fbpx

Ana Maria Donose: Numele pe care îl port nu m-a ajutat, dimpotrivă, mi-a închis uși

de

Soprana Ana Maria Donose a făcut roluri absolut remarcabile în spectacolele Operei Naționale Române din Iași, fiind pe rând Andromaca sau Elena în Troienele lui Andrei Șerban, Violetta în La Traviata regizată de Beatrice Rancea, Mimi în Boema sau, din această toamnă, Hanna Glavary sau, mai precis, Văduva Veselă în montarea extraordinară a lui Andrei Șerban, coproducție a Operelor din București și Iași. Iar la unul dintre cele patru spectacole-premieră jucate pe scena Capitalei la început de septembrie, aria Viliei din Văduva Veselă, interpretată de Ana Maria Donose cu atâta splendoare, emoție și har, a fost urmată de minute în șir de aplauze și Bravo-uri aruncate ca florile înspre scenă.

Fotografii de Paul Buciuta din cadrul spectacolelor Văduva Veselă în regia lui Andrei Șerban

Alice Năstase Buciuta: Cum te simți după turul de forță de la București, cu atâtea repetiții și spectacole Văduva Veselă?

ANA MARIA DONOSE: Sunt foarte fericită că am fost distribuită în „Văduva Veselă”, în regia lui Andrei Șerban și că am reușit să fac un asemenea rol. Mi-l doream enorm, mai ales după ce am făcut rolul Valencienne în acest spectacol timp de șase ani. Îmi doream rolul principal, Hanna Glavari, dar, în același timp, îmi era frică de el. Nu știam dacă sunt pregătită, nici psihic, nici fizic, căci îți trebuie forță să joci într-o regie ca a maestrului Andrei Șerban. Este multă coregrafie, este text, muzică, e nevoie de atenție distributivă foarte bună… Pentru rolul acesta m-am pregătit toată vara, nu am plecat nicăieri în vacanță.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce înseamnă „m-am pregătit”?

ANA MARIA DONOSE: Am învățat pe de rost toate momentele muzicale, în cinci limbi: engleză, română, germană, franceză și maghiară. Textul s-a tot schimbat de la o repetiție la alta, iar asta ne-a bulversat destul de mult. Dar acum stând și gândindu-mă, toate aceste lucruri mi-au priit, m-au călit, ca și rolul din „Troienele” de altfel. Am făcut lucruri pe care am crezut inițial că nu voi fi în stare să le fac.

Au fost câteva clipe de tăcere, după care sala a izbucnit în „Bravo!” și a tot ținut-o cu „Bravo!” până m-a bufnit plânsul. M-au copleșit emoțiile, căci nu mi-am imaginat niciodată o asemenea reacție a sălii. Plângeau și colegii din balet, și colegii din cor, plângea și maestrul Andrei Șerban!

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Până la urmă tu ai fost marele succes al acestui spectacol. Publicul te-a aclamat îndelung… Erai pregătită pentru acest moment, în care Bucureștiul să te aclame?

ANA MARIA DONOSE: Nu, mi-a fost foarte frică și o să îmi fie în continuare frică să cânt la București. Este un public foarte select și foarte pretențios, mai puțin cald, zic eu, față de publicul nostru de la Iași. În serile în care am cântat noi, prima distribuție, am avut un public foarte select, parcă le era greu să aplaude, dar la final succesul a fost marcat cu aplauze nesfârșite. Cel mai mare șoc l-am avut după actul doi, mai bine zis după Aria Viliei, când au fost câteva clipe de tăcere, după care sala a izbucnit în „Bravo!” și a tot ținut-o cu „Bravo!” până m-a bufnit plânsul. M-au copleșit emoțiile, căci nu mi-am imaginat niciodată o asemenea reacție a sălii. A fost un șoc pentru mine. Și pentru cei din jur… Plângeau și colegii din balet, și colegii din cor, plângea și maestrul Andrei Șerban!

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum îți explici momentele acestea de grație absolută care se întâmplă în câte un spectacol?

ANA MARIA DONOSE: Nu pot să spun câte stări se combină în clipele acelea… Eu m-am gândit să exprim prin glasul și prin sentimentele mele tot ceea ce reprezenta acel moment, un moment foarte intim, dar și să ofer publicului ceea ce maestrul Andrei Șerban vrea să arate în spectacolul său, m-am gândit la indicațiile dumnealui, dar și la textul pe care îl spun, la mesajul de dragoste pe care îl transmit… E greu să explic acum tot ce am simțit în momentul respectiv, pentru că atunci te transpui cu totul în personaj, te duci cu valul, cu muzica, cu aerul atât de special al unui asemenea moment…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Știai că o să ajungi aici, aici ți-ai proiectat să fii? Cât de greu a fost drumul tău până în momentul acestui succes?

ANA MARIA DONOSE: În clasa a cincea când am venit în Iași, am făcut parte din Corul Radioteleviziunii și atunci maestrul Gafta, dirijorul, mi-a zis: „Fată, tu ai să ajungi departe, ai să fii artistă!”.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Moștenești, însă, talentul, din familie…

ANA MARIA DONOSE: Bunicul meu a fost tenor la Opera din Iași și s-a transferat la Filarmonică, după care a devenit preot. Vara mea, Ruxandra Donose, mezzosoprană, cântă peste tot în lume și este foarte cunoscută. Este fiica domnului Vasile Donose, muzicologul. Iar Vasile Donose și bunicul meu, care nu mai trăiește, au fost frați. Eu, de când eram mică făceam teatru. Mă îmbrăcam cu rochiile bunicii, îmi puneam mărgele, mă machiam, mă coafam, umblam cu pantofii cu toc ai mamei, vorbeam singură, îmi făceam singură regii în cap cu păpușile. Pesemne că asta a fost menirea mea, căci eu nu știu altceva ce să fac, trăiesc prin muzică.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dintotdeauna ai știut și că ești frumoasă, știai asta de mică?

ANA MARIA DONOSE: Nu, dimpotrivă, am suferit pentru că aveam colege foarte frumoase și cu posibilități financiare mult mai mari decât am avut eu în familie. Dar pe parcurs mi-am dat seama că nu este important acest lucru și nici frumusețea. Frumusețea exterioară este trecătoare, important este să ai o frumusețe care să nu se piardă, să ai un suflet mai mare decât ceea ce ești tu ca om în viața de zi cu zi. Simt că suntem o carcasă pe acest pământ. Contează ce ai înăuntru, cei șapte ani de acasă, educația, să fii om și să ajuți, chiar dacă viața nu te răsplătește întotdeauna cu bine, cu frumos, cu aceleași lucruri frumoase pe care tu le-ai dăruit. Mi s-a întâmplat să ajut persoane și să primesc înapoi o palmă, de foarte multe ori. Nu port pică, ură, nu, pentru că Dumnezeu le orânduiește pe toate și știu că dacă mi se închide o ușă, mi se va deschide o alta, în altă parte.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci nu ai pierdut speranța niciodată? Ai avut momente grele și în cariera ta… Câți ani ai stat în cor?

ANA MARIA DONOSE: Șapte ani de zile am stat în cor. Dacă nu era doamna Beatrice Rancea, căreia am să-i mulțumesc toată viața, eram și acum tot acolo. Beatrice Rancea m-a scos pe mine și pe alți colegi din cor și ne-a făcut soliști, altfel nu ajungeam aici, făceam doar roluri mici, din cor, asta, în timp ce în alte părți, în străinătate, cântam ca solistă. Dar la Iași eram fata din cor și atunci nimeni nu dădea doi bani pe mine. Iar posturile erau mereu blocate…

Șapte ani de zile am stat în cor. Dacă nu era doamna Beatrice Rancea, căreia am să-i mulțumesc toată viața, eram și acum tot acolo. Făceam doar roluri mici, din cor, asta, în timp ce în alte părți, în străinătate, cântam ca solistă. Dar la Iași eram fata din cor și atunci nimeni nu dădea doi bani pe mine.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci îți trebuie și ceva mai mult decât talent, îți trebuie o șansă, o clipă în care să te vadă cineva, nu?

ANA MARIA DONOSE: Da, să fie cineva acolo, la locul și momentul potrivit. Și să fie cineva care să te reprezinte.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: De aceea artiștii în străinătate au manager, impresar.

ANA MARIA DONOSE: Da, la Covent Garden am fost și am dat audiție și m-au întrebat cine mă reprezintă. Cine să mă reprezinte?! Eu…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci ai fost pentru audiție la Covent Garden. Pentru ce rol?

ANA MARIA DONOSE: „La Traviata”. Chiar voiau să fiu coverul Angelei Gheorghiu, dar vârsta și experiența mea i-au făcut să mă refuze. Eram prea mică și le-a fost frică să riște cu mine. A fost dezamăgirea vieții mele. Apoi am fost în Germania pentru studioul de muzică de operă, și mi-au zis „ce să facem cu tine, ai prea multă experiență, prea multe roluri la activ, nouă nu ne trebuie un astfel de om, ne trebuie un om care să fie la început, cu care să avem timp să construim, tu ai deja experiența asta”… Căci eu am unsprezece ani de scenă.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci ai început din timpul facultății?

ANA MARIA DONOSE: Din timpul liceului, din clasa a noua, de când am intrat la liceul de muzică, la canto. La finalul clasei a noua am început să merg la concursuri în fiecare an, concursuri în străinătate și în țară. A fost greu, este foarte multă muncă, sunt sacrificii, compromisuri. Eu am muncit de mi-a ieșit pe ochi, dar nu îmi pare rău. Am avut nopți când plângeam, nu dormeam, învățam textele, dar nu îmi intrau în cap, răgușeam și nu știam de ce nu puteam să cânt…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Totul are legătură cu stresul, cu psihicul…

ANA MARIA DONOSE: Normal, psihicul este foarte important. Eu cedez imediat, sunt mai pesimistă de fel, dar îl am pe soțul meu care este foarte optimist, pe tata care tot timpul mă încurajează și pe mama. Ei sunt mai duri și atunci mă ambiționează și pe mine, iar eu sunt Fecioară și nu mă las. Fecioarele sunt foarte ordonate. Nu m-am lăsat niciodată, dar psihicul meu lucrează și câteodată dă greș, zice „nu ai să poți”. Totuși, până la urmă îmi dovedesc mie că reușesc, că nu mă las bătută.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum a venit dragostea, cum l-ai întâlnit pe Cosmin Marcovici, soțul tău?

ANA MARIA DONOSE: Am intrat în Corul Operei în 2005. Eram nouă în cor și trebuia să intru la „Pescuitorii de Perle”. Dar m-au lăsat pe dinafară pentru că nu știam foarte bine partitura, fiind nouă. Și m-am așezat în primul rând, împreună cu o colegă, să urmărim spectacolul. La final, fiecare solist a primit câte o floare, așa se dădea atunci. Nadir, interpretat de Cosmin Marcovici, mi-a aruncat mie floarea. Iar eu eram topită, din momentul în care l-am văzut cum arăta și cum cânta pe scenă… El mi-a aruncat floarea, iar eu, la final, m-am dus să i-o ofer înapoi, pentru că mi-am zis că cine știe, poate nu era pentru mine (râde…) Și ne-am împrietenit, el în fiecare dimineață trecea prin fața casei mele, ne salutam, și ne-am îndrăgostit, pur și simplu… Ne-am chinuit puțin să nu fim împreună, pentru că era diferența mare de vârstă între noi, de paisprezece ani, dar apoi am văzut că este ca un copil câteodată, câteodată uit câți ani are, sunt eu mai matură decât el.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cât a mai durat până v-ați căsătorit?

ANA MARIA DONOSE: I-au trebuit cinci ani să mă ceară de soție. Pe 19 septembrie am împlinit șase ani de la nuntă.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum au fost acești ani?

ANA MARIA DONOSE: Este foarte greu să trăim, o soprană și un tenor, între patru pereți. Când ne iubim, ne iubim, dar și când ne certăm, ies scântei. Totuși, cred că cel mai important este că nu ne băgăm în cântatul celuilalt, nu ne băgăm cu bocancii în viața celuilalt și eu am respectat foarte mult acest lucru și în viața personală. Asta cred că apreciază foarte mult la mine, libertatea pe care eu i-o ofer, pe care și el, la rândul lui, mi-o oferă mie. Sunt o persoană liberă, o persoană iubită, mi-a demonstrat acest lucru când a fost cel mai greu. Nu este nevoie să aud în fiecare zi că mă iubește, cu toate că eu aș fi vrut, dar mai greu scoți aceste cuvinte de la el, că e un Leu mândru…

În urmă cu un an, chiar când am împlinit treizeci de ani, am aflat că am un început de cancer de col uterin… I-am spus soțului meu că, dacă eu mor, să își găsească o altă persoană care să îl iubească pe jumătate din cât îl iubesc eu. Și i-am zis că vreau să mă înmormânteze cu bunicul, într-un sicriu alb.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Care au fost momentele în care ți-a fost greu, când a fost pusă la încercare relația voastră?

ANA MARIA DONOSE: Mi-a fost foarte greu acum nouă ani, când a murit bunicul meu și când am simțit că a murit jumătate din sufletul meu. Aveam doar doi ani de când eram împreună cu Cosmin, dar el a fost mereu lângă mine. A fost foarte greu și când a murit soacra mea, care a fost ca o a doua mamă pentru mine. A fost corepetitoarea cu care am dat examen la facultate, o foarte bună pianistă și un om extraordinar. Apoi, anul trecut a murit prietenul nostru cel mai bun, Octavian Dumitru, s-a spânzurat. Era cel mai bun prieten al meu din Operă! La exact o lună după moartea soacrei mele a murit bunica, iar în septembrie, în urmă cu un an, chiar când am împlinit treizeci de ani, am aflat că am un început de cancer de col uterin.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar acum ești vindecată…

ANA MARIA DONOSE: Am avut familia și soțul alături, ajutorul lui Dumnezeu și al medicului meu, doamna doctor Iolanda Blidaru – îi datorez viața acestei femei! Rugăciunile către Dumnezeu m-au salvat. M-am născut din nou. De anul trecut apreciez fiecare clipă pe care o am alături de soțul meu și de familia mea. Mă simt binecuvântată și fericită că încă trăiesc.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum ai trecut peste boală, cum a fost perioada aceea? Te-ai operat?

ANA MARIA DONOSE: Nu, am făcut tratament cu un vaccin special, care costă foarte mult, cu un spray comandat din Spania. Am avut și ajutorul părinților. Mama a fost tot timpul cu mine la spital, în fiecare zi.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar n-a fost ușor…

ANA MARIA DONOSE: Tratamente peste tratamente, durere, lacrimi, nopți nedormite… Am ajuns în depresie. Am ajuns să îi spun soțului meu că, dacă eu mor, să își găsească o altă persoană care să îl iubească pe jumătate din cât îl iubesc eu și să îl aprecieze așa cum este el. I-am zis că vreau să mă înmormânteze cu bunicul, într-un sicriu alb, căci acesta a fost visul meu întotdeauna. Le-am zis și alor mei că dacă mor vreau să fiu pusă într-un sicriu alb și să am multe flori roșii…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Doamne, cum de ai putut spune toate aceste lucruri la care oamenii refuză și să se gândească?!

ANA MARIA DONOSE: Pentru că viața îți trece prin fața ochilor. Tocmai împlineam treizeci de ani… și în același an soacra mea murise de cancer. Am înțeles atunci că orice se poate întâmpla. Azi ești, mâine nu mai ești.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: De atunci probabil s-au schimbat lucrurile complet, după ce te-ai vindecat viața ta arată cu totul altfel decât înainte.

ANA MARIA DONOSE: Când mi-a dat rezultatul cel bun, după tratamente, plângeam de bucurie, plângea și mama cu mine, și doctorița… Atunci am simțit că m-am mai născut o dată. Sunt fericită de fiecare lucru pe care îl fac, și bun, și rău. Am învățat să nu mă mai cert cu soțul meu din orice prostie, că n-a spălat vasele sau că nu a șters praful. L-am simțit alături de mine, a plâns alături de mine. Nu contează să auzi în fiecare zi „te iubesc”, contează să simți dragostea. Iar eu am simțit-o. Dacă ar fi trebuit să își dea viața pentru mine, și-ar fi dat-o, cum aș face și eu pentru el.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: În ce spectacole cântați împreună?

ANA MARIA DONOSE: De obicei cântăm în spectacole vesele, în operete… O singură dată ne-a distribuit doamna Beatrice Rancea în „Boema”, acum un an, chiar când a fost problema cu boala. Și Mimi la urmă moare. Îmi vedeam viața prin fața ochilor exact cum era, jucam cu soțul meu, era de-adevăratelea totul, orice cuvânt spuneam, chiar credeam în ceea ce cânt și spun. Iar la repetiția generală, la mijlocul actului trei, când îi spun lui Rodolfo că îi las la portar Biblia și ce mai am, după ce am terminat aria, când m-am întors, așteptam să intre Cosmin să cânte. L-am văzut pe dirijor, pe Traian Ichim, că stătea cu bagheta ridicată, iar Cosmin al meu plângea în hohote, în genunchi, în mijlocul scenei. A tras o imensă înjurătură și a zis că el cu mine nu mai cântă așa ceva. M-am speriat… M-am speriat, dar, recunosc, într-un fel m-am și bucurat, pentru că am înțeles că într-adevăr mă iubește.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Te transpui total în rolurile tale, intri în pielea personajelor…

ANA MARIA DONOSE: Plâng în Boema, în Traviata la fel, trăiesc fiecare personaj pe care îl joc. În patru ore cât sunt pe scenă nu sunt Ana Maria, ci sunt ori Mimi, ori Violeta, ori Rosalinda, ori văduva veselă, Hanna…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar poți să cânți atunci când plângi, te ajută vocea?

ANA MARIA DONOSE: Mă ajută Dumnezeu. Mi-am impus la multe spectacole să nu plâng, uneori am reușit, dar altori nu a fost așa. Muzica și sentimentele pe care le pun eu în ceea ce fac sunt mai presus decât ceea ce îmi impun.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Inclusiv, de dragul rolului și al personajului ai acceptat să apari aproape goală în rolul Elenei din Troienele lui Andrei Șerban. Cât de grea a fost această decizie?

ANA MARIA DONOSE: După ce m-a scos maestrul Andrei Șerban de două ori din rolul Elenei am început să plâng și i-am zis că eu vreau să fac rolul, dar chiar trebuie să îmi dau jos totul de pe mine și să rămân cu niște chiloței vai de capul lor? Îmi doream foarte mult să joc, era a doua mea colaborare cu maestrul Șerban. Dumnealui m-a distribuit în rolul Andromaca și acesta a fost rolul vieții mele. Și nu a mai găsit o altă cântăreață care să facă Elena, doar actrițe ar fi putut găsi. Mi-a fost foarte, foarte greu. Veneam acasă, plângeam, îmi repetam rolul, îi demonstram că știu rolul și fac ceea ce vrea, dar nu mă puteam dezbrăca. Nu sunt pudică de felul meu, nu am probleme, dar de-abia eram făcută solistă și îmi era jenă, mă gândeam: de abia sunt făcută solistă și eu trebuie să mă dezbrac și toată lumea care mă știe să mă vadă în pielea goală? Până la urmă mi-am zis că asta este, așa este rolul, cui îi place îi place, cui nu, nu. A fost un stres să mă dezbrac de față cu toți băieții din cor, din balet, mai ales că ne știam de foarte mult timp. Dar am trecut peste jenă, iar în momentul în care am început să fac rolul, am intrat în transa spectacolului. Când văd pozele nu îmi vine să cred că sunt eu acolo.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Mă miră faptul că nu ai trufia frumuseții…

ANA MARIA DONOSE: Sunt doar o fată normală, drăguță, nu sunt foarte complexată, sunt ok la corp, acum am ținut regim că m-am îngrășat foarte mult după tratamentul anevoios pe care l-am avut. Sigur, dimineața când mă uit în oglindă și văd că am cearcăne și riduri și mi-a apărut și un fir de păr alb, mă întristez, că văd că vremea trece și nu mai arăt cum arătam acum câțiva ani, dar fiecare vârstă e frumoasă și nu este bine să te lauzi tu singur. Fiecare are frumusețea lui și, am zis, frumusețea nu vine dinafară, din carcasa asta, vine dinăuntru, din suflet. Dacă mi se zice „vai, ce frumoasă ești”, eu spun „mulțumesc, înseamnă că apreciați că sunt frumoasă înăuntru, nu pe din afară”. Poate sunt alte fete superbe, extraordinar de frumoase, dar rele, răutăcioase. Nu vreau să jignesc, nu-mi place să jignesc și nu îmi place să port ură pe nimeni, chiar dacă mi-a făcut rău.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar ți-au făcut rău destui, nu?

ANA MARIA DONOSE: Mulți, foarte mulți.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: De ce?

ANA MARIA DONOSE: Din răutate și invidie. Nu aș vrea să pun la suflet, dar o fac, iar Cosmin tot timpul mă ceartă, și mama, și tata. Asta este viața în care trăim, a actorilor, a oamenilor de scenă, a Operei. Trebuie să facem față. De aceea spun că psihicul contează foarte mult.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Faptul că porți numele Donose te-a ajutat în vreun fel, ți-a deschis uși?

ANA MARIA DONOSE: Nu, dimpotrivă, mi-a închis uși. Ruxandra este un model pentru mine, dar de multe ori la concursuri am avut ghinionul de a da peste anumiți profesori care au fost ai verișoarei mele. Vara mea a plecat de la clasa lor, ei s-au supărat, i-au purtat pică, ea a ajuns ce a ajuns prin alți profesori, și când eu am venit acolo și am zis cine sunt, mi-au tăiat din prima foaia și m-au dat deoparte, mi-au purtat ură și nu înțeleg de ce. De aceea niciodată nu mă prezint nici ca Ana Maria Donose Marcovici. Eu sunt Ana Maria Donose, soțul meu este Cosmin Marcovici. Multă lume nici nu știa că suntem soț și soție.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nici verișoara ta, Ruxandra Donose, nu te-a ajutat?

ANA MARIA DONOSE: Ba da, m-a ajutat, am mai fost la Viena… De exemplu, în 2004, când am terminat Liceul de Artă și am dat licența, m-am dus și am făcut cu ea o săptămână canto. M-a ajutat, dar este foarte ocupată și nu pot tot timpul să stau pe capul ei. Am avut norocul să lucrez și cu George Petean, marele bariton care și el cântă la Covent Garden și este unul dintre cei mai mari artiști. Cu el m-am pregătit pentru „La Traviata”. Am mai lucrat și cu soprana Carol Byers, care a cântat cu Domingo și cu Pavarotti. Dar nu am timp să merg foarte mult să studiez în străinătate.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum a fost întâlnirea cu Andrei Șerban? Cum v-ați întâlnit prima dată și cum ați început să lucrați?

ANA MARIA DONOSE: Atunci când ne-am întâlnit, la „Indiile Galante”, eram cu toții foarte stresați, în primul rând pentru că noi nu mai cântaserăm niciodată operă barocă și dumnealui are un stil aparte, cu care acum suntem obișnuiți, dar atunci a fost infernal, simțeam că nu puteam face față și ne părea rău că îl dezamăgim, pentru că tot timpul îl dezamăgeam. Nu eram obișnuiți cu așa ceva, dar pe parcurs i-am învățat stilul. Și am învățat foarte multe de la dumnealui. Când am ajuns la al doilea proiect, la „Troiene”, știam că dacă se supără pe noi nu este nicio problemă, o să își revină. Mă bucur că am făcut parte din „Troienele”, pentru că rolurile de acolo au scos actorul din mine, mi-am regăsit și altă latură, nu numai cea de cântăreț de operă. A fost la fel și acum, la „Văduva Veselă”. Trebuie să știi să fii cântăreț, să fii actor, dansator, să știi să spui proza, să știi ce să faci cu mâinile, nu să gesticulezi aiurea, lucru pe care l-am învățat și de la doamna Beatrice Rancea. Orice gest este făcut pe replică, îl faci pentru că urmează ceva, exprimi ceva. Fiecare sunet este însoțit de mișcarea lui și de sentimentul lui. Nu faci niciun gest pe scenă fără să știi de ce îl faci.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Iar acum ești preferata lui Andrei Șerban…

ANA MARIA DONOSE: Preferata?! De la critici, de foarte multe ori am simțit că pică cerul pe mine…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar dacă face astfel tocmai pentru că știe că în felul acesta te impulsionează, pentru că a văzut la ce reacționezi tu?

ANA MARIA DONOSE: La soliștii de operă nu merge decât cu vorba bună, cred eu… Poate la un actor merge dacă țipi la el și îl faci în toate felurile, se ambiționează și îți dă tot ce e mai bine. La un solist de operă, dacă ai țipat și i-ai mai zis și vreo două cuvinte mai dure, i s-a pus nodul în gât, i s-a închis creierul și nu mai face față. Dar, repet, obișnuindu-mă cu stilul dumnealui, m-am relaxat, am fost zen, am încercat să nu pun la suflet ce nu mi-a priit și să dau tot ce pot. Vreau să îi mulțumesc și doamnei Dana Dima că a fost lângă noi și ne-a ajutat mereu atât de mult.

Trebuie să știi să fii cântăreț, să fii actor, dansator, să spui proza, să știi ce să faci cu mâinile, nu să gesticulezi aiurea. Fiecare sunet este însoțit de mișcarea lui și de sentimentul lui. Nu faci niciun gest pe scenă fără să știi de ce îl faci.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum te-ai înțeles cu partenerul tău, cu Tiberius Simu- interpretul prințului Danilo?

ANA MARIA DONOSE: Tiberiu Simu este un partener extraordinar. Am jucat „Liliacul” cu el anul trecut, în decembrie. El a făcut Eisenstein, eu am făcut Rosalinda. Mă înțeleg foarte bine cu el, este o chimie foarte bună între noi pe scenă.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar eu te-am văzut și cu Adrian Mărcan într-un cuplu foarte frumos, foarte bine pe scenă…

ANA MARIA DONOSE: Cu Adi sunt prietenă de vreo cincisprezece ani. Nu simțim la fel. El este mai rece, eu sunt mai pasională. Eu mai bine m-am înțeles cu Tibi.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce urmează după spectacolele cu Văduva Veselă de la Iași?

ANA MARIA DONOSE: Multe alte spectacole. Pe 16 septembrie un concert. Pe 18 septembrie se încheie Festivalul „Maria Bieșu”, unde am fost invitată de către Opera din Chișinău să cânt în concertul maestrului Eugen Doga. Voi cânta trei piese superbe compuse de maestrul Doga. Pe 19 septembrie revin la București pentru o audiție, după care pe 28 septembrie am „Bărbierul din Sevilla”, iar pe 30 septembrie am „Carmina Burana”, cu Filarmonica din Iași…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nu mai apuci să îți iei vacanță anul acesta?

ANA MARIA DONOSE: Nu, anul acesta nu o să am vacanță chiar deloc. Dar nu regret, am avut multe alte bucurii în loc. Am muncit foarte mult pentru această „Văduvă veselă”, într-un timp foarte scurt. Am fost foarte bucuroasă că am luat audiția, că m-a plăcut maestrul Andrei Șerban și că am lucrat cu el. Nici nu m-am așteptat să fac eu premiera, dar așa a ales Andrei Șerban, i-a plăcut, m-a vrut și m-am bucurat. Iar faptul că publicul a reacționat așa m-a umplut de fericire, am simțit că da, fac ceva bun, iar asta este mulțumirea mea. Am simțit că am ajuns la inima și la sufletul fiecărui spectator și l-am umplut de bucurie, căci dacă nu le plăcea, nu aplaudau sau nu aplaudau astfel, erau altfel de aplauze… Lucrând, m-am încărcat cu energie pozitivă, m-am relaxat. Și am lucrat foarte frumos și bine și cu coregrafa, cu Andreea Gavriliu. Sunt foarte bucuroasă că am cunoscut un asemenea om. Ne-am distrat, ne-am și stresat, că nu reușeam să facem aceleași mișcări ca și baletul, dar până la urmă a ieșit totul foarte bine și asta e tot ceea ce contează, mult mai mult decât faptul că nu am avut vacanță. Mi-e dor de mare, dar marea mă așteaptă, nu pleacă nicăieri, nu-i așa?…

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *