Cunosc casele vechi din Iasi, le iubesc cerdacurile, ador cismelele care picura etern pe-o lespede de piatra sau intr-o galeata parasita de cine stie ce femeie intrata in casa cu un scop anume, presant.
Imi plac necunoscutele care prind in clestisori de plastic, cu manecile suflecate, intinzandu-se pe varful picioarelor, cu subsuorile nerase, rufele colorate, pe sarme lungi de aluminium sau pe franghii sprijinite de o prajina oblica. Capoatele li se inalta sublim, coapsele lor electrocuteaza trecatorii hoinari, fiecare geam lucios, intunecat, e o promisiune de dragoste pierduta in debandada de stradele intortocheate, de fundacuri cu nume ispititor. Visez indelung cum as fi primit intr-o camera scunda de o gazda prietenoasa, probabil singura, imbiindu-ma cu coltunasi cu visine, sau cu urda si cu marar, cu copanele de pui, cu creme de zahar ars, cu ciulamale si cu ostropele bine usturoiate. Ar pluti o mireasma de gutuie amagita, s-ar auzi un gramofon cu palnia strajuita de un caine cu urechile blegi si seara ar sosi pe neasteptate cu dezmierdarile ei banuite de mult. Cerceafurile ar raspandi o racoare proaspata, pernele s-ar afunda moale, pastrand indelung forma genunchilor, a coatelor, a tolanirilor la voia intamplarilor fericite. Sunetele s-ar estompa-n placerea noastra limpede, ne-am intelege prin semne dulci, prin respiratia impalpabila, prin palpitul inimilor, prin conturul buzelor…
De pe la 4-5 ani am fost incontinuu indragostit! Si intotdeauna, cam pana pe la vreo 25 de ani, de fete, de femei mai mari ca mine ca varsta. Ca de pe la vreo 35 sa fiu fascinat de femei, de fete din ce mai tinere… Normal, presupun. Desi acum si femeile de peste 50 de ani le consider tot pustoaice! E-n ele o copilarie permanenta, incontrolabila, ce se dezvaluie in cele mai neasteptate situatii. Nu pot sa uit cum maica-mea, la peste 60 de ani, stand pe marginea unui pat, da din picioare exact ca o fetita de gradinita: le balabanea! Cu aceeasi nepasare si pierdere totala a unui sistem de inhibitie matura. E un binecuvantat avantaj de-a fi intruna in anturajul femeilor, afli un alfabet nou, pur, inocent si totodata suav-indecent, un alfabet cu litere prelinse-n meandre infinit delicate, litere buclate melodios spre ceva promis, oprit totusi, litere numai cu care, banuiesc, s-ar putea descrie raiul. Dar si iadul! Partea diavoleasca, vrajitoreasca, rea, chicotitoare-n jurul cazanelor cu smoala-n clabuci, ma atrage la fel de mult, desi ma inspaimanta puterea ei distrugatoare. Cand esti indragostit lulea nici nu mai poti scrie, nu de asta iti arde! Scrisul presupune o anumita distanta, o tanjire catre obscenitatea duioasa a iubitei inamolite-n gandurile tale deloc ortodoxe. Candoarea cheama, provoaca “manjirea”, macar cu magiun daca altcum nu reusesti! O tavalire acceptata, asa cum o are aluatul pentru clatite pe tigaia parjolitoare. O palmuire a suprafetelor crescute intru facerea pufosilor cozonaci de Craciun. Constat tarziu ca nimeni nu mi-a facut cozonaci atat de gustosi ca mama! De usori, de afanati. Asupra lor legea gravitatiei parea ca nu lucreaza; lasati in aer ar fi levitat rumeni spre pofticiosul ce-am fost dintotdeauna.
din interviul Emil Brumaru: Poezia e singurul mod al meu de a fi frumos, de a insemna ceva pentru o femeie
