Autoarea best-sellerului internațional Oamenii fericiți citesc și beau cafea a fost, pentru câteva zile, invitata Grupului Editorial Trei care i-a tradus și publicat cărțile și în țara noastră. Prilej excepțional pentru a o întreba pe delicata, aproape timida scriitoare, cum a ajuns la acest succes enorm, dar mai ales la aceste revelații și la curajul de a așeza în file de carte bucăți din sufletul său.
Alice Năstase Buciuta: Cum aţi început să scrieţi? Care a fost momentul în care aţi realizat că asta este ceea ce vă doriţi să faceţi?
Agnes Martin-Lugand: S-a întâmplat la finalul studiilor mele de psihologie, eu mereu am mânuit bine cuvintele, mă pasionau conceptele filosofice şi am realizat că ceea ce îmi doream eu să fac era să povestesc. Nu simţeam nevoia să fac cercetare, ci să spun poveşti. Pe măsură ce timpul a trecut, acest vis a rămas în mintea mea, iar în momentul în care am devenit mamă mi-am dat seama că pot să fac orice, maternitatea mi-a dat aripi. Aşa m-am întors la visul meu şi aşa mi-a venit ideea primei mele cărţi, „Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea”. Germenele acestei idei exista de mult în mintea mea şi mi-am zis că, dacă nu o să scriu povestea asta, atunci nu o să scriu până la urmă nimic. În ziua în care am început să lucrez la această carte am simţit o asemenea stare de fericire şi mulţumire, încât mi-am spus că asta este ceea ce vreau să fac pentru tot restul vieţii mele. Chiar şi dacă nu se va întâmpla nimic cu cărţile mele, chiar şi dacă nu voi fi citită, eu nu mă voi opri niciodată din scris, pentru că asta mă face cu adevărat fericită: să spun poveşti şi să trăiesc prin personajele mele, să mă identific cu ele.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: V-aţi pus problema ce se va întâmpla dacă nu va fi bine primită cartea dumneavoastră?
AGNES MARTIN-LUGAND: Da. M-am gândit la asta, mai ales atunci când m-am autopublicat, cum s-a întâmplat în cazul primei cărţi, dar am decis că trebuie să-mi asum şi asta. Să merg până la capătul acestui demers, de a scrie şi de a publica un roman. Dacă şi place, cu atât mai bine. Nu o să vă mint, dacă nu era primit bine, nu mi-ar fi făcut plăcere, dar nu acesta a fost scopul meu când am decis că vreau să scriu.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: În „Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea” este vorba despre o femeie care îşi pierde soţul şi copilul într-un accident… Cum găsiţi forţa de a aborda astfel de subiecte dure, mai ales pentru că spuneţi că vă identificaţi cu personajele?
AGNES MARTIN-LUGAND: De fiecare dată când scriu o carte, aleg subiectul plecând de la o întrebare pe care mi-o pun mie însămi. În cazul cărţii amintite, întrebarea a fost ce m-aş face eu dacă i-aş pierde pe cei dragi mie. Aş pleca? M-aş îngropa de vie undeva şi aş suferi acolo? Iar asta mi-a dat ceva de povestit, mi-a dat un subiect. Cum trăiesc zilnic pasajele dureroase sau complicate din cărţile pe care le scriu? Pur şi simplu le trăiesc! Sunt în continuu într-un fel de ascensor emoţional care urcă şi coboară, dar apoi realitatea mea cotidiană intervine şi asta se datorează şi copiilor mei. Este un fel de compensare, aceste momente fericite din viaţa mea reală alături de ei reprezintă balanţa momentelor dureroase din cărţile mele. Prin urmare aşa reuşesc să le îmbin…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ați scris „Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea”, „Îmi pare rău, sunt aşteptată”, „Viaţa e uşoară, nu-ţi face griji”… Cum alegeţi titluri atât de frumoase?
AGNES MARTIN-LUGAND: În cazul cărţii „Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea”, lucrurile au stat aşa: căutam un nume pentru cafeneaua literară a lui Diane şi am pornit de la două lucruri simple care pe mine mă fac fericită: cafeaua şi cititul. Chiar dacă pe parcursul cărţii ne îndepărtăm de această cafenea, eu am văzut-o ca pe ceva care rămâne, ca pe un element-cheie al cărții. Pentru continuarea ei, „Viaţa e uşoară, nu-ţi face griji”, mi-a fost aproape imposibil să găsesc ceva potrivit, pentru că mă gândeam eu, cum aş putea să găsesc un titlu bun după succesul pe care l-am avut cu „Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea”. După ce am scris romanul, am trimis editorului meu manuscrisul fără titlu. Pur şi simplu am scris „Oamenii…urmare”. M-am gândit că sunt incapabilă să găsesc un titlu pentru cartea aceasta. Dar săptămânile au trecut şi trebuia să găsesc ceva şi atunci mi-am adus aminte de un cântec ce m-a însoţit pe parcursul scrierii unei scene importante din carte, un cântec în engleză, al cărui refren spune chiar aşa: „viaţa e uşoară, nu-ţi face griji”. Şi atunci m-am gândit la Diane şi la faptul că aceste cuvinte i se potrivesc foarte bine.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Puteți să ne spuneți ceva ce nu vom găsi niciodată în cărţile dumneavoastră, ceva ce să ne facă să ne amintim că am fost aici, împreună, și am împărtășit o taină?…
AGNES MARTIN-LUGAND: Vă pot spune că în ultimele două romane pe care le-am publicat în Franţa am pus şi lucruri pe care le-am trăit eu, întâmplări din viaţa mea pe care prietenii mei le pot recunoaşte. De doi ani am început să adun tot felul de mici lucruri pe care le trăiesc eu, fraze pe care le-am auzit spuse, pentru că vreau să dau cumva mai mult din ceea ce sunt eu. Asta nu înseamnă că scriu povestea mea, niciodată nu fac asta, dar vreau să creez poveşti care să se bazeze şi pe emoţiile mele, pe ceea ce simt şi trăiesc eu în viaţa de zi cu zi. Și o să vă împărtăşesc şi un secret: înainte de a deveni scriitoare eram foarte introvertită, eram o femeie care nu spunea ceea ce simţea, iar scrisul pe mine m-a eliberat. După ce am început să scriu mi-am dat seama că pot să le spun altora ceea ce simt. În seara aceasta, înainte să adorm, o să tremur şi o să plâng, pentru că încă nu-mi vine să cred că ceea ce mi se întâmplă este adevărat, că există aceste manifestări de iubire faţă de mine şi faţă de cărţile mele. Prin urmare cea care s-a modificat sunt eu. Acum câţiva ani aş fi fost o persoană care s-ar fi ascuns într-un colţ, care ar fi fost incapabilă să zâmbească sau să dăruiască ceva altora. Înseamnă foarte mult pentru mine să recunosc că prin scris m-am descoperit. E important să accept că îmi pot dezvălui emoţiile în scris, dar la fel de bine, trebuie să o pot face şi în faţa altor oameni, în viaţa de zi cu zi. Pot să vă spun că acum zece zile, în timpul unei sesiuni de autografe, am întâlnit o persoană din trecutul meu, o femeie pe care am cunoscut-o acum 13 ani, pe când eram studentă la psihologie, iar când am văzut-o, am izbucnit în lacrimi…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum vă găsiţi inspiraţia?
AGNES MARTIN-LUGAND: Muzica reprezintă pentru mine principala sursă de inspirație. Eu scriu fiecare scenă pe o anumită piesă, astfel fiecare roman are o adevărată coloană sonoră. Nu pot funcţiona fără muzică. Ascult orice fel de muzică, mai puţin muzică clasică. Am câţiva cântăreţi-fetiş, pot să vă spun că pentru ultima carte am ascultat foarte mult Placebo, Florence + the Machine, Sia, Ben Harper şi Bon Iver. Pentru personajele mele nu mă inspir niciodată din viaţa reală, dar îmi pun întrebarea cu cine aş vrea acum să trăiesc mai mult timp în minte. În ceea ce priveşte locurile, dacă vreau să scriu despre un loc trebuie neapărat să merg acolo şi să-l experimentez prin toate simţurile, să văd ce fel de climă e, ce fel de mirosuri, ce sunete… În Irlanda am fost de mai multe ori, este un loc care m-a făcut să visez dintotdeauna. De când am început să scriu „Oamenii fericiti citesc şi beau cafea” am hotărât să merg acolo şi să văd dacă locul se ridică la înălţimea aşteptărilor mele şi l-am iubit imediat. Apoi m-am întors de două ori, prima oară din plăcere, iar a doua oară pentru a scrie continuarea cărţii.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Trăim într-o lume în care ni se spune mereu că noi ne proiectăm fericirea, norocul, bogăția, că e de ajuns să cerem, iar Universul ne dă. Așadar, ați cerut și Universul v-a dat?
AGNES MARTIN-LUGAND: Nicicând n-am visat că o să mi se întâmple ceea ce trăiesc de patru ani încoace. Când am început să scriu primul roman a fost, inițial, o provocare personală. Apoi am lucrat mult, mult… mi-am dorit să scriu, am învățat practic să o fac, am făcut totul să-mi iasă cât mai bine. Ce s-a întâmplat după, succesul, numărul de cititori care creștea de la an la an, ei bine, toate acestea, nu mi le pot explica prea bine. Unii spun ceva de genul: ”succesul e scris în stele”, alții spun : ”ai avut noroc”. În ce mă privește, muncesc pentru ca toate acestea să continue, sunt conștientă că succesul nu pică din cer. În viață trebuie să visezi, să-ți dorești lucruri, să-ți faci proiecte – este esențial, este ceea ce te împinge înainte, ceea ce te motivează. Dacă vrei ca un lucru să se întâmple, trebuie să muncești pentru el. Cred că fericirea se construiește și, mai mult chiar decât asta, cred că fericirea trebuie întreținută. Trebuie să ai grijă de ea, să încerci să o obții, dar și să o păstrezi.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: La noi în țară, toți scriitorii, mari sau mai puțin mari, spun: “nimeni nu se îmbogățește din scris”. Vă pasă sau v-a păsat vreodată de aspectul material al succesului literar?
AGNES MARTIN-LUGAND: Nu am luat niciun moment în calcul banii tot acest timp! Nici măcar nu mi-a trecut prin minte… Astazi, evident, îmi câștig banii din scris, și acest lucru contează foarte mult. Dar tot nu scriu socotind cât pot câștiga de pe urma romanelor mele. Cum aș putea să fiu sinceră în scriitura mea, daca m-aș gândi la asta?! Să scrii gândindu-te la aspectul financiar nu este o motivație bună.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Simțiți că deveniți mai înțeleaptă pe măsură ce înaintați în vârstă, printre atâția oameni și printre atâtea personaje pe care trebuie să le înțelegeți?
AGNES MARTIN-LUGAND: Mai înțeleaptă, n-aș putea spune. Dar mai matură, da! Fiecare dintre personajele mele îmi cedează câte ceva din ele la sfârșitul cărții. Cititorii pe care îi întâlnesc, și ei, îmi oferă foarte mult, mă îmbogățesc. La fel se întâmplă și cu editorii francezi sau străini pe care am șansa să-i întâlnesc. Fiecare persoană cu care împărtășesc gânduri, fiecare întâmplare pe care o trăiesc dau sens deschiderii mele către lume.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce îi învățați pe copiii dumneavoastră în speranța că vor avea o viață fericită? Dacă ei ar putea deveni personaje într-o acțiune imaginată de dumneavoastră, ce parcurs al fericirii și al împlinirii ați scrie pentru ei?
AGNES MARTIN-LUGAND: Mi-aș dori cel mai mult să-i învăț să fie ei înșiși, să-și asume personalitatea pe care o au, să poată susține sus și tare cine sunt și ce vor să facă. Încerc să-i învăț toleranța, respectul pentru ei înșiși și pentru ceilalți. Ce parcurs al fericirii și al împlinirii mi-aș dori pentru ei ? Să știe să aleagă exact ce-ți doresc să facă cu viața lor.
Și o întrebare împrumutată din Chestionarul lui Proust: ce sau cine vă este dragostea vieții?
AGNES MARTIN-LUGAND: Răspunsul este simplu: iubirea vieții mele este soțul meu… și, prin extensie, cei doi fii ai noștri.
