„Ca sa nu dai cu jobul in gard, trebuie sa fii un pic en garde“, transpira Unica pe linga un fel de joc de cuvinte. Remarca ma ajuta sa rezum, anticipat, recolta de informatie din revistele de lux. Cam tirziu pentru viraj, as zice. Jobul e deja in gard. Acum ramine de vazut daca aveati asigurare sau deconteaza patronul. Nu ma refer numai la Unica, doar ca acolo s-a impachetat la modul cel mai elocvent ideea principala a lunii.
Te-ai ingrasat, ai pus vreo 1000 de dolari pe fund
Am primit un e-mail misto de la o fata desteapta, Veronica Baiu. Nu pot sa nu va impartasesc margaritarul depistat de cititoarea noastra, care ne scrie: „Iata ce citesc in suplimentul pentru barbati al revistei Elle din luna noiembrie, pagina 66: «Daca-mi promiti ca ma iei cu 50 de lire sterline in plus, te iau si eu steril», ii zice ea lui, ambii cetateni americani. Vorba englezului (si a americanului): «It doesn’t make sense!» De fapt, «50 pounds» mai inseamna si 22,68 kilograme, ceea ce, in contextul conversatiei dintre cei doi, ar fi fost traducerea adecvata.“
Savuros, recunosc! Sint invidioasa ca n-am avut rabdare sa citesc, la vremea cuvenita, textul cu pricina si sa descopar (si) eu aceasta gogomanie, dar sint fericita ca altcineva a avut ochi bun si minte sclipitoare. Si ii multumesc Veronicai pentru contributia la inventarul de fata.
Revenind la turma noastra, aflu scandalizata ca „manusile sint mai vedete decit vedetele“ (am citat din revista Beau Monde). Daca un strain care nu stie ce inseamna „manusa“ te roaga sa folosesti cuvintul intr-o fraza, ca sa-l descifreze mai bine (cum se face de obicei), iar tu ii oferi aceasta propozitie din Beau Monde, n-o sa priceapa nimic.
„Micile accente desi din blana scurta si-au facut intrarea in lumea buna a modei“, delireaza aceeasi revista. Cind auzeam, in copilarie, ca o virgula salveaza sau scurteaza vieti, nu voiam sa dau crezare. Acum, citind cum in blana scurta misuna accente si de-acolo sar direct in lumea modei, realizez ca fiecare semn grafic are un rol crucial.
„Lina si mohairul nu mai vor sa stea in amestec cu alte fibre sintetice.“ Dar ati incercat sa le convingeti macar, inainte sa vorbiti?
Un interviu (tot din Beau Monde) a fost impins cica „mai aproape de om decit de omul de televiziune sau de omul de moda.“ Din paispe cuvinte, cinci sint „de“ si trei sint „om“. Cu asemenea instrumente lexicale, si Britney Spears ar putea scrie un articol superb in limba romana.
„Al Salmei Hayek sau al lui Scarlet Johansson“, bilbiie aceeasi revista niste formule dubioase de genitiv. Ma mir ca n-au scris „al Scarletei“, poate cu ocazia asta ii puneau fetei doi de „t“ – ca nu stiu de ce le-arata lor mai bine pe monitor „Scarlet“. Asta-mi aduce iar aminte de o fosta colega de facultate pe care o cheama Scarlet Ohara, unde Ohara e prenume. Citeodata, zic eu, destinul ti se decide foarte devreme. Revenind la Hollywood, corect ar fi fost „al lui Salma“, insa la cite aberatii colcaie prin presa, astea sint deja gilme benigne.
Cine n-a facut sex cu soia…
Bolero cinta ceva si mai interesant. Ia ascultati aici (daca puteti sa urmariti asa ceva): „Daca nu te-ai gindit pina acum ca ai putea fi un constructor de, sa zicem, rachete spatiale, asta se datoreaza in primul rind atentiei si pasiunii pe care o aloci sagetilor, liniutelor, patratelelor… si lista poate continua.“ Din fericire, nu continua, ca eram deja demolata!
„Atentiei si pasiunii pe care o aloci“ e o reactie simptomatica pentru neglijenta fata de acordul la plural. Apoi, avem de tras cu topica asta suie, din care reiese ca, daca nu te-ai gindit sa construiesti rachete, e pentru ca pierzi prea mult timp facind liniute si patratele. Eu le-am spus asta alor mei de cind eram in clasa intii si am avut o banuiala ca bastonasele nu-mi vor ajuta in cariera, dar n-am reusit sa-i conving. Azi uite ca am dovada, dar era sa zic eu ce pot sa fac cu ea…
De altfel, intregul manifest al revistei Bolero sade intr-un text pe care vi-l redau cu miini tremurinde: „E greu pina incepi, se zice.“ (Uite ca uneori nu e prea greu, din pacate.) „Numai ca acum, eu trebuie sa incep un text cu care sa termin. Am avut, in anii astia, un adevarat privilegiu aici, la Bolero: am putut sa scriu orice, oricum.“ ~sta da privilegiu, am remarcat de mult timp ca acolo se scrie orice si oricum, iar aceasta spovedanie nu face decit sa-mi valideze notitele pe care le credeam malitioase. Acum m-am mai linistit.
„Sau sa-mi scriu mie orice, oricum“, mai spune autorul. Mda, numai ca, din nefericire, chiar daca-ti scrii tie, scrisorica asta apare in revista si-o mai citesc si altii, fiindca in mod normal n-ai cum sa-i opresti. „Oamenii astia (…) m-au si platit pentru asta.“ (Uneori, in Romania banii se fac suspect de usor, deci).
„Nu pot sa ma exprim altfel, mai simplu, mai cuprinzator, mai real de-atit.“ Bine, mai simplu nici nu se poate, era ideal daca te exprimai un pic mai complicat, in sensul bun.
„Iarna inseamna zapada si vin fiert, la caldura unui semineu imens.“ Bag de seama ca semineul imens se afla in redactia Bolero, avind in vedere ca multe consideratii din revista par stropite cu vin ghiurghiuliu.
„Nu vei reusi nici luna asta sa te plictisesti, nici macar daca incerci.“ Nu stiu pe nimeni care sa fi incercat de bunavoie sa se plictiseasca, dar poate Bolero are o baza de date mai stufoasa.
Cosmopolitan trece la tablouri horror: „Sinii explodeaza cu 20 de cm in volum, atunci cind faci fitness“. As vrea sa sar mai iute peste pasajul asta cu sini explodati, chestiune pe care am senzatia ca am mai vazut-o si la stirile de la ora 5.00, si sa trec direct la mirarea ca, de cind am plecat eu din tara, volumul a ajuns sa se masoare in centimetri, nu stiu cum dracu. Si cica (stati, ca minunea nu s-a epuizat): „Sinii dau pe-afara, chiar daca porti sutien.“ Pai numai daca porti sutien „dau pe-afara“, ca altfel din ce, Doamne, iarta-ma, sa dea pe-afara?
Daca vreti sa aflati tot felul de bizarerii mondiale, ca la un Discovery mai mic, ar fi bine sa cascati gura la Cosmo, care a descoperit ceva fantastic: „Vegetarienii nu numai ca nu servesc carne la masa, dar refuza sa faca sex cu cei care o consuma, pe motiv ca trupul acestora este din lesuri de animale.“
In primul rind, poate ca vegetarienii nu „servesc“ carne la masa pentru ca nu sint chelneri. Numai aia servesc, noi, astilalti, mincam pur si simplu. In al doilea si ingrozitorul rind, o prietena de-a mea a avut pe vremuri un iubit vegetarian care, desi ea mincase salam sasesc si el un fel de tofu cu picatele, a facut sex dezlantuit cu tipa, iar amantlicul s-a labartat pe cel putin citeva luni. Si azi isi mai amintesc, cu falca plina de saliva nostalgiei, de noptile alea in care ea, cu trupul ei, vorb-aia, facut din lesuri de animale, il scotea din minti pe el – ca ale naibii lesuri se asezasera foarte frumos pe fundul ei, rezultatul era bestial.
Toate mi se rupe numai mie
Si inca o convulsie a stiintei, tot in Cosmo: „Nu uita ca, atunci cind stai sub jet de apa fierbinte prea mult, pielea se usuca.“ Pe bune?! Ce misto, ca eu nu prea suport prosoapele, dar le foloseam fiindca n-aveam incotro, habar n-aveam ca apa calda usuca pielea mai bine, muream proasta.
„Ups, m-am gafat!“, striga Cosmo, iar aici nu comentez nimic, ar insemna ca vorbaria mea sa fie de 20 de ori mai lunga decit halul in care s-au gafat ei. Si nu se merita, vorb-aia, sa ma risc.
„Sarbatorile de iarna sint un prilej de bucurie pentru noi… dar nu si pentru mediul inconjurator.“ Va anunt pe aceasta cale ca am descoperit plagiatul vostru, mi-ati copiat unu la unu o compunere din clasa a doua, pe care tovarasu’ invatator mi-a pus zece, dar mama, desi nu mi-a dat cu caietu-n cap, mi-a spus ca e banala, ca orice prost poate sa scrie asa ceva. N-am crezut-o, dar in timp, teoria s-a adeverit. Pardon, persoanele excluse sint de fata, la Cosmo, acolo unde se mai vehiculeaza si alte catastrofe: „Prezervativul s-a rupt si a ramas in tine“ sau „Ai uitat tamponul «acolo» citeva zile“. Ce destin nenorocit trebuie sa ai ca sa ti se-ntimple toate astea numai tie?
Revista Joy contribuie la debandada generala: „Priveste cu deziluzie faptul ca singura cariera pe care o poate alege este mierea.“ E trist, stiu. Eu, pe vremuri, imi alesesem drept cariera zaharul, numai ca, dupa ce m-am ingrasat din cauza acestei meserii, am beneficiat de o reorientare profesionala, mi-am dat un masterat in indulcitori artificiali si de-atunci dezvolt cu succes o cariera de manager in zaharina.
„Mi-am indreptat in asa fel mina incit cupa degetului mijlociu sa stea in sus.“ Ca nu e virgula inainte de „incit“ nu mai are rost sa discutam, ca pierdem vremea. Pe mine m-ar interesa acum unde e cupa degetului, ca de cind ma uit la mina mea, de vreo ora, constat ca am numai degete de trefla.
Tot Joy vine cu o revolutie in sexul oral (culmea, credeam ca a epuizat Cosmo toata logistica in domeniu): „Zumzaie in timp ce-l cuprinzi cu gura – vibrator natural!“ Sa zumzai in timp ce… cum?!… Nu, eu cred ca mai bine vorbesti in timp ce-l cuprinzi cu gura, sa se vada macar ca nu e playback.
Despre un coniac, revista The One insista ca „il servesti cu gheata“, „il servesti in mreje…“, „il servesti sperind…“. … Sperind, probabil, sa scapi de meseria de barman, ca altfel, sincer, nu stiu cum ai sa „servesti“ coniacul.
Intrebare intr-un interviu genial, in aceeasi revista: „Este mai grea viata sau ceea ce traiesti pe scena?“ Ce s-ar putea raspunde la asa ceva? E mai comoda viata decit simularea ei, adica e mai misto sa fii impuscat pe bune, intr-o discoteca, decit sa te prefaci ca ai crapat, la teatru, si sa te carcalesti pe burta cu vopsea rosie.
Cica „femeia incepe sa simta sexul tridimensional dupa 30 de ani“. Scuzati-ma, eu inca nu sint sigura ca fac sex tridimensional, asa ca spuneti-mi, imi trebuie vreun high-definition box pentru asta, vreo tehnica de preludiu blu-ray sau pur si simplu, la un moment dat, am sa realizez ca sexul n-are doar latime si lungime?
Lanterna si fascinanta Romanie
In Tabu, gasesc o reteta economica a fericirii, exprimata si mai economic: „De curind mi-am dat seama cit sint de fericita cind stau pe canapea si citesc o revista in timp ce prietenul meu face dus si are multa spuma pe nas si pe ochi (…) Mie imi suna ca si cum fericirea in cuplu ar veni atunci cind partenerul se spala.“ Ma rog, pentru unele cupluri, unde partenerul calareste dusul cam rar, fericirea vine, intr-adevar, atunci cind catadicseste sa se spele. In alta ordine de idei, n-are rost sa fiu rea, atita vreme cit n-am testat aceasta formula a fericirii. De miine, ma plantez pe canapea si astept sa aud tiriitul. Inca o intrebare: daca dumnealui n-are spuma (de exemplu, iubitul meu nu suporta sapunu-n nas, nu stiu de ce), corpul meu o sa mai secrete minunata serotonina?
Tabu mai fisiie cite-o fila de basm: „Nu am folosit niciodata o lanterna ca sa ne vedem unul pe celalalt sub plapuma. Iar prima data cind ne-am intilnit cu o lanterna, n-am reactionat in niciun fel.“ Nu stiu cum ati fi reactionat voi daca va intilneati cu lanterna vamesului rus care venea sa va confiste alta duzina de lanterne pe care le cumparaserati de la Moscova, ca sa le aveti cind oprea Ceausescu lumina si aveati nevoie sa va vedeti si sub plapuma, dar mai ales in afara ei. „Vinul e rosu si scuipa praf de scortisoara“, mai gasesc in Tabu. Daca n-as sti ca in ziua de azi nimeni nu mai scrie cu pixul, as fi zis ca a cules dactilografa prost. Dar asa, sincer, incep sa banuiesc ca e vreun citat dintr-o poezie pe care, in grabita mea trecere prin lumea telurica, inca n-am citit-o.
„Pentru Adi Vasluianu, este primul Craciun insurat“, anunta susnumita publicatie. Puteati sa ma omoriti, habar n-aveam ca s-a insurat Craciunul, am ratat stirea, sper sa fiu pe faza macar la divort.
Tabu mai cladeste si-o deliranta teorie a teleportarii. Si, daca prima clona a fost oaie, le-a casunat tot pe cirlani: „Se pare ca in curind se va organiza o teleportare, probabil a unei oite. E posibil (…) ca oita obisnuita sa traiasca in laborator sa se trezeasca pe o insula tropicala (destinatia era o alta incapere din laborator, dar din cauza unor probleme tehnice a ajuns in Oceanul Indian.)“
Sau se mai poate si altfel: in cutia de sticla unde se proceseaza teleportarea, o sa intre din greseala si-o musca, iar ulterior teleportarii o s-o vezi amestecata genetic cu oaia. Peste doua zile, oaia biziie, te gidila pe nas si i se bulbuca ochii. Poftim? Asta era si intr-un film celebru si prost? Vorbiti serios? Ei, na… nu-mi vine sa cred ca doua minti umane pot gindi identic! Macar sa fi ouat ceva destept…
Editorialul din revista Unica introduce o noua disciplina olimpica, pesemne incepind cu Beijing: „Reimprieteneste-te cu stepperul sau cu alte sporturi.“ Intr-o lume in care stepul n-a ajuns la rang de sport, dar stepperul a reusit, eu nu ma mai mir de nimic, la urma urmei.
„Stii ca-ti lipseste ceva, ti-au spus-o gitul si miinile“, sugereaza Unica. Dar capul nu ti-a zis nimic? Presupun ca interiorul cranian reactioneaza mai greu la intemperii.
„Acum ai fular si manusi ca sa faci tot ce ai chef.“ Eu as avea chef de o seara nebuna la carnavalul de la Rio. Stimata redactie Unica, va rog frumos sa-mi spuneti daca, in acest caz, fularul si manusile ma pot ajuta sa-mi indeplinesc visul, asa cum am citit in minunata dumneavoastra publicatie.
De-ai fi tu salcie-n costum…
Unica uita robinetul truismelor deschis si pleaca de-acasa: „In 13 ani, cine nu se schimba? S-au schimbat trendurile, s-au schimbat si ele.“ Ele, trendurile, sau care ele, draga?
„Uneori, trendurile s-au schimbat in functie de cum s-a schimbat Victoria Adams, intre timp Beckham.“ Daca n-ai acel minim bagaj de cultura generala care sa-ti permita sa stii ca Victoria Adams s-a maritat cu David Beckham, nici nu-ti trece prin cap in ce limba a fost scris frazoiul de mai sus, e total codificat.
„Diploma de absolvire inca ii era calda de la tipar, probabil“, analizeaza Unica CV-ul unei celebritati. De unde stiti ca era calda de la tipar, poate ca titulara o incalzise la microunde, ca sa n-o mai bage inca o data la cuptor, ca prinde crusta.
„Modele trec si revin periodic“, iata o alta margica de patrimoniu, din aceeasi revista. Asa umplu unii paginile, cu finete si abilitate, ca pe niste saculeti de aspirator, dupa o rafala de smotru pe fond nervos.
„Te visezi o salcie ginditoare, invaluita in rochii de diferite marimi?“ Din cite-mi amintesc, nu mi-am dorit niciodata sa fiu un copac obsedat ca-n rochia aia pare gras. Desi, daca stau sa ma gindesc, pe la cite-o betie imi vin idei interesante. Odata, mi-am dorit ca prietena mea sa fie un ficus, iar eu sa-i cumpar ghetute si ea, adica el, ficusul, sa ma pupe. Si-atunci a sunat ceasul, m-am trezit cu un cap cit banita si m-am jurat ca nu mai beau in viata mea.
„Pe cind un bebe? E intrebarea care te urmareste de la cununia civila si pina la o burtica suficient de proeminenta.“ Si chiar dupa ce creste burtica, te intrebi acelasi lucru: pe cind un bebe? Ca daca te mai ingrasi mult, sotul tau isi va gasi o amanta si proiectul cu bebele se muta-n aria patologica a discutiei. Acolo unde bebe exista numai in halucinatia ta de femeie care s-a ingrasat paradoxal din cauza sarcinii, desi inca nu e insarcinata.
„Unde nu-i trend, vai de mincare! In ziua de azi, nimic nu mai e bun daca nu se aliniaza cu tendintele… Nici macar ce bagi in gura.“ Ideea e interesanta si haioasa, recunosc. Daca ma umfla risul, insa, e pentru ca exprimarea acestei idei nostime se efectueaza cu instrumente ridicole. Daca m-as golani, m-as agata de chestiunea asta cu trendul elementelor pe care le bagi in gura, dar poanta ar fi facila, ca si aluzia lor cu franjuri de susa.
Urmeaza un decupaj de creativitate brutala: „Cind in sfirsit am primit acordul de a intra in parcul auto, eram scurs in proportie de 99,99% pe dusumea, iar restul se tinea cu disperare de ghiseu, ca nu cumva sa cada lat si sa se faca de ris pe tarim american.“ Bag de seama ca acel 0,01% a reusit sa sustina, contorsionist si psihologic, o huiduma de procent majoritar sleit pe podea si flescait cu mopul vicisitudinilor.
