Mi se spune ca pot sa dau casa inapoi bancii, ca si cum as da o carte inapoi la biblioteca. Mie, ca sa fiu sincera, mi-e greu sa dau inapoi pana si cartile, pentru ca se creeaza intre mine si paginile lor o legatura iremediabila, ca o transfuzie care va ramane pentru totdeauna in curgerea de viata din venele mele. Dar, desigur, imi tin cuvantul si returnez ce-am imprumutat, desi cartile au fost, intotdeauna, ispita care m-a facut sa gandesc cu pacat ca as putea sa fur, si eu, din cand in cand, ceva…
Si-atunci ma intreb cum as putea sa dau inapoi casa in care locuiesc, luandu-mi la revedere de la peretii ei atinsi de mainile copiilor mei, de la gradina ei pe care am reinventat-o dintr-o intamplare a unui concurs frumos si generos si am umplut-o de flori si de vise, de la usa peste pragul careia m-a trecut iubitul meu cu mult inainte sa ne pese daca vom fi vreodata soti, de la fereastra pe care am privit, atatia ani, rasaritul, convinsa, in taina, ca soarele e insusi Dumnezeu?
Pe drumul meu spre spiritualitate si curaj – un drum anevoios, pe care merg desculta – invat mereu ca nu trebuie sa ne atasam de nimic. Ca nimic nu ne apartine cu adevarat, ca nu putem avea si nu putem pastra decat ceea ce ne este menit pentru eternitate – o amintire, un zambet, un suflet… Dar eu inca nu am reusit sa invat sa ma desprind de lucrurile care fac parte din viata mea. Stivuiesc la gramada carti, haine, jucarii ale copiilor mei mici, fotografii in albume si, pretutindeni, reviste, reviste, reviste. Le asez pe toate in casa mea, singura mea casa, pe care mi-am luat-o la varsta la care colegi de-ai mei cu parinti instariti, care pornisera la drum avand tot ce le trebuie si mai mult decat atat, isi luau a doua barca cu motor. Da, orice calcule firesti mi-ar putea demonstra ca ar fi o idee buna sa o restitui bancii. Oricum, tot ce am platit pana acum – cel putin o data valoarea imprumutului – au fost doar dobanzi, creditul a ramas acelasi. Dar sunt lucruri care…
… CITESTE MAI DEPARTE pe SigurantaFinanciara.ro
