La finele celui de-al doilea razboi mondial, Jimmy Picard, un indian din tribul Blackfoot, care suferise o grava contuzie pe frontul francez, a fost internat de sora sa in spitalul militar texan din Topeka, stabiliment specializat in maladiile celebrale.
Omul prezenta tulburari numeroase, ameteli, diminuari ale auzului, migrene ucigatoare, chiar orbire temporara. In absenta surselor fizologice, si fiindca nu mai stia pe ce lume e, daca e in somn sal in veghe, i s-a pus cel mai la indemana diagnostic: schizofrenie. Totusi, inainte de a-l externa, directia spitalului a mai cerut si avizul unui etnolog si psihanalist francez, specialist in culturile amero-indiene, un anume Deveraux. Dupa multi ani acesta avea sa relateze, in cartea sa Psychoterapy of a Plains Indien, istoria acestei aventuri care a dus nu numai la insanatosirea miraculoasa a pacientului, dar si la o puternica prietenie intre doi oameni ce, aparent, n-aveau nimic in comum.
Cunoscutul cineast francez Arnaud Desokechin a ecranizat-o la randu-i, intitulandu-si filmul JIMMY P. psihoterapia unui indian al campiilor si acum acest raport stiintific in imagini este prezentat la Cannes. Intr-un fel, avem in fata un film politist. Cu o complicitate crescanda, acesti doi oameni, bolnavul si medicul, formeaza un adevarat cuplu: detectivul isi urmareste indarjit pacientul dintr-un vis intraltul, si bolnavul i se incredinteaza, crezand cu disperare in el,
Sa nu va imaginati un fel de Psycho hitchcockian. Pentru Deveraux faimoasele complexe freudiene nici nu exista. El bajbaie doar dupa traume psihotice sau, cum se exprima savantul, “cicatricele sufletului”. Cei doi sunt, in film, Benicio del Toro, un Golem vulnerabil pe care Mathieu Amalric, interpretul etnologului analist il conduce subtil si cu dragoste, spre tamaduire. Si poate ca aceasta poveste, interesanta prin sine insasi, va beneficia de premiul de scenariu al acestei bogate editii canneze.
Din Cannes, de la Tudor CARANFIL
