Aş vrea să-mi spună cineva, Doamnă, pe unde umblă acum Moş Crăciun. Cu rena lui Rudolfa, cu tot. Am aflat de curând că Rudolf e Rudolfa. Rudolfina, Rudolphine, Rudolfita. Renii masculi îşi schimbă coarnele în perioada aceasta, deci sunt “chei” de coarne, suferă de alopecie renală, ca să zic aşa, şi nu poate moş Crăciun să plece la drum cu asemenea arătare bicisnică. Aşa că o înhamă la sanie pe biata Rudolfica (uneori, mai ia şi câteva surate, să aibă mai mult spor), cu care a semnat un pact de confidenţialitate ce-i trece toată faima, stima şi mândria, lui Rudolf, cel rămas la gard. În răstimpul acesta, îl foloseşte Crăciuniţa la cărat lemne. Dacă până şi Moş Crăciun are porniri machiste, opriţi tramvaiul, că mă dau jos, mă arunc în nămeţi! Ce era dacă făcea publică “identitatea de gen” a sărăcuţei Rudolfa? L-ar fi iubit copiii mai puţin?..
Se cunoaşte, cred, că-s cam pornită impotriva lui: nu mi-a adus nimica-nimicuţa. Ce “cam”, sunt pornită rău, mai ales după conversaţia la telefon cu Vlăduţ. Prietenul meu de şase ani şi-o toamnă e milos şi bun, mai bun decât moş Crăciun, nici nu se compară. După ce mi-a povestit cu lux de amănunte cum i-a lăsat lui, Moşu’, o mulţime de cadouri, sub pom (cand s-a trezit de dimineaţă şi-a ţâşnit la brad, a început să exclame “oh, my God, oh, my God!”, pesemne nu mai nimerea să se mire pe româneşte), s-a interesat politicos despre ce am primit eu. “Şi ţie, ce ţi-a adus moş Crăciun?” “Nimic!” “Nimic???? Doamne, Maica Domnului!” s-a crucit. Săraca…” Apoi, după o clipă pe alt ton: “Da’ ce-ai făcut?” (Din glas am dedus că mă bănuia de un pui de genocid, ceva). “N-ai fost cuminte, nu te-ai purtat frumos?” “Ba da!” ”…Nu se poate, ceva ai făcut tu de nu ţi-a adus nimic. I-ai scris scrisoarea? “Nu.” “Ei vezi, asta a fost, de unde vrei să ştie el că exişti?” Argumentul acesta m-a blocat. “Da’ tu i-ai scris?” “Păi sigur, i-am scris în engleză!” “Şi ţi-a adus ce era pe listă?” “Păi, NU, a început Vlăduţ să se indigneze şi-am simţit că discuţia se îndreaptă spre zona de pericol. “Am cerut un REAL DOG” şi nu mi l-a adus.” Apoi, i-a venit brusc o idee salvatoare: “Adu-mi-l tu, din Spania”. “Nu pot, că n-are bilet şi paşaport, şi chiar dacă ar avea, e periculos pentru el să zboare cu avionul!” “Atunci, cum te dai jos din avion, de la aeroport, te duci la un pet şi mi-l cumperi.” “Păi nici asta nu pot, că-i pe lista lui Moş Crăciun! Dacă se supără că i-am furat căţelul de pe listă şi nu-ţi mai aduce nici ţie, nimic, la anu’?” A tăcut o clipă, cumpănind logica argumentului. “Şi-aşa sunt eu amărâtă, vrei să nu–mi mai aducă nimic, niciodată, din cauza căţelului tău?” Inimioara lui nu ar accepta asemenea povară, în veci. A uitat de “real dog”-ul lui eşuat şi a revenit la problema mea. “Cred că ar trebui să-i cumparăm lui Moş Crăciun o cască cu ochelari”. Chestia cu casca, Doamnă, nu ştiu cum i-a venit. Bănuiesc ca l-a vizualizat motoclicist. M-a impresionat pluralul solidar “să-i cumpărăm”, semn că se implică şi că vrea să mă ajute. “Sau mai bine nişte binocli. Mari, până la cer. Ca să te vadă şi pe tine.” Aşa a rămas, Doamnă, că-i cumpărăm o cască cu ochelari şi nişte binocli puternici, poate mă învârt şi eu de-un cadouaş, anul viitor. Trebuie să te porţi frumos”, a continuat el să mă instruiască, “să dăruieşti…” “Cui să dăruiesc?” “De exemplu, mie.” “Ce să-ţi dăruiesc?” “Prăjiturele Barni şi suculeţe” (Surprizele noastre estivale). “Bine că mi-ai zis, dacă ăsta-i leacul, am să-ţi dăruiesc întruna, toată vara…”
Pentru anul viitor, nădejdea mea e la casca lui Moş Crăciun. Până atunci, am să încerc să-i urmez sfatul prietenului meu cel mai bun. Îl voi suna să mă sorcovească, pe 1 Ianuarie, de sfantul Vasile, onomastica Bicului din ceruri. Sigur ascultă şi el Sorcova şi se bucură!
P.S. Nici să n-aud de “cumpăna dintre ani!” Pe 2017 îl voi lua cu linguriţa, ca pe un leac necesar. Deocamdată, se anunţă cam amărui. Are 12 luni la dispoziţie ca să-şi schimbe gustul, nu crezi, Doamnă?
