Nu toți oamenii urmează un drum deja desenat. Unii aleg să și-l creeze singuri, pas cu pas, lăsând loc curiozității, schimbării și reinventării. Alexandra Văduva este unul dintre acești oameni. A ajuns la Viena în 2011 pentru a studia, într-un oraș în care nu cunoștea pe nimeni, dar pe care avea să îl transforme, în timp, în acasă. Curiozitatea, libertatea de a experimenta și dorința de a crea au purtat-o către un parcurs profesional neobișnuit, în care educația, antreprenoriatul și arta se completează firesc.
Fascinația pentru obiectele care poartă urmele timpului i-a modelat o parte importantă din acest drum. După ani petrecuți în universul modei vintage, a ales să se apropie și mai mult de fiecare obiect în parte, dedicându-se restaurării articolelor din piele. Astăzi, prin atelierul său, redă viață genților, pantofilor și accesoriilor care își continuă astfel povestea. În paralel, creează instalații botanice pentru evenimente culturale și gastronomice și este activă pe scena muzicii electronice sub numele Welia, explorând noi forme de expresie artistică și colaborând cu festivaluri și spații culturale din Austria și din alte țări europene.
Am invitat-o pe Alexandra Văduva în seria Vienna Women Voices deoarece povestea ei vorbește despre curajul de a-ți urma propriul drum, chiar și atunci când acesta nu poate fi încadrat într-o singură profesie sau într-o singură definiție. Este o femeie care demonstrează că sensibilitatea, creativitatea și spiritul antreprenorial pot conviețui armonios și că, uneori, cele mai frumoase destinații sunt cele pe care nu le-ai fi putut planifica niciodată.
Interviu de Rodica Vică. Fotografii din arhiva Alexandrei Văduva
Rodica Vică: Ai ajuns la Viena în 2011 pentru a studia, fără să cunoști pe nimeni. Cum îți amintești începutul acestei aventuri? Ce te-a făcut să rămâi?
Alexandra Văduva: Drumul meu în Viena a pornit la începutul anului 2011, într-o iarnă extrem de rece și înzăpezită. Îmi amintesc perfect acea perioadă: m-am înscris oficial la Facultatea de Economie și Business (WU Wien) chiar de ziua mea de naștere, pe care mi-am petrecut-o singură. A fost un coming-of-age și un reality check destul de dur legat de viața de adult într-o țară complet nouă, o schimbare la 180 de grade față de cum era viața mea în București, unde aveam mulți prieteni. În primii doi ani nu am fost hotărâtă dacă să rămân aici sau nu, dar a ajutat faptul că știam deja limba germană. Mi-am făcut un cerc de prieteni internaționali și astfel mi-a fost mult mai ușor să mă integrez.
Rodica Vică: Există un moment în care ai simțit că nu mai ești doar o româncă stabilită la Viena, ci că acest oraș a devenit cu adevărat parte din tine? Cum s-a produs această transformare?
Alexandra Văduva: Au fost multe momente de-a lungul timpului în care am simțit acest lucru, însă momentul definitoriu a fost când am primit cetățenia austriacă- și, conform legii de aici, a trebuit să renunț la cea română. Mi-am petrecut aproape jumătate din viață în Viena, astfel că am simțit că e o decizie bună să obțin pașaportul austriac. Procesul acestei transformări a durat câțiva ani, pe parcursul cărora mi-am pus multe întrebări legate de identitatea mea, despre ce mă face să mă simt româncă sau, din contră, austriacă, și despre cine sunt cu adevărat. În cele din urmă, am realizat că nu trebuie să aleg între cele două, că pot fi ambele în același timp.
Rodica Vică: Parcursul tău reunește domenii foarte diferite: restaurare, artă florală și muzică electronică. Există un fir nevăzut care le unește sau fiecare exprimă o altă latură a personalității tale?
Alexandra Văduva: Firul care le unește este de fapt antreprenoriatul, la baza căruia stă o nevoie onestă de libertate personală, libertate de gândire și de creație, toate acestea definite de un simț estetic dezvoltat, pe care l-am moștenit de la mama. Când eram în liceu, îmi doream să urmez cursuri la o facultate de artă, însă m-am înscris la economie. După ce am absolvit, am avut curajul să îmi urmez înclinațiile artistice pe care le-am avut încă de când eram copil, iar cunoștințele solide de business m-au ajutat enorm. Mi-am început cariera de DJ și producător de muzică electronică în 2016, tot cam atunci am pornit și afacerea cu haine și accesorii vintage. Arta florală am început-o relativ recent, s-a conturat organic deoarece muzica și florile sunt foarte asemănătoare. Până la urmă, sunt de părere că în ziua de azi, un artist trebuie să fie în același timp și un bun antreprenor. Cunoștințele de business ajută foarte mult în orice domeniu de activitate.
Rodica Vică: În activitatea ta există o preocupare constantă pentru obiectele care au o poveste și pentru ideea de restaurare. Ce te atrage atât de mult la lucrurile care poartă urmele timpului?
Alexandra Văduva: Trecerea timpului este subiectul care se găsește cel mai des în domeniile mele de activitate. Din fire, sunt o persoană melancolică și sensibilă, și tocmai această sensibilitate m-a făcut să observ încă din copilărie cât de repede se schimbă lucrurile și cât de efemeră este realitatea în care trăim. Poate suna bacovian, dar personal, am senzația că orice încercare de a trăi cu adevărat clipa este în zadar– cumva, ne aflăm constant într-un vacuum trecut-prezent-viitor. Pentru mine, singura modalitate de a călători în trecut este prin obiectele vechi, în special hainele și accesoriile. Interesul meu pentru acest domeniu a pornit în adolescență și, de atunci, a rămas neschimbat.
Rodica Vică: Ai construit proiecte creative într-un oraș cu o scenă artistică extrem de diversă. Cum ai descrie Viena prin ochii unui artist și antreprenor? Ce oportunități oferă și ce provocări ascunde?
Alexandra Văduva: Viena este un oraș plin de contraste pentru un artist-antreprenor. Pe de o parte, e un loc extrem de birocratic: există legi și reglementări foarte stricte pentru aproape orice tip de activitate, iar navigarea acestui sistem poate fi copleșitoare la început. Pe de altă parte, pentru cine știe să se orienteze și să aplice corect, Viena oferă un nivel impresionant de sustenabilitate din partea statului- există numeroase forme de sprijin financiar pentru proiecte culturale și antreprenoriale, de la sponsorizări până la fonduri nerambursabile. E un oraș care, paradoxal, te pune la încercare cu regulile lui, dar apoi te răsplătește dacă ai răbdarea să înveți cum funcționează sistemul. În același timp, scena artistică, dar și cea antreprenorială vieneză, este diversă și în continuă dezvoltare. Comparativ cu deceniul trecut, oamenii sunt mai curioși și receptivi la proiecte mai experimentale sau la direcții noi, inspirate din orașele mari ale lumii. Pentru cine are curaj și inspirație, oportunitățile vin tocmai din această combinație dintre sprijinul instituțional solid, o comunitate creativă vibrantă și un public dispus să descopere lucruri noi.

Rodica Vică: Muzica face parte din viața ta de aproape un deceniu. Ce îți oferă scena muzicii electronice și cum se completează ea cu celelalte proiecte pe care le dezvolți?
Alexandra Văduva: Mi-am petrecut o mare parte din perioada 20-30 de ani mixând atât în cluburile din Austria, cât și din Europa. Această activitate mi-a adus o satisfacție emoțională pe care nu aș fi putut niciodată să o dobândesc dacă urmam drumul clasic după ce am absolvit facultatea de economie, și anume să lucrez full-time într-un birou. Muzica electronică mi-a facilitat conexiunile cu alți pasionați ai acestui domeniu și m-a ajutat să-mi lărgesc foarte mult cercul de prieteni și cunoștințe în Austria, ceea ce mi-am dorit încă de când m-am mutat aici. Între timp, nu mai mixez așa de mult în cluburi, ci particip mai mult la proiecte culturale în domeniul muzicii. Pentru mine, muzica, moda și florile au foarte multe în comun, și cred că toate trei sunt, în esență, forme de exprimare a unei sensibilități față de estetică și față de moment. Fiecare dintre aceste domenii mă ajută să spun aceeași poveste prin mijloace diferite.
Rodica Vică: Într-o perioadă în care suntem adesea încurajați să ne definim printr-o singură profesie, tu ai ales să urmezi mai multe direcții. Cum ai învățat să ai încredere în propriul instinct și să nu îți fie teamă să schimbi direcția atunci când ai simțit că este momentul?
Alexandra Văduva: Este un amestec de curaj, liber-arbitru și încredere în sine. Până acum, cam toată viața am folosit o tactică pe care probabil n-aș recomanda-o nimănui: mai întâi încep un proiect, apoi îmi dau seama cum să-l fac. Bineînțeles, ajută să ai bun-simț și să te documentezi înainte, dar până acum, totul a funcționat. Cred, de asemenea, că există o probabilitate matematică legată de rata de succes: dacă încerci o singură dată, ai o șansă de 50-50. Dar dacă continui să încerci, șansele tale de reușită cresc. Poate suna clișeu, dar chiar cred că viața e prea scurtă ca să nu încerci tot ce îți stârnește interesul, mai ales știind că timpul nu așteaptă pe nimeni să se hotărască. Asta se leagă și de interesul meu pentru trecerea timpului.
Rodica Vică: Ce ai păstrat din România și simți că te însoțește oriunde ai merge? Există valori, obiceiuri sau amintiri care continuă să îți influențeze felul de a crea și de a privi lumea?
Alexandra Văduva: Amintirile foarte puternice și vii din copilărie rămân cu mine oriunde m-aș duce, mai ales senzația de liniște pe care o simțeam la casa bunicii, un fel de calm pe care nu l-am mai regăsit în același mod nicăieri altundeva. Educația primită acasă și la școală mi-a format disciplina și respectul față de muncă, pe care le depun în viața de adult. Mai am și câteva prietenii care încă rezistă după atâția ani, deși trăiesc departe, și care mă leagă direct de acea perioadă. De la părinți am moștenit bunul gust și simțul estetic, lucruri care se regăsesc astăzi în tot ceea ce creez. Tot din familie vin și valorile de corectitudine, consecvență, reziliență și punctualitate, care mă ghidează în fiecare zi, atât în relațiile personale, cât și în modul în care îmi conduc afacerile.
Rodica Vică: Într-o viață atât de dinamică, cum arată momentele tale de liniște? Ai ritualuri care te ajută să te reconectezi cu tine însăți, să îți regăsești echilibrul și inspirația?
Alexandra Văduva: Recunosc că uneori îmi e greu să mă deconectez de la proiectele mele, însă liniștea și echilibrul le am atunci când călătoresc. În schimb, inspirația mea vine din cele mai simple momente, trăite în viața de zi cu zi: o conversație întâmplătoare, o culoare văzută pe stradă, un miros care îmi aduce aminte de ceva anume. Cred că tocmai pentru că nu le caut în mod deliberat, aceste momente reușesc să mă surprindă și să-mi ofere claritate.
Rodica Vică: Ce înseamnă, pentru tine, să fii o femeie care își construiește propriul drum la Viena și ce mesaj ai transmite celor care pornesc astăzi pe un drum asemănător?
Alexandra Văduva: Pentru mine, este un vis împlinit și mă simt foarte norocoasă că mereu am avut o familie care m-a susținut. Celor care pornesc astăzi pe un drum asemănător le-aș spune să fie curajoase și să își urmeze visele, chiar dacă la început par imposibile: dacă perseverezi, totul reușește până la urmă. De fapt, acesta e mesajul pe care i l-aș transmite și variantei mele de acum 15 ani: să fie curajoasă, să iasă mai mult în lume și să cunoască cât mai mulți oameni, pentru că exact unele întâlniri întâmplătoare se dovedesc, în timp, cele mai valoroase.
—————————————————
despre Vienna Women Voices
În parteneriat cu revista Marea Dragoste, soprana Rodica Vică inițiază Vienna Women Voices, un proiect editorial de suflet, dedicat femeilor românce remarcabile stabilite la Viena. Cunoscută pentru vocea sa, pentru parcursul artistic internațional și pentru curiozitatea intelectuală confirmată și prin titlul de doctor în muzică, Rodica Vică aduce în atenția voastră povești autentice despre femei care excelează în domenii precum cultura, diplomația, știința sau mediul de afaceri.
Seria nu este doar o succesiune de interviuri, ci un spațiu de dialog sincer, în care curajul, perseverența și forța vocației sunt privite ca motor al transformării personale și profesionale. Fiecare ediție explorează traseul uman și profesional al invitatei, punând în lumină sensul solidarității și al inspirației reciproce.
Lansat în 2024, de Ziua Națională a României, proiectul s-a transformat treptat într-o comunitate de idei și modele contemporane. Vienna Women Voices devine astfel o invitație la vizibilitate și responsabilitate culturală, arătând cum sensibilitatea, colaborarea și asumarea pot genera exemple puternice pentru comunitățile noastre.

