Exista in divertismentul francez, la ora actuala, un ins, imi scapa numele si n-o sa-mi pierd timpul sa i-l caut pe internet, fiindca n-ar merita. El exista pur si simplu, in spatiul unei civilizatii de minima comunicare. De-un timp incoace se ocupa de Romania, identificata fara nuante, dupa mintea lui, cu pomanagiii care au speriat Parisul. S-a protestat oficial, desi nu merita efortul. Omul compusese un numar de clovn cu hazul sau. Am ras si eu cand am vazut “cum se saluta romanii”.
Mai nou, insa, atacul nu mai e la adresa unei etnii, el are o destinatie precisa, capata un nume, Cristian Mungiu, devenit celebru in multe tari in care i-au fost distribuite filmele, si mai cu seama in Franta. Noua sceneta umoristica a paiatei il infatiseaza pe Mungiu, solicitat dupa cum se stie anul acesta ca membru al juriului, in compania presedintelui acestuia, Steven Spielberg, caruia ii cere, ce? De pomana? Locul de jurat? Ce legatura intre “subprefectura” si situatia regizorului roman Cristian Mungiu, laureat cu Palme d’Or si cu premiul celui mai bun scenariu, in inima cinematografica a Frantei, la Cannes, onorat azi, din nou, ca membru al juriului.. Pentru clovnul nostru important e pretextul, chiar daca, manierist, isi repeta gagul, ba si-l autoplagiaza. Sageata lui zbarnaie fara mesaj, in speranta de a provoca rumoare si de a atrage atentia asupra-i. Tactica lui e scandalul. Simbria, galagia starnita in juru-i.
Pretinzandu-se si critic afirma ca Mungiu face filme cu cadre lungi, pictisitoare, in care nu se intampla mare lucru. Opinia sa nu ma deranjeaza. Publicul e divers, si e firesc ca unora, chiar si din Romania, sa nu le placa cinematograful lui Mungiu, asa cum exista francezi carora nu le place Alain Resnais. Totul tine de gust si cultura. Dar din nou intreb, ce-are a face cu prezenta ca jurat, a compatriotului nostru? La prima vedere incidentul m-a lasat mut: ce se putea raspunde unei asemenea tenebroase expresii de xenofobie? Pe moment am tacut. Apoi am citit un raspuns al lui Mungiu. Despre el scriu acum, nu despre poantele nauce ale domnului de la canalul TV respectiv. Mungiu mi-a fost intotdeauna drag, si l-am admirat o data mai mult, acum, cand, senin, manuind o ironie subtila, a definit atacul ca“o intamplare nefericita”. “Francezii, spune el calm, se folosesc de un stereotip, cu privire la regizorii romani, pentru a obtine efecte comice. Nu putem combate un stereotip prin interventia Ministerului de Externe. Trebuie sa acceptam realitatea asa cum e…” Un raspuns cavaleresc la o marlanie de periferie.
Dar ar mai ramane ceva de spus…
La ora la care cabotinul parizian isi executa numarul, ministrul culturii francez Aurelie Filippetti, prezenta aici, il ridica, pe cineastul nostru, in cadrul unei ceremonii speciale, la inalta demnitate de Ofiter al literelor si artelor in grad de cavaler. “Cinemaul dvs.,dur in realismul sau, dezvaluie absurditatea tragica a realitatilor sociale si politice prin ironia muscatoare a privirii dvs.”- a motivat, cu respect, membrul Guvernului francez.
Ce mi-a placut mie la Mungiu e ca, orice s-ar intampla, ramane mereu… cavaler !
Din Cannes de la Tudor Caranfil
