Îmi petrec tot anul aşteptând luna martie. Chiar dacă uneori mi-e greu să alerg vara toată, întreaga toamnă şi cât e iarna de lungă către o nouă primăvară, căţărată pe pantofii cu toc şi ţinând în braţe măcar un copil, dacă nu doi sau trei, ştiu că strădania mea va fi răsplătită.
Pentru că fiecare nouă primăvară, paradoxal, îmi şterge ridurile şi îndoielile. De bărbatul care îmi stă alături şi-mi rabdă năbădăile, căderile şi zborul neprevăzut de fiecare zi, mă reîndrăgostesc cu aceeaşi patimă în care am ars amândoi pe vremea când ne iubeam mult, disperat, pe furiş. Iar dragostea mea, între timp aşezată înţelept, într-o casă cu mulţi copii, cu griji şi bucurii temeinice şi cuminţi, mă urmează vertiginos în speranţe, în reverii, în vis, acolo unde nu e loc pentru nicio greşeală şi nicio greşeală nu te ţine-n loc.
Aşa se face că asteniile mele de primăvară sunt complet atipice şi contrazic simptomele de pe site-urile cu sfaturi medicale – fiindcă în manualele de medicină din biblioteci nu se mai uită nimeni, de mult. Nu am ameţeli, nici insomnii. Dimpotrivă, dorm mult şi visez enorm.
Aproape în fiecare noapte, dincolo de graniţa alunecării în somn, visez acelaşi vis tulburător: că sunt îndrăgostită nebuneşte, că mă dor, de atâta iubire, baierele sufletului şi că, paradoxal, suferinţa asta e tot ce mi-am dorit mai mult pe lume. În loc să mă trezesc încercănată şi palidă, chiar dacă toată noaptea mă pregătesc să ajung la o întâlnire al cărei miracol nu se grăbeşte niciodată să aibă loc înainte să deslipesc genele de gene, în fiecare dimineaţă de martie mai întineresc cu o zi. Pentru că dragostea intensă, arzătoare, sfâşietor de dulce, fie ea şi doar închipuită – deşi, n-o să ştim niciodată dacă nu cumva visele sunt la fel de adevărate precum întâmplările din lumea de veghe – e singurul elixir al vieţii prelungi şi splendide. E singura poţiune de tinereţe fără bătrâneţe şi de senzualitate fără de moarte. Şi singura formă de-a evada dintre foile calendarelor, obligându-te să te refugiezi între braţele calde ale celui investit cu rangul nobiliar de cel mai iubit dintre pământeni, cel care ne-a făcut să ne simţim, la rându-ne, măcar în dimineţile de martie, cele mai frumoase, mai vii, mai fericite.
