Mica sirena, Fetita cu chibrituri si Cuore, Inima de copil au fost trei dintre sagetile care mi-au strapuns inima pe vremea cand Tata inca ma mai masura pe tocul usii cu un creion chimic (ca sa nu se ia). Despre primele doua nu vorbesc niciodata, asa cum nu obisnuiesc sa vorbesc despre turturica pe care mi-a mancat-o pisica bunicii sau despre catelusa Toto, pe care m-au obligat sa o duc inapoi, din curtea de unde iesise si se luase dupa mine. (Toto tremura de iubire cand ma vedea…. M-o mai fi iubit cineva, asa, Doamna?)
Hans Christian Andersen nu pentru copii a scris. Acum as putea sa accept Mica sirena ca pe o parabola a sacrificiului din iubire (un fel de Luceafar caramelizat si vulgarizat, in sensul etimologic al cuvantului). In treacat fie spus, figura Bunicii in povestile lui Andersen ar trebui psihoanalizata. Am, asa, o banuiala, ca pe el l-a crescut Mamaia lui… Oricum, lacrimile mele cat bobul de razachie nu mi le mai sterge nimeni de pe obraji, planse au fost! Din acest motiv, declar sus si tare ca Fetita cu chibrituri, e pur si simplu, o CRIMA! Nici Gorki, nici Cehov, nici Dickens, nici Charlotte Brontë, nimeni, nici un scriitor de pe fata pamantului nu a creat un personaj mai dureros! Haide sa scoatem, Doamna, Fetita… din cartile pentru copii! Ce mama se asaza langa puiul ei, cu cartea in mana, seara, la caldurica, si-i citeste… Fetita cu chibrituri? Copiii se simt vinovati si raspunzatori pentru toate durerile lumii, nu le poti face una ca asta! Uite ce am patit eu, ca inca-i mai vad manuta aprinzand ultimul chibrit, brrr…! Eu as scoate lecturile cu final nefericit dintre “Cartile copilariei”. Ca un adult sa poata suporta si invinge greutatea si suferinta vietii, trebuie sa sa se sprijine pe o copilarie… sanatoasa (ca originile dosarelor de altadata).
Si pe micul Marco l-am insotit, plangand, intr-o vacanta de vara, dar, la sfarsit, experienta mea de lector a fost catartica si satisfacatoare: el si-a gasit Mama. Toti copiii parasiti sau pierduti TREBUIE sa-si gaseasca Mama! Daca nu in viata, macar in carti! Un personaj feminin din Nada Florilor ii spune unui baiat sarac, aratand spre prietenul lui instarit, de la oras :”el e mai sarman decat tine, caci n-are mama…”
Iti imaginezi, Doamna, o Cruciada a Copiilor Romani care ar pleca de prin sate, de prin orase, slabuti si palizi, tinandu-se de manute, catre Italia, catre Spania, in cautarea mamelor lor? Care cu poze, care cu telefoane mobile, sa iasa din casele lor (care, de fapt, nu sunt ale lor, copiii fara mama nu au casa, mama e insasi casa!), sa iasa la sosea, din satele Dobrogei, de prin Oltenia, din obcinele Moldovei, din Ardeal… Sa se strecoare pe sub barierele de la Nadlac, sau pur si simplu sa le pulverizeze, caci si pietrele ar plange de mila lor, daramite niste trecatoare bariere europene?
As scrie eu, cartea gestei lor, as canta zeilor despre drumul de la Carpati la Apenini, la Pirinei, la Mediterana. Mama lui Marco plecase sa stranga bani pentru familia sa, cine ar fi putut banui ca un personaj literar de mana a doua se poate converti intr-un arhetip social romanesc? Pe Marco ii cheama azi Alexandru si Octavian si Liviu, Irina si Andreea si Ioana…
N-am sa ridic eu piatra, Doamna, nu e nevoie. In piatra pregatita sa loveasca se poate transforma inima copiilor romani atunci cand mamele se vor intoarce si nu-si vor mai gasi fiii decat in palidele lor amintiri. Ei au crescut. Au zburat sau au cazut din cuibul gol. Au impietrit ca-n povestile noastre.
P.S. Tocmai m-am declarat dusmanul finalurilor cu gust de cenusa, nu pot sfarsi astfel, Doamna. Uite ce poveste frumoasa am cules din gradina chiar in dimineata aceasta, pentru tine: pe cand avea numai sase ani, un baietel indian, pe nume Saroo, a adormit in tren si s-a trezit tocmai la Calcutta, fara sa stie numele satului de unde venea. Nu s-a mai putut intoarce acasa. A cersit luni si luni de zile, pana cand a fost adoptat de o familie australiana. Nu si-a mai vazut niciodata mama. Acum, Saroo are 31 de ani si datorita internetului si-a aflat radacinile. Google Earth i-a permis sa strabata satele Indiei si chiar sa recunoasca locurile unde se juca in copilarie. Si-a regasit satul, Khandwa, pe ecranul computerului. Mai adaugam la asta un serial induiosator, Touch, tot despre un baietel fara mama, care reuseste sa lege in mod misterios, oameni din toate continentele si vom avea o luminoasa zi de mai…
Categorii:
Nu din gura, ci din carte
