fbpx

A murit regele Cioaba

de

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioaba, in varsta de 58 de ani, a murit astazi, duminica 18 august, dupa ce a fost deconectat de la aparate, informeaza televiziunile de stiri. El se afla internat la un spital din Turcia, in urma unui infarct. Sambata, fiul acestuia Dorin anuntat ca tatal sau este in stare stabila si se reface dupa interventia prin care i-a fost montat un dispozitiv de asistare circulatorie.

Dorin Cioaba a mai spus, sambata, ca tatal sau se simte “mai bine” dupa interventia facuta vineri, care a fost una “salvatoare”.
Medicii spitalului Akdeniz Universitesi din Antalya i-au montat lui Florin Cioaba, vineri seara, un dispozitiv de asistare circulatorie, care sa-i ajute inima sa pompeze sange. Procedura, una extrem de riscanta, a durat patru ore si s-a incheiat cu succes.
Potrivit unor apropiati ai familiei, medicii care i-au montat lui Cioaba dispozitivul sunt renumti in Turcia si in lume pentru astfel de interventii prin care, practic, pacientului i se instaleaza o inima artificiala.
Interventia a facuta dupa ce Florin Cioaba, aflat in stare grava si tinut in viata cu ajutorul aparatelor, a fost transferat, tot vineri, de la spitalul Anadolu din Antalya la spitalul Akdeniz Universitesi din aceeasi provincie a Turciei.

Cine a fost Florin Cioaba

Potrivit informatiilor furnizate de Wikipedia, Florin Tanase Cioaba s-a nascut la data de 17 noiembrie 1954 in orasul Targu Carbunesti (judetul Gorj), fiind fiul lui Ion Cioaba (1935-1997), bulibasa al rromilor din Romania, care s-a autoproclamat in anul 1992 ca “rege international al tiganilor”.

S-a mutat impreuna cu tatal sau in orasul Sibiu in anul 1963 si s-a casatorit conform traditiilor tiganesti la varsta de 14 ani, cu Marica. A absolvit mai tarziu Seminarul Biblic ‘Betania’ din Sibiu, devenind predicator penticostal. Tatal sau, “regele” Ion Cioaba a fost o persoana foarte bogata.

In anul 1996, toata familia sa s-a lepadat de legea tiganeasca si s-a pocait, trecand la cultul penticostal.

Dupa moartea tatalui, Ion Cioaba, la data de 23 februarie 1997 in urma unui infarct miocardic, singurul sau fiu, Florin Cioaba, a fost mostenit titlul de “rege al tiganilor de pretutindeni”, ceremonia sa de incoronare fiind celebrata tot de un penticostal, afiliat la Congregatia Adunarea lui Dumnezeu-Assemblies of God din S.U.A. Dupa afirmatiile proprii, el conduce o etnie de circa 3 milioane de cetateni.

In perioada 1996-2000, Florin Cioaba a fost consilier judetean de Sibiu. La alegerile locale din vara anului 2000, a candidat la functia de primar al municipiului Sibiu din partea Centrului Crestin al Romilor, apoi la alegerile locale din iunie 2008 a ocupat primul loc pe listele Aliantei pentru Unitatea tiganilor, pentru Consiliul Judetean.

Florin Cioaba face parte din Forumul European al Tiganilor, detinand functia de primvice-presedinte al Organizatiei Mondiale a Tiganilor (International Gipsy Union). El este proprietarul mai multor firme, care se ocupa cu prelucrarea metalelor neferoase – cupru, bronz etc., confectionand folie si saci de polietilena.

Ca si tatal sau, si Florin Cioaba poarta coroana de aur si sceptru din aur masiv, impodobit cu rubine si smaralde, dar afirma ca “cea mai importanta functie a mea este aceea ca ma consider un umil lucrator al Domnului Iisus Hristos”, el fiind si predicator la o casa de rugaciune penticostala a rromilor din cartierul Turnisor din Sibiu.

In prezent, Florin Cioaba conduce o uniune de biserici penticostale (alcatuita din peste 100 de biserici – conform declaratiei sale), numita Centrul Crestin al Rromilor, la care preda in calitate de lector. El a afirmat ca doreste sa obtina o rapida integrare a rromilor, considerand ca traditionalele ghicitoare tiganci nu-si au locul in cadrul penticostalilor si incercand sa-i convinga pe rromi sa renunte la salbele de aur.

“Regele” tiganilor, Florin Cioaba, a subliniat de mai multe ori faptul ca tiganii sunt discriminati si saraci, iar autoritatile romane nu au venit cu solutii concrete pentru rezolvarea acestor probleme. “Principala problema a tiganilor este problema sociala. Majoritatea tiganilor se confrunta cu probleme elementare: haine, incaltari, mancare, apa etc. Se fac burse cu locuri de munca pentru tigani, si asta este numai asa, o chestie de spectacol. Aproape nimeni nu angajeaza tigani. Dar ce este cel mai rau astazi, este ca in timpul lui Ceausescu tiganii erau mai scoliti, mai educati. Peste cativa ani tiganii vor fi o masa de analfabeti”.

De asemenea, el a cerut public de mai multe ori includerea tiganilor, alaturi de evrei, in categoria victimelor Holocaustului, avertizand ca, in caz contrar, membrii etniei vor recurge chiar la proteste in strada. El a solicitat statului german sa plateasca 350 milioane de marci pentru exterminarea a 10.000 rromi in lagarele de la Auschwitz-Birkenau, afirmand ca “se vorbeste tot timpul de Holocaustul evreilor si tiganii sunt dati la o parte. Nu stiu daca un evreu valoreaza mai mult decat un tigan si invers. Toti suntem oameni (…). Este o discriminare ca romii sa nu fie inclusi in categoria victimelor Holocaustului. Atat evreii, cat si tiganii au suferit si au murit in acele lagare de exterminare”.

Florin Cioaba a realizat si un documentar despre Holocaust, care a fost selectat in 2012 in cadrul estivalului Astra Film de la Sibiu.

Florin Cioaba a lucrat intens la realizarea documentarului timp de cateva luni. A scos la lumina supravietuitori ai holocaustului si imagini din arhive despre ororile de care au avut parte romii in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial.

“Chiar marele Steven Spielberg mi-a acordat o diploma pentru efortul si munca pe care am depus-o pentru a putea sa reconstituim ce s-a intamplat in perioada 42-45, nu doar in Romania ci si afara granitelor”, spunea anul trecut regele Cioaba.

In ianuarie 2007, a afirmat ca doreste sa infiinteze in acel an primul parlament al tiganilor din Romania.

—————————————

Dorin Cioaba a declarat de asemenea ca presedintele Traian Basescu a telefonat de mai multe ori, ultima oara in cursul zilei de vineri, pentru a se interesa cu privire la starea de sanatate a tatalui sau.

Medicul Serban Bradisteanu a declarat, joi, ca Florin Cioaba nu are o leziune cerebrala ireversibila, dar starea lui este grava, circulatia spre creier a fost afectata din cauza infarctului, capacitatea de contractie a inimii este redusa si sunt afectati rinichii, avand nevoie de suport renal.

Serban Bradisteanu a spus, pe Aeroportul “Henri Coanda”, la revenirea in tara dupa ce a fost in Antalya pentru a-l evalua pe autointitulatul rege al romilor, Florin Cioaba, ca in prezent se vorbeste despre sansele acestuia de a ramane in viata, starea lui fiind grava.

“Starea lui Cioaba este foarte grava, in acest moment vorbim de sansele de a ramane in viata, nu de recuperare”, a precizat medicul.

Serban Bradisteanu a mai spus ca circulatia spre creier a fost afectata din cauza infarctului, dar nu se poate vorbi de leziuni cerebrale ireversibile, ci de “stupoare cerebrala”. De asemenea, capacitatea de contractie a inimii este redusa, dar Florin Cioaba recupereaza zilnic, iar infarctul i-a afectat si rinichii, fiind instalat un sistem de suport renal.

Medicul a adaugat ca interventia prompta si profesionalismul medicilor din Turcia au facut ca Florin Cioaba sa inceapa sa recupereze dupa infarct, dar starea lui ramane in continuare foarte grava.

Bradisteanu a precizat ca a avut o cooperare foarte buna cu echipa medicala care il ingrijeste pe Florin Cioaba in Antalya, din care fac parte neurologi, cardiologi, internisti, anestezisti, si in continuare va tine legatura permanent cu acestia.

Intrebat cine l-a solicitat sa mearga in Turcia pentru a-l evalua pe Florin Cioaba, medicul Serban Bradisteanu a spus ca rugamintea a venit din partea presedintelui Traian Basescu.

“Presedintele Traian Basescu m-a rugat, daca vreau si pot, sa fac aceasta vizita medicala, impreuna cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de facut pentru un om, pana la urma”, a spus Bradisteanu.

Intrebat cine a suportat costurile, Bradisteanu a spus ca toate cheltuielile au fost suportate de familia lui Florin Cioaba.

Medicul Serban Bradisteanu a declarat ca Florin Cioaba va urma un tratament medicamentos, intrucat starea sanatatii sale nu permite in acest moment realizarea unei interventii chirurgicale.

“Este in coma indusa medicamentos, pentru a fi linistit. Am facut evaluarea, astazi ar fi noi investigatii. Starea sanatatii este mult prea fragila, adica organismul este fragil si nu ar putea suporta o operatie pe cord deschis”, a mai spus Bradisteanu.

Medicul a adaugat ca Florin Cioaba trebuie reechilibrat si abia apoi ar putea fi transportat la Bucuresti, pentru a fi operat.

“Am reconfigurat tratamentul, cand va fi echilibrat, va putea fi transportat in tara. Acum este in stare grava”, a precizat Bradisteanu.

Serban Bradisteanu, seful Clinicii de chirurgie cardiovasculara de la Spitalul de Urgenta Floreasca, a plecat miercuri noapte spre Antalya, pentru a stabili daca Florin Cioaba, care a suferit luni dupa-amiaza un preinfarct, ar putea fi operat acolo sau ar putea fi transportat in Romania.

Fiul autointitulatului rege al romilor, Dorin Cioaba, a declarat, marti, pentru Mediafax, ca tatal sau a suferit, luni dupa-amiaza, un preinfarct si este in coma indusa, la un spital din Antalya.

“Tata a suferit un preinfarct ieri dupa-amiaza (luni dupa-amiaza, n.r.), el se stia cardiac, insa nu a mai avut probleme de foarte mult timp. Probabil au fost calduri foarte mari si asta i-a activat problemele medicale. Eu am vorbit cu el de dimineata si era foarte agitat, iar acum stiu ca este intr-o coma indusa medical”, spunea atunci Dorin Cioaba, care se afla in Turcia.

Secretarul general al Asociatiei Tiganilor Caldarari, Ioan Stanescu, declara marti, pentru Mediafax, ca Florin Cioaba este “in stare foarte grava”.

“Este in stare foarte grava. A consumat apa rece, apoi a stat la cald, la 50 de grade, si apoi la clima. A facut pneumonie, apoi preinfarct. Medicii i-au bagat o sarma, adica un stent”, a spus Stanescu.

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *