Este adevarat ca, in mijlocul unui divort, cei care sufera cel mai mult sunt copiii? Reusim, cu mijloacele noastre de oameni mari, sa-i facem pe cei mici sa inteleaga de ce mama si tata trebuie sa se desparta? Cum ii protejam de trauma care vine la pachet cu dosarul de divorta E mai bine, oare, sa induram, in numele copiilor, o casnicie care ne aduce suferinta? La aceste intrebari ne-au raspuns, in urma propriilor lor experiente, cantareata Anastasia Lazariuc si actorul Ioan Gyuri Pascu.
Ioan Gyuri Pascu: Uneori, nu e cazul sa-i explici nimic copilului, caci iti explica el tie
Cred ca nu stim niciodata ce trauma au copiii in momentul in care parintii divorteaza, si cat de adanca este ea. Acestea sunt lectii spirituale. Cand vin pe lume, sufletele isi asuma ca, atunci cand se incheie anumite etape, sa sufere toata durerea unor astfel de rupturi… Uneori, pentru copil poate fi o trauma mult mai mare atunci cand parintii aleg sa ramana intr-o casnicie care nu le mai aduce bucurie si implinire. Unii oameni isi urmeaza modelele din familie si se tem de ce zice satul sau de ce scriu ziarele despre ei, altii se gandesc mai mult la propriul bine sufletesc si fac ceea ce e nevoie sa faca, cu riscul de a traumatiza, pe moment, copilul. in cazul meu, nu stiu daca a fost mai bine ca am hotarat impreuna sa renuntam, asta e un lucru relativ. Dar cred ca e mai bine ca, atunci cand doi oameni constientizeaza ca lucrurile nu mai pot fi salvate, sa rupa pisica si sa-si vada de drum. De comun acord, cu prietenie, cu dragoste. Eu am taraganat-o cativa ani… si nu stiu nici acum daca a fost bine sau nu. Asa a fost, pur si simplu.
Cum ii explici copilului ca mami si tati nu se mai iubesca Nu cred ca-i explici in vreun fel. Viata e plina de nuante, dar noi, oamenii, ne grabim sa punem etichetele pe borcane si sa stabilim lucrurile dupa cum ne convine noua. Uneori, nu e cazul sa-i explici nimic copilului, caci iti explica el tie. Mami si tati se pot iubi in continuare, doar ca nu se mai inteleg. La fel si cu iubirea lor fata de alte persoane. Nu cred ca trebuie sa-i explici clar si concret lucrurile de felul asta. Iubirea mamei sau a tatalui poate fi si pentru alti 30.000 de oameni de pe pamant, pentru ca iubirea este tot ceea ce este.
Anastasia Lazariuc : Copiii sufera si mai mult daca parintii raman impreuna fara sa se inteleaga
Eu cred ca este adevarat ce se spune, ca cei care sufera cel mai mult in urma unui divort sunt copiii. Eu am facut tot posibilul sa-mi mentin casnicia si sa readuc la normal ce a fost la inceputul ei, mai cu seama gandindu-ma la copii. Dar nu s-a putut. si cred ca, in acest caz, cand chiar nu se mai poate, copiii sufera si mai mult daca parintii raman impreuna fara sa se inteleaga. Atunci intervine o problema majora. Decat sa vada copiii ca parintii sunt doi straini sau mai rau, atunci poate ca e mai bine sa renunte. Cred ca un copil este mult mai traumatizat atunci cand asista in permanenta la scandalurile parintilor, pentru ca, daca doi oameni se cearta si isi spun lucruri urate, copilul sufera ingrozitor, preia asupra lui toata povara durerii. Daca oamenii au ajuns la o intelegere civilizata si si-au dat seama ca nu se mai iubesc si ca vor sa apuce fiecare alt drum, atunci e clar, urmeaza despartirea. Dar copilul trebuie sa simta dragostea si din partea unuia, si din partea altuia. si unul, si altul trebuie sa-l convinga, prin vorbe si prin fapte mai ales, ca el este iubit in continuare, numai ca lucrurile s-au schimbat. La fel si atunci cand parintii respectivi ajung sa-si faca o alta relatie. Trebuie sa existe o intelegere amiabila intre ei si sa-si iubeasca copiii… la distanta. Sa-i ia in vizita, sa-i aduca inapoi… Sa faca tot ce pot ca sa-i sprijine. Ideal sigur ca este ca parintii sa ramana impreuna pentru totdeauna, intr-un tablou fericit, dar din pacate divorturile sunt din ce in ce mai dese, sa divortezi a devenit un fel de moda ale carei victime sunt cei mici. Cred ca e de vina si lipsa informatiei, a pregatirii tinerilor. Ei poate ca nu-si dau seama ce inseamna o casnicie, isi imagineaza ca e o aventura frumoasa si atat.
La mine lucrurile au fost altfel, nu a trebuit sa le explic prea mult… Copiii erau oricum mult mai atasati de mine, iar eu i-am luat pe amandoi, deci n-a fost vorba de o impartire a copiilor. Ei au fost in ingrijirea mea, eu i-am crescut, mai era si mama, adica bunica lor. Cred ca au suferit, dar ei erau constienti ca eu sufar din cauza a ceea ce se intampla, si atunci au incercat sa faca in asa fel incat sa nu mai sufar in plus. Mi-aduc aminte cand Ileana era mica si-mi spunea: „mama, la mine la scoala vin tatii sa-si ia copiii cu masina, la mine nu vine nimeni, decat tu si bunica“. Eu incercam sa o consolez si sa-i explic ca se intampla in viata tot felul de lucruri, unele mai rele, si ca nu trebuie sa-si faca probleme, ca totul se va rezolva. Cu siguranta ca despartirea mea de tatal lor i-a calit, i-a maturizat si i-a apropiat mai tare de mine. si-au dat seama ca singurul lor sprijin sunt eu si asta ne-a unit si mai mult. Noi am si plecat dintr-un anumit mediu si am venit intr-o alta tara, unde ei, sarmanii, nu cunosteau pe nimeni si a trebuit sa o ia de la zero cu toate. Dar si asta face parte din experienta vietii, cred ca a fost o scoala pentru ei.
Eu intotdeauna am incercat sa-i invat pe copiii mei cat de importanta este familia. Asta le-a lipsit lor si probabil ca intotdeauna asta si-au dorit. Acum amandoi au familii, sunt fericiti, au si copii. si Andrei, si Ileana sunt foarte paterni, mamosi si se ocupa foarte mult de ei. Ileana, chiar si cand pleaca in vacanta, ia copiii cu ea. E foarte implicata si ma bucura nespus lucrul acesta, ca mama.
