să nu-ţi laşi fiul să se căsătorească cu o Violetta, în cazul acesta, bătrânul Germont este un monstru. De fapt, el este un tată iubitor, care adoptă o pozitie față de fiica sa, care n-ar fi fost luată în căsătorie de alesul ei, dacă fiul – Alfredo, s-ar fi căsătorit cu o damă de companie. Da, se pot schimba multe în opere, dar toate în anumite limite. Limitele diferă de la regizor la regizor. Ţelul meu nu este ca ulterior să se spună că sunt un regizor bun, ci să se spună „Vai, ce operă frumoasă este «Aida»”.
Marea Dragoste-TANGO: Există vreun moment în care aţi simţit că sunteţi un regizor de succes și că nu ar trebui să mai aveţi îndoieli, temeri de-atunci înainte?
András Kürthy: Unul dintre cele mai de succes momente a fost după terminarea spectatolului „Così fan tutte”, când, după căderea cortinei, s-a făcut o linişte solemnă de câteva minute, şi doar după aceea a izbucnit publicul în aplauze.
Marea Dragoste-TANGO: Unde?
András Kürthy: În Ungaria, la Gödöllő, la Teatrul Baroc. A fost foarte important pentru mine. Eu consider că finalul acestei opere este foarte trist. Deşi cuplurile se reîntorc şi devin aşa cum au fost, întâmplările fac ca relaţia dintre personaje să nu mai fie aşa cum a fost. Când studiam la Scala, am fost asistentul maestrului Luca Ronconi. Maestrul avea şi un asistent personal. Eu aveam atribuţiuni în ceea ce priveşte corul. Tabloul se desfăşura pe scenă, Ronconi era în public, în întuneric. Dintr-o dată, Ronconi, din întuneric, spune „stop”. Şi îl strigă pe Angelo, pe asistentul personal. Angelo a venit din spate, din întuneric, doar până la marginea scenei şi s-a aplecat spre întunericul din public. Era linişte – n-am să uit niciodată. Angelo s-a uitat în ochii lui Ronconi şi s-au înţeles din priviri. S-a dus înapoi, a schimbat ceva în tabloul respectiv, la care Ronconi a spus „Asta e!”. Faptul că doi oameni pot colabora în acest mod este extraordinar de frumos. Astfel nu trebuie să pierzi timpul explicând, iar lucrurile iau naştere de la sine. Dupa câțiva ani mi s-a intâmplat și mie ceva asemănător, a existat un moment la o repetiţie. Cineva din cor nu a stat la locul său, eu am venit în faţă şi m-am uitat în ochii lui, iar cel în cauză a simţit situaţia şi s-a corectat fără ca eu să îi fi zis ceva. Nu aş putea să spun că de acum nu îmi mai este frică de ceva, am tot timpul emoţii care nu trebuie arătate. Nu îţi permiţi acest lucru în faţa oamenilor cu care colaborezi. Tracul nu piere niciodată, dimpotrivă, este tot mai mare. Dar aceşti mulţi ani de experienţă îşi spun cuvântul. Eu pot spune ce pot scoate dintr-un om, înainte ca acesta să-şi dea seama ce va fi în stare să facă.
Marea Dragoste-TANGO: Sunteţi foarte mult timp plecat de acasă şi aţi călătorit în toată lumea. Cum reuşiţi să vă păstraţi familia, având o carieră atât de însemnată? Care este formula pe care aţi găsit-o ca să fiţi fericit şi în viaţa personală?
András Kürthy: Nu-i uşor. Când am avut bursa de studiu la Scala mi-am adus soţia şi pe cei doi copii acolo. Nu ştiu cum am avut curajul de a face lucrul ăsta. Astăzi n-aş mai face la fel. La un moment dat, în timpul unui zbor cu avionul, am făcut un calcul şi, din cele 365 de zile, 250 erau pe drumuri. Am trei băieţi. Între timp au crescut şi acum este fiecare pe picioarele lui. Stilul ăsta de viaţă, în mod cert a avut o amprentă asupra familiei – atât pozitivă, cât şi negativă. Nu e uşor. Dar, de obicei, la premiere vin şi ei. Aşa cum se va întâmpla şi la „Aida” de la Iaşi – va veni soţia şi unul dintre băieţi.
TANGO: Privind retrospectiv, fericirea şi momentele cele mai de preț ale vieții de unde au venit? Din muncă, din familie, din iubire? Cui i le datoraţi?
András Kürthy: Când am avut aniversarea de 30 de ani de când suntem împreună, i-am propus soţiei să facă o listă cu zece lucruri – cele mai importante persoane şi locuri pe care le-au experimentat împreună. Aşa am recapitulat momente şi locuri minunate. Italia este un loc foarte important pentru mine. Nici nu ştiu ce s-ar întâmpla dacă
