Notiunea de exploatare nu suna bine. Ea este radicala, nesurprinzand nuantele, atat de subtile, care formeaza ceea ce numim relatie umana, indiferent de tipul ei. Fie ca vorbim despre cuplu, despre familie sau, uneori, chiar de locul de munca, relatiile intre oameni nu sunt usor de definit si nici nu le putem pune etichete simple ca pe borcanele de gem.
Parazitul beneficiaza, iar gazda pagubeste
Stim cu totii ce inseamna simbioza. Ea presupune doua parti. La un capat al scalei simbiozei se afla relatia intre un parazit si o „gazda“: parazitul beneficiaza, iar gazda pagubeste. Avantajul unei parti se face pe dezavantajul celeilalte parti. La mijlocul scalei se afla „comensalismul“, termen ce defineste o relatie intre doua organisme, indiferent de tip, in care unul obtine hrana sau alte beneficii, iar celalalt nu primeste in schimb nici un beneficiu, fiind indiferent. In fine, la celalalt capat al scalei se afla mutualismul, definind relatia in care ambele parti au beneficii.
Etica iubirii si „a da si a lua“
Scala simbiozei este buna, nimic de spus. Dar intre oameni este dificil de stabilit cind intr-o relatie cineva este pagubit si celalalt cistigat. Motivele sunt simple. Poti da ceva si lua altceva si, in acest caz, ceea ce schimba oamenii intre ei nu se poate compara decit in termeni de nevoi personale. Un barbat poate da unei femei tot ce crede el ca ea si-ar dori, dar poate ca nu ceea ce ea jinduieste.
Si ce faci cind nu sunt bunuri materiale, ci nevoi psihologice: bucurie, devotiune, incredere in sine etc. Cineva din afara relatiei nu vede acest schimb invizibil. Schimbul echitabil este greu de definit. Paguba, ca si cistigul sunt constructe personale. Cintarul in care se pune ce se da si ce se ia, imposibil de echilibrat perfect, nu functioneaza decit la piata. Nu cintarim numai obiecte. De aceea, partajul in despartiri nu se refera decit la bunuri materiale.
In al doilea rind, nu constientizam totdeauna nici paguba si nici cistigul, iar unii sunt profitori constienti, iar altii neconstienti. Nu suntem nici pasarele si nici crocodili. Cind, vorbind despre simbioza, ne referim la animale, exemplul tipic se reduce la imaginea unui crocodil cu o pasarica pe cap. O pasarica vioaie si nerabdatoare. Ea urmareste cind crocodilul casca gura, dupa ce-si mesteca prada si se repede sa ciuguleasca resturile din si dintre dintii crocodilului. Este un mutualism, un schimb echitabil, am spune. Pasarica se hraneste, curatindu-i crocodilului dintii.
Sunt femeile casnice parazite?
Am un prieten care are o fiica. Frumoasa, desteapta, cu o cariera foarte onorabila si bani pe masura. Este maritata cu un barbat uritel, mai scund bine ca ea, mai virstnic ca ea – dar, in fine, n-ar conta opt ani daca macar n-ar fi chel – si fara slujba. Nu gaseste si nu gaseste. Ea e fericita. Si el e fericit. Dar, parintii ei, defel. Ei spun ca el este un parazit. Ea, nu. Ei spun ca ea este o victima. Ea, nu. Atita vreme cit nu ai constiinta victimizarii – reale sau imaginare -, cit nu ai in cap cintarul dezechilibrat, nu esti victima si nici nu simti ca esti prins intr-o relatie paguboasa. Timpul trece si parintii ei inca-si scormonesc mintea sa afle „ce-i da el“. Exercitii de imaginatie, doar.
Sunt femeile casnice parazite? Este o intrebare care a stirnit si inca stirneste multe discutii. Sunt unele femei rasfatate peste masura, profitind de iubirea celuilalt? Sunt unii barbati tinuti pe palme de neveste sau iubite care nu mai stiu cum sa le faca pe plac? Nu auzim adesea ca „ea face totul si el nu misca un deget“ sau ca „el face totul si ea nu misca nici un deget“? Nu s-a nascut ideea muncii invizibile a femeii acasa din framintarile feministelor care nu pierd din ochi cintarul, incercind sa-si convinga surorile de dominatia profitabila a barbatului?
Unii spun ca perceptia si constiinta echitatii, a unei justitii in viata de relatie cotidiana, nu apar din senin. La inceputurile relatiei, valul iubirii se lasa delicat pe ochii lui, ai ei sau ai amindurora. Treptat unii realizeaza ca sunt pacaliti. Unii traiesc toata viata cu acest sentiment, altii lupta sa redreseze situatia, altii „isi muta ambasada in alta tara“, iar altora, poate, doar li se pare.
Parasitic singles, parasitic couples
Mai exista si alte situatii de parazitism. Un universitar japonez, Masahiro Yamada, a inventat termenul de „parasitic singles“ pentru a-i defini pe acei tineri care se bucura de o viata confortabila si lipsita de griji continuind sa traiasca cu parintii. Ei fac economii, exploatind afectiunea, atasamentul, dar si dificultatea parintilor de a ramine singuri.
Mai nou, Yamada a extins atributul de parazit si la cuplurile tinere care locuiesc la parintii unuia dintre ei, un model traditional japonez, totusi in declin.
Tinerii paraziti par sa se gaseasca in multe parti ale lumii. Probabil ca spre regretul comerciantilor. Si, culmea, parintii nu par neaparat nefericiti. Poate ca gindesc duios ca nu e vina lor, ci a sistemului in care traiesc sau traim. Dar exista si tineri care-si viseaza libertatea, o si obtin adesea, ajutati de parinti sau prieteni. Divorturile si cuplurile neparazite fericesc comertul: se cumpara frigidere, paturi, mese, cerceafuri, lampi…
