fbpx

Simona Catrina – Sic transit glagoria mundi

de

Cosmopolitan, glumesti, nu? Zici undeva, intr-o pagina: “Incearca sa citesti macar o data la nu stiu cat timp un articol peste care ai sari in mod normal”. Ha, ha! Sa fiti voi sanatosi de cate ori citesc articole peste care as sari in mod normal. Si nu “o data la nu stiu cat”, eu stiu bine o data la cat, fix o data pe luna, fiindca se pare ca unele reviste glossy manifesta o perseverenta demna de o cauza mai buna.

 

Din pantaloni rasari un zimbru postal

 

Aceeasi Cosmo – care considera ca parcurg aceste articole fiindca imi face placere, nu pentru ca intentionez, mai in gluma, mai in serios, sa contribui si eu la carpirea limbii române si a logicii publice – desface spiteria si scapa capace pe jos, iar din cutii ies perle, culmea: “declansarea unui nivel scazut de cortisol, un hormon specific stresului”. Pe vremea mea, se spunea “cortizol” si se barfea in targ ca era un hormon principal al glandei corticosuprarenale. Cred ca asa ati scris in prima faza, dar Word-ul corecteaza dupa calapod englezesc (de ce nu i-ati deselectat, frate, optiunea corecturilor, daca va incurca? Click la Tools si de-acolo mai departe…). “Nu e nevoie sa te-arunci cu coarda elastica pentru a-ti spori atractia”, mai gasesc. Sa mor daca pricep ceva. Poate doar daca esti goala pusca-n coarda elastica, sau cum… Nu stiu.

“Cinci luni de cand ti-a soptit ceva ce incepea cu <Te…>”, exemplifica aceeasi revista. Depinde, fiindca foarte multe expresii interesante pot incepe cu “te”. Mai ales in limba româna. Dar tot asa, cand preluam expresii traduse cu forta din filmele americane, ne asumam riscul. De altfel, in alta pagina se lafaie o gogorita similara: “Nu te poti abtine sa nu pronunti cuvantul cu <i>”. La americani, aluzia cu “the <L” word” (de la “love”) e o expresie consacrata, e un model de vorbire, dar adaptarea lui, trasa de ciuf, la limba româna e deja o barbarie lingvistica.

“Atunci cand ia masa cu o simpla amica, nu trebuie sa te ingrijorezi”. Decat daca e masa pe care mananci de obicei, caz in care nu te ingrijorezi, dar iti sare tandara. “O geanta verde te duce cu gandul la <verzisori>, iar in weekend te apropie de natura”. Posibil, ca eu de exemplu am avut candva un caiet verde care mereu imi amintea de omuletii verzi din cartile cu OZN-uri. Dupa cum de cate ori scot din frigider un ghem de salata verde, mi-aduc aminte brusc de dolarii canadieni, nu stiu de ce.

“Lanseaza o discutie intre tine si <junior>”, vine Cosmo cu o idee pe masura celorlalte care i-au transformat renumele-n porecla. Zice sa-i spui “juniorului” (adica penisului care refuza postura erecta, ca sa ne ambalam cat de cat stiintific): “Pai ce esti tu, zimbru sau timbru?”. O aberatie care nici macar nu ma face sa rad, ci imi starneste banuiala ca unele minti functioneaza cu softuri pline de erori. Cum adica, draga, zimbru sau timbru?! E ca si cum ai tipa la o sportiva: ce esti tu, fato, gimnasta sau canasta?

Descopar nervoasa si sfaturi compatibile mai degraba cu revistele pentru barbati, de-un misoginism gretos: “Ca sa transformi tipa cu care ai avut o aventura de-o noapte in amanta permanenta, asociaza-i numele cu ceva: Oana-nimfomana, Crina-balerina etc. Astfel, iti va fi mai usor s-o tii minte”. Pot sa stiu, atunci, de ce ati mancat atatea tone de celuloza ca sa perfectati voi, inteligent, relatiile dintre barbati si femei? Pai daca asa de mitocaneste se pune problema, treceti la scenarii de suse, ca se apropie sezonul si aveti nevoie de repertoriu cu marlanii proaspete.

 

Iubirea e cea mai frumoasa! Despartirea e cea mai urata!

 

“|n clipele de intimidate din dormitor, imi scot intotdeauna ochelarii de vedere de la ochi”, povesteste cineva, tot in Cosmo. Bine ca a precizat ca de la ochi, altfel eram curioasa foc sa stiu de unde putea sa-i mai scoata. “{i ei ascund unele secrete”, plescaie un text anexat pe undeva printr-un colt gol de poza din Cosmo. Fiind ele secrete, ar fi greu de imaginat ca nu sunt ascunse, ce naiba, vorbim aici doar ca sa umplem gaurica ramasa libera la paginat?…

“O raceala nabadaioasa iti <condamna> gatul la senzatia de piuneze”. De obicei, senzatia de piuneze o ai in fund, nu in gat. E destul sa te asezi pe un scaun cu firimituri ca sa ai un promo sugestiv la ce-ar fi fost daca…

Revista “Elle” buchiseste in filosofia aritmeticii: “Sarkozy a scazut in popularitate cu un dramatic sapte procente”. Iar eu am pierdut un cumplit trei minute sa citesc panorama asta si sa scriu ce-am scris.

Dar lasa, ca Elle a avut o luna mai calma, si-a luat medicamentele la timp, asa ca trec la revista Tabu, unde Ada Rosetti comite iarasi un act caragialesc de vorbarie necontrolata: “Asa ca am ramas in fata unei alegeri similare, dar macar aparent originale”. Adica leit cealalta, dar in premiera, cum ar veni. E un articol saracut, dar macar mai opulent.

Tabu ataca insa cu truisme gen Baiesu: “Dragostea este cel mai frumos lucru care se poate intampla cuiva. Fluturi in stomac, asteptarea plina de emotii…”. Chiar mi-a facut bine lectura asta romantica, desi ma tare tem ca nu e originala, e prea frumoasa ca sa apartina unei redactii obisnuite. De exemplu, bunica-mea se jura ca a mai vazut o formulare identica in minunata telenovela “Esmeralda”. Atentie deci la copyright, mai, baieti!

Stati, ca nu s-a terminat, Tabu a mai scris ceva care mi-a rupt sufletul: “Despartirile sunt traumatizante. Sa nu le facem si mai traumatizante”. Da, stiu, pentru ca si panseurile lui Gaga sunt nenumarate. Sa nu le facem si mai nenumarate, ca sa zic asa.

{i totusi: “Cuplurile pot fi celebre din mai multe motive (…) Vedetele au obiceiul de a forma un cuplu in familie”. Genial!

A fost, se pare, un numar intreg din Tabu dedicat reflectiilor de tipul “viata e complexa si prezinta multe aspecte”, cum zicea Pavel Puiut” in “Filantropica”. |n respectiva revista, mai gasesc si eseul zbuciumat al lui Catalin Matei: “La fel cum <Anotimpurile> lui Vivaldi sunt incomparabile unele cu altele, la fel si anotimpurile reale, naturale sunt imposibil de evaluat”. Ba cred ca totusi “Anotimpurile” lui Vivaldi pot fi comparate cumva, de exemplu eu sunt de parere ca “Iarna” nu-i ca “Vara”.

 

Eduard Omul-Pieptan e un prieten de-ai mei

 

Hal de fraza in revista Joy: “El a fost confundat de un politist britanic cu un hot de masini, care i-a cerut actele masinii”. Care el nu i le-a dat si care l-a arestat si a fost confundat, care nu stiu ce-a vrut cu fraza asta si care pe care a arestat si care cui i-a cerut actele. “Foarte incitat de corseturi”, mai zice Joy. Nu cred ca era incitat, cred ca era enervat, fiindca de fapt se spune “corsete”, nu “corseturi”. Dar la ce bune atatea miraturi ca gasim articoluri fara capuri si fara coade…

Tot in Joy gasesc forma “pieptan” in loc de pieptene, dar nu stiu de ce ma mai mir. Un foarfec mai lipsea. Pe bune, mai ramane sa gasesc si cuvantul “actipild” si jur ca nu mai cumpar niciodata revista asta.

Revista Bolero vine cu alte inovatii: membrii unei formatii “sunt <is back in business>”. Cum adica “sunt is”? Vezi? Asa se intampla cand la scoala ai invatat germana si rusa, iar in CV ai scris franceza si engleza, ca sa te angajeze la Bolero…

“Tema acestui material mi-a dat-o o prietena de-ale mele”, mai zice Joy. Aha, deci mai rau decat sa nu stii engleza e sa nu stii româna, totusi. Dar altfel, tot cu engleza au o dominanta pe scoarta: “Tenerife este de departe cel mai strong paradis al shopperitelor”. Iar autorul acestui delir este ziarist cu acte-n regula… “Ce te invigoreaza cel mai mult e aventura si vanatoarea”. Astea e? Mda, ele este baza invigorarii. Mai merita sa faci acord la plural pentru doua bucati, in ziua de azi? Ete scart. Dupa cum gasesc si forma “reanvigoreaza”, care ma umple de respect, e ca si cum ai spune “dezintoxifiere”.

Revista The One vine cu o mazariche de “inseala”, n-a aflat ca de vreo cinspe ani se spune “insala”. Oare de “nicio” si “niciun” le-o fi zis cineva sau astia inca traiesc in lumea lor? Dar ca Ion Iliescu nu mai e presedinte i-o fi anuntat careva? “Chiar si fara scoala, toata lumea inseala”, zic ei, plesnind de talent. Chiar si fara scoala, toata lumea “inseala” si scrie articole, as completa eu, daca-mi este permis.

 

Revista Avantaje ne dezvaluie lucruri extrem de interesante: “Cand apar probleme legate de dantura, primul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa fugi la dentist”. Muream proasta. De cate ori aveam probleme legate de dantura, eu fugeam la logoped, credeam ca sunt peltica si vorbesc cu prune-n logica. “Specialistul iti va face un detartraj cu ultrasunete pe care acasa, de una singura, nu ti-l poti face”. Una, ca n-ai destule maini (cu una tii falca deoparte, cu una tii oglinda si cu una detartrezi, intr-o lume ideala). Doua, ca acasa n-ai ultrasunete, iar catelul nu vrea sa-ti dea dintr-alea pe care le aude el, zice ca abia-i ajung lui, n-are si de dat la altii.

Revista Unica mai reduce panica deteriorarii ratiunii, in sensul ca ma asigura, implicit, ca problema e generala. Bunaoara: “Nu trebuie sa fii singura in dormitor ca sa faci o vizita la sex-shop”. Dar daca esti singur in redactie poti sa faci o vizita la scoala? Mai greu… 

“Patruleasa e ca incalzirea globala, nimeni n-a pus mana pe ea”, face revista Viva analogii savante. Nu stiu de ce, nu mi-am pus niciodata problema ca as putea pune mana pe incalzirea globala. “E doar o chestiune de lingvistica intortocheata a popoarelor asiatice sa pronunte I in loc de J”. Asa or fi zicand si ei de noi, ca pronuntam ja in loc de ii.

|n Viva mai gasesc ceva sublim: “Simona nu e doar un monument al naturii care este ea, ci si care suntem noi!”. N-am citit tot articolul, ca viata e prea scurta, dar sper ca nu de mine ati scris, ca va reclam la primaria care este si la tribunalul care este si el, dar care suntem si noi.

 

februarie 2008

 

 

                      

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.