fbpx

Casnicia, salvata printr-o aventura

de

O experta britanica in stiinte sociale considera ca opiniile rigide referitoare la inselarea partenerului pot slabi relatia si grabi divortul, recomandand in schimb o aventura secreta pentru salvarea casniciei.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Catherine Hakim, autoarea bestseller-ului “The New Rules of Marriage: Internet Dating, Playfairs and Erotic Power” (Noile reguli ale casniciei: intalnirile pe internet, jocurile si puterea erotica), recomanda cuplurilor britanice sa aiba vederi mai liberale si sa se inspire din cultura franceza a relatiilor pentru un mariaj fericit.

 

Ea insasi educata in Franta, Hakim considera ca o scurta aventura cu o alta persoana pe care unul din parteneri o gaseste atragatoare ar trebui sa isi gaseasca loc in viata de cuplu, la fel ca a lua cina impreuna cu partenerul.

 

In cartea ei, Catherine Hakim numeste fidelitatea si exclusivitatea pe termen lung in relatii “capcane”, care ii transforma pe oameni in “animale aflate in captivitate”.

 

Potrivit acesteia, francezii, pe care ii considera “maestri ai seductiei”, au o “abordarea filosofica asupra adulterului” si le permit partenerilor iesiri din aceasta cusca a casniciei. Ea lauda totodata traditia japoneza a gheiselor si considera ca Marea Britanie “omoara” toata distractia.

 

Gandirea sa o reflecta pe cea a autoarei Helen Gurley Brown, ale carei scrieri vizionare au revolutionat viziunea asupra sexului in anii ‘60.Editor al editiei americane Cosmopolitan si autoare a cartii “Sex and the Single Girl” (Sexul si celibatara), Helen Gurley Brown, care a murit anul acesta, pe 13 august, la varsta de 90 de ani, era celebra pentru parerile ei exprimate direct.

 

In volumul ei publicat in 1962, Helen a dat sfaturi femeilor despre cum sa “prinda” un barbat, cum sa arate mereu minunat si sa aiba aventuri fara a se implica prea mult.

 

“Fetele cuminti care sunt celibatare au aventuri romantice si nu mor neaparat din asta! Se intampla sa sufere, uneori foarte mult”, a spus Helen Gurley Brown. “Cu toate acestea, sunt cateva fete singure «cuminti» care au aventuri si nu sufera deloc”, a mai spus ea.

 

La randul sau, Catherine Hakim, care lucreaza pentru organizatia think-tank Centre for Policy Studies, spune ca aventurile prin care niciunul dintre parteneri nu are de suferit sunt posibile.

 

“Nu spun ca toata lumea trebuie s-o faca, cei mai multi oameni nu au aventuri. Cheia este sa fim mai toleranti cu ele. Uneori pot ruina o casnicie, dar daca te gandesti ca cele mai multe (aventuri) trec si o casnicie solida ramane, ar trebui sa fim mai relaxati in privinta lor, ca francezii, italienii si spaniolii”, a declarat Hakim in emisiunea “Woman’s Hour”, de la BBC Radio 4, unde a fost invitata sa participle la o dezbatere privind infidelitatea.

 

“Tentatia e mereu acolo pentru toti. Eu am o casnicie fericita si sper ca, daca partenerul meu ar avea o aventura, ar fi indeajuns de discret incat eu sa nici nu observ”, a mai spus ea.

 

Hakim, fost conferentiar la London School of Economics, a generat controverse in trecut, cand a spus ca este un mit ideea ca femeile si-ar dori sa fie independente din punct de vedere financiar.

 

In ciuda campaniilor din ultimele decenii, femeile aleg in continuare sa se marite cu barbati cu o situatie financiara buna, mai mult decat o faceau in anii ’40, a explicat Hakim. “Femeile continua sa vada casatoria ca pe o alternativa sau ca pe un supliment fata de cariera lor profesionala”, a concluzionat aceasta.

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.