentru care merita deranjul sa traim. Suntem datori fata de cei care, atunci cand toata lumea ii credea striviti, s-au ridicat, s-au scuturat de praf si au plecat mai departe. Cunosc oameni care au pierdut totul intr-o clipa. Si nu doar bani si niste bulendre, ci si persoane pe care le adorau. Atunci, in momentul critic, ceasul s-a oprit o secunda. Universul a stat locului, trasnit in moalele capului. Apoi, printr-o minune, cei care pareau decuplati de la aparate au renascut.

Catalin Maruta – Despre venirea Evei

Ne-a imbogatit instantaneu, in momentul venirii ei pe lume, cu un alt gen de dragoste, cu idei curajoase si cu alta intelepciune. Discutiile noastre incep si se termina cu ea, asta e… Din fericire, David nu e gelos, nu are nimic impotriva. I-am explicat, asa cum fac toti parintii, ca noi ii iubim pe amandoi la fel. Si nu ne-am limitat la teorie, am materializat afirmatia cu fiecare ocazie. Deocamdata, nu pot sti exact ce e in capsorul lui, dar merg pe intuitie. Pare linistit si multumit de noul regulament de ordine interioara (rade). Cat despre Eva, ea ne uimeste in fiecare moment, fiindca este la varsta cand orice noua zi aduce dupa ea schimbari fabuloase. Cei care au copii stiu ce vorbesc, practic lasi copilul dimineata cu o idee, iar seara il gasesti cu zece.  
Cred ca, si daca as avea zece copii, la al zecelea as fi la fel de placut-surprins. Teoretic, inveti multe lucruri, te crezi atotstiutor, dar urmatorul copil ia buretele, sterge tabla, iar tu o iei de la zero cu cercetarile, cu calculele, cu demonstratiile. Ma simt mai pregatit din punctul de vedere al rezistentei psihice in fata neprevazutului. Nu-mi mai fac griji chiar din orice, acum stiu toate trucurile acestor mici fiinte inventive, care te pot aduce si in culmea disperarii, dar si in mijlocul unei fericiri supreme. Da, sunt mai pregatit, asa e si normal, altfel situatia ar fi cel putin ciudata. 

Alexandru Matei – Re-iubirea. Despre trei feluri de reintalnire

Exista sentimente legate de numere mici. Doi, de pilda. Pare desuet, stiu. Cum poti vorbi despre un sentiment care  nu face masa critica, care nu implica multimea, care nu reprezinta societatea? Feluri de dragoste, de re-indragostire. Sentimentul care salasluieste in fiecare din cele doua persoane, dar care are  o viata a lui, in fiecare dintre cele doua memorii, in fiecare dintre cele doua trupuri.
Sunt la varsta la care trecutul din carca mea e considerabil. Iubiri care au trecut si care au disparut, cum se sterg ca urmele de pasi – dar in care aceleasi talpi pot incapea din nou. Una din experientele iubirii este reintalnirea. Exista despartiri. Nu vorbesc despre ele, despartirile dor prea mult, atunci cand sunt adevarate, ca sa primeasca aici glas. Peste despartire trec avioane, se schimba ceruri, iarba creste si se usuca. Despartirea se metabolizeaza, pana la compusi minusculi, atomi de memorie, care raman imprastiati, pe care un nimic ii poate coaliza, dar care pot foarte bine sa stea asa. Un nimic, spun. Care sunt sansele iubirii sa revina? Si de cate feluri este ea? Am ales trei…


Alice Nastase Buciuta – E la fel ca in iubire

In anii iubirilor mele chinuite, m-am istovit incercand sa gasesc rezolvari unor relatii care nu functionau. Vreo zece anotimpuri, am vrut sa aduc pe calea pe care o consideram eu a fi cea buna pe un barbat care avea calea lui, buna pentru el. M-am perpelit incercand sa invat cum sa fiu mai dulce, mai desteapta, mai gospodina, mai sexy si mai educata decat toate celelalte femei ale lumii si dornica sa aflu prin ce modalitati sa-l fac pe el sa evolueze si sa devina ceea ce mi-as fi dorit pentru dragostea noastra.
Am absolvit o suta de cursuri de dezvoltare si disperare personala. Am citit o mie de carti. Am organizat doua sute de pande in care sa-l prind intr-un flagrant care sa nu-mi mai lase loc de speranta. Si, intr-un final, pe orice cale educationala sau politieneasca as fi pornit, am ajuns la aceleasi doua, unice raspunsuri: fie accept cu seninatate lucrurile asa cum sunt si ma bucur doar de ceea ce am, sperand ca daruirea mea neconditionata si lipsa de pretentii vor genera o noua stare in care imi voi gasi tihna, fie scap de nemultumiri renuntand la relatie si vazandu-mi de drum.

Andra Maruta – Iubirea pentru Catalin

Iubirea mea s-a preschimbat intr-o alta forma de iubire. Nu-l iubesc mai mult sau mai putin, dar il iubesc mai frumos, asta o stiu eu si o simte si el. Copiii ne-au invatat sa iubim. Da, vorbesc serios, se pare ca nu doar noi ii invatam pe ei tot felul de lucruri esentiale.


Mirela Retegan – DACA in loc de CAND

“Daca voi  reusi  sa fac magazinul pe care il visez, va fi cel mai frumos magazin pentru copiii din Romania”… imi visam intr-o seara  visele cu voce tare, explicandu-i prietenei mele cum as vrea eu sa arate magazinul Zurli pe care nu-l vreau un simplu loc de unde sa cumperi produse zurli, ci chiar sa fie un spatiu in care copiii si parintii sa primeasca veselie, culoare si optimism. Sa intre intr-un spatiu in care guverneaza energia buna si ideile simple, dar autentice.
“Nu DACA, ci CAND” a strigat Maya din camera ei si brusc m-am trezit cu ea in tocul sufrageriei.
-      Nu tu mi-ai spus ca nu e bine sa folosim conditionalul pentru visele noastre? Ca daca noi suntem primii care ne indoim de sansele de reusita, Universul nu mai intelege nimic? De la doi ani aud asta: pune-ti corect dorintele, spune-i Universului ce-ti doresti si fa-o cu toata credinta. Ce cauta, mama, cuvantul DACA in propozitia ta?
Chiar asa. Ce cauta cuvantul DACA in propozitiile noastre?

Adina Banea – Craciun iubaret

E de-a dreptul frigid Craciunul acesta impodobit cu betele multe, cu luminite si cu atat de multa mancare ce te oboseste numa’ de-o privesti cata este.
Incurca libidoul cuplului mancarea aceasta multa si grasa, venita la pachet cu socrii, cu verisorii indepartati, cu parintii nemultumiti si bombanitori si cu lipsa sexului. Pai cui ii mai arde de sex dupa ce soacra i-a explicat o seara intreaga cum trebuiau de fapt facute sarmalele? “Iar cozonacul?? Trebuia crescut cel putin inca cinspe ore ca sa iasa pufos.”
Sotul te priveste apoi dezaprobator si linge sacosica de la mama-sa, care “a stiut ea ceva, de aceea a si adus de prin bunatatile gatite personal”.
Ma gandesc de unde atatea obiceiuri si traditii in ceea ceea ce priveste festinul de Craciun. Noi, romanii, suntem obisnuiti sa mancam mult si gras si din toate cate ceva sa avem, sa fie, acolo, multe pe masa. De Craciun in special.
Fie ca avem musafiri, fie ca suntem in familie, avem dorinta si ambitia de a nu ne lipsi ceva care cumva in ziua de Craciun.
Incurca libidoul cuplului mancarea aceasta multa si grasa, venita la pachet cu socrii, cu verisorii indepartati, cu parintii nemultumiti si bombanitori si cu lipsa sexului. Pai cui ii mai arde de sex dupa ce soacra i-a explicat o seara intreaga cum trebuiau de fapt facute sarmalele? “Iar cozonacul?? Trebuia crescut cel putin inca cinspe ore ca sa iasa pufos.”
Sotul te priveste apoi dezaprobator si linge sacosica de la mama-sa, care “a stiut ea ceva, de aceea a si adus de prin bunatatile gatite personal”.

Raluca Kisescu: Goosebumps sau cum scoatem monstrii din povestea de Craciun

Goosebumps sau „Iti facem parul maciuca” este un film pentru baieti. Personajele de groaza inventate de un scriitor de romane fantastice se razbuna iesind din paginile cartilor care le-au dat viata. Ele chiar prind viata si isi sperie cititorii la propriu. Ca orice film american, are un final fericit, prin care dupa indelungi cazne orasul reuseste sa scape de monstri folosindu-se de o poveste noua a autorului, cu care sa „ii sechestreze” pe toti in carte si nu in afara ei.
Cand ma gandesc la Craciunul ce sta sa vina, la bucuria timpului cu cei dragi si la anul cel nou cu promisiuni si sperante, nu pot sa nu ma gandesc la cei carora toamna le-a maturat ordinea lucrurilor si a vietii. Sa nu-i uitam in goana grijilor, cadourilor de sarbatori, timpului. Mai este nevoie de sange pentru donatii, mai este nevoie de ganduri bune, mai este nevoie de bani. Sa luam monstrii, fie ei ventriloci, insecte uriase, pitici furiosi sau papusi ucigase, sa-i trimitem intr-o poveste noua, pe care sa o ferecam si sa o ascundem de viitor. Sa scriem impreuna o poveste noua cu curcubee si inorogi, cu hotararea ca fiecare in parte si noi toti nu vom mai lasa sa se intample ceea ce s-a intamplat.

Silviu Iliuta – Cele patru sertarase ale Craciunului

1983
E Ajunul Craciunului. Din camera mea se vede o parte din casuta lui Tom. Nu imi dau seama daca este lumina aprinsa, pentru ca nu are geamuri. E acoperita toata cu zapada. “Camuflata, sa nu ma gaseasca inamicii”, cum mi-a zis el. In fata casei nu sunt urme de pasi, ceea ce ma face sa cred ca e acasa. De fapt, nu l-am vazut niciodata plecand. Tata ma ajuta sa inghesuim masa din sufragerie intre caloriferul plin cu abtibilduri si biblioteca din camera mea. El face toata treaba, la 7 ani nu sunt prea puternic.
-Tata, exista oameni care nu ies din casele lor?
Se opreste o clipa si imi arunca privirea pe care scrie “ce ascunzi tu?” Aceea cu spranceana stanga usor coborata.
-Am vazut un film cu cineva care se ascundea, continui pe nerasuflate.
-Nu stii, Silvache? In Pistruiatul…
-Da…
-…nu iesea din casa pentru ca…
-…se ascundea de cineva.

In edita de decembrie 2015-ianuarie 2016 veti mai gasi interviuri cu Andra si Catalin Maruta, Leonardo DiCaprio, Crina Matei, Viorica si Constantin Chiurciu, Simona Strungaru, pictoriale, noutati despre frumusete si sanatate

  • Credit: Loredana
  • Title: Untitled-1

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *